Carti, Guilty pleasures

Primul weekend după mai bine de o lună…

6 comentarii

… în care am stat exclusiv acasă s-a rezumat la mult ceai (am pierdut numărul cănițelor și felurilor de ceai savurate), la 2 cărți începute, la câteva episoade din Rick Steve’s Europe (episoadele despre Paris), destul de mult scris și sentimentul că parcă n-am chef să mai plec momentan niciunde, cel puțin nu în martie (să vedem cât mă ține). De fapt, aștept cu nerăbadare momentul când o să mă plimb pe aici pe la mine, pe la colțul ierbii și eventual o să merg să cercetez cum pot urca în cele două turnuri de la cele două catedrale ale Clujului (am avut vreme să mă gândesc la asta azi). Vreau să vină vremea cu adevărat frumoasă, soare plin și verde crud.

Și pentru că mi-au venit cărțile de la Meteor Press, am început și a treia carte. Se numește Rădăcini Nomade de Pius Alibek și începe într-un mare fel. Cred că e momentul să mă retrag cu ea în brațe undeva către pat… iar vouă să vă urez de mâine, o săptămână bună.

Pământul care ți-a învăluit rădăcinile tinere le-a legat de sufletul lui și s-a topit în sângele tău. Îl vei iubi întotdeauna.

Mama care te-a purtat în pântece te-a adăpostit în întunericul dulce, ferindu-te chiar și de lumină. O vei iubi de-a pururi.

Răsfiră-ți rădăcinile. Păstreză-le în suflet. Poartă-le cu tine, așa cum mama nomadă duce în spinare cea mai iubită ființă. Abia atunci întreaga lume va fi pământul tău.

Părăsește pântecele. Deschide ochii și privește mama. Abia atunci o vei cunoaște pe de-a-ntregul.

Nu privi doar pe fereastră. Deschide ușa, smulge-ți rădăcinile și înalță-te în zbor. Abia atunci vei avea libertatea de a iubi toate ținuturile, toți oamenii.

Rădăcini nomade este volumul de debut al autorului Pius Alibek, va urma cu siguranță recenzia. Sunt abia la pagina 72 :)

windyfoto

Diverse amestecate

Nu ne mai place nici 1 Martie. Nu ne mai place nimic

41 de comentarii

Nu că aș fi fost foarte veselă, căci afară sunt nori și azi e baba mea, în condițiile în care am avut soare TOATĂ săptămâna, mă rog, dar ce mi-a fost dat să citesc pe câteva bloguri și pe anumite wall-uri de Facebook m-a întristat de-a binelea. Azi am avut în plan să scriu despre cu totul altceva, dar parcă nu mai am chef de nimic. Și mă mai mir că suntem un popor trist, de triști, mai exact.

Gata, nu mai e la modă să ne mai entuziasmăm că vine primăvara, 1 Martie e demodat, să oferi un mărțișor simplu (trifoi, mămăruță, hornar, ghiocel) e nasol, lumea zice că-s kitchoase și mai bine în loc de alea ai primi o bijuterie sau un “mărțișor util”. Ce naiba e aia? Mărțișor util? Mărțișorul nu este oare prin definiție un simbol? I se mai și zicea “un simbol al primăverii”… pe vremea mea :)

Sunt total de acord cu faptul că unele mărțișoare sunt urâțele (parcă nu se mai fac mărțisoare frumoase, m-am trezit spunând), dar ideea lui este foarte frumoasă și de copil mic o așteptam cu nerăbdare. Nu făceam mare lucru cu mărțișorul, dar imi plăcea să-l primesc, să-l port câteva zile, adoram asta, mai exact. Gestul e frumos, este frumos mai ales dacă vine din partea cuiva drag (tatăl meu mi-a daruit mereu mărțișoare frumoase, da, se găsesc și frumoase, miracol, nu? Clau nu uită de asta niciodată, chiar dacă poate uită de altele). Aseară un prieten, nu doar că mi-a dat un fluturaș drăguț, dar l-a pus și într-un plic și mi-a scris pe plic, așa cum poate numai prin școală generală am mai pățit. Gestul mi s-a părut adorabil.

Dar, nu mai e mișto să ni se pară adorabil ceva, nu mai e fun să primim nimic banal. 1 Martie e aiurea (îl aliniem cu Valentine’s Day, deși nu e nici gând, din acea categorie), cică tradiția mărțișorului e pe ducă. Azi am aflat! Nu ne mai place. Nu ne mai plac pozele cu flori și buburuze, nu ne mai plac felicitările cu gâze în iarbă. Nu ne mai place Crăciunul, nu ne mai facem cadoruri că e aiurea, nu ne mai place acum nici primăvara, e de prost gust să ne mai bucurăm de venirea ei. E naiv să ne mai placă mărțișoarele… uitând, desigur, că nu mărțișorul e ideea ci gestul în sine. Doamne, ce păcat! N-are rost să mai zic nimic, mă duc să încerc să mai găsesc pe cineva care să se bucure cu mine de faptul că e 1 Martie. Nu mi-am pierdut speranța.

url-1foto

Aniversări, Diverse amestecate, Muzica

30 ;)

24 de comentarii

Azi vreau să mai fac niște urări pline de emoție, pentru cel mai bun prieten al meu, iubit, partener de fericiri și sprijin la nefericiri, omul care mă face cel mai mult să râd și care m-a învățat (fără să-mi dea lecții):

  • că normalitatea se calculează statistic
  • că minunile sunt stări cu mici șanse de a se realiza, dar totuși se întâmplă minuni
  • că există noroc și e important
  • că în viață trebuie să fii tu însuți, dar dacă poți fi Batman, fii Batman
  • că oamenii vor trăi din ce în ce mai mult
  • că Apollo 13 e un film înălțător
  • că Michael Jackson chiar a fost The King of Pop
  • că bărbații știu să facă cele mai potrivite cadouri
  • că diferența dintre bărbați și copii este dată de prețul jucăriilor
  • că “dacă n-ai fi tu, nici eu n-aș fi eu“
  • și alte 50-100 de “lucruri” pe care le-am făcut pachet și i le-am trimis pe mail (că trebuie să rămână între noi, ca între doi copii mari ce suntem) :)

35__Hold_my_hand_by_becauseIRnutty

La mulți ani, Clau! La mulți ani, alți 60, 90, 120 de ani… Nu fii trist, toată lumea zice că de la 30 de ani începe “marea aventură”, iar dacă e să zic ceva și să șochez lumea, eu abia aștept să ajung acolo ”) Mai știi episodul din Friends când They All Turn Thirty? :)

All my Love!

Carti

Dificila artă a maturității*

14 comentarii

*din cartea Viața te învață scrisă de “prima doamnă a lumii” Eleanor Roosevelt (1884-1962)

Am citit ieri un pasaj din cartea pe am ținut-o în bibliotecă aproape un an, fără să știu ce bijuterie dețin. Nu prea citesc cărțile de mai multe ori, cu atât mai mult, nu revin de multe ori la un pasaj în timp ce citesc o carte. Dar, nu exagerz, cred că ieri am citit de 4-5 ori acest fragment din capitolul “Dificila artă a maturității”. Sper doar să, îl citească cât mai multă lume și să ajungă la urechile cui trebuie să ajungă.

*****

Cred că unul dintre lucrurile elementare pe care trebuie să-l recunoaștem este acela că singura dezvoltare meritorie este dezvoltarea individului. Dacă încercați să schimbați acel individ până la pierdearea personalității sale, ați distrus esența unei ființe umane, și anume caracteristicile care îl deosebesc de un alt individ. Oricine încearcă să schimbe un alt om și să-l încadereze într-un șablon considerat ideal, în loc să-l încurajeze să progreseze în stilul lui, face un lucru periculos. 

Mai devreme sau mai târziu, acel om se va răsvrăti dacă se încearcă turnarea lui într-un tipar care nu i se potrivește. Sigur, uneori poți opri sau schilodi întreaga dezvoltare a unei personalități, dar nu cred că așa ceva nu trezește în acel om profunde resentimente. Am văzut părinți care folosesc sarcasmul și tot felul de presiuni ca să-și “educe” copiii și să-i oblige să se conformeze unui tipar aprobat de ei. Am văzut și părinți care se străduiesc din răsputeri să facă din copiii lor ceea ce ei înșiși își doriseră să fie și, din anumite motive, nu reușiseră. Sau părinți care nutresc dorința arzătoare, deși nerecunoscută, de a ține copilul aproape de ei, aspirând astfel, prin copil la un fel de continuitate cu viitorul și la garanția că munca lor va fi dusă mai departe. Uneori reușesc, dar cu prețul revoltei și, practic, al distrugerii personalității copilului.

La un moment dat, un om cu o individualitate puternică va rupe lanțul și va porni pe propriul lui drum, cel ales de el. Dar o va face poate după multă suferință și cu prețull deteriorării relațiilor umane.

Singura modalitate prin care îi putem ajuta cu adevărat pe ceilalți să evolueze este să-i lăsăm să o facă singuri, încercând să le arătăm prin exemple, dacă putem, ce este cu adevărat necesar. Dar a-i impune ceva cu forța unui individ este un efort sortit eșecului și care nu-l va ajuta să-și dezvolte propria individualitate. Toată lumea trebuie să aibă sentimentul că este important să-ți dezvolte adevărata fire. Nu ar trebui să ne comparăm cu alții, în niciun caz nu ar trebui să-i imităm. Am observat adeseori că persoana care și-a urmat propriile înclinații are un mai mare respect pentru sine decât cea care a fost presată într-un șablon ce nu-i aparține. Și, fără respect de sine, puțini oameni sunt capabili să împărtășească un respect real pentru alții.

*****

Recunosc că m-a frapat faptul că femeia asta care s-a născut cu 100 de ani înaintea mea, a prins două războaie mondiale, a militat și a scris pentru Declarația mondială a drepturilor omului, a gândit în felul acesta. Câte persoane cu care suntem contemporani, cunoașteți, și aveți împresia că s-au născut nu doar cu 100 de ani în urmă, ci poate chiar cu 1000? Îmi vine să pun like și share la acest articol deși în general nu o fac, cine vrea și aderează la el, îl dă mai departe fără să-l rog eu :)

Diverse amestecate, Travel

Cum ne vin ideile de călătorie?

31 de comentarii

De multă vreme am vrut să întreb asta, de prea multă vreme! Sigur că vreau răspunsuri, dar mai mult decât asta vreau să vă povestesc cum îmi vin mie ideile, care până acum m-au scos din casă puțin câte puțin.

Sunt o visătoare! Poate că pentru mulți acest lucru este superficial. L-am simțit în remarcile multora, dar uite că nu mă deranjează. Faptul că visam, că îmi populam mintea cu vise cât mai frumoase și mai îndrăznețe, cred că m-a salvat de la depresie în multe situații dificile. Deci, spună lumea ce o vrea, eu la a visa nu voi renunța niciodată. Cred că mă pot lipsi de multe lucruri în viață, dar de asta nu. Îmi pare sincer rău dacă există persoane care citesc asta și privesc situația cu milă, la mine demn de milă ar fi vice versa.

În ceea ce privește călătoriile, visele au fost promotoarele lor. Dacă nu aș fi visat la ele, cred că nici aveau loc. Îmi amintesc că într-o vară, să fi avut vreo 8 ani, mi-am așteptat părinții acasă cu valiza făcută. M-au întrebat desigur, unde merg și ce-mi veni. Țin minte că le-am răspuns că nu merg niciunde atunci, dar vreau să fiu pregătită dacă se ivește vreo ocazie. Au râs de mine o vară întreagă și apoi le-a fost milă cred, pentru că în acea vară, nu mi-au oferit o vacanță undeva, în altă parte… Dar ceea ce nu știau ei, este că odată cu acea valiză, eu îmi oferisem singură o vacanță în altă parte și visam cât era ziua de lungă la destinații de la mare și de la munte. Și nu am fost tristă nici măcar o secundă pe zi.

Fast forward 4 ani. Pe la 12 ani am descoperit cel mai minunat canal TV pe care îl puteam descoperi la acea vârstă. Se numea TV Travel Shop (în prezent, m-am informat și nu mai există, se poate fi fost printre puținii fani). Mă uitam numai aici, la cum se vând pachetele turistice. Acolo am auzit pentru prima oară în viața mea de Tenerife. Era clar un canal de marketing, așa cum unii au magazinul de haine, alții magazinul de lămpi, ei aveau magazinul cu vacanțe. Cum unii vând lucruri materiale, în viziunea mea, aceștia vindeau vise de vacanță, oamenilor. A fost nebuie mare la mine cu acest canal TV, era pe 29, nu o să uit în vecii vecilor.

De pe la 14 ani am început să visez la călătorii cu ajutorul cărților. România pitorească, Jurnal de bord, Aventurile lui Huckleberry Finn, Alice în Țara minunilor, La răscruce de vânturi sunt doar câteva titluri despre care îmi amintesc foarte bine că m-au purtat în zbor departe, departe. Citeam în grădină, făcând și plajă în același timp, iar din când în când ridicam ochii spre cer și mă gândeam unde se îndreaptă toate avioanele pe care le vedeam, în ce călătorii pornesc oamenii care se află în ele, sau din ce aventuri se întorc.

Așadar, toate călătoriile mele au fost inițial vise. Și este foarte frumos acum să mă uit în urma mea și să văd că unele din vise s-au împlinit. Să văd că o valiză făcută chiar a plecat într-o vacanță în altă parte, să ajung pe o insulă care se vindea la TV Travel Shop, să urc într-un avion și să pornesc spre o aventură de una singură într-o țară străină, sau să mă întorc cu un avion dintr-o țară care îmi va rămâne la suflet pentru totdeauna. Și cred că în continuare călătoriile mele vor fi alimentate de vise. Atâta doar că acum mai visez și uitându-mă la filme artistice și documentare, citind ghiduri turistice ca pe niște romane savuroase, citind bloguri deosebite și scrise cu pasiune, întâlnind oameni care visează și ei ca și mine și poate și-au transformat visele în realitate mai bine ca mine și nu în ultimul rând ideile îmi vin pentru că în urma toturor acestor întâmplări, mi se aprinde beculețul mai des și mai ușor. Iar când nu se întâmplă asta, vizitez un magazin de lămpi, unde niște drăguțe corpuri de iluminat, mă pot duce cu gândul la cel mai boem felinar de la Veneția…

P1110643

Bloguri & Blogging, Filosofari

Despre toleranță, mai ales pe internet

21 de comentarii

tolerance_coexist

Azi mi-a ajuns în fața ochilor un articol motivațional care, în mod paradoxal m-a dus la un articol total deprimant la prima vedere, dar cu o mare doză de adevăr, de genul “de ce ne simțim bătrâni încă de pe la 23 de ani în România și de ce la 40 avem senzația că toată viața ne-a trecut pe lângă noi fără să fi făcut nimic notabil?!”. Buuun, până aici nimic în neregulă cu acest articol, dar urmeză comentariile, unde după bunul plac și buna educație a omului, fiecare (cu foarte mici excepții) a dat cu parul în felul său. Vă puteți lămuri singuri, citind droaia de comentarii care de care mai… interesante.

Din ce am văzut, autoarea, nu pare foarte vehementă în afirmațiile din articol și nici nu ar spune că acela este strict modul său de gândire, ci mai mult, cu niște exemple din jurul său, (că toți le avem) prezintă o realitatea oarecum tristă din România. În primele cinci comentarii deja cineva s-a și găsit să o întrebe pe un tot atotștiutor și bineînțeles deloc înțelegător, citez: “Bine, te-ai saturat. Si ce o sa faci in privinta asta?”, apoi nu trec 10 comentarii și cineva puțin puieril după modul în care scrie, sare la beregata autoarei cu următorul comentariu “inteligent”: Chiar te simti asha?? Si de ce crezi ca o tara intreaga e de vina ptr starea ta la frageda varsta de 23 de ani??!! E numai vina ta ca te simti batrana si nu mai ai sperante..blah..blah..blah!! Trezeste-te si fa ceva!! E usor sa dai vina pe altii (ca e vorba de un sistem sau de oamenii din jur), mai greu e sa treci peste ce e dificil (indiferent cat de dificil) si sa faci ceva care sa te faca sa te simti multumit de tine”.

Ok, nu mai citez, o să vedeți singuri că mulți o trimit afară din țară “dacă nu-i convine aici”, apoi vedeți voi sunt și spirite patriotice încinse etc. Și trecem peste faptul că articolul a adunat vreo 70 de comentarii din care jumătate văd că în România e bine, toate merg strună și fata asta vorbește niște prostii când spune ce spune, dar toți au citit articolul și fiecare a înțeles ce a vrut. Menționez că eu una, nu m-am gândit niciodată până acum la modul serios de a părăși România de tot și mai mult decât atât urăsc să mi se vorbească urât de România, dar acest articol NU este despre asta.

Până la urmă nici măcar nu este vorba despre subiectul în sine al articolul ci despre cât de puțin toleranți sunt oamenii. Mie mi se pare tot mai supărător când cineva dă cu părul fie în offline, fie în online, referitor la orice și tot mai agasant găsesc acel adevăr general valabil propovăduit de anumite persoane. Doamne, îmi spun de multe ori, ce bine că nu cunosc în offline persoane atât de inflexibile și atât de needucate (ok, mai cunosc și din ăștia, că n-ai cum să te aperi de ei, dar parcă în online, grădina e mai mare… și e tot mai mare).

Știu că un articol se scrie pentru a împărtăși o părere, știu că acea părere poate atrage comentarii pozitive sau negative, dar în repetate rânduri am văzut, cum de la articol inofensiv iau foc calculatoarele, unii încearcă să te convertească la ideile și princiipile lor, uitând că în spatele articolului este un om cu o indentitate proprie, om pe care tu nu-l poți cunoaște dor din câteva fraze, poate e prima dată când îi citești un articol, și atunci nu sari la atac în mod total enorant și gratuit?! Exemplele de personaje și situații din această categorie ar putea continua la nesfârșit.

NU știu de ce mi-a venit să scriu acest articol, căci sincer nu aveam nimic pregătit pentru azi, pe blog, dar a răsărit asta în mintea mea și am hotărât să împărtășesc cu voi. Și în plus, pentru că am fost martoră tăcută la discuții caraghioase despre cum să doveadească cineva în online că numai el/ea are dreptate, că el și numai el deține adevărul absolut, numai gusturile lui sunt bune, numai el e cel mai tare de pe tarla, am decis să scriu acest articol pentru cei care mă citesc, nu pentru necunoscuți, care m-ar găsi comentând pe anumite bloguri la articole “cu probleme”, implicându-mă în discuți care nu mă interesează și nu mă vizează. Din păcate însă, cu tristețe, remarc faptul că s-au înmulțit în ultima vreme. Pe semne se vede și răzbate bine faptul că, mai redepe decât o salcie gânditoare, omul pare a fi o buruiana usturătoare.

sursa foto

Data viitoare, Franta, Travel

Ce voi face în Paris data viitoare (II)

21 de comentarii

Săptămâna aceasta, căutând pe blog ceva din arhiva lui 2011, am dat peste acest articol. Scris pe 11.11.2011, nu pot spune decât că acea aliniere de 1 a fost cu noroc. Și asta pentru că în acel articol îmi exprimam pentru prima dată dorința de a mă întoarce la Paris. Se făceau atunci doi ani de la prima vizită și probabil lovită de melancolie și dor (plus că lucram la o școală de artă pe vremea aceea, contează, credeți-mă) am pus pe hârtie niște “to do-uri” pentru o dată viitoare la Paris. Menționez că părea foarte departe acea dată viitoare, așa departe și atât de ipotetică, că scrisesem articolul ca pe un surogat al unei vizite pe bune. Dar vă spuneam că acea aliniere de 1 a fost cu noroc, nu? Căci nici prin gând nu-mi dădea că voi ajunge la Paris în aproximativ jumătate de an de la acel articol.

Așa că azi, chiar dacă nu văd ce cifre s-ar putea alinia având în vedere că e 07.02.2013 (?!?) m-am trezit punând pe hârtie, mânată de același dor, alte “to do-uri”, pentru când va fi să fie (pot aștepta jumate de an și acuma, haha). Sincer, să visez e punctul meu forte, iertați-mă. Dacă mai e cineva în tabăra asta, ai mei sunteți și pentru noi scriu :)

Deci cum vă spuneam, chiar dacă am contabilizat și o a doua vizită în care am făcut cam tot ce nu am făcut în prima, sunt foarte conștientă de faptul că mai am nevoie de alte 10, nu ca să văd tot (ei, așșș!) ci să văd…. altceva și altceva și altceva. Luiza știiiiie!

P1150073De pe Pont Neuf – noiembrie 2009

Ce voi face data viitoare la Paris:

În primul rând mă voi caza tot în Montmartre și primul lucru va fi să urc în cupola catedralei Sacre Coeur, pe care o voi vedea de la geamul camerei mele (la fel ca și data trecută) Avenir Hotel Montmartre, camera 26!!

Tot la capitolul urcări, voi urca și în turnurile de la Notre Dame și apoi după ce se lasă seara, o urcare pe Arcul de Triumf, să văd faimoasa Champs Elysee luminată feeric (am urcat pe timp de zi, dar nu este spectaculos)

La capitolul muzee chiar vreau să mă pun la punct, am zis că e musai luat un Paris Museum Pass cu acces la cele mai multe muzee, căci trebuie să văd odată și odată Orsay, Musee Picasso, Espace Dali, Musee Rodin și nu în ultimul rând Atelierul lui Brâncuși. Știu că poate pare o călătorie numai prin muzee, dar nu este, dacă vezi unul pe zi și stai în Paris minim 5 zile.

P1140644 Musee du Louvre – noiembrie 2009

Vreau să merg la mormintele lui Cioran și Brâncuși, de fapt vreau să merg la mai mulți și toți aceștia sunt în cimitirul Montparnasse. Apropo de vizite puțin morbide, tot am vrut să vă întreb: doriți un foto eseu pe Bialog cu imagini din Cimitirul Pere Lachaise, căci am câteva grozave, dar parcă mă gândeam să nu vă indispun… Dacă vrea cineva să vadă așa ceva, let me know ;)

Așa, trecem mai departe… și ajungem la Versailles, să văd ce nu am văzut datorită puhoiului de turiști, data trecută, când am decretat că Versailles este cel mai aglomerat punct turistic în care am ajuns vreodată. Și dacă suntem la capitolul palate, eu vreau și la Fontainebleau căci nu pare foarte departe de Paris. Cine a fost să-mi spună dacă merită?

P1290527Pont des Arts – iunie 2012

Și acum urmează numai chestiile de joie de vivre (probabil și cele mai importante din listă):

  • picnic în Jardin de Luxembourg (nu am reușit în iunie 2012 căci plouase de dimineață și nici soare artătos nu prea era)
  • un adevărat răsfăt de macarons marca Laduree (deși mă irită la culme faptul că sunt ATÂT de scumpe)
  • o altă creme brulee la Cafe de deux Moulin (“acasă” la Amelie)
  • de data aceasta un cappuccino la Cafe de Flore (deși o prefer pe vecina ei, Cafe de deux Magots)
  • o zi plină de plimbare prin pitorescul Marais și o binemeritată odihnă în liniștita Place des Vosges
  • o vizită scurtă acasă la Victor Hugo, dacă tot suntem în zonă (e fix în Place de Vosges, am ajuns în fața ei în 2009)
  • o urcare just for fun în Le Tour Eiffel (în care nu am urcat în iunie, I Know!) și o supă de cartofi la nivelul 1 (Clau zice că acolo a păpat cea mai bună supă-cremă de cartofi)
  • o vizită mai lungă la cea mai frumoasă librărie din lume
  • câteva mese delicioase în Carter Latin
  • o șampanie, două pahare de sticlă, o noapte luminoasă și malul Senei…
Close Menu