De 2 ani la Cluuuuuj



7.07.2007 (zic astrologii, numerologii și alți din ăia că era cea mai norocoasă zi din an) a fost pentru mine ziua când am înghesuit în bagaje cam 10% din hainele și cărțile mele și 100% din speranțe și vise, am urcat din Sântana în singurul Intercity care venea încoace și pot să spun că din acel moment am plecat cu adevărat de acasa.
Nu știu și nu cred să mă fi gândit vreo clipă că acela era momentul în care chiar plec (Oradea a însemnat 4 ani, dar petreceam jumate din timp la Ineu+vacanțele pe care le prelungeam de bună voie), dar faptul că porneam spre un nou început conta mai mult decât orice lăsam în urmă.
Inițial planul era clar: urma o săptămână la Budapesta, apoi două de relaxare totală la Cluj și o altă săptămână în Deltă urmând ca din august să ne mutăm, să am admiterea la master și evident să mă angajez. În mare parte am urmat planul, apoi au urmat altele, unele în ritm alert, celelalte păreau să aibă tot timpul din lume.
Ce am făcut? Ce am putut? Ce mi-am dorit? Ce am primit?
Nu mi-am propus să fac un bilanț, până și la alea de sfârșit de an mă poticnesc, darămite să trag linie după doi ani destui de plini din multe puncte de vedere. Dar oricum faptul că am terminat masterul, faptul că am avut mai bine de un an un job solicitant (care m-a disciplinat și mai mult, deci tot răul spre bine), faptul că avem un loc pe care îl numim acasă (pe care l-am amenajat de la 0), faptul că am schimbat direcția spre doctorat și activitățile de la Universitate (unde nu-i ușor, defapt unde e chiar ușor?), faptul că am călătorit, fie și nu foarte departe, faptul că am cunoscut oameni noi și interesanți în compania cărora mă simt excelent, faptul că mi-am făcut alte vise și planuri (în doi), toate astea m-au îmbogățit sufletește dincolo de neplăceri și lucruri negative. Clujul mi-a adus un progres pe care poate nu-l admit de fiecare dată din simplul motiv că rădăcinile îmi sunt în altă parte, din cauză că bazele mi-au fost puse în alte locuri și din princina dorului care mă întoarce acolo unde m-am născut și am crescut. Știu că se spune astfel: “ca o casă să se poată numi acasă în ea trebuie să se nască și moară oameni”, e trist dar e adevărat, însă dacă vrei să simți cum crești trebuie să treci peste ce se spune și să ajungi la ce se face. Poate reflexivitatea nu e specifică individului ci maselor, dar măcar asta ne asigură că nu suntem singuri pe lume.
Privesc spre ușa deschisă de la balcon și văd cum plouă, simt cum plouă, aud cum plouă și știu că la Ineu plouă altfel decât aici, dar m-am obișnuit cu ploaia de la Cluj, cu soarele de aici cu viața de aici și în momentul de față probabil niciunde în lume nu mi-ar fi mai bine.
De aceea de doi ani respir un aer din Ardeal care se pare că mi-a priit și nu pot să-mi spun decât un “mulți ani înainte” care vom vedea noi cum vor veni dar nu ne rămâne decât să-i așteptăm cu inima deschisă happy

You may also like

6 comentarii

  1. ce fain……Nu mi-as puea inchipui sa locuiesc altundeva…..ma rog Grecia e exceptialaughing Cluj ruulz. In fiecare zi ma indragostesc tot mai mult de el…de 10 ani e mereu altfelhappy

  2. Stii cum se spune, ca acasa e acolo unde ai copilarit.Oriunde ai trai in lumea asta acasa ramane doar locul ala unde ti-ai julit genunchi jucand pe ulita cine stie ce jocuri ale copilariei.si eu sunt plecat de aproape 9 ani din locul copilariei, si tot Suncuiusul e "acasa" pentru mine. Oradea este un alt reper in viata mea vremelnic cu munca dupa revolutie, dar a ramas un reper puternic

  3. Da fetelor, acuma Clujul e o parte din mine happy
    @ Codeus: știu unde e Șuncuiușul, dar nu am fost. Am auzit însă că e o zonă foarte frumoasă happy Nu am știut că de acolo ești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.