După BAC…potopul.

Măi să fie și să tot fie….
S-au afișat rezultatele la BAC și n-am rezistat tentației de a mă uita pe Bacalaureat.edu.ro să văd ce “acte mărețe” au făcut absolvenții. Dacă ieri pe mașină tot auzeam la radio despre plăceri și neplăceri legate de rezultate azi am rămas șocată să constat ce rezultate bune s-au obținut defapt. Am citit și pe Hotnews câteva statistici, iar apoi am vrut să văd, din curiozitate și nu altceva că oricum nu cunoșteam pe mai nimeni, ce note s-au luat la Ineu, unde cu 6 ani în urmă mi-am ros și eu unghiile (de nervi, nu uitați am prins BAC-ul grilă, primul și ultimul cu calificate în loc de note la oral, nu mai discut).
Acuma ce să zic, poate nu m-am uitat eu bine, dar cred că au căzut extrem de puțini, cea mai mare notă e fost 9.85, cea mai mică nu rețin, dar medii peste 9 au fost multe oricum, am văzut la mate (care cică le-a cam dat de furcă) note de 9.90, iar la educație fizică a cam plouat cu 10 (normal, nu?). Am mai văzut discrepanțe mari între notele de la română oral și română scris (încă nu știu cum poți lua la oral 9.50 și la scris 6.50), am văzut că lumea preferă BAC la geogra în pofida istoriei, am văzut că bio e iar populară ca discilpină de BAC (mai era pe vremuri când erau mulți “pasionați” de medicină), iar Logica sau Filosofia cred că nu le-a prea ales nimeni (asta-i realiatea).
Pe județ, Arad mă refer s-au obținut două medii de 10, ambele fete studiind într-o clasă de Știițele Naturii la Colegiul Național Moise Nicoară (unde altundeva? dăăă), oricum mă mir că numai doi de 10 de faimosul județ :)
Nu avea sens să mă fi uitat și prin alte județe, oricum îmi satisfăcusem curiozitatea și oricum trendul s-a menținut în toate județele, țara e plină de tineri deștepți, se știe, nu tre să mai vin eu să confirm :D

Concluzie: Pe an ce trece elevii par tot mai deștepți (după rezultatele obținute la BAC), 90% iau 10 la română oral, 80% dau BAC la educație fizică și iau evident 10, 75% merg pe geogra și iau multe note de 10, 60% iau peste 8 la mate, 50% dau la bio și merg în proporție mare la medicină-farmacie. OK, în aceste condiții cum se face că tinerii vorbesc extrem de prost limba română, nu citesc nimic, dar NIMIC, sunt obezi și supradezvoltați majoritatea (dacă pot să spun așa), habar nu au unde e Africa pe hartă, abia dacă mai știu să socotească fără calculator, ajung profesori care-i tâmpesc pe alții sau medici care omoară din greșală?!? CUM???
Autoritățile spuneau că se așteptau la aceste note, la această pomovabilitate extrem de bună, semn că dânșii cunoșteau valoarea reală a elevilor de liceu.

Felicitări celor care au luat notele pe bune (chiar dacă poate mai mici). Valoarea reală e cea care contează.
În rest nu mai vreau să am nicio părere. Sincer.

Ice Age 3 (3D)


Încep prin a spune că n-am văzut în viața mea la cinema mai mulți oameni ca aseară la Odeon Polus Center Cluj, deci s-au vândut bilete și pentru primul rând (nu-mi explic ce-au văzut oamenii ăia din primul rând, mai ales că era 3D). Toate locurile au fost ocupate și asta având în vedere că probabil filmul rula și la CinemaCity din Iulius Mall. În fine…
Ice Age 3 este un super desen animat, iar în 3D arată chiar foarte bine, parcă simți zăpada, aluneci alături de ei. Povestea este parcă mai interesantă decât în Ice Age 1 (foarte bun) și 2 (puțin mai slăbuț). Datorită lui Syd (evident) toată haita se trezește într-o lume paralelă în care dinozaurii încă nu dispăruseră, ba mai mult decât asta aveau și ei dizonarii lor răi. Pe lângă acestă aventură familia mamuților trebuie să se mărească, Ellie este pe cale să aducă pe lume un alt “mamuțel”, iar Diego este cât pe ce să părăsescă haita când își dă seama că l-au cam lăsat puterile. Apare și un personaj nou Buck (foarte comic cu accent englezesc). Oricum filmul e foarte amuzant, erau persoane în sală care râdeau nonstop.
Noi am ales varianta în engleză, singura pe care pot să o recomand, dar de azi filmul va rula în cinematografe și dublat în română (și pot să bănuiesc că nu va avea savoarea originală).

Have a LOVEly day!

Uneori e bine să ai prieteni psihologi că uite ce mai primesc de la ei: o povestioară frumoasă menită să-ți facă ziua mult mai bună.

“Era o dimineață aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întalnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aseze știind că avea să mai treaca cel putin o jumatate de ora panâ să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare își privește ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul și să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi așa de gravă… în asteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana și mă lansez într-o mica conversație. Îl întreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are și dacă nu preferă să aștepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. Îmi răspunde că trebuie să meargă neaparat la casa de bătrâni, așa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soția.

Politicoasă, îl întreb de sănătatea soției. Senin, bătrânul domn îmi povesteste că soția, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că îrtr-un moment de luciditate soția putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar bătrânul îmi explică că ea nu-și mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Și-atunci îl intreb mirată: “Și dvs.vă duceți zilnic ca să luați micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce și o mangâiere pe mana, îmi răspunde: “E-adevarat că ea nu mai știe cine sunt eu, dar eu știu bine cine este ea“.

Am rămas fără cuvinte și un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndeparta cu pași grăbiți. Mi-am înghițit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viață!… Căci, în fond, așa este dragostea adevarată ?!… nu neaparat fizică și nici romantică în mod ideal. Să iubești înseamnă să accepți ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi și ceea ce încă nu s-a întamplat. Persoanele fericite și împlinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care știu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Poza.

Serialele mele preferate


FRIENDS este serialul care mi-a plăcut cel mai mult. L-am urmărit inițial la Pro TV, apoi în 2005 am primit toate sezoanele și în aceea vară le-am văzut pe toate. Băgam câte 5 episoade pe zi și parcă în perioada aceea ducea o viață paralelă. De atunci în funcție de starea mea de spirit mai urmăresc câte un episod. Pe unele le știu pe de rost (asta nu mă împiedică să râd mereu la aceleași faze), pe altele parcă acum le descopăr, dar unele cred că le-am văzut cam de 6-7 ori. E cel mai tare serial EVER.


DR. QUINN cred că mi-a deschis apetitul pentru serialele cu doctori. Pe vremuri pe la 12-13 ani l-am văzut pe TVR 1 (mă rog, atât cât s-a dat), apoi anul trecut l-a difuzat Romantica și de luni până vineri de la ora 20:00 eveam program. Din păcate ultimul sezon nu l-am văzut integral pentru că ne-am mutat și am avut alte activități, dar mi l-am procurat de la Amazon și încă mai am vreo 6 episoade pe care le las pentru zile negre :D


SAVED BY THE BELL pot să zic că a fost serialul copilăriei mele, filmul care mă bucura cel mai mult. Aventurile liceenilor mi se păreau extraordinare. Cred că-mi doream cel mai tare să ajung la liceu pentru că-mi imaginam că e ca acolo ☺ Am câteva sezoane din el și m-am uitat în urmă cu ceva timp, dar nu se compară cu senzația pe care mi-a lăsat-o atunci. Oricum cred că toate puștioaicele erau îndrăgostite de Zach Morris ☺


BAYWATCH...hmmmm…Mich Buchannon, wow. Ăsta cred că rulat când eram eu prin clasa a IV a/ a V a dar parcă a fost ieri. Din câte știu se difuza lunea și nu ratam nici un episod. Parcă văd și acum faza de început când sărea din elicopter în apă. Costumele alea roșii mă bântuie și acum (ce să mai zic de băieți). Niciun alt serial nu mi-a adus mai multă adrenalină ca ăsta, iar meseria de salvamar nu a fost niciodată mai populară.


SUNSET BEACH m-a marcat în alt fel. Eram deja mai mare, aveam vreo 14 ani când rula pe TVR. Mă uitam cu mami la el seara de la 7. Actori frumoși (încă îmi place Cole), acțiune, dragoste, crime, secrete, mister, întorși din morți, pe vremea aia mi se părea excelent. Apoi când am văzut că se tot lungesc cu el am renunța să-l mai urmăresc, dar ultimul episod tot l-am văzut :D


GREYS ANATOMY este cel mai nou serial pe care îl urmăresc. Am văzut primele 4 sezoane și chiar am rămas mirată că a reușit să mă prindă așa. Aștept cu nerăbdare filmările din toamnă să văd ce se mai întâmplă. Și uite un alt serial cu doctori pe care îl iubesc ☺


7TH HEAVEN este serialul despre familia reverendului Camden, o famile total neobișnuită pentru un reverend. Cele 11 sezoane din am văzut cam 9 (7 chiar dețin) mi-au plăcut foate tare pentru că tratează niște probleme curente ale familiilor de azi. Dar e drăguț și să nu uităm că e filmul care a lansat-o pe Jessica Biel ;)

Dacă ți s-ar spune că numai o dată în viață…

Nicio altă leapșă pe care am găsit-o nu a semănat mai mult cu “oracolul meu de la 12 ani” ca aceasta, pe care am găsit-o aici.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa faci ce iti place, ce ai face ?

Dragoste.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa iubesti, pe cine ai iubi ?

Hmmmmm…. :)

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa vorbesti, ce ai spune ?

O glumă bună.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa tipi, de ce ai tipa ?

De nervi, evident.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa razi, de ce ai rade ?

De mine.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa plangi, de ce ai plange ?

De fericire.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa bei, ce ai bea?

Apă din fântâna de acasă.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa alergi, spre ce directie ai alerga ?

Spre sud :D

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa desenezi, ce ai desena ?

O inimă.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa scrii, ce ai scrie ?

O poezie.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa citesti, ce ai citi ?

O autobiografie.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa furi, ce ai fura ?

Un sărut.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa ceri scuze, cui te-ai adresa ?

Părinților.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa ranesti, pe cine ai rani ?

Aș refuza acest drept.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa te rogi, ce ai cere ?

Fericire și curaj.

Daca ti s-ar spune ca numai o data in viata mai ai dreptul sa dai, ce ai da ?

TOT, ce-ar mai conta, pentru ce să rămâna ceva nedat ?

Așa am găsit-o fără diacritice, așa am postat-o, scuzele mele dragilor.

Luci, hai că ție îți plăcea să complectezi din astea. Să o văd la tine pe blog :))
Și pentru că am înțeles că e în vacanță îi trimit și lui Hoffa spre complectat așa până nu începe meditațiile ;)

POZA

UP


Am văzut și “UP” și nici nu are rost să spun ce tare mi-a plăcut și acest nou 3D. Se pare că am o slăbiciune pentru desenele animate, iar dacă mai sunt și 3D nu cred că le ratez.
Colaborarea inedită Disney-Pixar a fost reușită, povestea e drăguță (chiar m-a impresionat foarte tare), culorile (foarte importante pentru desene) sunt nemaipomenite, însă ca și efecte 3D nu a fost chiar cel mai bun film pe care l-am văzut.
Când am ieșit de la film nu doream decât să-mi faci și eu un “Caiet de aventuri”, apoi mi-am dat seama că totuși sunt cam mare, însă dacă aș fi văzut filmul acesta la 10 ani (fie și nu în 3D) acum aveam ce răsfoi, ceea ce ar fi fost chiar drăguț :)
Săptămâna viitoare are premiera Ice Age 3, care vine tot în 3D, hmmmm :)

Top 5 Romantic/Drama Movie

Acest Top s-a născut aseară din insomnia cauzată de ploaia strajnică cu tunete și fulgere. Genul ăsta de ploaie îmi place și în același timp mă sperie puțin, dar culmea mi se pare romantic să stai în pat la căldurică, să asculți stropii de ploaie care cad ca fugăriți de cineva și să numeri fulgerele până ce adormi :)
Următoarele filme sunt vizionate cel puțin de două ori cu lacrimile înghețate în colțul ochilor, așadar un Top cum nu se poate mai subiectiv :)


The Notebook se poate să fie cel mai romantic film pe care l-am văzut vreodată pentru că m-a trecut prin atâtea stări de nu mi-a venit să cred. Povestea înduioșătoare dintre Noah și Allie mi-a rămas în suflet, pentru că genul acesta de iubire specifică tinerilor “fără minte” e încântător. Filmul în regia lui Nick Cassavetes e clasic dar inovator, cu niște actori destul de necunoscuți în 2004 când a apărut filmul, Ryan Gosling și Rachel McAadams, a făcut totuși senzație și multă lume a vorbit despre el.
Recomandare: Nu prea are farmec dacă îl urmăriți fără partener, dar se poate încerca :)
Nota: 10 +


Ghost e un clasic prin excelență. Cine nu a văzut Ghost? Produs în 1990 cu o distribuție de excepție Demi Moore, Patrik Swayze, Woopi Goldberg, nominalizat la multe premii și câștigător a unora dintre ele, beneficiind de o coloană sonoră pe care presupun că s-au făcut mulți copii ulterior (Unchained Melody), povestea de dragoste dincolo de moarte dintre Sam și Molly te scutură puțin și te face să-l strângi ceva mai tare în brațe pe cel de lângă tine. Iar scena în care Sam și Molly fac dragoste mânjiți de lut e fără cuvinte.
Recomandare: S-ar putea totuși să ți se pară prea trist :(
Nota: 10 +


City of Angels cu Meg Ryan și Nicolas Cage e uimitor. Un înger al morții devine om din dragoste pentru o pământeancă. Se poate ceva mai tragic decât asta? DA, se poate, acest film o demonstrează. Desi nu sunt fană înfocată Nicolas Cage aici mi-a plăcut de el. E așa de trandu și de chinuit în acelaș timp că ți se rupe inima. Meg Ryan care e poate cea mai potrivită actriță în roluri de dragoste, face și aici să vibreze feminitatea din ea, îmi place mult de tot.
Recomandare: Fiecare are nevoie de îngerul său.
Nota: evident 10


Love Story e de pe vremea părinților noștri, dar asta nu face decât să-i crească valoarea. Am auzit multă lume plângându-se de faptul că acest film e prea siropos, prea te stoarce de lacrimi, prea telenovelistic, prea răvășitor dacă pot să spun așa. Ei bine, dragostea e siropoasă, uneori dureroasă, alteori apreciată numai după ce-ai pierdut-o și întotdeauna subevaluată. Acest film a stat ca inspirație pentru varianta modernă “A walk to remember”.
Recomandare: Nu contează ce gen de filme preferi, pe acesta trebuie să-l vezi.
Nota: nu se discută 10


If Only m-a tulburat tare, așa de tare că n-am putut plânge. Totul e făcut să te înneci cu lacrimi, dar să le nu le poți vărsa. Paul Nicholls și Jennifer Love Hewitt fac un cuplu superb, îți vine să-i iei acasă. E cel mai “dulce” cuplu pe care l-am văzut pe ecrane. Ce ai face dacă ai ști în urma unei premoniții că iubitul/iubita ta va avea azi un accident? Superbă coloană sonoră.
Recomandare: Nu e pentru duminică seara dacă vrei să urmeze o săptămână bună.
Nota: clar 10

Acest Top a fost gândit inițial de 10 poziții, dar pur și simplu nu m-am putut hotărâ asupra următoarelor: Casablanca, Message in a bottle, Gone with the wind, Sweet November, The lake house, Sleepless in Seattle, Meet Joe Black, Last Tango in Paris, You’ve got mail, A walk to remember, Dirty Dancing, Crazy/Beautiful, care sunt la fel de minunate :D

Toate pozele sunt de pe Wikipedia.