România necunoscută (I): Castelul Martinuzzi de la Vințu de Jos

Călătorim cu multă plăcere prin România și ne place la nebunie să descoperim locuri frumoase. Norocul face să le avem. Norocul! Relieful ne ajută, iar istoria ne-a lăsat în urmă o moștenire valoroasă. Că nu știm avea grijă de aceste locuri cu tot ce ar implica asta este altă poveste. Ca în orice aspect al vieții, norocul ajută, e bine să ai noroc, dar nu e recomandat să te bazezi doar pe el. Așa că pe oriunde trecem, oricât de încântați am fi de ce vedem (și suntem de multe ori), ne poate păli ca o rafală de vânt rece apărută din senin într-o zi caldă de vară, o tristețe fără margini. Realizăm deseori că există o Românie către care nu privește mai nimeni, care se zbate să reziste ca o floare ce răsare prin asfalt și nimeni nu-i apreciază efortul. Totuși, e atât de frumoasă și de vie! Tot acest tablou de metafore se aplică “frumoaselor ruine” ale României, fie că ele se numesc biserici fortificate, castele, conace, situri arheologice sau alte feluri de pietre răspândite pe dealuri, fiecare cu povestea ei, dintr-o lume pe care noi nu o putem cunoaște, decât dacă cineva le-ar pune în valoare și le-ar scoate în față din punct de vedere turistic. Altfel au auzit de ele o mână de oameni și atât.

Sigur că există câteva proiecte frumoase în acest sens (și felicit pe această cale munca celor de la Castel în Transilvania și Monumente Uitate), dar mă întreb mereu dacă sunt suficiente, dacă eforturile lor sunt susținute așa cum ar trebui și de Ministerul Culturii și/sau de Ministerul Turismului? Oricum e bine că există chiar și așa pentru că îi mai luminează pe călătorii interesați să scotocească prin oceanul de informații online. Cumva și datorită lor am descoperit un alt loc cu poveste, relativ aproape de casă, pe care îl voi prezenta puțin aici, pentru că după poza de pe Instagram m-a întrebat mai multă lume de el: Ruinele Castelului Martinuzzi, domeniile și Biserica Evanghelică aflată într-un stadiu avansat de degradare. Totuși, un drum până la Vințu de Jos pentru a le vedea merită din plin.

Biserica evanghelică fortificată din Vințu de Jos este un edificiul ce datează din secolul al XIV-lea. Cele patru ferestre gotice din corul bisericii au o valoare artistică deosebită, zice Wikipedia, iar turnul bisericii ar data din secolul al XIX-lea. Cum ar veni, întreg ansamblul evanghelic este un monument istoric care, pun pariu că se găsește pe Lista Monumentelor Istorice din România pe la Ministerul Culturii. Din nefericire, întregul loc este la un pas de colaps. Fotogenic din afară, căci în interior nu poți pătrunde și nici nu știu cât de în siguranță ar fi să intri acolo (ne gândeam că poate de asta nici nu poți trece de gardul de sârmă, ferecat cu lacăt), edificiul face parte din “familia” bisericilor fortificate săsești ale Transilvaniei. Eu am o mare afecțiune pentru ele și am mai povestit pe aici despre câteva dintre ele. Cred că nu le voi epuiza niciodată și asta pot spune că mă bucură. Sunt mereu încântată să mai descopăr câte una de care nu aveam habar, cum este și cazul de față. 

Ruinele Castelului Martinuzzi – un castel medieval care din anul de grație 2010 este declarat Monument Istoric au fost motivul pentru care am ajuns în acest loc. Povestea o puteți găsi aici. Eu doar îmi permit să fiu puțin ofensată în locul ruinelor, aici pe blogul propriu, pentru că nu consier că așa ar trebui întreținut un Monument Istoric demn de acest nume. Poate că sunt eu problema, nu știu, dar locul părea pe tarlaua cuiva care își eliberase câinele în zonă, probabil să le ureze bun venit potențialilor turiști mari amatori de furat pietre de prin ziduri. Pe de altă parte, legende locale contemporane afirmă că proprietatea, aflată sub pericol de prăbușire, ar fi bântuită, sau că ar adăposti tezaure secrete. Și uite așa, poate asta ar fi o explicație, câinele păzind un tezaur imaginar.

Și totuși, norocul face (da, din nou norocul) ca cineva să fi în amenajat aici între ruinele castelului și Biserica evanghelică un loc frumos, atractiv, minunat de relaxant pe care l-au botezat Domeniile Martinutzi. Ce au făcut oamenii aici? Au renovat din temelii Conacul Redhey și l-au transformat în locație de evenimente. Au construit lângă el un hotel care se încadrează de minune în peisaj și o superbă grădină de vară scoțând oarecum din anonimat aceste frumoase. Este extrem de plăcut să privești spre ruinele castelului din grădina de vară din timp ce sorbi într-un fresh de portocale sau o cafea cu lapte, gândindu-te la vremurile de mult apuse ale acestui colț de România. 

 

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.