Cluj, Filosofari

Uneori nu vedem curcubeul

5 comentarii
Inițial crezusem că va veni furtuna, lumina care ne înconjura părea ruptă din Vanilla Sky, am alergat ca nebunii să ajungem acasă, să fugim din calea unui posibil potop ce ne-ar fi udat până la piele.
 
Apoi ne-am dat seama că era doar un nor, greu, apăsător de jos. Eu una mă simțeam învăluită de el, simțeam că-mi întră în oase. Eram tristă, eram bulversată…
 
Dar norul acesta fioros, adusese doar o ploaie caldă de vară, o ploaie nervoasă, o furtună într-un pahar cu apă, o torențială interesantă, cum nu mai văzusem….
 
La curt timp, în spatele norului morocănos, apăruse deja curcubeul, un cucubeu fin, aproape imperceptibil… Câte zile nu sunt așa? În câte zile nu vedem de fapt numai norul? În câte zile reușim să ratăm curcubeul?
 
 
P.S. Fotografii realizate în 29 iunie, aprox. ora 21:oo, Florești, Cluj. O seară cu cer interesant…

Carti

Splendida cetate a celor o mie de sori

6 comentarii


Titlu: Splendida cetate a celor o mie de sori
Autor: Khaled Hosseini
Traducere: Crenguţa Năpristoc
Editura: Niculescu, 2008
Nr. pagini: 400
Preț: 35 de lei
Citită în iulie 2010
Nota: e de 10 !
 
La rând stătea altă carte despre care ar fi trebuit să scriu, dar o las pe săptămâna viitoare pentru că în acest moment sunt încă sub puternica impresie a unei cărți citite recent și care mi-a rămas la inimă. Este vorba despre Splendida cetate a celor o mie de sori, cartea lui Khaled Hosseini, autorul mult mai celebrei Vânătorii de zmeie (superbă și aceea).
 
După cum ne-a obișnuit, Hosseini plasează și povestea acestui roman în Afganistanul asediat de războaie și revoluții culturale. De data aceasta în prim plan se află două femei care se aseamănă dar care totuși rămân prin structura lor două entități diferite; Mariam și Laila. Două destine fabuloase prin măreția pe care fiecare în parte a reușit să o dea vieții lor.
 
Încerc să nu intru prea adânc în subiect, pentru că încă de la început romanul trasează linia poveștii, nu e loc de mare introducere și familiarizare, parcă cele 400 de pagini se vor implicate în poveste de la prima până la ultima. La început o cunoaștem pe Mariam, o fețiță în aparență obișnuită, dar care era de fapt un copil din flori crescut doar de mamă și hrănindu-se din rarele vizite pe care tatăl său natural i le face. Într-un moment copilăresc de răzvrătire, Mariam fuge din sărăcia mamei sale la casa tatălui fără șă știe că în acest fel viața ei se va schimba pentru totdeauna. Ca orice fată din Afganistan, ca orice copilă crescută în islam, ea este repede căsătorită și trimisă cât mai departe de familia ei. În noul loc, alături de un “monstru”, Mariam cunoaște toate greutățile vieții, dar și adevăratele valori care dau importanță fiecărei clipe.
 
La diferență de peste 10 ani (dacă am reținut eu bine) se naște Laila în familia unui profesor universitar și a unei mame mai moderne decât majoritatea femeilor din Kabul. Fără să bănuiască ce împrejurare le va aduce împreună, micuța Laila și deja femeia matură și trecută prin viață Mariam locuiesc aproximativ peste drum ani de zile. Datorită exigențelor soțului, Mariam nu este prea comunicativă cu vecinii și cunoscuții așa că între ele nu a existat un contact direct. Dar odată cu începutul războiului începe și adevărata poveste dintre cele două, odată cu nenorocirile ce se abat asupra unui popor și așa destul de nenorocit, două femei au puterea de a se uni, acesta fiind singurul lucru bun pe care îl puteau face.
 
Mariam și Laila sunt două diferite tipologii de femeie din Afganistan suprinse în cele mai variate, triste și absurde ipostaze. Dar aceste femei reușesc să stabilească o relație de prietenie extraordinară, reușesc ca într-o lume a bărbaților, în care femeile nu au parte decât de abuzuri și nedreptate, ele să triumfe într-un fel aproape patologic.
 
Mi-am dat seama la finalul acestei cărți că poveștile lui Hosseini sunt povești despre prietenie și curajul de a crede în ea în momente în care nu mai crezi în nimic. Poveștile din Afganistan și din țările islamice pe care le-am citit mi-au demonstrat în repetate rânduri că e un mare păcat să nu luăm contact cu această cultură și să nu încercăm să ne dăm seama ce se petrece. Cred că și diferențele culturale majore sunt cele care mă atrag spre acest gen de cărți, caut să înțeleg lucruri care mi se par aproape de neînțeles. Și acesta este un alt motiv pentru care recomand această carte în special și cărțile lui Hosseini în general.
 
P.S. Momentan sunt la finalul unei cărți unde poveștile reale din viața unei profesoare iraniene de literatură engleză se împletesc cu alte povești de viață și moarte din Teheranul îngropat sub ceea ce se numea Republica Islamică Iran. Dar despre asta într-un episod viitor…

Carti, Poezii

Palmele-Geografia timpului

Niciun comentariu


Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt bataturi mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la inceput
Le-a intarit, topindu-li-se-n piele.
Ele imi cer mai multa incordare
Si cer gandirii proaspat inteles.
Cerinta lor e mult mai hotarata
Cand fruntea grea mi-o sprijina ades.
Incep sa bag de seama, in sfarsit,
Ca multe imi raman neintelese,
Ca-n orice fapt sunt adevaruri mari
De care-odata nu parea sa-mi pese.
Incep sa simt infriguratul chin
Al setei de-a cunoaste-aceste taine,
De a nutri spre ele-un dor flamand,
De-a le cunoaste pure, fara haine.
 
(Nicolae Labiș)

Carti, Concursuri

CONCURS: Recomandați-mi o carte pe care ar trebui să o citesc vara asta

25 de comentarii

Știu că blogurile “cititoare” sunt pline de liste de lecturi, știu că și cele mai puțin cititoare postează o recenzie/două din care ne putem inspira, dar eu vreau recomandări personalizate de la oamenii care au ajuns să mă cunoască cât de cât și care cred că ar trebui neaparat ca eu să citesc o anunită carte. Și nu oricând, ci fix în această vară, adică până în 15 septembrie. (a se înțelege că aștept recomandări de la toată lumea nu doar de la cei care mă cunosc)



CONCURS: Recomandați-mi o carte pe care ar trebui să o citesc vara asta…

Aștept recomandările voastre până pe 25 iulie. Dintre recomandări o să aleg o carte, una la care nu m-am gândit până acum că aș putea să o citesc vara asta. Cel sau cea care a recomandat respectiva carte va primi ca premiu o altă care din biblioteca mea, probabil una pe care eu am citit-o deja și pe care aș putea să o recomand mai departe (încă nu știu nici eu care va fi acea carte, dar mă voi ține de promisiune și o să ofer o carte).

Sper ca lumea să sară cu recomandări foarte interesante din care să-mi fie greu să aleg…

Sport

Caracatița Paul și cei mai sexy 3 jucători de la CM din Africa

7 comentarii
Pe cuvântul meu că nu m-a amuzat nimic mai tare zilele astea ca și Caracatița Paul și cum s-a transformat ea/el în Mama Omida a fotbalului mondial. Ceva haios rău de tot puteți citi aici, dar și comentariile, vă rog, au un farmec aparte :))
 
De când a început “mondialul” din Africa, deși nu am văzut niciun meci cap-coadă am tot “clocit” o postare despre cei mai sexy jucători ai acestui CM. Mi-a trecut prin cap să fac ceva de genul “11-le sexy”, dar sincer, de unde să știu eu 11 fotbaliști sexy și pe deasupra să nu joace pe același post? Adică îmi doream și atacanți, și portari și funsași etc… așa că nu m-am descurcat și m-am limitat la 3, pe care îi știu de multă vreme și despre care pot zice și câteva vorbe. În plus, ăștia 3 îmi plac foarte mult, pe unul din ei o să-l vedem mâine în finală.
 
Locul 3 Iker Casillias
 
Este portarul echipei naționale a Spaniei și a faimosului club Real Madrid la care a și debutat cu mulți ani în urmă. Are 29 de ani și în acest moment este printre cei mai titrați portari ai planetei.
 
Locul 2 Frank Lampard
 
A fost în ultimii trei ani declarat cel mai bun jucător al echipei naționale a Angliei. Are 32 de ani și în prezent activează la clubul englez Chelsea.
 
Locul 1 Ricardo “Kaka”
Pentru care am o slăbiciune, are o față de copil de nu se poate, este unul dintre ciudățeii fotbalului, cunoscut pentru orientările sale religioase destul de extreme și pentru loialitate față de soția sa cu care o relație de iubire încă din copilărie. Are 28 de ani și este atacantul echipei naționale a Braziliei și a clubului spaniol Real Madrid. Mă oftic că a ieșit Brazilia din cărți așa repede, speram să-l mai văd :D
 
Microbistele sunt invitate să completeze acestă listă cu preferințele lor, iar microbiștii au liber aici să înjure sau nu Caracatița Paul :)))
 
A! și să vă spun: Țin cu Spania!… Ole! (să fiu sinceră țineam cu Portugalia în principiu, dar a fost eliminată, căci se întâmplă cam așa: cu cine țin eu, nu câștigă, sunt chiar curioasă acum).

Filme

Eu când vreau să fluier, fluier

3 comentarii

S-a întâmplat să-l cunosc pe Florin Șerban, regizorul acestui film la un fel de conferință organizată la UBB prin aprilie. Se face că regizorul a fost înainte filosof, absolvent al facultății de Filosofie la Cluj. Așa că numai bine s-a desfășurat la Cluj promovarea acestui film. Mi-ar fi plăcut să fi apucat să-l văd până la întâlnirea cu regizorul, dar nu a fost să fie.

Filmul, pot să spun că mi-a plăcut, deși am început să-l urmăresc sceptică. Cunoșteam oarecum acțiunea, vroiam doar să văd cum a fost ea redată. Povestea e una de peniteciar, dar e o poveste atipică pentru tot ce am mai văzut pe această temă. Personajul principal este genul de “erou” la limita dintre etic și afectiv, un băiat destul de straniu, dar care pare suficient de normal ca să trezească compasiune și să facă spectatorul să fie pe toată durata filmului de parte lui. Personajul principal feminin este o studentă la psihologie, un pic dark, dar în adâncul inimii luminoasă și înțelegătoare. Personajele s-au completat fericit.

Punctele tari ale filmului au fost clar, actorii deținuți, adică niște tipi care “fluieraseră cândva în Biserică ” și acuma stăteau la închisoare. Apoi faptul că s-au folosit doar doi actori cunoscuți, doar doi profesioniști, Clara Vodă și Mihai Constantin a fost curajos și în același timp savuros pentru că diferențele s-au văzut. Între hilar și tragic, filmul s-a încadrat perfect în acea categorie de filme ale noului val de regizori români care cu ceva bani și cu un bagaj solid de cunoștințe pot crea adevătate comori.

Îl recomand oricui, poate fi o experineță înteresantă…

Diverse amestecate

Doar dacă…

6 comentarii
Am primit de la Mărgeluța o leapșă luuuuuungă…. dar care m-a destins :*
 
Dacă eram un anotimp… eram o vară fierbinte (adică nu ca una din asta pe care o traversăm noi acum)
Dacă eram o lumă… eram decembrie (mi-a plăcut de când mă știu, în plus e o lună a Sărbătorilor minunate)
Dacă eram o zi a săptămânii… eram vineri (iubesc vinerea pentru că știu că urmează două super zile de weekend)
Dacă eram o parte a zilei… eram o seară (de mai)
Dacă eram un animal marin… eram un peștișor colarat (cam așa ca Nemo)
Dacă eram un animal de uscat… eram un cățel grozav (ca Enzo așa)
Dacă eram o virtute… eram respectul.
Dacă eram o planetă… eram a treia planetă de la soare.
Dacă eram un lichid… eram un fresh de portocale.
Dacă eram o piatră… eram una de temelie (haha)
Dacă eram un metal… eram aur curat, fier garantat.
Dacă eram o pasăre… eram cel mai probabil un porumbel (al păcii)
Dacă eram o plantă… eram o lăcrimioară parfumată rătăcită prin pădure.
Dacă eram o stare a vremii… eram o ploaie caldă de vară.
Dacă eram un instrument muzical… eram o chitară clasică.
Dacă eram un sentiment… eram nostalgia (dap)
Dacă eram un sunet… eram un do major (:)))
Dacă eram un cântec… eram unul cântat de Celine Dion (oricare)
Dacă eram un film… eram “The legends of the Fall”.
Dacă eram un serial… eram clar unul cu doctori (gen Dr, Quinn, Gray’s Anatomy, Private Practice etc)
Dacă eram un oraș… eram Parisul (nici nu vreau să mă gândesc că aș fi putut fi alt oraș)
Dacă eram un gust… eram cam “acrișoară”.
Dacă eram o aromă…. eram prea “vanilată”.
Dacă eram o culoare… eram violet.
Dacă eram un material… eram voal.
Dacă eram o parte a corpului… eram ochii.
Dacă eram un drog… eram unul slab (clar, nu mă știu)
Dacă eram un accesoriu… eram o pereche de cercei.
Dacă eram o expersie a feței… eram surprinderea plăcută.
Dacă eram o materie… eram literatura.
Dacă eram un personaj din desene animate…. eram Sandy Belle.
Dacă eram un număr… eram numărul 9.
Dacă eram o mașină… eram una mică care se poate parca ușor (lol)
Dacă eram o haină… eram o cămașă bărbătească (le ador).
 
La cât de lungă e tare mi-e că dacă “încalț” pe cineva cu ea iese cu supărare…
Anunțați-mă totuși dacă o faceți careva să intru să citesc.
Close Menu