Câteva zile mai liniștite și mai întunecate și iată că am ajuns și la povestea zilei cu Nunta de fier, cea în care făcurăm și noi 6 ani de căsătorie și sărbătorirăm în premieră cu o plimbare prin România. Nu mă întrebați de la ce vin toate denumirile astea ale aniversărilor și ce înseamnă mai exact, dar se poate ca lumea să le țină minte mai ușor așa după denumire… că odată cu trecerea anilor… mai greu cu cifrele :) Vă povesteam în articolul dedicat weekendului săsesc că el s-a terminat fix pe 4 iunie cu ziua de la Colțești, programată cu mai bine de două săptămâni în avans ca să fim siguri că nu mai intervine nimic, cele trei tentative anterioare soldându-se cu câte un eșec…
Împrejurimile Clujului: Gasthof Blick
Suntem genul acela de oameni care n-au nevoie de invitații speciale când vine vorba despre locuri mișto de vizitat și de încercat, mai ales când ele se află la o aruncătură de băț de casă. Și pentru că pur și simplu nu mai vreau să las să treacă timpul până să vă povestesc de acest loc foarte fain din imediata vecinătate a Clujului, las orice în acest început de săptămână și termin un articol pe care l-am început încă din luna mai, când, pe la finalul ei, am trecut pragul acestei case cocoțate în vârf de deal apusean: Gasthof Cluj Blick.
City break în “ținutul sașilor” (Nunta de fier)
Pe la jumătatea lunii mai, sătui de ploaie, dar și cu dor de plimbare, ne-am plănuit acel weekend prelungit de la început de iunie, pe care cred că-l aștepta toată lumea încă de pe la Paști. În cazul nostru, mai coincidea acel weekend și cu aniversarea de 6 ani a căsătoriei (Nunta de fier) și chiar nu puteam sta acasă, deși nu eram nici foarte odihniți și nici nu ne puteam baza pe vremea extrem de capricioasă din ultima vreme. Cu toate acestea, într-o sâmbătă dimineața, ne-am întrebat ce ne-ar plăcea să facem “de ziua noastră” și amândoi am concluzionat că un weekend relaxant, nu foarte departe de casă, care să îmbine ideea de road trip cu cea a unei escapade calde și calme în doi, prin locuri care chiar ne merg la suflet, ne-ar avantaja de minune… Eu am zis: “vreau să fie soare și să aud în jurul meu vorbindu-se nemțește!” :) Și așa s-a conturat planul!
Zilele Clujului 2016 vs. 2017 și niște concluzii
Ediția a VII a de Zilele Clujului, varianta modernă pe care o știm noi astăzi, și-a trăit traiul în ultimul weekend din mai, așa cum o face de obicei. La început, probabil având impresia că toate manifestările de gen seamănă cu Zilele Ineului, i-am zis pas fără regrete. La asta se mai adăuga și faptul că de cele mai multe ori se petrecea în preajma weekend-ului nostru aniversar, când noi ne cam luam tălpășița de prin Cluj și atunci practic prima oară când am ajuns să participăm la aceasta sărbătoare a orașului a fost anul trecut. Și pentru că ne-a plăcut, deși vremea nu a fost foarte prietenoasă și nici forma noastră fizică mișto, i-am mai dat o șansă timidă și anul acesta… Și iată ce a ieșit prin comparație…
Weekend medieval (II): 3 anotimpuri la Cisnădie, Slimnic & Axente Sever
În acest “mirobolant” anotimp, eu tot între sezoane mă simt. Categoric o să-mi ziceți că altă treabă n-am decât să o tot țin cu vremea rea în sus și-n jos. Se poate să n-am probleme reale de fapt… :) Dar altceva vreau să vă spun. La fel m-am simțit și în noiembrie/decembrie. De altfel, la început de decembrie (fiind în urmă rău cu orice povestire din acele vremuri) am prins un fel de weekend cu 3 sezoane pe care l-am petrecut astfel: o zi închisă de primăvară la Cisnădie, o după amiază feroce de iarnă la Slimnic și o seară de toamnă apăsătoare la Axente Sever. Toate astea în Transilvania, în apropiere de Sibiu și de 1 decembrie. Apropo, știe cineva ce anotimp ar trebui să fie în decembrie? Sau în mai? Numa’ întreb…
Un scurt, dar intens, basm de iarnă la Sibiu
Sigur că n-am avut în plan să mergem la Sibiu. De fapt, n-am avut niciun fel de plan pentru mini vacanța de 1 decembrie, asta pentru că n-am știut exact că va fi mini vacanță pentru noi. Clau lucra pe 30 (ca să aibă liber pe 2), iar eu am crezut inițial că pe 2 lucrez sigur. Numai că a lucky turn of events a făcut să avem totuși weekend prelungit. Cum era tardiv pentru orice plan ce includea cazare (decentă ca preț), iar prietenii noștri deja aveau planurile făcute pentru mini vacanță, noi am zis că spunem pas și stăm să ne odihnim. Dar noah, suntem noi…
Câteva locuri din și de pe lângă Cluj, pe care să le vezi toamna
Nu știu exact ce s-a întâmplat anul acesta, dar am văzut toamna cu alți ochi :) Nu e ca și cum nu știam ce culori faine aduce în peisaj, dar așa un dor de vară mă usca de fiecare dată prin septembrie, că nu puține au fost momentele mai apoi, în care am spus că nu-mi place toamna. Anul acesta, deși am avut o toamnă destul de plină, poate mult mai plină ca altădată, mi-am dat ocazia să-mi ridic privirea din gândurile de moment spre “tablourile” de afară… Și în ultimele două/trei weekend-uri fără ploaie, am pornit cu aparatul pe umăr printre frunze, culori ruginii și aurii, cafele și merdenele, să las toamna de anul acesta să-mi curgă prin vene…