În seara zilei de marţi, după ce echipa feminină de gimnastică a României a luat bronzul la olimpiada londoneză şi am aflat că niciodată din 1976 nu a mai coborât de pe podiumul olimpic, am căutat frenetic să aflu mai multe despre generaţiile trecute de campioane care nu îmi sunt cunoscute. Da, de la Barcelona din 1992 le cam ştiu pe fetele care au inspirat generaţii întregi de fetiţe să se joace de-a gimnastele, dar ce a fost înainte de ele?!?

Normal, niciun articol de pe lume, în afară de statisticile reci şi impersonale de pe Wikipedia, nu m-au ajutat în privinţa marilor campioane, aşa că am încercat (poate mai interesează pe cineva) să revolv eu puzzle-ul participărilor fructuoase ale gimnastelor/gimnaştilor noastre/i la olimpiade încă din cele mai vechi timpuri. Şi o să vedeţi pe cum o să citiţi, că România este puţin spus o forţă în gimnastică, este o constantă extraordinară a tot ce înseamnă sport mondial de echipă și nu numai.

Foto

Şi povestea începe aşa…

A fost odată ca niciodată un sport minunat şi practicat secole de-a rândul, iar în toată această perioadă a existat o ţară mică dar voinică care a dominat acest sport. 

În 1956 la Jocurile Olimpice de la Melbourne, 6 fete cucuiete au adus de peste mări şi oceane, din cele mai îndepăratate colţuri ale globului, prima medalie olimpică gimnasticii româneşti. Este vorba despre Elena Mărgărit, Georgeta Hurmuzachi, Sonia Iovan, Elena Leuştean, Elena Săcălici şi Emilia Vătăşoiu. Ele au urcat pe treapta a treia a podiumului olimpic, iar Elena Leuştean a mai văzut odată cum îi şade pe aceeaşi treaptă luând bronzul şi la sol. Aici un articol bun despre această echipă a României.

Peste 4 ani, a venit rândul Romei să organizeze Jocuri Olimpice în frumoasa Italie şi rândul unei alte echipe extraordinare să cucerească din nou bronzul. De data aceasta, au luptat pentru a doua medalie a gimnasticii româneşti pe echipe: Anastasia Ionescu, Emilia Liţă, Elena Niculescu, Utta Poreceanu şi din generaţia trecută aceleaşi Sonia Iovan şi deja multipla medaliată Elena Leuştean.

Ce s-a întâmplat cu aceste fete şi de ce eu nu am auzit niciodată de ele până mai ieri, nu ştiu. Cert este că după acest început în forţă, nu s-a mai auzit de România în gimnastică olimpică nici  în 1964 la Tokyo, nici 1968 la Mexico City şi nici măcat în 1972 la Munchen în cea mai însângerată olimpiadă din istorie. Dar să nu ne întristăm căci nu avem de ce, urmează aşadar anul de graţie 1976.

Foto

În 1976 se întâmplă ceva ce va pune pentru toatdeauna România în cărţile de istorie ale planetei: Olimpiada de la Montreal şi un nume pe care NIMENI nu îl va uita niciodată: NADIA! Tot timpul m-am gândit cât de frumos nume i-au pus părinţii, inedit, special, un nume cu rezonanţă, deloc comun, un nume uşor de reţinut, un nume de star. România trimite la aceste Jocuri Olimpice o echipe femină formată din gimnaste tinere şi nu foarte cunoscute: Gabriela Truşcă, Anca Grigoraş, Georgeta Gabor, Mariana Constantin, Teodora Ungureanu şiiii Nadia Comăneci. Cu echipa, fetele reuşesc să devină vicecampioane olimpice, deja o performanţă colosală, dar nimeni nu bănuieşte ce avea să se întâmple mai departe. Episodul Nadia, nu-l voi rescrie aici, toţi îl ştim și când spun toţi mă refer la bunica mea de 80 de ani, până la o fetiţă de 6 ani care a trecut ieri prin faţa blocului vorbind cu o prietenă despre Nadia şi gimnastică. Nu au trecut de la Montreal numai 36 de ani, iar în condiţiile în care chiar şi eu am 27… wow, episodul acela chiar va rămâne pe veci în memoria noastră colectivă. Nadia a mai luat în acel an 3 medalii olimpice de aur: la individual compus (devenind Regina acestei olimpiade), la paralele (unde a şi obţinut pentru prima dată nota aceea fabuloasă) şi la bârnă. Şi ca să plece acasă cu toate modele de medalii, mai ia un bronz şi la sol. Medaliile Nadiei sunt completate de argintul la paralele şi de bronzul la bârnă ale Teodorei Ungureanu.

Nu pot trece peste acestă olimpiadă fără să menţionez bronzul de la inele, al marelui gimnast român Dan Grecu.

1980 ne găseşte la olimpiada de la Moscova, unde nimeni nu cred să le fi urât mai mult pe gimnastele din România ca ruşii. Se ştie cât de buni sunt şi ei în acest sport şi cât de şocaţi au fost de ce “le-a făcut” Nadia la Montreal. Aşa că aici au taxat-o, dar nu au putut să o pedepsească mai mult în afară de a-i lua titlul de campioană olimpică absolută. A fost nevoită după deliberări ce au intrat şi ele în istorie (fata asta a făcut cum a făcut şi a intrat mereu în istorie) să se mulţumească doar cu argintul olimpic la individual compus, în schimb a câştigat aurul la bârnă şi sol. 

Normal că nici pe echipe nu ne-au lăsat ruşii să câştigăm şi tot îmi amintesc cu câtă frustare vorbea tati de olimpiada asta şi de câtă nedreptate i s-a făcut Nadiei. România a luat aşadar argintul şi pe echipe prin Nadia, Emilia Eberle, Rodica Dunca, Melita Ruhn şi Dumitriţa Turner. Emilia Eberle străluceşte de argint şi la paralele, iar Melita cucereşte bronzul la sărituri şi o însoţeşte pe Emilia pe podiumul de la paralele. După cum se vede, am încercat să mai recuperarăm din Tezaur la olimpiada asta.

Apoi urmează cea mai bună olimpiadă din toate timpurile pentru România, Los Angeles 1984 unde gimnastica românească se trezeşte cu 5 medalii de aur printre care prima de aur la echipe cu Lavinia Agache, Laura Cutina, Cristina Grigoraş, Simona Păucă, Mihaela Stănuleţ şi extraordinara Ecaterina Szabo. Această din urmă se îmbracă în aur şi la sol, bârnă şi sărituri în timp de Simona Păucă la egalitate de puncte urcă pe prima treaptă a podiumului alături de Ecaterina Szabo, la bârnă. Colosal ce se întâmplă.

Ecaterina devine şi vicecampioană olimpică absolută, Simona ia la individual compus bronzul, iar Laura Agache ia tot bronz la sărituri. De menţionat că România pleacă de la Los Angeles şi cu singura medalie olimpică cucerită de când lumea, la gimnastică ritmică, argint la individual compus pentru Doina Stăiculescu.

Foto

De anul olimpic 1988 se leagă un alt nume de legendă al gimnasticii din ţara noastră: Daniela Silivaş. Alături de Aurelia Dobre, Eugenia Golea, Celestina Popa, Gabriela Potorac și Camelia Voinea, cucereşte argintul pe echipe, iar de una singura Daniela face ca imnul României să fie auzit de 3 ori în Seul, atunci când i se pune la gât aurul la paralele, bârnă şi sol. Daniela mai ia argint la individual compus şi un bronz la sărituri, dar nici alte fete din echipă nu se lasă, astfel că Gabriela Potorac mai aduce un argint la sărituri şi un bronz la bârnă.

Să nu-l uităm însă nici pe Marius Gherman care aduce în ţară un bronz câştigat în concursul olimpic de la bară. 

Şi aşa ajungem în 1992: Barceloooooona, Barcelooooonaaaa :) Superb! În capitala Cataloniei, fetele Cristina Bontaș, Gina Gogean, Vanda Maria Hădărean, Lavinia Miloșovici, Maria Neculiță și Mirela Ana Pașca reuşesc cu echipa tot un argint olimpic, dar şi aici răsare una care vrea şi poate să bată TOT: Lavinia Miloşovici. Câştigă aur la sărituri şi sol (unde primeşte şi ultima nota de 10 acordată unei gimnaste, ca să vezi câtă ciclicitate în viaţă), dar numai bronz la individual compus. Tot bronz prin Cristina Bontaş obţine România şi la sol. Îmi sunt atât de vii în minte imaginile cu Lavinia la sol ca pur şi simplu nu îmi vine a crede că au trecut 20 de ani de atunci.

În 1996 trecem iar oceanul în USA şi ne oprim la Atlanta să bem o Coca Cola, în timp ce Simona Amânar, Gina Gogean, Ionela Loaieș, Alexandra Marinescu, Lavinia Miloșovici și Mirela Țugurlan obţin un bronz pe echipe într-un concurs în care echipa USA condusă de Bella Karoly nu a mai putut pierde aurul de acasă şi s-a dovedit de neînvins (la fel ca anul acesta aş zice). Aici am reuşit să câştigăm o singură medalie de aur la gimnastică prin Simona Amânar. În schimb a curs cu medalii din alte aliaje după cum urmează: argint la individual compus pentru Gina Gogean, tot argint pentru Simona la sol, dar şi pentru băieţi au veni două medalii de argint, Dan Burincă la inele şi Marius Urzică la cal cu mânere. Bronzul a poposit la gâtul Simonei Amânar şi Laviniei Miloşovici la individual compus (egalitate), dar şi al Ginei Gogean pentru sărituri şi bârnă.

Anul 2000 “pe când nu mai eram copii” a venit cu o olimpiadă tare faină la antipozi. Sidney a însemnat un moment deopotrivă de glorie, dar şi de coşmar pentru gimnastele noastre. Au recucerit aurul olimpic dobândit întâi la Los Angeles, iar acel podium de vis de la individual compus nu va mai putea fi reeditat niciodată din simplul motiv că acum o ţară poate trimite la individual compus numai două sportive. Deci niciodată România nu va putea să mai vadă de 3 ori Tricolorul fluturând pentru aceeaşi cauză în acelaşi timp. Fără să o contabilizăm pe Andreea Răducan, România a obţinut următoarele medalii: aur cu echipa: Simona Amânar, Loredana Boboc, Andreea Isărescu, Maria Olaru, Claudia Presăcan, și Andreea Răducan, aur la individual compus Andreea Răducan/Simon Amânar (fără strălucite pentru Simona din păcate), aur la cal pentru Marius Urzică, argint pentru Maria Olaru la individual compus şi tot argint pentru Andreea Răducan la sărituri (obţinut după şocul cu Nurofenul). Simona mai prinde un bronz şi la sol.

Foto

Jocurile olimpice revin la Atena în 2004 pentru ca România să câştige aurul şi pe pământ european. Cătălina Ponor, Silvia Stroescu, Oana Ban, Daniela Sofronie, Monica Roșu și Alexandra Eremia sunt de-a dreptul fantastice, iar Cătălina Ponor senzaţională, luând aur şi la sol şi bârnă. Monica Roşu mai ia un aur la sărituri cu săritura considerată a fi cea mai bună săritură de la gimnastică din istorie. Daniela Şofronie devine vicecampioană olimpică la sol, în timp ce Alexandra Eremia ia bronz la bârnă.

Această olimpiadă devine brusc cea mai bună din istoria participărilor pentru băieţi. Ei cuceresc prin Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Ioan Suciu, Dan Potra, Răzvan Șelariu și Daniel Popescu bronzul pe echipe, în timp ce Marian Drăgulescu mai ia un bronz la sărituri şi un argint la sol. Iar Marius Urzică mai înşfacă un argint la cal cu mânere devenind unul din cei mai buni gimnaşti la cal din lume. Se şi spune că este gimnastul care a dat cea mai mare eleganţă calului cu mânere.

Olimpiada din China, de acu’s 4 ani a adus doar două medalii în total gimnasticii româneşti, bronzul la echipe prin Andreea Acatrinei, Gabriela Drăgoi, Andreea Grigore, Sandra Izbașa, Steliana Nistor, Anamaria Tămârjan şi aurul minunat la Sandrei Izbaşa la sol. S-a tot spus că a fost o olimpiadă săracă în medalii la gimnastică pentru România și din ce am scris mai sus acesta pare a fi adevărul…

Marţea trecută, în capitala Marii Britanii am luat un bronz muncit cu echipa: Diana Bulimar, Diana Maria Chelaru, Larisa Iordache, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, la această în curs de desfășurare olimpiadă de la Londra.

Oare ce mai urmează, cât de săracă sau bogată va fi această olimpiadă pentru gimnastica românească? Rămâne de văzut, însă ce ştim cu siguranţă e ceea ce deja a fost şi a fost frumos şi de neuitat, a fost valoros şi motivant, a fost aşa cum numai visele unor copii pot fi: reale şi fără sfârşit.

L.E. Fetele noastre au mai câștigat două medalii la olimpiada londoneză, un argint pentru Cătălina Ponor la sol (foarte puțin a lipsit să fie aur) și un AUR minunat pentru Sandra Izbașa la sărituri (nesperat!)