Asta cu “pe vremea voastră” știu că dacă nu a devenit stresantă încă, va deveni cât de curând. Dar totuși, cum cei care mă citiți ați cam trecut de 20 și ceva de ani sau 30 și ceva de ani, cred că nu mă pot raporta la voi ca la cei care mai merg acum în tabele și excursii școlare, am încercat să evit formularea, însă chiar asta am vrut să spun…
Nu m-am putut abține, deși am zis că nu mă mai ating de subiect, dar vreau să vă întreb dacă aveți și voi cumva o relație cu love/hate cu serialele, filmele seriale? Măi, eu am … Sunt ca microbii, le iei fără să-ți dai seama, sunt ca semințele de floarea soarelui, zici că e ultima deoarece îți simți buzele aiurea de la sarea de pe ele, dar nu te oprești din mâncat și în cele din urmă aș zice că sunt ca și călătoriile, odată ce le prinzi gustul tot mai vrei, căci e frumos, interesant, descoperi lucruri noi despre tine în timpul lor, este palpitant și aproape de fiecare dată se termină cu cliffhanger… Asta-i fascinanta lume a serialelor TV… Hmmm…
Aflată în nordul Croației și al Mării Adriatice, între golfurile Trieste și Kvarner, peninsula Istria are o istorie bogată și destul de zbuciumată datorită faptului că a fost cucerită de nenumărate ori. O parte importantă, însă, din trecutul ei a fost sub ocupație venețiană. Acesta este și motivul pentru care arhitectura ei seamănă extrem de mult cu arhitectura italiană, iar atmosfera piețelor sale pare a fi ruptă din ghidurile turistice despre… Italia. Mereu am spus că dacă ar fi să îmi fac vacanțele în Croația, le-aș împărți astfel încât una să fie în întregime în peninsula Istria.
Ce este de văzut în Peninsula Istria:
Azi la ora 13 am aprins lumina în bucătărie ca să văd să gătesc, așa nori zbucimați ocupau cerul afară. Plouă de rupe, a plouat de luni și de exemplu miercuri s-a reușit perfomanța de a ploua toată ziua mocănește de parcă ne-am pregăti pentru postul Crăciunului. Teoretic e o zi în care să nu ieși din casă, la fel de valabil a fost și pentru zilele trecute (deci și ieri pentre ele) numai că practic eu nu mai pot sta în casă, de fapt nu pot să nu ies să mă bucur de verdele primăverii chiar și printre stropii de ploaie, uneori deloc puțini.
Să vă arat sau să nu va arat cele 3 poze, care din cauza unui internet foarte lent, sunt singurele 3 imagini pe care a reușit Clau să mi le trimită din Astana?!? Da, e în capitala Kazakhstan-ului de 3 zile și mai stă puțin. Știu, nu e o destinație despre care să scrie cineva care merge în vacanță, dar trebuie să recunosc că mie mi s-a părut super interesantă. Atât de interesantă că atunci când mi-a zis “s-ar putea să merg câteva zile în Kazakhstan” am zis “oook… right!”, numai că a fost pe bune și am început să căutăm informații despre Astana, unde inițial am crezut că au doar iurte, când de fapt, Astana arată cam așa:
Poate suna puțin nedrept ce voi spune, dar coperta e mai frumoasă ca și cartea, care mi s-a părut puțin greoaie și scrisă destul de în stilul unui jurnalist de documentare. Aș fi vrut să aibă mai multă poveste și mai puțină informație de ghid. Poate greșesc eu, poate nu am simțit ce trebuia să simt, caz în care vă rog să mă corectați, căci nu am nicio intenție să spun minciuni despre o carte pe care mi-am dorit mult să o citesc și am ajuns la ea datorită celor de la librăria online Libris.ro.
… e un semn de vulnerabilitate fără de care eu nu pot trăi. Și totuși, au fost câteva momente în care nu am putut să o fac. Nu am putut scrie niciun cuvânt pentru că nimic nu mi se părea că poate exprima ce simțeam exact, nu, cuvintele nu erau prea sărace, erau pur și simplu inexistente. Nu se inventaseră. E drept că la marile fericiri și la marile nefericiți n-am putut scrie, chiar dacă la nefericiri putea fi chiar terapeutic… n-am putut. Sigur că era blocaj pe toate planurile, gânduri prea multe, amestecate îmi alergau prin minte ca într-un blender. Na scrie! Așterne pe hârtie ce e în capul tău! Scrie dacă poți!
