Femei frumoase

Cred că mi se trage de la tati care încă de când eram mică mi-a zis: “dacă vezi o femeie frumoasă, trebuie să recunoști asta cel puțin pentru tine”. Nu știu ce a vrut să mă învețe dar cert e că niciodată nu mi-a fost frică s-o spun: există femei foarte frumoase, le vedem zilnic în jurul nostru. Din păcate unele se strică aducând îmbunătățiri care nu erau necesare, altele în schimb nu se știu pune în valoare nicicum, altele doar “se cred” frumoase și efectiv poluează climatul cu fițe și figuri, dar cele cu adevărat deosebite se remarcă printr-un “ceva” inexplicabil, sunt niște apariții.

Nu cred că pot înțelege pe deplin invidia feminină care se bazează pe principiul: “cum să fie alta mai frumoasă decât mine?” Eiii, uite așa. Există, și tu care zici asta tre să ai o stimă de sine foarte scăzută, dar mă rog nu cu invidoasa de tine vorbesc ci cu cei care știu să aprecieze adevărata frumusețe de oriunde vine.

Am stat și m-am gândit, dar nu la noi muritoarele de rând (care sigur avem și noi calitățile noastre, nu neg asta) ci la femeile celebre pe care multe le privim cu admirație și de fiecare dată suntem uluite de cât de impecabil arată. Ne amăgim uneori spunând că machiate și îmbrăcate la fel ca ele și noi am arăta așa, că nu există femeie urâtă ci doar nearanjată.

Dar am căutat 5 femei pe care le cunoaște toată lumea. Am bătut google-ul în lung și-n lat pentru a descoperi la aceste femei trăsăturile care le scot din mulțime, nu imperfecțiunile pe care le acoperă cu fond de ten. Ce am găsit poate nu vă mulțumește dar sunteți liberi să veniți cu obiecții. După umila mea părere însă cele 5 “dame” de mai jos pot intra la categoria “femeie foarte, foarte frumoasă”. Probabil că bărbații vor aprecia acest post ceva mai mult. Sau nu?

BRIGITTE BARDOT

Mi se pare o splendoare, nu ai cum să zici ceva de rău. Se considera și ea frumoasa, lucru care i-a adus multă fericire, dar așa cum se întâmplă de obicei și multă nenorocire. Cu toate atuurile fizice, Brigitte a trăit foarte multă vreme singură.
Rolul care a propulsat-o și a făcut-o celebră este cel din filmul lui Roger Vadim “Și Dumnezeu a creat femeia”. Și a creat-o bine, cel puțin pe ea happy

LAETITIA CASTA

Are 31 de ani și a început să intre în lumea V.I.P-urilor ca model. În prezent este imaginea mai multor firme de cosmetice foarte cunoscute. Datorită frumuseții speciale Chris Isaak a ales-o pentru a apărea în videoclipul său “Baby Did a Bad, Bad Thing”.

PENELOPE CRUZ

Are 35 de ani și anul acesta a luat Oscarul. Nu e doar năucitor de frumoasă dar și extrem de talentată. Mie mi-a plăcut de ea în toate filmele în care a jucat. S-a luat foarte tare în serios deși a știut că poate cuceri lumea doar prin simpla prezență. A reușit să facă mai mult de atât… poate și cu puțin ajutor din partea lui Pedro Almodovar care se știe că a preferat-o întotdeauna.

GRACE KELLY

S-a născut acrtiță și a murit Prințesă. Toată lumea a cunoscut-o ca pe marea stea de cinema Grace Kelly, dar după căsătoria ei cu Prințul Ranier de Monaco, ea a renunțat la carieră și s-a dedicat familiei. A făcut trei copii, care din fericire seamănă cu ea, printre care actualul suveran al principatului, Albert. A murit în 1982 în urma unui accident de mașină.

ANGELINA JOLIE

Personaj controversat, idolul a 90% dintre bărbați și căsătorită cu bărbatul idol a 90% dintre femei. Despre frunusețea ei părerile sunt împărțite, eu sunt totuși de partea celora care susțin că e de o frumusețe aparte. La 34 de ani se poate lăuda cu o carieră fulminantă, din care nu lipsește Oscarul, dar mie mi-a plăcut cel mai mult în “Original Sin”.

P.S. Doamnelor și domnișoarelor, dacă prin acest post i-am bucurat poate mai mult pe domni, pregătesc ceva special și pentru noi… cât de curând laughing

You may also like

25 de comentarii

  1. La această listă le-aş menţiona şi pe Charlize Terron şi Marilin Monroe. Preferata mea ramine insa Angelina Jolie. Femeia asta nu ai cum s-a n-o iubesti. E perfectiunea intruchipata. Iar varianta ei blonda, dupa mine, ar fi Charlize.
    Au trasaturi foarte feminine şi emana mult sex-appeal.
    Pe barbati nu ii prea inteleg cind spun ca nu e asa. E o vorba, cind vulpea nu ajunge la struguri spune ca sunt acri.

  2. De acord cu "nominalizarea" primita de Salma Hayek.

    Lipsesc, totusi, Catherine Zeta-Jones sau Charlize Theron, dupa parerea mea cele mai frumoase actrite din generatia lor big grin

  3. Perfecţiune nu există, nici măcar cea fizică…
    Nici eu nu mă topesc după Anjelina, fătuca asta e super-mediatizată, în mare parte pentru mondenităţi decât pentru producţiile sale. Sunt muuulte alte femei ce ar merita "promovate" pentru frumuseţea exterioară ce o poartă… De exemplu Elisha Cuthbert. Dacă ar fi să fac un top al femeilor, Anjelina n-ar prinde Top 50… Peace!

  4. Bianca Popa, nu e vorba de struguri acrii, că sunt destule frumuseţi pe lumea asta, dar Angelina Jolie mă lasă absolut rece. Nu văd nimic deosebit la ea, în afara de buzele umflate, deloc atrăgătiare pentru mine.

    Marilyn Monroe nu mi-a plăcut niciodată, aici nu l-am înţeles deloc pe Kennedy.

    Penelope Cruz, Nicole Kidman, Renée Zellweger, Catherine Zeta Jones, Cameron Diaz sau Claudia Schiffer mi se par incomparabil mai feminine şi mai atrăgătoare.

  5. Binca , pentru mine model de frumusete perfecta si naturalete si feminitate a fost,este si va ramane intotdeauna , Sophia Loren!Este o mare doamna…o admir din inima , o iubesc pur si simplu!

  6. @Clau: Știu că tu nu ești cu Angelina, dar mie îmi place. De Nicole ce să zic, e mișto, dar mi se pare fooooarte slabă big grin Mă mir că nu ai zis nimic de Alicia Silverstone.

    @Tiq: Faină blondina happy E super și melodia, nu știam de ea recunosc.

    @Bianca Popa: E superbă și Charlize, și când e urâtă e frumoasă, vezi "Monster". Cu Marilin, eh… da, avea acel "ceva" indiscutabil.

    @Costin: E de notat și Salma, dar parcă, parcă Penelope e și mai și. Ele sunt foarte bune prietene happy
    Și Zeta Jones e aparte, dar… am ales doar 5 big grin

    @Tiq: Sigur că nu exista perfecțiune, dar nu spuneam că-s perfecte ci doar frumoase. Elisha Cuthbert din "The Girl Next Door" are o față interesantă, dar și rolul i-a dat de lucru cu sexappel-ul. Angelina nu e doar mediatizată pentru mondenități, să nu uitam că a luat Oscarul pentru "Girl Interrupted" pe când nu o cunoștea nimeni.
    Te rog, fă topul ăla 50, sau măcar 20 winking

    @Clau: Știi că de Cameron Diaz nu-mi prea place, nu știu de ce, dar în privința celorlalte, Renée Zellweger, Catherine Zeta Jones sau Claudia Schiffer ai perfectă dreptate.

    @Ana-Maria: Oooo, da Sophia Loren, nu știu de ce nu mi-a trecut prin cap…foarte frumoasă chiar și în prezent.

  7. Uf… nu stiu cum se face, dar in afara de Brigitte nu ne prea lovim la gusturi. big grin
    Io n-o sa nominalizez frumusetile care ma incanta pe mine (ok doar pe una: Eva Longoria), ci o sa iti spun ca pe Laetitia… n-am prea bagat-o in seama cu nici o ocazie. Adica nu mi-a atras atentia pe care mi-o atrage de obicei o femeie frumoasa. Apoi pe Penelope… hm… am avut momente cand am detestat-o, dar tre' sa recunosc ca urata nu e. Grace Kelly, nici ea nu m-o impresionat, nici n-o cunosc prea indeaproape, la modul ca nu i-am vazut nici un film (cred), iar despre Angelina… of, zic doar ca e controversata. Nu-mi place de ea decat pentru caritatile la care se deda. si mi-a placut in Chengeling… in rest… am alte gusturi. happy

  8. Nu ma bag la topuri despre femei ci doar d-alea muzicale, dar as putea sa fac un clasament de 10 locuri… in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. happy

  9. @Tomata: Pe Laetitia o consider foarte frumoasă din primul moment în care am văzut-o. De Grace Kelly nu știu nici eu foarte multe, dar îmi place ce emană. Ar fi fost fain să ne zici și alte nume înafară de Longoria, știi tu curiozitatea happy

    @aurica: Mulțumesc și mă bucur că ți-am putut bucura ochii cu ceva happy

    @Tiq: Să sperăm că topul acela va veni în viitorul apropiat. Așteptăm, așteptăm happy

    @Anne: Mersi, știam eu că și fetele vor fi pe fază la articolul despre femei frumoase laughing

  10. e adevarat ca frumusetea unei femei…impresioneaza…dar trebuie sa tinem cont ca ceea ce vedem noi in acele imagini nu e o femeie ci o imagine promovata, un produs..precum coca cola…. pe care pana nu il gusti nu ai cum sa stii cum e..happy
    frumuseatea unei femei e mult mai mult decat aspectul exterior si voi muritoarele de randbig grin… aveti cu mult mai mult decat ele penru ca sunteti reale..
    si e nevoie doar de persoana potrivita care sa va faca sa va simtiti asa cum sunteti in realitate….nu exista femei urate ci doar barbati nepotrivitihappy
    si exista multe frumuseti nestiute … asa… muritoare e rand care nu se compara nici pe departe cu cele promovate de mass media…
    eu unul sunt cam reticent la celebritati si cred mai mult in contactul direct cu oamenii pentru ca asa ii cunosti in mod real ..
    si intr-o femeie care de multe ori trece neobservata .. poti descoperi acea FEMEIE pe care ai cautat-o o viata intreaga…muritoare de rand asa cum se considera ea..big grin
    poate ati vazut filmul 'fata de pe pod'…mie unul mi-a placut enom..

  11. Interesanta postare. Bianca, sa stii insa ca si tu poti sa fii la fel de frumoasa si atragatoare ca oricare dintre ele! Un week-end placut tuturor.

  12. @Bianca:
    Am uitat de Alicia Silverstone, indeed, oare cum am putut uita de Batgirl?. Si am mai uitat si de Laura Vandervoort care este in top 3 si daca poata tricoul de Supergirl, urca vertiginos.

  13. @Doruletz: happy mi-a plăcut foarte mult ce ai zis, ai atins coarda sensibilă, ai foarte multă dreptate și știu asta (de fapt știm asta, că mă refer la "muritoarele de rând" dar ne place să ni se aducă aminte) big grin
    Ne spui mai multe despre filmul acela "Fata de pe pod"? Eu vreau să-l văd, poate mai sunt și alții. Mersi.

    @Aurel: Nu mă desconsideram în postarea asta big grin doar că am vorbit despre femei pe care le cunoaște toată lumea. Mersi la fel happy

    @Pitikuljenikă: Frumoase și ele nimic de zis happy

    @Clau: Da, mă miram eu să uiți tocmai de Alicia. Văzui și pozele cu Laura, frumoasă foc, dar nu te superi dacă îți spun că e un pic cam prea Barbie Girl winking

  14. ce stupizi mi se par oamenii care se incapataneaza sa spuna/ creada ca dc nu iti place de cineva care e in general recunoscut ca fiind frumos inseamna ca .. nu ajungi la struguri etc
    si referitor la barbatii care spun ca angelina jolie nu e asa.. probabil ca au si ei preferinte printre vedete, nu cred ca la strugurii aia au ajuns si de-aia le prefera

  15. @vali: Cu siguranță cei care nu o plac pe Jolie au preferințele lor. Aș spune că totuși gusturile nu se discută, deși vedem bine că nu e așa… big grin
    Eu spuneam că aceste exemple nu vor mulțumi pe toată lumea și mă bucur că părerile sunt împărțite și fiecare a venit cu obiecțiile lui happy

  16. e un pikutz mai vechi filmul si ma mir ca nu l-ai vazut inca..happy
    se numeste
    'La fille sur le pont'
    'girl on the bridge'
    cu daniel auteuil si vanessa paradis

    nu as vrea sa va spun prea multe despre el dar am sa va las un comentariu (in engleza)al cuiva ca eu in cuvinte nu reusesc sa ma exprim prea bine…

    oricummie mi-a adus aminte ce suntem atunci candintalnimpersoana potrivita..

    si chiar sun curios ce impresie -a facut….?happy

    User Comments

    Brilliant and Enchanting. The most beautiful example of poetic realism in modern cinema, 27 May 2000
    Author: Michael Paul John Pakleppa (mpakleppa@compuserve.com) from LONDON

    For years I was asking myself: the beauty of the early French films, the poetic realism, the simplicity and magic of the early Italian neorealists – where have they gone? I was missing that moment of pure cinema magic, the feel of people, the love for life in the movies. The unforgettable pictures of our childhood created by people like Carne and Vigo, Rene Clair, de Sica and Fellini. Now they are back. Patrick Leconte has created a very original, highly enjoyable little masterpiece that has it all in a modern movie. This beautiful black and white love story is a great moment of contemporary cinema that leaves you with that deeply happy feeling, that cinema sometimes seem to have forgotten about. As a producer and director myself, I was searching for a long time for any modern piece of film that picks up on that wonderful poetic movie tradition that combines reality with a flowing, surreal dream-like storytelling that your heart directly understands. Leconte's gentle and lighthearted, yet perfect command of visual language and editing makes this simple little story about a knife-thrower and cabaret artist and his "victim" and partner, a suicidal young woman, one of my happiest cinema experiences in the last 20 years. That people do this kind of movies these days, gives you hope. We need more movies like this. This is a film that nobody should miss that loves poetry, love, life and circus as major elements of cinema and human existence. Congratulations to Patrice Leconte and his inspired DP Jean Marie Dreujou.

  17. @Doruletz: Mulțumim, pare promițător din ce am citit în comentariu. Cu siguranță îl voi vedea cât de repede pot. O să-mi las impresiile despre el și pe blog, evident happy

  18. @Anonimus: poate or fi frumoase, dar eu una nu știu cum arată, căci nu am auzit de ele, dacă ne dai și un link cu poze de-ale lor ar fi bine happy
    Mersi de vizită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.