Aţi auzit de sindromul Stendhal? E o boală (reală!) ce poate cuprinde turiştii care ajung la Florenţa, motiv pentru care mai poate fi cunoscută şi sub denumirea de sindromul Florenţa. Se manifestă prin palpitaţii, confuzie şi chiar halucinaţii sau stări de ameţeală şi totul pentru că expunearea la aşa frumuseţe poate fi de-a dreptul incredibilă pentru săracul mental uman. Aproape că nu am crezut că aşa ceva e posibil, dar uite că este şi mai e şi denumită după Stendhal, care o descrie frumos în cartea Naples and Florence: A Journey from Milan to Reggio. Ceea ce atunci părea a fi doar o metaforizare a senzaţiilor trăite de autor în faţa frumuseţilor Florenţei, s-a depistat cu timpul la mai multe persoane care au vizitat Florenţa şi incredibil, au fost fascinate în asemenea măsură încât aproape să nu facă faţă fizic şi mai ales psihic experienţei trăite.

Deci uite că se poate ceva mai mult decât un simplu şi firesc “mi-a plăcut foarte mult”, ori “e Superbă!”, adică se poate transforma totul într-o adevărată nebunie care să te răpună. Asta e Florenţa şi Cine nu înţelege pasiunea pentru un asemena loc, ştim cu siguranţă de ce, pentru că nu a văzut-o şi nu a cunoscut-o… ÎNCĂ. Căci atunci când o vezi, înţelegi şi îl înţelegi pe Stendhal şi pe toţi cei care mai că o iau razna în faţa lui David sau în faţa Domului sau în faţă la Ponte Vecchio… unde era să o iau şi eu :)

Articolul de azi e în special pentru cei care nu au văzut-o, dar nu numai pentru ei ci şi pentru cei care cunosc nostalgia acestui oraş minunat. M-a întrebat cineva de curând dacă merită să meargă să o vadă atunci când va ajunge în Italia la mare… nu mult mi-a lipsit să mă sufoc de emoţie recomandând cu căldură acest oraş şi spunând cu la fel de mult sentiment că se poate să fie chiar cel mai frumos pe care l-am văzut (fără să se supere Parisul pe mine). În direcţia asta am nişte recomandări aici, aici şi aici şi mai apoi vă trimit să o citiţi pe Melinda Gallo cu inima ei care acum se află în două locuri, dar mai mult la Florenţa (fără să se supere Parisul pe ea, o să vedeţi de ce)…

Şi mai apoi, firesc, îmi vine şi mie să întreb, poate prea atât de des; inima mea unde se află?