Franta, Muzica, Travel

Sous le ciel de Paris

8 comentarii

Poate nu o să mă credeţi dar mie îmi suna în cap (nu apa!) melodia asta în timp ce mă plimbam alene prin Paris. La un moment dat l-am întrebat pe Clau: “dar tu nu auzi o muzică?”  :)) Mie îmi venea să cânt, îmi venea să zburd, îmi venea să alerg să îmbrăţişez totul, să mă arunc în iarba aceea verde din Jardin de Luxembourg, apoi să cânt iar, să urmez melodia din capul meu (sau sufletul meu de fapt). Plimbările mele au coloană sonoră…

Sous le ciel de Paris
S’envole une chanson
Hum Hum
Elle est née d’aujourd’hui
Dans le cœur d’un garçon
Sous le ciel de Paris
Marchent des amoureux
Hum Hum
Leur bonheur se construit
Sur un air fait pour eux
……………………………………

Aş vrea să revăd zilele astea, Amelie, chiar dacă numai ce l-am revăzut anul trecut. Vreau să-l mai vadă şi Clau odată că din 2002 când l-a văzut el a trecut multă vreme. Aşa mă alin…

P.S. Melodia din capul meu este cu dedicaţie pentru cea care m-a fascinat mereu cu Parisul ei ;)

Filosofari, Franta, Travel

Ce-ţi rămâne în suflet…

20 de comentarii

… după Paris!

Îmi vine să mă tot întind ca o mâţă care nu se mai satură de somn… şi totuşi aseară am adormit greu şi mintea mea refuza să se relaxeze complet. Asta pentru că nu poţi, nu ştii şi nu vrei să te relaxezi complet, întors acasă, unde Clujul e fain, soarele a ieşit de sub pătura grosă de nori, patul e al tău, e cald, ceaiul e fierbinte şi totuşi, nu poţi, nu ştii şi nu vreai să uiţi Parisul. Parisul recent, Parisul posibil, palpabil şi fără sfârşit (vorba lui E. Simion)… Parisul care nu este un oraş pe cât este de fapt o stare, de care mi-am dat seama acum cu ocazia revederii, Parisul care nu este un loc exterior al tuturor ci un loc interior al fiecăruia, treabă pe care am realizat-o acum cu ocazia reîntoarcerii…  Nu spun lucruri mari, iar cei care au fost la Paris odată, de două ori, de nouă ori ştiu asta cu mult mai bine ca mine şi le mulţumesc tuturor celor care virtual sau nu mi-au înmânat o bucăţică din Parisul lor, cu care îmi pot compara bucăţica mea de Paris, prin asta ajungând să-l cunosc mai bine.

Şi pentru că încă nu pot să spun povestea aşa cum ar trebui, m-am rezumat doar la cuvinte pentru care mintea nu trebuie mult solicitată… ci doar sufletul, el îmi coordonează acum degetele, el îmi dictează ce să scriu. Reacţii chimice ce gândirea nu le poate duce, sufletul şi inima încărcată de sentimente le pot descifra şi le pot ambala astfel încât să îmi pot transmite înainte de toate, mie, că fericirea completă nu există, însă există poate clipe, poate zile, poate ani, cărora noi le dăm valenţe de fericire completă. Sunt nişte scurtcircuite pe întreaga fiinţă, care vin şi pleacă, te izbesc cu o violenţă copleşitoare, fie că e vorba de o rugăciune în faţa unei catedrale, noaptea, fie că e vorba de o cafea adusă în cameră şi 3 prăjiturele colorate, fie că e vorba de vântul care îţi suflă furios în ceafă, sau de tremuratul din cauza frigului ori a intensităţii momentului, fie de fina şi aproape imperceptibila diferenţă dintre ele, sau poate e vorba de o terasă, de un bulevard, de un om, de o librărie, de un telefon, de două, de mine, de tine, de noi, de anii ce au trecut, de cei care vor veni, de ce îţi rezervă viaţă, de ce îi rezervi tu ei, de ceva de mai puţin de o clipă, de întâmplare, de destin, de faptul că poate poate el nu există, de faptul că poate visezi sau de teama că poate mâine e prea târziu, de regret, de speranţă, de nod în gât, de iubire, de un an, de zece ani, de ieri, de azi, de acum. Da, cu asta… cu asta rămâi în suflet, dincolo de orice.

Franta

Bonsoir, mes amis (Paris live)

16 comentarii

Stau in pat in Montmartre si privesc la Sacre Coeur care aglomereaza impunator tot orizontul. Cu siguranta asta este o camera cu o priveliste de o mie de stele, chiar daca in esenta lui, hotelul este de putine stele si nici nu am putut sa-mi imaginez ca o sa primim o astfel de camera… Si asta e ca viata, uneori primesti peste ce ai cerut, uneori poti sa nu vezi bonusul din cauza unor chestii mici si enervante, alteori alegi sa vezi doar bonusul si sa nu mai para ca iti pasa de altceva. Nu pot decat sa ma gandesc ca o sa vad Sacre Coeur cateva nopti la rand luminata si frumoasa ca in povesti de fiecare data cand ma voi intoarce de pe o parte pe cealata…

Asadar, m-am intors la Paris dupa doi ani si jumatate in care, poate ca viata mea nu s-a schimbat de atunci cu 180 de grade, dat cu 90 de grade as zice ca DA, iar la unghiul drept de acum a contribuit, fara indoiala si ziua de 4 iunie de anul trecut :) Deci pentru nunta de hartie, am ales de comun acord o reintoarcere, dupa principiul: ce este viata daca nu o eterna reintoarcere?

Peste cateva zile o sa ma reintorc la voi cu povestea completa, pana atunci ma voi intoarce doar la povestea noastra de 10 + 1 ani si la tot ce m-am reintors vreodata. Multumesc tuturor celor pe care, fiecare reintorcere a mea ii gaseste tot acolo!

20120603-223808.jpg

Diverse amestecate

Cinci lucruri pe care visez să le fac

24 de comentarii

Da, ştiu că viaţa nu e despre vise măreţe (şi atât) ci despre realizarea lor şi despre munca depusă pentru ca ele să prindă viaţă. De multe ori degeaba le ai dacă niciuna din acţiunile tale nu se îndreaptă spre realizarea lor. Noroc nu avem toţi, viaţa nu e dreaptă şi probabil nici nu trebuie să fie, nu e făcută în acest fel deci trebuie să te descurci cu ai, să faci o supă gustoasă cu resturile ce le mai ai în frigider. Normal că nu e plăcut, evident că e greu şi nu poţi fi sigur de rezultat. Dar ce îţi rămâne în afară de a încerca? Recunosc, că ceea ce a spus Ioana m-a scuturat puţin mai tare şi m-a îndemnat să scriu acest articol, însă dincolo de ce a spus, dincolo de ce o să spun eu acum, ideea e următoarea: “poate chiar trebuie să-ţi taie cineva craca de sub picioare ca să tu să realizezi că poţi să zbori”.

Cinci lucruri pe care visez să le fac

Să locuiesc cel puţin un an în Italia şi să văd tot ceea ce îmi trece prin cap încă din 2009 când am descoperit această ţară fabuloasă şi atât de accesibilă, pentru prima dată. Această ţară unde oamenii nu ne iubesc pentru că suntem români, unde văd că în ultima vreme o ţin tot într-un cutremur, unde nu ştiu exact ce aş putea să fac, dar unde ştiu sigur că mi-ar plăcea să trăiesc pentru o vreme… Desigur, mulţi m-ar întreba: da ce, nu ţi-e bine aici? Nu este vorba de asta dragii mei, nu! Pentru cei care înţeleg nu mai dau detalii.

Foto

Să lucrez cel puţin un an într-o agenţie de turism, să văd cum stă treaba şi apoi eventual să-mi deschid eu una (?!?). N-am studii în domeniu că m-am trezit cam târziu cred, dar oricum nişte cursuri de specialitate făcute acum ar suplini nişte ani de facultate în care m-am ocupat cu altceva. Tristeţea este că toate agenţiile care angajează în Cluj (de exemplu) îţi cer (la naiba!) experienţa de minim un an în domeniu şi cum să o faci dacă nu te angajează nimeni? E amuzant şi trist în acelaşi timp şi nu cred că ştiu cum să apuc “taurul de coarne” în direcţia asta… Cert e că mi-ar plăcea, poate aş fi dezamăgită de domeniu, dar măcar aş şti că am încercat. Idei?

Foto

Să locuiesc la casă! Mami cred că va fi cea mai mirată de treaba asta. De ce? Pentru că 20 de ani m-a auzit în fiecare zi cât de minunat ar fi ca noi să stăm la bloc, să avem un apartament cu 3 camere în care nu trebuie să facem iarna focul :) Comic, ştiu! Ei, după 5 ani de stat la bloc şi alţi 4 (cu pauze lungi) cu chirie tot la bloc (cu mutat şi alte cele), pe lângă faptul că simt că nu mai am spaţiu aici la două camere, îmi lipseşte o curte cum nu s-a pomenit! A sta acum la casă nu mai e ca în copilăria mea, dar oricum e mai bine ca la apartament (noroc că am balcon şi încă unul mare), căci în dimineţile de vară şi primăvară e super să ştii că dacă chiar te apucă, poţi să ieşi cu o carte în mană “în grădină” (noi aici chiar avem una, a vecinului cu casa din spatele blocului) :)

Foto

Să ajung la o festivitate de deschidere a Jocurilor Olimpice. Măi, da, acum la Londra chiar era o treabă, că la Rio în 2016 sigur nu ajung şi nici nu ştiu dacă vreau neaparat la Rio. Clau zice că ceva mai aiurea ca festivităţile alea nu a văzut în viaţa lui, sunt atât de lipsite de sens şi de bun gust că nu pricepe cu ce mă atrag pe mine. I-am zis odată că mă atrage “spiritul olimpic” şi niciodată LOL nu s-a potrivit mai bine :) Nu stiu, cert este că din 1992, de la Olimpiada de la Barcelona deci de… 20 de ani nu am ratat nicio festivitate, stau lipită de TV şi mi se pare în continuare ceva gradions şi ceva care face să crească inima în mine. Pierre de Coubertain ăsta o fi ştiut el ceva (haha).

Foto

Să scriu o carte despre o experienţă personală. Nimic original în asta, căci nu cunosc pe nimeni pasionat de citit care să nu îşi dorească să scrie şi propria carte. Dacă e să fie bazată pe propria experienţă evident mai am de aşteptat şi cine ştie, cândva poate chiar o să trăiesc ceva demn de scris şi de împărtăşit. Îmi plac enorm momentan cărţile celor care au trăit/călătorit într-o anumită parte de lume şi au descris asta în cel mai frumos şi motivant mod cu putinţă. Şi iată, cred că aţi aflat ce îmi alimentează mie visele, nu?

Foto

P.S. Pe aia cu “să fac un copil, doi, trei” (e un fel de a spune, trei) nu am pus-o aici, căci nu e din aceeaşi categorie. Oricum cel mai probabil asta va veni înaintea celor enumerate mai sus şi cel mai probabil îmi va schimba priorităţile :D

Diverse amestecate

7 răspunsuri cu care eram datoare

16 comentarii

Eram datoare cu răspunsurile la întrebările primite de la Alice cu mai bine de 2 săptămâni în urmă. Întrebările sunt drăguţe, dar nu sunt uşoare şi dacă stau bine să mă gândesc cred că asta e o leapşă destul de dificilă. Dar, văd că se lipesc astea de mine (ca şi cea cu cele 3 filme)… De data asta o trimit căci vreau să văd răspunsurile Monicăi, Anei şi Laurei.

1. Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! (dar într-un film? dar într-un cântec?)

CARTE: Prin praf şi vise ca să fac şi eu călătoria aceea fabuloasă în Africa. Mulţumesc Roxana Valea pentru asta!

FILM: după cum tocmai am spus cu câteva zile în urmă să fie Legends of the Fall

CÂNTEC: Piu bella cosa a lui Eros Ramazzotti pentru că a fost melodia prin care am început să-l îndrăgesc foarte mult pe Ramazzotti, pentru că versurile m-au “terminat” mereu şi pentru că videoclipul acela îndrăzneţ m-a făcut să visez la greu pe la 12 ani :)

Come cominciata io nu saprei…

2. Dacă ai putea să-ţi alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus? 

Măi eu ador celălalt prenume al meu. L-aş alege pe acela în loc de Bianca, este practic primul prenume. Am suferit mult pe cand eram mică că nimeni nu îmi spunea Celina. Însă tot aşteptând eu să-mi spună cineva aşa, m-am trezit că Bia (nca) e ceea ce mă defineşte şi mă va defini mereu. Am făcut astfel pace cu prenumele meu. Dar îmi place mereu când cineva mă întreabă: dar te mai cheamă şi Celina? wow, de ce nu-ţi spune nimeni aşa? :)

Dacă eram băiat, (cică ai mei nu au avut nume pregătit) mi-ar fi pus la repezeală numele Andrei sau Paul (aşa mi-a zis mami odată şi am ţinut minte). Totuşi mie mi-ar fi plăcut Lucas, deşi nimeni nu cred că mi-ar fi dat acest nume vreodată.

3. În ce altă ţară ai vrea să trăieşti pentru un an şi de ce?

Italia sau Franţa, din care Italia cu mai multă ardoare. De ce? Pentru că îmi place mult, turistic vorbind, dar şi ca mod de viaţă. Nu mi-ar păsă că românii sunt priviţi prost, asta este, mă identific cu ţara doar în măsura în care pot face ceva bun. Deci Italia să fie pentru cel puţin un an… am prea multe de văzut acolo!!

4. Care e visul cel mai neobişnuit ce l-ai avut şi ţi-l aminteşti?

Aveam cam 10 ani şi este singurul vis din care m-am trezit aproape în picioare. Eram pe o plajă şi cred că eram cu tati şi alţii pe acolo. Din câte îmi amintesc nu ştiu de ce m-am trezit aşa de tulburată pentru că nu e nimic rău de care să-mi amintesc. Şi totuşi…

5. Povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi că eşti un animal.

Să zicem că aş fi un pescăruş şi aş zbura deasupra mărilor. Am vizita toate mările lumii. Problema este că nu ştiu cam cât trăiesc pescăruşii… însă sper că destul încât să poată zbura cât mai departe…

6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană şi de ce ai ales-o?

Grace Kelly pentru că: s-a născut în America, a fost actriţă şi a jucat cu cei mai mari actori ai lumii, a avut încă de pe atunci coloană vertebrală, s-a îndrăgostit de un prinţ, a devenit Prinţesă de Monaco (fără sânge albastru), s-a mutat la Monte Carlo, a făcut 3 copiii, s-a bucurat de viaţă, a fost veselă mereu, a murit accidental, fără să sufere şi nu a apucat nimeni să se plictisească de ea. E preţuită şi în ziua de azi. A fost modernă, a fost cosmopolită, a fost adorată, a fost iubită şi într-un final este de neuitat. Chiar o apreciez!

Foto

7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ţi-ar fi primele gânduri şi ce ai face prima dată?

Depinde unde m-aş trezi :) Iniţial nu aş crede că sunt chiar singură pe lume şi aş pleca în călătoria vieţii mele ca să-i găsesc pe ceilalţi. Şi mai apoi aş adera la zicala “nu e singur cine-i singur ci cei care se simt singuri”.

Guilty pleasures

Breakfast in bed

8 comentarii

Mă abţin de mai bine de o săptămână de la a scrie despre acest subiect, dar ce altă dimineaţă mai potrivită pentru a-l atinge există, dacă nu o dimineaţă de sâmbătă? Nu mai ştiu cum am dat de unele din pozele pe care o să vi le arat, probabil căutând diverse variante de mic dejun, cert este că am fost cucerită de ele.

Bun, toată săptămâna m-am trezit greu şi aproape în fiecare dimineaţă am ieşit pe uşă fără să fi mâncat ceva. Normal că pe la 9 îmi era foame şi mă visam luând micul dejun undeva… departe sau chiar acasă în pat (în dimineţile ploioase nu cred că există ceva ce să-mi doresc mai mult). Şi pentru că şi weekend-ul va fi unul în care 60% voi lucra, răsfăţul să fie micul dejun atunci. Dacă şi pentru voi e aproximativ la fel, mai jos vă aşteaptă câteva impulsuri de inspiraţie.

Bună dimineaţa! ;)

Foto

Foto

Foto

Foto

Foto

Close Menu