“Toscana României”: Haferland, un colț aparte din Transilvania

Am spus-o ca pentru mine, de nenumărate ori, încet ca să nu rup vraja, că așa cum italienii au Toscana, francezii au Provența sau nemții Bavaria, ei bine, românii au Transilvania, o regiune care nu este mai prejos aproape cu nimic de celelalte regiuni amintite mai sus. Poate o spun din mândria faptului că aici trăiesc și nu departe m-am născut, poate că pur și simplu există o chimie specială cu anumite locuri și asta conduce la adevăruri pe care doar le simțim și nu trebuie musai să le demonstrăm. Am vorbit și voi mai vorbi despre Transilvania, însă este pentru prima dată când voi povesti despre o regiune a ei, destul de diferită de tot restul și plină de poveste: Haferland.

Citește mai departe

10 lucruri de făcut în Aegina, insula cu gust de fistic

Am fost în Aegina la finalul lunii aprilie. De fapt, am povestit pe scurt aici care a fost treaba cu vacanța noastră de primăvară/vară à la grecque, dar nu intrasem în detalii. Însă acum, odată cu intrarea în vacanța de vară a elevilor, odată cu aceste temperaturi de-a dreptul ridicate (chiar și la Cluj) și cu prietenii ce se află deja în vacanța mare și mă ademenesc cu pozele lor, parcă mi-a venit cheful să vorbesc despre o insulă grecescă. Bine, chef să vorbesc despre o insulă grecească aș avea tot timpul, cu organizarea stau mai prost, însă, cred că trebuie să-i mulțumesc lui Albert pentru câteva seri în care a adormit ceva mai repede decât m-am așteptat (stați liniștiți că asta a însemnat și trezirea la niște ore matinale tare, ca să recuperăm) și mi-a dat nepermis de mult timp pentru scris și aranjat poze. Sper ca acest articol să nu vină prea târziu pentru cei care încă mai caută o destinație pentru vacanța din această vară sau care caută fix o destinație din Grecia.

Citește mai departe

Când Marea te cheamă la ea cu amintiri cu tot

N-am mai fost pe litoralul românesc de 10 ani! Pare mult, știu! Un cumul de factori a dus la acești ani de absență la fel cum un alt cumul de factori ne-a făcut să ne trezim acum cu această ieșire oarecum neplanificată la Marea Neagră. Și după cum NU mă așteptam, amintirile curg râuri peste mine de cum ajuns și am simțit mirosul mării. :) În mod normal nu am amintiri fulminante de pe la Marea Neagră, dar cum poate cineva uita prima vacanță ever? Ori prima vacanță de cuplu, dintr-o tinerețe ce pare că ar fi fost acu’s 100 de ani? Glumesc, tinerețea se desfășoară mereu în momentul prezent! Oricum ai lua-o, Marea se pare că are capacitatea unică de a sparge amintirile de țărmul memoriei mai ceva cum sparge valurile de țărmurile continentelor. Uneori o vacanță la mare în România, la “marea noastră”, îmi pare ca ar fi o curată terapie prin nostalgie…

Citește mai departe

O vacanță de primăvară/vară à la grecque (gânduri la cald)

Dacă cineva mi-ar fi zis anul trecut când ne-am întors din Creta că vom alege atât de curând o altă vacanță în Grecia n-aș fi crezut. Asta tocmai pentru că ne-a plăcut mult Creta și n-aveam în plan ceva à la grecque atât de repede după, care să poată întrece experiența celei mai mari insule grecești, dar iată cum s-au aliniat astrele și efectiv nu ne-am putut opune. Niște bilete de avion destul de accesibile, o vacanță de Paște prelungită și Măria Sa ATENA (care nu mai putea aștepta acolo sus în lista de orașe pe care îmi doream să le văd) au făcut să ajungem din nou pe meleagurile albastre ale Greciei acum și nu mai târziu. Ne-am întors de două zile și prin mintea mea zboară tot felul de gânduri și imagini în urma acestei vacanțe, așa că le las puțin să curgă până nu se vor evapora, că parcă n-aș vrea să se tot ducă.

Citește mai departe

România necunoscută (I): Castelul Martinuzzi de la Vințu de Jos

Călătorim cu multă plăcere prin România și ne place la nebunie să descoperim locuri frumoase. Norocul face să le avem. Norocul! Relieful ne ajută, iar istoria ne-a lăsat în urmă o moștenire valoroasă. Că nu știm avea grijă de aceste locuri cu tot ce ar implica asta este altă poveste. Ca în orice aspect al vieții, norocul ajută, e bine să ai noroc, dar nu e recomandat să te bazezi doar pe el. Așa că pe oriunde trecem, oricât de încântați am fi de ce vedem (și suntem de multe ori), ne poate păli ca o rafală de vânt rece apărută din senin într-o zi caldă de vară, o tristețe fără margini. Realizăm deseori că există o Românie către care nu privește mai nimeni, care se zbate să reziste ca o floare ce răsare prin asfalt și nimeni nu-i apreciază efortul. Totuși, e atât de frumoasă și de vie! Tot acest tablou de metafore se aplică “frumoaselor ruine” ale României, fie că ele se numesc biserici fortificate, castele, conace, situri arheologice sau alte feluri de pietre răspândite pe dealuri, fiecare cu povestea ei, dintr-o lume pe care noi nu o putem cunoaște, decât dacă cineva le-ar pune în valoare și le-ar scoate în față din punct de vedere turistic. Altfel au auzit de ele o mână de oameni și atât.

Citește mai departe

Creta: Chania și tot ce aș mai avea de spus despre insula Zeilor

Încep să scriu acest articol de Ziua Națională a Greciei (25 martie), care mai semnifică an de an și începutul sezonului turistic á la grec și nu neg că mi-ar fi plăcut să-l pot publica tot azi ca un dar de ziua ei. Nu se va întâmpla, dar am încredere în mobilizarea de care pot da uneori dovadă (uneori) :) A trecut însă destul de mult timp de la ultimul articol dedicat Cretei și deși aș mai fi avut multe de spus despre această insulă întinsă și frumoasă, acest articol va fi ultimul din seria vacanței grecești de anul trecut, nu de alta, dar vine imediat vara… de anul acesta! Pentru cei care își planifică de acum cu drag și spor vacanța de vară se poate dovedi util, așa că văd un motiv în plus de a găsi și ceva timp pentru scris și călătorit printre poze… Wanna join?

Citește mai departe

Cum am văzut Copenhaga după programul unui băiețel de 1 an

Am văzut Copenhaga în urmă cu jumătate de an, la aniversarea de 1 an a lui Albert. Desigur, îmi pare că a trecut de atunci mult mai mult de atât și totuși așa de puțin. M-am gândit des la acea mini vacanță și am știut pe undeva că nu va rămâne nepovestită Copenhaga “noastră” chiar dacă am văzut, să zicem, vreo 40% din ce vede un turist obișnuit la un prim city break în capitala Danemarcei. Însă, detaliul ce a făcut notă discordantă a fost chiar aniversatul nostru și programul lui, care NU, nu este o chestie alambicată, iar noi NU suntem până în prezent părinți de genul “ore fixe” și “child friendly“, dar totuși n-ai cum să nu vezi diferențele unei călătorii cu copilul, față de călătoriile în doi (sau grup de prietenii childless). Nu vor urma sfaturi, ci doar păreri personale și povesti extrem de subiective. Dar, DA, categoric vă recomand Copenhaga la orice vârstă.

Citește mai departe