După cum v-am spus despre ziua 5 vă las să citiți pe Starlog, oricum cred că deja am prea lungit povestea, pe unii poate i-am plictisit, dar uite că am ajuns și la ultima zi. Deja de luni eram cam amărâtă că povestea se termină, știam că după micul dejun merg cu Clau la Porte Maillot să ia autobusul de Beauvais iar apoi eu va trebui să hoinăresc singură prin Paris aproape o zi întreaga.

Ceea ce am și făcut. De la Porte Maillot am mers cu metroul până la Hotel de Ville. Aici era de văzut evident Primăria Parisului care arată incredibil de bine.

De aici, pentru că este foarte aproape am mers pe jos până la Centrul Georges Pompidou mai mult să văd exteriorul colorat decât Muzeul de Artă Modernă. Aflu că în înterior se află și Atelierul Brâncuși și brusc îmi pare rău că marți nu este deschis.

Fac o pauză la Mac, să-mi verific mailul și să beau un cappuccino, căci mă cam înmoiasem și realizasem ce nașpa e să vizitezi singur, nu-i mai înțeleg pe cei care fac turul Europei singuri cu rucsacul în spate (doar o părere), până nu de mult credeam că asta e grozav. Apoi plec spre Place Bastille unde planul era să cobor, să mă învârt prin împrejurimi și apoi să o iau pe jos și încetișor spre Gare de Lyon.

Deși aici se află și marea clădire a Operei (considerată cea mai mare Operă din lume), pe mine Piața asta excesiv de aglomerată nu m-a impresionat foarte tare. Poate eram deja la momentul în care nu prea mă mai impresiona nimic. Mă rog, s-a dovedit că nu era chiar așa căci odată ajunsă în Place de Vosges (cea mai veche piața din lume) am revenit la sentimente mai pașnice, căci am fost încântată de ce am văzut pe acolo.

Prin preajmă se mai găsesc Casa Victor Hugo și Catedrala Saint Paul. Am dat puțin cu ochii și prin magazinele cu suveniruri unde prețurile erau mult mai decente ca în centru. Apoi cu valijoara după mine am mers spre gară, nu înainte de a intra într-un alt Mac să savurez o înghețată și să refelectez asupra zilelor petrecute la Paris.

Concluzie: când vizitezi un oraș ca Parisul este clar că mergi cu mitul la tine, dar ceea ce e cu adevărat remarcabil este să te întorci dintr-un asemenea oraș cu mitul tot la tine, să descoperi atâtea și totuși să nu te debarasezi de mit. Eu m-am întors cu mitul la mine :)

Daaa! Ziua a 4 a a fost Parisul așa cum îmi doream să-l văd de când mă știu, adică pe jos, de la un punct de atracție la altul. Foarte drăgut intitulată de Clau, Duminica Patimilor, duminica din Paris a fost un fel de antrenament pentru maraton :)) nu de alta, dar am făcut pe jos peste 15 km :D

Pentru început am pornit cu metroul până la Arcul de Triumf, în care am dorit să urcăm. Imaginile de sus nu sunt extraordinar de spectaculoase, dar măcar acum știm.
Am coborât pe Champs Elysees și de aici am pornit, sincer vă spun, spre Ambasadă ca să și anume VOTĂM, dar cum coada era de 1 km, am renunțat rapid la a fi buni cetățeni care doresc schimbare și am trecut peste.

Eu doream foarte tare să urc și ziua în Turnul Eiffel așa că tot pe jos am luat-o spre Champs du Mars, iar apoi am urcat în Turn, nu cu liftul ca joi seara ci pe scări până la nivelul al doilea. Bătea un vânt năprasnic ceea ce făcea ca cele 1000 de scări să pară și mai multe. Când am ajuns sus a trebuit să beau un cappuccino cald ca să mă pot aventura apoi la admiratul peisajului. Normal că nu am regretat căci a fost foarte fain și spectaculos.

Am coborât mai mult din cauza vântului decât din cauză că ne-am săturat, dar oricum mai aveam drum de făcut. Așa că ne-am dus către Domul Invalizilor pentru istorica întâlnire cu Napoleon. L-am găsit căci doar e înmormântat acolo după cum se știe. Acuma dacă mă gândesc bine trebuia să mă cuprindă un alt fel de sentiment în fața sarcofagului, dar eu eram cam hăbăucă :D

Dacă are cineva impresia că ziua de duminică s-a terminat aici, ei bine… abia acum începe partea mai interesantă, căci tot pe jos, ce-i drept cu prietenul nostru GPS-ul am luat-o către Notre Dame deși știam că nu e indicat a se vizita duminica. Am mers mult, nu știu cât și exact pe unde, dar oricum mult și am ajuns undeva pe la ora 16 la catedrală. Nu are rost să vă spun câtă lume era… full este puțin spus, dar totuși am reușit să intrăm și să ne și așezăm câteva minute cu pioșenie pe scaune. Din câte știu este cea mai mare catedrală gotică din lume și celebră în urma romanului “Cocoșatul de la Notre Dame” care se știe că a fost salvatorul acestui loc.

În imediata apropiere a foarte celebrei Notre Dame se află și Saint Chapelle cu niște vitralii foarte frumoase, dar din păcate aceasta tocmai se închidea așa că am reprogramat-o. Tot am văzut ceva pe acolo căci Saint Chapelle e lipită de Palais de la Justice (Tribunalul Francez).

Pe înserare ne-am plimbat alene pe malul Senei oprindu-ne la anticarii care-și fac veacul acolo zi de zi, pe ploaie sau vreme bună. Am văzut cărțile lui Cioran și Eliade frumos expuse lângă CD-urile lui Edith Piaf și albumele de artă ale lui Gericault. Și-am mers tot așa până la Pont Neuf (care culmea cred că e cel mai vechi din Paris, ironc, nu?).

Am poposit apoi pe la o librărie care avea niște oferte de luat în seamă, iar apoi cu metroul (finally) spre Hotel Altona să ascultăm din hol radio, poate zice cineva ceva despre alegerile din România. Și culmea, chiar au zis :)

Despre ziua a 5 a am scris pe Starlog (Clau a publicat-o, titlul nu-mi aparține) :D Așa că o sar aici, deci citiți-o acolo. O să revin însă cu ultima zi din mica și frumoasa aventură ;)

A treia zi din excursia noastră a fost mai atipică deoarece probabil pentru cei mai mulți vizitatori ai Parisului obiectivele noastre de sâmbăta trecută nu sunt de luat în seamă. Poate în afară de Sacre Coeur care aduce mulți turiști în Montmarte dornici de a vedea Parsiul de pe colină, celelalte sunt doar pentru amatorii genului.

Am auzit că cele mai frumoase apusuri de soare în Paris se văd de aici, de la Sacre Coeur, dar cu toate acestea noi am ajuns acolo dimineața, căci de la hotelul nostru și până la basilică am făcut cam 15-20 de minute, iar apoi am vrut să terminăm cu asta căci aveam alte planuri.

De aici ne-am grăbit spre metrou, respectiv autobuz pentru că aveam drum lung de făcut până în Le Bourget la Muzeul Aerului și Spațiului, dar era unul din obiectivele clare ale lui Clau, așa că nu-l puteam rata. Interesant a fost că m-a acaparat și pe mine pentru că-mi dădusem seama că așa ceva nu prea vezi în fiecare zi, iar faptul că am și putut urca la bordul avioanelor mi s-a părut superb. Cel puțin în Concorde altă șansă să intru nu mai văd. Apoi e și racheta Ariane și toate împreună în acel cadru dau un sentiment tare fain. 

Dacă tot am fost acolo, sâmbătă am luat prânzul la restaurantul din incinta muzeului foarte sugestiv denumit L’Helice, unde prețurile au fost decente, clienți destul de mulți, iar mâncarea foarte bună. Eu am mâncat Ravioli en Foie Gras, care a fost foarte gustos și sațios chiar dacă se vede mică porția.

Bine, am luat și niște cartofi prăjiți de la Clau, care a mâncat ceva friptură de vită ce arăta senzațional și mi-a făcut poftă când am văzut ce rumen arăta totul la el în farfurie :D

Cu burta plină, am plecat către busul ce urma să ne ducă la Orașul Științelor și Industriilor care se află în Parcul Vilette și a cărui centru de atracție este un cinematograf în formă de bilă/glob/sferă, care arată mișto de tot. Dar că să ajungem la el a trebuit să întrăm prin imensul complex full de oameni de toate vârstele care se jucau cu toate minunățiile alea de acolo. Aglomerația excesivă se datora și faptului că erau zilele porților deschise când intrarea era liberă și aveai acces gratuit în toate sălile. Un punct în plus, unul în minus.

Cam aici s-a terminat această zi, chiar dacă planul era să rămânem și la Planetarium. Am mai intrat prin diverse magazine că trebuia să-mi iau eu alți papuci că aia cu care venisem mă torturaseră destul :D Apoi în cameră pentru un pic de odihnă în plus :)

Ziua 2 nu s-a încheiat la Disneyland ci “potrivindu-le ca nuca în perete” :) am purces spre cel mai mare muzeu din lume: Louvre. Am fost motivați să ne prelungim ziua și de faptul că miercurea și vinerea de la ora 18, biletul costă de persoană 6 euro în loc de 9, iar muzeul este deschis până pe la ora 23 deci aveam cât de cât timp.

Pentru cei care se vor revolta că nu am dedicat o zi întreagă muzeului trebuie să clarific faptul că noi nu suntem cunoscători și că în afară de exponatele celebre nu am prea știut ce-i de luat în seamă. În plus, dacă te pricepi nu-i suficient nici măcar o zi ci poate vizite succesive. Oricum, pentru noi doi orele petrecute în Louvre am fost exact cât a trebuit.

Încă de la intrare am avut parte de o surpriză căci pentru mine ca cetățeam U.E. sub 26 de ani a fost intrarea liberă (aici a început de fapt șirul gratuităților pentru mine, așa că am nimerit-o cu Parisul anul ăsta cât am încă 25 de ani). Câteva cuvinte despre exterior: clădirile extraordinar luminate, piramida controversată în centru care arată chiar bine, multă lume, unii cred că doar se plimbau prin curtea interioară, mi s-a părut de vis și am zis că acestă cladire și dacă ar fi goală și tot ar fi frumoasă.

În interior am găsit o aglomerație la care nu mă așteptam, muzeul era la fel de full ca și gara, lucru care evident îi ia din farmec și te pune în imposibilitatea de admira liniștit ce e de admirat. Prima dată vedem sculpturile căutând-o cu disperare pe faimoasa Venus din Milo. Dar până să ajungem la ea vedem o mulțime de alte modele foarte faine. Pe unele le recunoaștem de prin manualele școlare, altele ni se par total noi și încercâm pe alocuri să vedem ce fain au fost trasate liniile corpului. Mie personal cel mai mult parcă mi-a plăcut Cupidon.

Ajungem și la Venus care nu mi s-a părut tocmai ușor de găsit pentru că din cauza faptului că au vrut să “o scoată din turmă” au așezat-o singură într-o încăpere, că vorba lui Clau: “dacă o puneau în rând cu celelalte nu părea mai grozavă”. Bineînțeles lumea s-a înghesuit s-o vadă, toată lumea era cu blitzurile pe ea săraca. La fel și noi.

De aici toate săgețile duc la Moooouuunaaa, dar în drum spre ea te oprești la câte un tablou care ți se pare cunoscut și încerci să vezi cum s-a întins culoarea pe pânză, dar erau așa de pline cu oameni încăperile că nu puteai zăbovi foarte mult în fața unui tablou ca să nu obturezi imaginea celor din spatele tău. Finally ajungem și la cel mai cunoscut tablou din lume: Monalisa lui DaVinci. Tabloul e mic, e printre cele mai mici pe care le-am văzut. Este închis într-un fel de cutie de sticlă, înconjurat de 2 bariere din lemn și păzit de câte 4 supraveghetori. Toate aceste măsuri din cauza unor nebuni care cică s-ar fi năpustit cu un cuțit asupra zâmbetului misterios al Giocondei. Ce să mai zic?

Am avut oarecum noroc să nu fie îngesuială prea mare în fața tabloului, dar ghinionul să dăm peste o americancă foarte enervantă care dorea să facă poze cu toți prietenii în fața Mooooooneeii. Am încercat și eu un zâmbet misterios cu tabloul în spate, dar nu mi-a ieșit. Eh…

După ce am văzut lucrările celebre și ne-am tot învârtit pe acolo am început să dăm semne clare de oboseală, inclusiv eu îmi doream să mă tot așez pentru că nu mă mai țineau picioarele. Așa că după aproape 4 ore ne-am îndreptat spre metrou, dar nu înainte de a-mi cumpăra o poză bună cu Monalisa, un semn de carte și un creion ca suveniruri (erau printre cele mai ieftine de acolo, recunosc).

Despre ziua a doua o să scriu două postări pentru că a fost cea mai lungă și cea mai plină, cu de toate. Joi seara ne-am gândit că totuși planul pentru Disneyland să ni-l facem pe vineri, pentru că auzisem că sâmbăta și duminica e foarte, foarte aglomerat. În plus, eram foarte nerăbdători să ajungem în “Universul de poveste” (care mie NU mi se pare nici kitchos, nici exagerat de infantil), la care fiecare dintre noi a visat de pe la începutul anilor ’90.

La Disneyland se ajunge cu RER-ul, un “ceva” între metrou și tren rapid unde un bilet costă 13 euro dus/întors/persoană. Mai ales la dus, parcul pare foarte departe de Paris, dar odată ajuns în stație poți considera că ai ajuns și-n parc căci intrarea e chiar acolo. La bilete, evident, coadă, parcă nu ar costa… cât ar costa, nici nu vreau să vă spun. Opțiunile sunt variate: bilet 1 zi – două parcuri (adică Disneyland Park și Disney Studios), 1 zi – 1 Park la alegere, 2 zile – 2 parcuri, etc. Pentru cei cazați în Disney Village (partea cu Hoteluri, Localuri și Magazine) intrările în parcuri sunt gratuite (macar atât).

Evident am ales 1 zi – 1 Parc, iar acela a fost Disneyland Park Paris (Parcul de distracții). Timpul și limitele fizice nu te lasă să vezi două parcuri într-o zi oricât de mult ți-ai dori. Și e mai bine așa…

FANTASYLAND
Imediat după intrare ajungi pe Main Street unde și datorită apropierii sărbătorilor totul era impecabil împodobit. Mie mi-a adus aminte instant de decorurile din “Singur acasă”. Cam în mijlocul străzii trona un bard imens, iar Moș Crăciun primea copiii în brațe ca să afle ce-și doresc (exact ca în filmele americane). Pe Main Street am prins și Parada lui Minnie “Minnie’s Party Train” peste care a căzut o zăpadă artificială senzațională. Astfel am intrat în Fantasyland pe lângă arhicunoscutul Castel al Frumoasei din Pădurea Adormită. Acest castel apare în genericile filmelor și desenelor Disney și este oarecum emblema parcului. Știam că măcar pentru acest castel și tot merită să plătesc intrarea :)) Înăuntru e de basm, ce mai, iar în curtea interioară vedeai și Frumoasă cu Prințul într-un progmam artistic pentru copii. Nu am mai stat mult aici, căci unii din noi erau nerăbdători să se dea cu trenulețul, așa că sperând să ne întoarceam înainte de plecare, am purces spre Discoveryland.

DISCOVERYLAND
E cel mai tare… e pentru copiii mari deja (barem peste 14 ani) cu roller coastere, mașini, submarine, avioane și alte din astea. Ne-am dat în trei chestii și am vizitat și submarinul, dar de departe cea mai tare experință s-a numit “Space Mountain: Mission 2” al doilea roller coaster în care am urcat la viața mea, dar mult mai tare decât cel din Parcul Prater de la Viena. E inexplicabil ce am simțit, știu doar că am vrut să mă mai dau odată, dar… nu a mai fost să fie. Data viitoare :)) cu copilul după mine :))

Pentru Clau această parte din parc a fost raiul pe pământ și îl înțeleg perfect, mai ales că după nebuniile astea am servit și un HamburgerPizza la Pizzeria personajelor din Toy Story și tot aici am început să intrăm prin buticurile foarte cochete pline cu jucării. Cu greu ne-am abținut să nu ne cumpărăm lucrușoare, dar erau așa de scumpeeeee că nu te puteai apropia de ele. Chiar ne-am gândit că nu ai după ce duce copilul acolo dacă nu ai bani să-i și cumperi ceva. El nu va înțelege!

FRONTIERLAND
Acesta este exact un oraș din Vestul Sălbatic în centrul căruia se află un lac mare navigabil pe care se plimbă alene un vapor pe numele lui “Molly Brown”. Deși orășelul oferă foarte multe printre care “Big Thunder Mountain” un trenuleț care trece printr-o mină abandonată sau Casa Spritelor (exact ca cea din Familia Adams) singurul în care ne-am dat a fost vaporul pentru că în rest cozile erau interminabile… Pentru ce să pierzi o oră la coadă, când te puteai plimba prin alte părți în acest timp? Ca și amenajare și atmosferă acestă parte de parc mi-a plăcut cel mai mult. Aici se afla și depoul trenului care făcea înconjorul întregului parc, dar pe care noi nu l-am văzut.

ADVENTURELAND
Ne-am îndreptat spre Adventureland deja obosiți, oricum Clau nu era deloc împresionat de corăbiile piraților și alte fantezii din astea, dar totuși am vrut să vedem ce e și aici: Cabana lui Robinson, Templul din Indiana Jones și ceva croazieră gen Pirații din Caribbe. În afară de poze nu am făcut nimic notabil. Am preferat să mai dăm o tură prin Fantasyland că rămăseseră locuri nevăzute.

Așadar ne-am întors prin Labirintul lui Alice, iar apoi fuguța iar la Castelul Frumoasei pe care am prins-o pe-o aleea dosită cu Prințul după ea și la îndemnul “mademoiselle mars avec nous” m-am plimbat puțin cu ei. Tare frumoși mai erau amândoi… mai ales Prințul ;)

Era deja către ora 5, iar noi eram in parc de dimineață, așa că având și alte planuri am stat puțin la show-ul “It’s Party Time… with Mickey and Friends” și am plecat către RER cu părere de rău, de ce să nu recunoaștem :(

Ziua de la Disneyland a fost absolut minunată, aici nu contează nici vârsta, nici cât te-ai chinuit să strângi bani de intrare, aici contează cât de copil ai rămas și cât ești dispus să chelui pentru asta :)) Aici timpul și spațiul se calculeză după regulile Disney și m-am gândit că dacă Raiul arată ca Fantasyland nu m-aș plictisi niciodată, iar dacă Iadul ar aduce cumva spre Space Mountain… hmmm… s-ar putea să-mi placă :D