Aproape că nu ți se poate întâmpla o chestie mai nasoală când călătorești, decât să-ți monitorizezi majoritatea acțiunilor în funcție de gândul: “băi, mie s-ar putea să-mi fie rău”! Asta-s eu de când mă știu și mult am “studiat” până să-mi dau seama că pot remedia acest paradox. Mai e careva în barca asta? Da, barca, pe barcă nu mi-e rău.
Nu mai știu exact care a fost prima fotografie pe care am făcut-o, în călătorii, în fața unei porți, dar știu care a fost prima de care m-am îndrăgostit iremediabil, cea de la Cisnădioara din poza de mai jos. Începând din acel moment, mi-am ales cu mare grijă porțile, chiar dacă, la fel ca-n viață, cele care mi-au plăcut cel mai mult erau, desigur, închise ;) Acesta, însă, a fost tot farmecul…
Nu m-a lovit Cupidon peste noapte și nici Sfântul Valentin nu e neapărat scopul acestei postări (eu una n-aș pune întrebarea într-o zi în care să zicem că s-ar aștepta), dar am ținut în mine, de mult timp, ideea acestui articol căruia musai a fost să-i dau odată glas. Sigur că, mai mult decât locația, momentul și persoana potrivite sunt ce ar fi nevoie pentru o clipă de neuitat, dar încercați să vizualizați o cerere în căsătorie în locurile de mai jos. Cine știe, unii poate chiar ați trăit-o pe acolo ;)
N-am mai avut parte de o escapadă de iarnă în România din ianuarie 2013. Sunt, deci, fix 3 ani de când ne-am simțit foarte bine și “în vacanță” într-un weekend de 730 de km prin țara noastră, de la nord la sud. Diferența a fost că atunci am avut totul plănuit la liniuță, iar de data aceasta ne-am lăsat așa de în voia sorții, că am ajuns până la urmă unde nici cu gândul n-am gândit…
“Cum să ai 25 de ani și să nu bei cafea?” :) Îmi amintesc că am răspuns că mai beau din când în când câte un cappuccino la plic, însă, deși nu știam, se pare că aia nu-i cafea și cine bea așa ceva nu-i văzut cu ochi buni de prietenii cafelei. Să țineți minte! La scurt timp după această discuție am ajuns prin Franța și am băut, total întâmplător, prima cafea adevărată, nu mai știu locul, dar se poate ca încă să-i simt aroma, deși asta pare în neolitic față de momentul prezent…
În articolul trecut, despre Eurotrip-ul din vara lui 2015 începusem călătoria la Praga, după lungi momente de nesiguranță în ceea ce privește abordarea articolului. Am vrut, însă, chiar și cu întârziere mare, să-mi scriu impresiile din acest oraș, pe care abia am așteptat să-l vizitez. Azi ne mutăm în partea inferioară a alfabetului și continuăm călătoria până la capăt…
Cum pentru noi o vacanță la Ineu nu mai este de multă vreme o vacanță relaxantă, într-un anume fel, așteptam să ne întoarcem acasă pentru a ne bucura de asta :) Și în weekend-ul proaspăt încheiat am reușit, după tumultul lui decembrie și-al lui 2015, să ne relaxăm… A fost un weekend de încadrat în categoria Guilty Pleasures ;)
