Escapadă romantică la Debrecen (Nunta de lemn)

La începutul lui iulie se fac 9 ani de când am ajuns la Debrecen prima oară. Eram în drum spre Budapesta și am oprit pentru o după amiază în acest al doilea oraș al Ungariei vecine. Țin minte că mă năpădiseră atunci nostalgiile din escapadele consumeriste, cu ai mei, la granița de vest (Gyula, Békéscsaba), imediat după revoluția din ’89. Ungaria va avea mereu pentru mine izul acelor escapade, indiferent ce zonă ajung să vizitez…

IMG_3457

Citește mai departe

Postcards from Bucharest

După 3 săptămâni pe axa București-Debrecen-Timișoara, acesta ar fi primul weekend, teoretic, acasă (la Cluj, adicătelea). Asta, probabil, numai pentru că avem musafiri :) Dar despre oboseli și despre cum pur și simplu viața e în altă parte, povestim cu altă ocazie. Acum, ca să nu credeți că am abandonat Bialog-ul chiar de tot, deși poate așa pare, răscolind aseară câteva albume cu poze (da, așa ne relaxam noi, uneori, musafirii) m-am gândit să vă scriu, foarte pe scurt, despre Bucureștiul în care am trăit anul acesta primele două zile de vară adevărată…

DSCF3237

Citește mai departe

Despre cea mai recentă vacanță de primăvară

Nici pe vremea când ne rodeam coatele pe băncile școlii, nu exista o vacanța mai scurtă ca vacanța de primăvară, așa-i? Dar, mamă cum o mai așteptam!! Pe vremuri era prima vacanță de la cea de Crăciun și alta nu mai pupam până la Vacanța Mare. Acum lucrurile parcă nu-s mai cum au fost, avem o Vacanță Intersemestrială, avem Săptămâna Altfel (ambele în intervalul februarie-aprilie) și puțin câte puțin, vacanța de primăvară și-a pierdut și frenezia așteptării… Însă…

paste1

Citește mai departe

Anotimpul păpădiei la Castelul cu inorogi

Sau la fel de bine aș fi putut pune un titlu din care să vă dați mai rapid seama că voi vorbi despre primăvara adevărată așa cum arată ea în Ardeal, căci trebuie să știți cum o vedem noi de aici și cum am învățat să ne bucurăm de ea… Însă, o să fiți în asentimentul meu, că titlul ales este mult mai poetic și mai potrivit. O să vedeți și de ce. ;)

DSCF3097

Citește mai departe

Dresda – The Phoenix City în 20 de imagini și cam 30 de fraze

Dresda a rămas undeva în urmă, atunci când am povestit despre Eurotrip-ul lui 2015. N-ar fi meritat, știu asta, și dacă aș putea mi-aș cere scuze față de ea și față de întreaga Saxonie, însă prezentul mi-a cam luat-o înainte. Dar, într-un anume fel, mă bucur că vacanța trecută a fost atât de tumultoasă că încă mai am de povestit câte ceva despre ea. Și uite așa, am gândit un articol oarecum croit după modelul celui despre Ljubljana, dar care sper să vă placă cu mult mai mult din simplul motiv că orașul este FABULOS °•.¸¸.•°

DSCF9387

Citește mai departe

Dealul Lazului și prima plimbăreală de primăvară a anului

De-o săptămână încoace avem o vreme de primăvară/vară. O ador este puțin spus, mă tot minunez de ea și mă rog să țină cât mai mult. Temperaturile de peste 20 de grade și soarele fierbinte împlinesc azi 7 zile/ 2016 la Cluj și nu știu exact cum sunteți voi, dar eu îmi pun bateriile la încărcat în perioada asta din an dacă am susținerea vremii… Din acest motiv ne-am și dus să ne plimbăm sâmbătă pe un deal din apropierea Floreștiului…

lazului

Citește mai departe