Titlu: Singur pe lume
Autor: Hector Malot
Editura: Romcart, București, 1991
Nr. pagini: 460
Preț: 275 lei în 1991 (Din Biblioteca personală a lui Clau :*)

A venit și momentul în care am ajuns să las două vorbe despre o carte care multora le-a marcat copilăria, pe care unii au ratat-o până acum (gen eu) și pe care alții nu o vor citit niciodată din cauza “vârstei”. Este vorba de cartea lui Hector Malot “Singur pe lume”, un document care lasă o complexitate de sentimente în oricine ajunge să înceapă și să parcurgă povestea lui Remi.

Pentru cei mai mulți care citiți aici probabil nu are niciun sens să mă apuc să povestesc cam ce se întâmplă pentru că voi cu siguranță ați citit povestea înaintea mea. Și totuși dacă exită cineva care nu cunoaște povestea vieții lui Remi o rezum în câteva cuvinte fără să vă stric plăcerea de a citi cartea.

Remi are 8 ani, a fost un copil găsit și crescut de o femeie cu inimă mare care l-a iubit ca o mamă. Soțul acesteia însă nu a făcut decât să spere că într-o zi familia (înstărită) care l-a “pierdut” să vină la ușa lor și să-l ia, oferindu-le pentru “generozitate” o imensă sumă de bani. Acest lucru întârzie să se întâmpmple astfel că bărbatul pe care copilul l-a crezut ca fiind tatăl lui îl “vinde” unui muzicant ambulant și-l desptarte de femeia care l-a iubit cel mai mult pe lume. (Acesta este poate cel mai dramatic episod al cărții, momentul în care Remi o vede din vârful dealului pe “tușa” Barberin cu basmaua albă pe cap cum îl caută prin grădină fără să-l găsească, el fiind deja plecat cu noul său stăpân.)

Viața cu muzicantul Vitalis este foarte grea, dar acesta ajunge să-l iubească, îl învată să cânte, să scrie, să citească și să se descurce în orice împrejurare. Cu Vitalis și câinii săi, printre care Capi, cel mai de nădejde prieten al lui Remi, băiatul cutreieră toată Franța dând spectacole de teatru pe stradă. Viața este o adevărată aventură până în momentul în care Vitalis moare de frig într-o geroasă noapte de iarnă la periferia Parisului. În acest moment începe o altă etapă pentru Remi care ajunge în grija unei familii extraordinare pentru care muncește dar care îl tratează ca membru al familiei. Aici o cunoaște pe Liza și pe frații ei. Dar din păcate și de ei trebuie să se despartă pentru că viața are alte planuri pentru Remi.

Pentru mine cel mai important moment al cărții este cel în care Remi se întâlnește cu Mattia, care devine cel mai bun prieten pe care cineva l-ar dori vreodată. Noile aventuri cu Mattia mi s-au părut de mare clasă, iar învățăturile pe care toți le putem trage din acestă relație dintre doi copii nu pot fi decât valoroase. Cei doi prieteni pornesc înr-o călătorie fantastică din Franța în Elveția, apoi iar în Franța și de aici în Anglia. Doi băieței și un câine obligați să se descurce în situații limită, niște ființe pentru care zicala “nevoia te învață” a devenit regula numărul unu pentru supraviețuire.

Nu dezvălui mai mult pentru că poate, poate mai sunt întârziați ca mine care vor citi romanul de acum încolo. Mai sunt multe etape pe care fiecare are plăcerea de a le descoperi singur. Deși se spune că e un roman de citit la 12 ani pentru unii copii s-ar putea să fie prea dur, dar pentru cei care ajung la final este o lecție de viață din care ies cu siguranță iubindu-și și prețuindu-și mai mult părinții înțelegând într-un fel că e groaznic să fii “singur pe lume”, să tânjești după brațele mamei și mângâierile ei. Să nu ai o familie, un pat cald și o coajă de pâine…

Mi-a plăcut enorm cartea, așa la vârsta asta am citit-o cu mult simț de răspundere, am savurat fiecare pagină cu lacrima în colțul ochilor nelăsând-o să curgă pe obraz, am stat într-o noapte până la două ca să văd cum se va termina (sau mai bine zis cum va începe) viața lui Remi. Ce se va întâmpla cu Mattia? Cu Capi? Își vor găsi personajele liniștea? Vor scăpa de cumplitul chin de a fi “singur pe lume”?

Mi s-a sugerat să nu citesc această carte acum când sunt departe de casă, de cei dragi dar mi-a făcut bine că am citit-o acum, a fost o alinare pentru sufletul meu cu gândul la familia de acasă. Nu m-am simțit singură pe lume, ba din contră, în definitiv nu e singur cine e singur ci cel care se simte singur. Apoi un mare plus l-a constituit faptul că am văzut Franța în imaginile minții mele, iar regiunea în care mă aflu, despre care se vorbește în cartea am văzut-o și prin ochii mei și prin ochii lui Remi. Un alt aspect important este cel al timpului, m-am pus pe socotit cu datele pe care le aveam ca să-mi dau seama cât a durat aventura lui Remi, căci autorul nu specifică în mod deosebit periodele de timp. Am fost atât de implicată în carte că-mi făceam plobleme referitoare la vârsta lui Remi. Mă gândeam oare câți ani a fost atât de “singur pe lume”?

În loc de concluzie, un sfat: cei care au citit romanul la vârsta “corespunzătoare” să-l mai citească odată acum și să vadă ce sentimente se nasc sau renasc în ei. Eu dacă m-aș putea întoarce aș vrea să văd ce sentiment mi-ar fi creat cartea aceasta la vârsta când am început să visez.

Titlu: Povestea târfelor mele triste
Autor: Gabriel Garcia Marquez
Editura: Rao
Colecția: Biblioteca “Gabriel Garcia Marquez”
Nr. pagini: 123
Preț: nu știu (citită online)

“Niciodată nu m-am gândit la vârsta pe care o am ca la o crăpătură în tavan prin care plouă și care îți arată cât ți-a mai rămas de trăit…vărsta nu e cea pe care o ai ci cea pe care o simți.”

Pornind de la această idee subtil inoculată Garcia Marquez construiește un roman pitoresc chiar dacă de mici dimensiuni, în jurul unei povești incredibile din viața unui ziarist bătrân care în ziua în care împlinește 90 de ani vrea să-și facă un cadou inedit. „În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.”

Așadar șansele ca această carte să te prindă din prima sunt destul de mari și nu vei înceta să te gândeti la ea până ce nu o vei termina. Totuși, acesta nu este un roman erotic, deci dacă te vei lăsa înșelat de cuvântul “târfe” din titlu, o să trăiești o deziluzie, dar chiar și așa romanul trezește pe alocuri sentimente destul de “hot”.

Cu dorința în suflet și nu doar în suflet, bătrânelul nostru pornește spre bordelul unei vechi cunoștințe, Rosa Cabarcas care i-a promis într-un final că a găsit virgina potrivită pentru el. Astfel o cunoaște pe “Delgadina” (botezată așa de el, căci fata se numea altfel), o tinerică de 14 ani, sfioasă dar foarte săracă care tocmai de aceea a venit la bordel ca să căștige bani pentru a cumpăra de mâncare fraților săi.

Deși a plătit pentru o noapte furtunoasă de dragoste, bătrânul nu se atinge de ea pentru ca fata dormea iar lui oarecum i se făcuse milă de ea. În același timp însă moșneagul care avusese la viața lui peste 500 de relații cu diferite femei pe care le plătise, prinsese drag de fată, iar după câteva nopți petrecute la fel, adică doar dormind cu ea în brațe acesta se îndrăgostise pentru prima dată în viața lui. Era cu siguranță un lucru neobișnuit, mai ales că începuseră să i se arate și primele gânduri ale morții, chiar dacă el încă mai afișa șarmul de Don Juan.

În paralel cu noua sa dragoste, omul mai trăiește și amintirile lăsate de celelalte femei care trecuseră prin viața lui (și aici trebuie să remarc faptul că această “laudă” cu carnețeul în care bărbaul trece numele femeilor cu care s-a culcat, apare obsedant prin multe cărți ale lui Marquez). Faptul că le plătise pe toate nu se datora lipsei de potențial a bărbatului ci mai degrabă unei alegeri de conjunctură (la fel ca în “Dragostea în vremea holerei”). Oricum regretul nu își avea locul pentru că omul nostru spunea că “sexul e consolarea care-ți râmăne atunci când nu-ți ajunge dragostea”. Dar nu părea să-l deranjeze nici ideea că nu avusese până la acea vârstă o iubire împlinită, căci și aici era ceva de adăugat: “Forța invincibilă care a împins lumea înainte nu e iubirea fericită ci cea neîmplinită”. Omul era mulțumit de viața lui… până la “Delgadina” când realizează că “nu-i nenorocire mai mare decât să mori singur” și mai presus de toate “… să mori fără să vezi cât de minunat e să ți-o tragi din dragoste”.

Nu am să vă spun care e deznodământul poveștii, dar dacă doriți cartea mă ofer să o trimit prin mail. Lăsa-ți un comentariu cu mailul și o primiți imediat.