Acesta nu este un articol în care vă voi spune ce puteți vedea la Praid și la Sovata și nici unul în care o să vă dau ponturi despre zona asta frumoasă din România, nu voi vorbi despre locul în care Ținutul Secuiesc se varsă în Transilvania ca și râurile în fluvii și nici măcar nu voi pomeni de faptul că vremea a fost cum a fost… Pentru că acum, toate aceste lucruri sunt mai puțin importante… pentru mine.
Avem în față o zi splendidă! Soarele îmi bate la fereastră, m-am gândit chiar să iau micul dejun pe balcon… Ah, îmi spun, dacă ar fi fost și duminica trecută la fel de însorită și de luminoasă. De ce n-au amânat Paștele cu o săptămână? :)) Eu ador Paștele în aprilie, se poate să vă mai fi spus. Și din fericire în cei mai mulți ani așa cade, în aprilie, când primăvara se manifestă deseori superb (așa cum și e acest anotimp, dacă mă întrebați), dar alteori, cum a fost anul acesta, e puțin cu fițe de vedetă autohtonă…
Sâmbătă: la Cluj nori grei, câțiva stropi de ploaie, dar pornim la drum pe la 10. Undeva după Aleșd, odată cu soarele, apar la orizont adevărate mări galbene, un galben care îți ia ochii. Minunat! Deși ne grăbim spre casă, oprim totuși la o sesiune foto. După amiază ajungem la Ineu: Să vină Paștele! Să ne relaxăm! Dar, stai, nu încă, mai avem câteva drumuri :)
Zilele trecute, pe când vă povesteam de pauza de 10 zile de aici de pe blog, vă întrebam următoarele: V-am mai spus, sau nu, că Bucureștiul, pe mine, mă melancolizează de zici că am trăit pe acolo cândva? Cred că știu de la ce mi se trage și o să vă povestesc când voi avea condiția necesară de a o face…
Nu-s în vreo depresie, să lămurim lucrurile de la început :) Sunt doar într-o formă fizică execrabilă și sunt singura vinovată pentru starea de acum. Ieri pe la prânz mi-am sunat, panicată, doctorița de familie, pentru că, așa cum v-am spus de câteva zile, răcisem iar, însă de data aceasta ceva nu a mai fost la fel ca dățile trecute.
Nu mai țin minte de câtă vreme în existența de 5 ani și aproape jumate a Bialog-ului s-au mai strâns 10 zile de pauză totală (adică nici tu răspuns la comentarii, nici nimic). Nici când m-am măritat și am plecat în săptăluna de miere cred că n-am absentat atât :)) În concedii și vacanțe nu mai spun, aveam spor de numa. Ultima săptămână, însă, a fost cu susul în jos (nu, nimic grav, doar pauză și timp băgat în sac) și ca să am și o cireașă de pe tort, că tot îmi plac mie torturile… cred că mă ia răceala. No comment. Erau semne de ieri, dar nu mă gândeam că mă va lovi așa… din nou.
Martie a avut niște weekend-uri de poveste, cu temperaturi nesperate, oboseală cât cuprinde și soare mai puternic ca baba iarna. Într-un fel neplănuit, dar liber consimțit, cel puțin o zi/weekend am încercat să o petrecem în natură, mai aproape sau mai departe de casă, dar la aer și lumină, să ne încărcăm ca niște baterii descărcate de tot. Între timp ne-am făcut și niște bucurii pe cât de mărunte, pe atât de importante, iar ce nu a reușit bucuria, a reușit astenia :)
