Economisim ca să călătorim?

Child holding international passport and money.Nu știu dacă am mai adus atingere exact acestui subiect pe Bialog, dar cu siguranță nu avea cum să fie într-un articol dedicat. Ce am observat însă în ultima lună este că subiectul e la mare modă. Am citit din această gamă de articole câteva chiar și pe blogurile nespecializate în turism, semn că lumea se cam caută la portofel în perioada asta. Caută să vadă cât a mai rămas pentru vacanța de la vară, că trebuie să mai fi rămas ceva chiar dacă acolo pe fundul sacului…

Doar nu mi-oi ridica lumea în cap acum, dar așa cum știu că există persoane care își fac credite pe la bănci pentru călătorii îndepărtate, la fel știu că există persoane care fac economii la sânge fie și pentru o vacanță la bulgari. Dar nu despre extreme vorbim, că astea nu-mi plac de regulă. Vorbim despre marea economie “națională” pe care mai mult sau mai puțin toți o facem atunci când avem un plan, nu? Poate greșesc, caz în care pe cei ce nu se simt vizați, îi rog să sară peste acest articol.

Citește mai departe

Primăvara la Paris

Dintotdeauna mi s-a spus că primăvara nu este niciunde mai frumoasă ca la Paris. Că Parisul în Mai sau Iunie este unic, că nimic nu îl întrece pe lume și că atunci ar trebui să-l vizitez în special.

Și-am fost, anul trecut în iunie, dar asta e altă poveste. Ce am simțit la întoarcere puteți citi aici, eu am recitit și am retrăit… Dar azi despre un alt fel de Paris vreau să vorbesc, cel pe care nu l-am gustat, cel pentru care aș vrea să mă mut acolo, o lună, două ca și draga mea prietenă cu Parisul în sânge.

Zile cu soare în Jardin de Luxembourg

Anul trecut am vrut să mergem la un picnic în Jardin de Luxembourg. N-am avut soare în acea zi, ba la un moment dat, parcă stătea să plouă. Nu a fost soare deloc, nu a ținut vremea cu noi și cu ideea noastră de a lua masa pe iarba pariziană. Am fost supărată din cauza asta și mi-am promis să revin.

Citește mai departe

Cu tălpile încinse (la propriu)

Dacă ar exista o Vinerea fără cuvinte, aș participa cu această fotografie… Am umblat de mi-au sărit fulgii zilele astea și în consecință nu mai am energie să vă povestesc… nu azi, când mă așteaptă “o mie” de ore de mers cu trenul. Azi o să-mi lipsească un TGV mai mult ca niciodată (nu fițe, doar realitatea).

Până ajung eu acasă, vă doresc un weekend minunat! Și o cafea italiană :D

P1360966

Săptămâna altfel

La mine e cu întârziere așa, pentru că voi fi out of town, doar out of town, nu și out of the country (ceea ce mi-ar fi surâs chiar mai mult, desigur) ;)

Ei, o să încerc să văd ce pot face pentru Bialog în săptămâna asta care vine, că de multă vreme n-am fost așa “plecată” când nu e nici vacanță, nici Paște și nici Crăciun…

Până ună-altă vă las niște suveniruri în avans (da, știu că astea se dau la întoarcere, dar promit să aduc și atunci ceva) ;)

Citește mai departe

Ghidul verde al României

Ghidul_Verde_Michelin_RomaniaTitlu: Ghidul Verde al României (Michelin)

Editura: Meteor Press, 2011

Nr. pagini: 386 color

Preț: 44 RON (ofertă pe site)

Adevărul este că aveam mare nevoie de un ghid al României, căci de la colecția mea de ghiduri tocmai unul al României lipsea cu desăvârșire. De ce? Pentru că aveam eu, așa, senzația că știu România (îmi vine să râd), nu știu bine nici Transilvania, dar turistul român are senzația că știe România. Ba mai mult, unii care o hulesc atât n-au făcut nici 3 vacanțe în România, darămite să mai poată spună că “o cunoaște”.

Asta ziceam și eu  până am primit Ghidul verde al României (Michelin) de la Meteor Press și am hotărât ca locul lui să fie în bordul mașinii, că nu știm pe unde ne mai plimbăm și e bine să cunoaștem zonele țării cu bune și rele dar mai ales cu locuri inedite. Știți de câte locuri de habar nu aveam că se găsesc în România am aflat din acest ghid? O mulțime!! Acum mi-e și mai ciudă că primăvara întârzie și că odată cu ea și verdele crud al câmpiilor și coloritul viu al dealurilor… dar azi avem soare, poate, poate weekendurile următoare voi lua ghidul și voi porni măcar prin Transilvania, but wait înainte de toate o să-l folosesc chiar în capitală :D

Citește mai departe