Deși avem ceva plănuit pentru luna august a acestui an, ne-am hotărât să plecam și imediat după nuntă undeva cu foarte puțin timp înainte de eveniment, atunci când prin desele mele vizite pe site-ul Wizzair.com, într-o duminică plictisită, am găsit niște bilete de avion la prețul derizoriu de 80 de lei/persoană (toate taxele incluse) pentru zborul Cluj-Pisa din data de 10 iunie dus și retur pe 13 iunie. La un calcul rapid veneau 160 de lei dus/intors pentru amandoi la o săptămâna de la nuntă, către un oraș în care nu mai fusesem, Pisa, și către o țară pe care o iubim, Italia. Dar, imediat după cumpărarea impulsivă a biletelor am știut că nu Pisa va fi punctul central al vacanței noastre ci Riviera italiană (Riviera italiană se întinde de o parte și de alta a orașului Genova; Riviera di Levante de la granița cu Toscana până la Genova și Riviera di Ponente de la Genvoa la granița cu Franța) aflată în imediata apropiere. În plus îmi doream enorm să ajung în Cinque Terre încă de când văzusem niște poze pe un blog toamna trecută. Totul părea ok, eu eram extaziată, însă au apărut două probleme: prima era buletinul. Eu nu am pașaport și aflasem că buletin în regim de urgență nu se poate face (îmi schimbam numele, avem nevoie de buletin nou ca să pot ieși din țară). Aproape că am plâns de nervi, dar din fericire aflasem din timp de problema asta și aveam vreme să mă interesez cum se poate rezolva. După numeroase întrebări pe forumuri și la Evidența populației am aflat că se poate elibera buletin nou într-un timp mai scurt în caz de “honeymoon”, căci lumea e mai îngăduitoare. Cu toate astea, pe 6 iunie eram în Cluj la ghișeu să-mi depun actele dacă vroiam să plec. În condițiile în care dormisem numai câteva ore de la nuntă, dansasem non stop o noapte întreagă și am condus de la Ineu la Cluj luni dimineața ca să ajung pe 12 la primărie la Cluj, poza de buletin este puțin adormită, dar nu primim plângeri :) Miercuri eram deja fericita posesoare a noii cărți de identitate. Și am promis solemn ca pentru evitatea unor alte stresuri provocate de actele făcute la urgență, să-mi fac din timp și un pașaport, cât mai repede ;)
A doua problemă a apărut cu două zile înainte de plecare: o entorsă :) Normal că o făcusem la nuntă, dar cine să o simtă atunci? Eu cu doza de adrenalină injectată drept în inimă nu am simit nimic nici la nuntă și nici două zile după, până marți seara când mi s-a umflat glezna cât o buturugă, iar eu mi-am amintit instant momentul în care mi-am sucit piciorul pe ringul de dans, dar nu am acordat nicio importanță evenimentului. Miercuri luam antiinflamatoare și îmi frecam glezna cu Voltaren. La fel și joi, la fel și vineri în dimineața plecării. Din fericire nu mă durea, dar arata de cerea o radiografie nu alta. Grrrr… nuuu, nu îmi ratam eu vacanța din cauza unei glezne, fie ea chiar și a mea :)
Avionul a decolat din Cluj cu o întârziere de peste o oră, la Cluj ploua de rupea și cică nici la Pisa nu era mai mișto. Totuși când am aterizat pe Galileo Galilei în Pisa, era soare, bătea un vânt plăcut și era călduț. De la aeroport până la Pisa Centrale se merge cu un tren care face 5-6 minute și costă 1.10 euro/persoană. Când am ieșit din gară am știut că nici glezna și nici vremea nu o să ne strice zilele frumoase ce se arătau. Așa că am pornit să îndreptăm turnul din Pisa. Am luat-o pe jos pe centru spre Campo dei Miracoli. Din start am zis că nu va fi suficientă acea jumate de zi pentru a vedea orașul, Pisa nu este mare dar este un oraș fabulos, așezat pe râul Arno, plin de istorie și de culoare, cu puncte turistice arhicunoscute, Pisa merită câteva zile să-i străbați străduțele și să te bucuri de mirosul proaspăt al ierbii de pe Câmpul Miracolelor.
Tot ce am reușit noi să facem a fost să mâncăm niște paste autentice și să bem un cappuccino la o terasă de pe centru, să intrâm în câteva magazine cu suveniruri, să ne cumpăram un Moleskine de la o librărie cochetă, să strabatem centrul istoric per pedes, să bem un Duff și evident să petrecem o oră la umbra turnului înclinat. A! și să-l răsturnăm sau după caz îndreptăm, cum dă mai bine în poze :) Regret că nu am urcat în turn, dar era coadă la bilete și la intrare, iar noi nu mai puteam zăbovi prea mult. Cu ocazia asta am descoperit o chestie interesantă la noi doi ;) eu regret mereu dacă nu apuc să văd tot ce se poate vedea într-un loc pentru că merg pe principiul “dacă nu mai ajung niciodată aici”, în schimb Clau e foarte flexat, le ia pe toate ușor, iar dacă nu reușim să vedem ceva spune “lăsăm pe data viitoate că singur ne mai întoacem aici, ce vrei să nu mai ai ce vedea atunci?’ :) Yin/Yang, right?
Cu un deget îl țin și nu cade :)
Apoi a trebuit să ne întorcem la gară căci mai aveam până la destinație. Trebuia să luăm un tren spre La Spezia, să părăsim Toscana și să ajungem în Liguria, de unde un alt tren avea să ne aducă în Corneglia, în Parcul Național Cinque Terre, dar despre asta în episodul următor.
Până atunci: pozele de la Pisa :)
