Având azi o zi mai… ciudată, întoarsă acasă pe o vreme ce mi-ar fi căzut la suflet în decembrie, m-am băgat în pat cu un ceai aburind pe noptieră și destul de înfrigurată. La scurt timp, de parcă mușcasem din madlenă, gândul mi-a zburat la prima vizită la Paris, probabil una din cele mai frumoase și romantice călătorii din viața mea… iar de aici nu a mai fost decât un pas…
A nins frumos și în limitele normalului, asta ca informație contra știrilor de groază de la TV. Știu, știu că avem viscol prin unele părți de România, dar e final de ianuarie, de unde atâta panică? Ieri parcă a nins și aici ceva mai tare ca azi, iar stratul de zăpadă e suficient cât să fie fotogenic și nimic mai mult.
Se pare că ne ninge. Se pare e mai mult un fel de a spune, ninge, pentru că… iarnă [mda, mi-a plăcut și mie nebunia asta cu “pentru că”…]. Era foarte clar că nu poate veni primăvara la final de ianuarie. Partea bună este că pentru cei cu sporturile de iarnă, în sfârșit se poate profita se sezon. Partea proastă este că pentru cei care nu iubesc iarna, ghici ce? fix acu’ începe :))
“E o constantă în istoria umanității ca oamenii să se raporteze cu nostalgie la diferite perioade anterioare, pe care nu le-au trăit, dar pe care le regretă, considerându-le vârsta de aur în raport, firește, cu propria lor existență”.
Mă văd purtând cele mai frumoase rochițe și fustițe în cele mai frumoase locații din lume. Mi-aș umple dulapurile și bagajele cu rochițe și aș merge numai acolo pe unde le-aș putea purta, unde anotimpul ar permite. Nu mă relaxează să-mi cumpăr pantofi, cum mă relaxează o rochie minunată, nu simandicoasă, pe care o văd într-o vitrină și pe care mai apoi o pot înghesui în cea mai mică geantă de umăr spre o destinație de vis. Da, ador să văd fete care călătoresc, îmbrăcate în rochii drăguțe, nu prea îmi pasă, însă, cu ce sunt încălțate, presupun că în ceva comod, că doar sunt în călătorie…
În cartea Istorie trăită, publicată în 2003 de fosta Primă Doamnă a Americii (și posibil viitor președinte), Hillary Rodham Clinton, am găsit un pasaj trist, dar sincer despre vizita dânsei în România anului 1996. M-a tulburat acea Românie din descrierea ei și cred că am citit fragmentul de vreo 3 ori, mai apoi mi-a fost evident că trebuie să-l redau aici pentru voi… asta până o să citiți cartea, desigur.
Vorba vine, căci altfel e un fel de toamnă cu accente de primăvară, dar fie așa toată iarna și pe mine plângăndu-mă nu o să mă auziți :) Totuși ceva ciudat nu ai cum să nu simți în aerul acesta de 10 grade la început de an, am simțit-o și de Crăciun și de Revelion și mai ales în 1 ianuarie la Buziaș, despre care chiar vreau să spun două vorbe.
