Am fost în tabără

De duminică de la prânz și până aseară (am ajuns la 22:30 acasă) am fost plecată în tabara de vară de la Lăpuș (mai exact Tg. Lăpuș-Valea Lăpușului-Cheile Lăpușului) și parcă m-am întors și la propriu și la figurat în urmă cu 10-12 ani. Pentru experiență a meritat, pentru cele 2 nopți petrecute dârdâind în cort nu și nici nu vă doresc. Dar n-am să detaliez acuma pentru că tre să plec iar (deși am jurat că nu ies din casa azi). Oricum mă întorc cu poze (fac ce fac și tot pe la 400 de poze mă învârt oriunde merg) și impresii (multe impresii). Până atunci:
Ce am la activ:
-febră musculară (n-am mai avut una le fel din clasa a XI a de când am făcut karate, da nu râdeți au fost 3 luni de antrenament asiduu) laughing
-poze frumoase din niște locuri superbe și destul de sălbatice
-o foame de zile mari, două zile aproape m-am hrănit exclusiv cu aer proaspăt de munte și am venit așadar cu conservele înapoi sad
-o fată roșie de la soarele de care n-am avut cum și nici unde să mă feresc
-dubii în ceea ce privește realele mele talente de turist la cort
-un oarecare regret că n-am mai stat până mâine când se va încheia tabăra (dar vineri tre să plec la o nuntă la Arieșeni și chiar nu puteam să merg acolo ruptă bucăți)
-colegi mai nebuni decât am crezut (mai ales fetele) laughing
-o idee vagă despre ceea ce înseamnă scoală/tabără de vară
-unghii rupte (adio french)
-amintiri (câteodată e bine să nu refuzi o drumeție total neplănuită chiar dacă nu ai chef deloc, chiar dacă nu promite nimic pentru că s-ar putea să te prindă)
Gata.
Revin după ce-mi revin laughing

Continue Reading

A smile from Transylvania Part II

De la Bran am plecat direct spre Sinaia pe ceea ce se numește Valea Prahovei trecând prin Predeal-Bușteni-Azuga. Și pentru că pe unul din noi îl lovise alergia ne uitam disperați după o farmacie și pentru că altora le cam bătea vântul prin buzunare ne uitam cu aceeași disperare și după un bancomat de Transilvania (bine că am avut ce scoate). Am oprit până la urmă la Bușteni căci găsisem o farmacie și chiar nu mai doream să-l auzim pe Clau strănutând de 10 ori pe minut. Până am luat Aleridul am făcut și câteva poze masivului Caraiman la poalele căruia se află și minunatul Bușteni. De aici la Sinaia au fost 5 minute, Peleșul și Pelișorul așteptau cuminți puhoiul de vizitatori. Pentru 10 lei am reușit să urcăm cu mașina aproape până la piațeta de suveniruri iar de acolo am luat-o pe jos spre castele.
Peleșul este absolut încântător, văzut de jos sau de sus, de aproape sau din departare nu poți să nu rămâi impresionat. L-am fotografiat din toate unghiurile, mai puțin interiorul pentru care trebuia să plătim 30 de lei, ceea ce e foarte mult după părerea mea pentru că îți poți cumpăra vederi superbe la ieșire. Prețul unui bilet este de 15 lei de persoană, dar ai ghidul inclus cu toate că nu e ceea ce s-ar numi Grand Tour. Datorită musafirilor am mers pe ghidajul în engleză, dar din păcate deși tare drăguță ghida părea cam “prea deșteapă și înțepată undeva” în rest a fost ok. Clau zice că site-ul Peleșului este super tare, deci intrați de vedeți. La o aruncătură de băț se află Pelișorul și cred că suntem printre norocoșii care mai apucă să-l vadă anul acesta deoarece este foarte probabil ca din 2010 să devină reședință privată și să se închidă vizitatorilor. Aici ghidul, un tip de data aceasta a foarte ok, degajat și glumeț, ofuscat nițel pe grupul de bulgari, dar detaliind cât a putut povestea regelui playboy Carol al II lea.
După un cappuccino frappe cu înghețată la bufetul “de la castel” am pornit înnapoi pe același drum spre Brașov unde ne-am petrecut toată seara. Brașovul mi-a lăsat o impreie bună, oameni veseli, sociabili, mâncare bună la Keller în Piața Sfatului, parcare bună chiar în centru și drumuri impecabile (ceea ce NU pot spune de drumul spre Poiana Brașov care pe lângă faptul că e nasol de tot îl mai și marcau atunci, puteam să-i înjur câteva minute fără să mă repet).
Duminică am plecat din Bran spre Poiană. Trebuia să urc cu telefericul pe Postăvaru, nu vroiam să plec de acolo fără sa urc sus. Așa că duminica am rezervat-o pentru asta (și din cauză că sâmbătă când am ajuns acolo telefericul nu mai circula, au un program de toată jena de la 9 la 16, iar cel de pe Tâmpa de la 11 la 19 cred, dar și pe ăla l-am pirerdut). Nu are rost să spun că urcarea pe Postăvaru a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în ultimul timp. M-am încărcat cu energie cât pentru două săptămâni cred, am respirat aer curat cât pentru tot anul și cred că am făcut cele mai reușite poze. Apoi Poiana Brașov, unde părinții mei și-au petrecut luna de miere m-a fermecat pur și simplu.
După un mic dejun-prânz la Șura Dacilor, unde ospătarii arătau ca niște daci autentici am pornit spre casă pe alt traseu ca să ajungem și prin Sighișoara. Noi am fost acolo luna trecută, dar pentru musafiri a meritat să mai oprim odată și să descoperim și alte locuri.
A fost un weekend perfect și nu prea mai am nimic de zis despre asta, restul e la mine-n suflet happy

Continue Reading

A smile from Transylvania Part I


În weekend-ul ce tocmai s-a încheiat cred că am recuperat câteva tabere de pe la 12-14 ani în care din diverse motive nu am fost. Zilele trecute au fost printre cele mai intense din ultimii ani pentru că am vizitat o groază de locuri extraordinar de frumoase, am urcat pe munte, am prins un soare superb la înălțime, am văzut castele și cetăți medievale, am mâncat fripturi gustoase, am cunoscut oameni noi și interesanți, am condus Kia cea mai lungă distanță de până acum fără ca măcar să mă obosească, mi-am cumpărat un fluier și era cât pe ce să-mi iau și o perucă laughing în plus am râs cam mult pentru două, trei zile, dar să existe oare prea mult când vine vorba de bunădispoziție?
Excursia a început vineri la ora două și s-a încheiat aseară la ora nouă. DECI…
Vineri am pornit spre Brașov pe ruta Alba Iulia-Sibiu-Făgăraș însă din păcate nu am coborât să vizităm căci doream să ajungem la Bran înainte să se întunece. Am admirat însă cei mai “înalți munți ai patriei” din mașină. Oricum afară cred că erau cam 30-32 de grade așa că am stat mai bine la “adăpostul” climei. Pentru că era trecut de ora 20 nu am intrat în Brașov ci l-am ocolit luând-o spre Bran (unde aveam cazarea) prin Râșnov. OK, deci eu habar nu aveam că există așa o cetate frumoasă la Râșnov, am văzut-o și pe zi, și pe seară și noaptea și e minunată. Se poate vizita și chiar am căutat azi pe net să văd care-i calea de acces, dar noi nu am mai urcat că aveam alte obiective bine stabilite. Ne-am cazat așadar la Bran (practic Șimon e lângă Bran, acum devenind un fel de stradă datorită foarte multelor vile contruite de-a lungul timpului). Noi am ales la întâmplare cu două zile înainte de a pleca de pe un portal Pensiunea “Casa Negrea”, fără să știm prea multe despre ea, dar am avut noroc pentru că arată bine, e foarte curat și pare nouă. Am primit camere superbe cu balcon din care se vedea muntele, dar și curtea interioară plină cu flori și verdeață. Prețurile sunt acceptabile 80 de lei camera cu pat dublu, baie proprie cu duș, balcon și TV. Camera colegilor noștrii de călătorie avea aceleași facilități doar că era cu 3 paturi și costa 100 de lei pe noapte. Având în vedere că urma să stăm două nopți nu ni s-a părut scump deloc. Am mai luat la ei o cină și un mic dejun pe care le-am plătit separat și care sinceră să fiu mi s-au părut cam scumpe chiar dacă au fost bune și mai ales micul dejun foarte divers. În fine…trebuia să și mâncam ceva, iar proprietarii chiar s-au străduit.
Sâmbătă pe la 10:30 am pornit în turul de forță. Prima oprire Castelul Bran, preț bilet 12 lei, nu aveau reduceri pentru studenți din ce am văzut eu, poate aveau tarife speciale pentru grupuri dar nu ne-am încadrat fiind doar patru. Vizitatori erau cu duiumul, pot să spun că a fost chiar aglomerat. Nu am beneficiat de ghid, dar probabil că pentru grupurile de elevi aveau și ghid, dar noi iar nu ne-am încadrat. A fost bine însa. Fiind cu doi străini “Castelul lui Dracula” l-am vizitat mai mult în spiritul lor. Erau vădit curioși și nu le venea să creadă că practic povestea e inventată de Stoker și astfel un englez a reușit să ne creeze primul brand reușit de țară happy De menționat faptul că dacă ai fi vrut poze în castel trebuia plătită o taxă de 10 lei, însă nu erau foarte stricți, de exemplu noi nu am plătit și am putut să facem lejer poze în curtea interioară, iar unii făceau chiar în încăperile castelului. Remarcabilă piața de suveniruri, mai ales pentru turiștii străini e ceva fantastic. Până și noi ne-am luat tricouri cu Țepeș și Castelul în lună plină, cu dinți de vampir și diverse mesaje din Transilvania.
Cei care doresc să-l viziteze găsesc informații utile pe site-ul oficial care e chiar bun și deși nu mă pricep pare bine făcut.
De reținut că lunea Castelul nu se poate vizita, iar pentru cei care urăsc aglomerația nu recomand nici weekend-urile căci după cum spuneam au fost extrem de mulți turiști, iar dacă pe mine nu m-a deranjat poate unii vor castelul mai “pentru ei” și atunci una din zilele lucrătoare ale săptămânii poate fi mai potrivită.

Poza e luată de aici, dar mi-am luat și eu un tricou la fel doar că e roșu, pentru fetițe happy

Sper să revin chiar azi mai pe seară cu partea a II a și evident cu poze din toată excursia.

Continue Reading

Lancrăm-Locul natal al lui Blaga

Joia trecută în drum spre Timișoara, urmând ruta Cluj-Turda-Alba Iulia-Deva, am trecut prin Lancrăm, locul unde s-a născut și a copilărit Lucian Blaga, locul unde există Muzeul Blaga (casa natală) și locul unde este înmormântat.
La intrarea în sat dinspre Alba Iulia lângă cimitirul “nou” se află statuia lui Blaga, dar mormântul propriu zis al filosofului se află în curtea Bisericii din centru. Aici există o poveste interesantă lăsată cu un proces cusut cu ață. Blaga și-a manifestat în timpul vieții dorința de a fi înmormântat în Lancrăm astfel încăt din locul unde își doarme somnul de veci să “vadă” Râpele Roșii, o formațiune muntoasă unică la noi în țară, evocată în multe din scrierile blagiene. Dorința i-a fost îndeplinită de familie în ciuda contextului politic, dar…la n ani după moartea scriitorului odată cu proiectul sălilor de sport care au apărut instant sub mandatul lui Năstase o astfel de sală și-a găsit locul exact în spatele Bisericii din Lancrăm (lipită practic de cimitir). Astfel că nu doar priveliștea spre râpe este imposibilă, dar și cadrul natural a fost distrus. Toate petițiile semnate de intelectualii români care au înțeles ce mizerie se petrecuse, de familia consternată, de ministerul culturii și cultelor, totul, dar absolut totul a fost în zadar. Sala nu s-a mutat e acolo și continuă să oripileze vizitatorii. Măcar de ar fi folosită, de ar fi justificat oarecum construirea ei tocmai acolo. Să nu mai menționez faptul că Biserica din Lancrăm se află printre monumentele protejate deci se încalcă fragrant o altă lege, dar mă rog…Mormântul e curat și îngrijit ceea ce e bine, nu e pompos ceea ce iarăși e de bine.


De la Biserică dacă o luăm pe strada din dreapta ajungem la Casa Natală Lucian Blaga (str. Veche, nr 243). Deși era ora 18 și am crezut că nu o să mai găsim deschis, domnul amabil care mi-am dat eu seama că e un fel de ghid al Muzeului (deși nu ne-a explicat nimic), ne-a spus că pe timpul verii Casa e deschisă până se lasă întunericul. Practic sunt de vizitat 5 încăperi. Un fel de birou al lui Blaga, cu o masă de lucru, cu un cuier care îi ține paltonul și pălăria, dulap, iar de jur împrejur măsuțe cu manuscrise sau copii ale lucrărilor sale (pe care n-am avut voie să le fotografiez). Altă cameră deține un raft întreg de ediții princeps ale operelor blagiene, colaje cu fotografii de familie și alte lucrușoare. Există mai în spate și 2 cămăruțe cu iz de “copilăria scriitorului” primitoare și aranjate.
Mi-am cumpărat vedere și insignă și chiar am rămas surprinsă că existau suveniruri, pentru că prin România e greu cu turimul ăsta cultural. Nu m-am putut abține și am întrebat dacă sunt vizitatori, iar domnul de acolo mi-a spus că sunt, mai ales în această perioadă. Biletul este 1 leu pentru elevi și studenți și 2 lei pentru restul lumii. Ieftin și merită.

Continue Reading

"Există unele lucruri frumoase…

…care păstrează mai multă strălucire când rămân imperfecte decât când sunt desăvârșite.”
Am simțit nevoia să spun asta happy
În altă ordine de idei, am avut parte de un weekend frumos la Timișoara. Am avut ceva treabă vineri la UVT, dar am profitat de faptul că mă aflam la Timișoara și am mai râmas două zile să mă întâlnesc cu unii din prietenii de acolo. Ne-am întors ieri seară, obositi, iar în plus azi n-am avut liber ca tot omul, în fine…
A fost o ieșire mai atipică, pentru că în general ne plimbam doar pe centru, pierdeam vremea la cumpărături sau la o tereasă. Acum în schimb după o masă copiosă la Stradivarius în Piața Unirii am fost la Grădina Zoologică, care la modul general nu se numără printre locurile mele preferate, dar acum a fost ok, că nu am văzut animale triste, iar biletele de la intrare sunt niște abțibilde cu animale (ceea ce pentru copii mai ales mi se pare atrăgător), apoi am fost la Parcul dendrologic de la Bazoș, aflat pentru cei ce nu știu foarte aproape de Timișoara. Din păcate la capitolul amenajare lasă de dorit, dar tot a fost minunată evadarea în mijlocul naturii, mai ales că lângă se află Cabana Stejarul, o minunăție de patru stele unde poți mânca de la cerb la fazan (pentru amatori, că pentru mine una nu), la ciuperci mari pane (yummy). Era cât pe ce să ajungem și la circ, dar din păcate ni s-a părut cam scump și în plus nu dorea toată lumea să merargă sad Eu sper să ajung la circ cât de curând pentru că nu am fost niciodată, da, chiar nu am fost. Am ales seara un film, iar alegerea s-a dovedit a fi până la urmă bună, recomand “17 Again” (sper să-i fac și o postare separată).






Acum niște înjurături strategice pentru cei care au amețit GPS-ul meu. N-am găsit strada Călin Nemeș din cauza mult prea numeroaselor străduțe cu sens unic care au apărut ca ciupercile după ploaie și alte câteva înjurături pentru un vânzător de înghețată de la Iulius care vineri seara era să mă lase fără înghețată zicându-mi că a închis asta după ce a servit toate persoanele din fața mea. Sâmbătă seara în același loc am întâlnit un vânzător mult mai drăguț din toate punctele de vedere winking
Cam asta despre această escapadă. La întoarcere ne-am oprit la prietenii de la Mândruloc, apoi am oprit să vedem Castelul de la Săvârșin și la Deva să mâncâm (apropo, la Deva la McDonalds am văzut două gimnaste din lotul olimpic din care una se poate să fi fost Sandra Izbașa, m-am desmeticit eu prea târziu).
Să mai zic ce tare îmi place Timișoara?…Și când mă gândesc ce aproape era să fiu timișoreancă cu acte în regulă când prin ’86 un unchi a vrut să-i mute pe ai mei la el la Timișoara să aibă grijă de el și tot restul, pfiuuu.
Și cum ai mei nu erau materialiști din fire (ca să nu zic altfel)…am rămas la Ineu happy

Continue Reading

Pe Cheile Turzii

Am plecat vineri dimineața la Oradea să-mi recuperez diploma de la modulul pedagogic și m-am întors seara târziu cu Claudia, Mana, Mădă și Deni. Știam că va urma o sâmbătă plină și chiar a fost având în vedere că pregăteam de multă vreme excursia pe Cheile Turzii. Niciunul din noi nu mai fusesem la Chei, deci nerăbdarea era mare.
Am ajuns relativ rapid până la traseul ce trebuie urmat pe jos. Aici am aflat că dacă vrem să vizităm trebuie să plătim 3 lei de persoană (preț care practic nu includea nimic, nici ghid, nici măcar niște WC-uri ecologice, că deh…sunt pomi destui). Trecând peste acest impediment și mergând mai departe descoperi un peisaj superb, un traseu frumos și accesibil și te întrebi cum naiba de abia acum ai ajuns aici (?!)
Turiștii erau destui, alpiniștii suficienți cât să te facă să privești altfel înălțimile și creste care se cereau fotografiate. Era imposibil să nu-ți placă un astfel de traseu. Munte, apă și vegetație, cadrul perfect de drumeție.



Partea proastă e că am descoperit un alt obiectiv turistic minunat deloc expluatat, înafara de ghereta de unde se luau biletele și unde ai fi găsit o vedere sau ceva pliant cu Cheile, altceva nimic, nu tu un butic cu răcoritoare, nu tu un ceva cu questii specifice locului. Eu înțeleg că natura e oricum frumoasă și fără astea dar…
Traseul se face cam în două ore, asta dacă nu ai cumva tocuri sau pantofi cu platforma de 10 cm, cum am văzut la o domniță ce tocmai se pregătea să urce ( Doamne ferește !). Când ajungi la capăt te poți odihni în poieniță sau poți face cale întorsă spre mașina parcată în soarele dogoritor (noroc cu clima, că altfel ne sufocam).
Ne-am întors prin Turda unde ne-am oprit să ne mai plimbăm. Apoi am intrat la o cofetărie cu aer de anii ’80 unde le-am dat de lucru doamnelor de acolo care probabil că n-am mai avut atâțea clienți de pe la inaugurare. Oricum prăjitura a fost foarte bună, nota 10, vă recomand cu căldură o bucată de “Excelent”. Apoi poze în față la fântână, multe ca de obicei big grin

Întorși în Cluj, dușați și anormali (având în vedere că abia ne mai mișcam de oboseală), am purces prin centru la vânat clădiri vechi (mulțumim Bogdan pentru detalii). Am vrut să ne mai așezăm și la o terasă dar nu mai luau comenzi la ora aia. Asta ca să vă faceți o idee cam cât am umblat.
Degeaba ne-am luat o sticlă de Gin să socializăm acasă și să ne uităm la Scary Movie 4, n-a mai avut cine, am adormit lenm.
Cu toate astea nici ziua de azi n-a dus lipsă de activitate, dar despre asta mâine sau când o să fiu mai odihnită.

Continue Reading

1 MAI Medieval

Pentru că din diverse motive am aflat că ar fi rost de o excursie doar cu o zi înainte de 1 Mai, ne-am gândit să nu mergem totuși foarte departe de Cluj, iar că să nu ne mai încurcăm cu găsirea unui loc de cazare să ne putem întoarce în aceeași zi. Zis și făcut. Ruta Cluj-Mediaș-Sighișoara mi s-a părut excelentă mai ales că nu fusesem la Sighișoara niciodată, iar prin Mediaș am trecut doar în urmă cu mai mulți ani.
Se poate ajunge la Sighișoara mult mai simplu și pe un drum mai bun prin Tg. Mureș, dar noi am făcut ocolul prin județul Sibiu ca să vedem Casa Memorială Hermann Oberth de la Mediaș, dar și cetatea medievală de care auzisem că ar fi drăguță. Casa Hermann Oberth era închisă, că programul e făcut de așa natură să nu o viziteze nimeni, adica de luni până vineri (fără sărbătorile legale) când potențialii vizitatori sunt la serviciu. Oricum am văzut-o dinafară și n-am plecat fără câteva poze.

De pe șoseaua Sibiului 15, au luat-o spre centrul orașului. Locuri de parcare cu duiumul, ceea ce era deja o bilă albă. În centru tronează o fântână ca în mai toate orașele românești care se respectă, însă centrul nou pare lipsit de strălucire, e tern și destul de pustiu. Poate și ora amiezii la care am ajuns noi nu era cea mai potrivită pentru oamenii locului să iasă la plimbare. Pe stradă doar câțiva trecători vorbeau germana cam cum se vorbește prin vest maghiara. Atunci mi-am dat seama că sunt cu adevărat prin centrul tării. Am luat-o la pas spre centrul vechi. Deja orașul mi se părea mai frumos, mai colorat, mai viu, chiar dacă pe clădirile care se iveau vedeam deja semnele timpului.

Pe la ora 14:00 reușim să plecăm spre Sighișoara, iar din estimările GPS-ului trebuia să ajungem în 40 de minute ceea ce s-a și întâmplat. După un mic tur reușesc să parchez exact la poalele cetății, iar asta chiar a fost o realizare căci orașul era realmente plin, mai ales că urmau să se desfășoare și zilele orașului cu ceva concerte seara. Nu stăm pe gânduri și urcăm în cetate. Doream să văd tot ce se poate vedea: de la Turnul cu ceas la Biserica din deal, de la bastioane la casele medievale. Atmosfera a fost foarte frumoasă. Am urcat în turn, am urcat scara acoperită până la Biserica din deal, am făcut un tur pe la bastioane și am văzut primăria care se află chiar sus în Cetate și seamănă izbitor de bine cu Palatul Prezidențial din Cetatea Buda de la Budapesta. Până și aranjamentele florale din parcuri îmi aminteau de capitala Ungariei. De sus orașul nou pare fermecat. Îmi imaginam cum pe vremuri domnițele își asteptau prinții privind din turnuri spre dealurile îndepărtate. Și da recunosc, m-am simțit și eu o domniță din vremurile alea, însă una cu panasonicul în mănă și mobilul în poșetă.


Era cald, văzusem multe și ne-a luat foamea. Ne-am gândit să mâncam și apoi să coborâm din cetate și să căutăm casa în care a locuit Hermann Oberth în Sighișoara. Din nefericire a venit ploaia, așa că masa s-a prelungit pâna aceasta s-a oprit. Apoi chiar am mers să găsim casa. Deși plouase turiștii nu plecaseră, semn că prin ei Sighișoara chiar a avut de câștigat zilele astea. Nu știu dacă tot timpul sunt atât de mulți turiști, dar eu am fost impresionată de numărul lor.
Ne-am întors prin Tg. Mureș pe un drum fenomenal. Dacă toate drumurile din România ar arăta așa n-am mai simți chiar așa acut lipsa autostrăzilor. De pe șosea am văzut, ca în melodia lui Elton John (puțin modificată) big grin “Romania’s greenest hills” și nu exegarez cu nimic.
Nu mi-a venit să cred dar se pare că momentul culminant al excursiei a fost cel când la întoarcere, pe la ora 22 am văzut Clujul de pe Feleac. N-am poză că nu aveam unde să opresc, dar jur că dacă aș fi văzut o poză cu el în lumina nopții n-aș fi știut că e Clujul…m-aș fi gândit la orice mare metropolă a lumii. E supeeeeeerb, n-am cuvinte să descriu…Clau mi-a zi: “Învată să apreciezi anumite imagini vizuale și fără să le imortalizezi…”. Uneori merită.
Mai multe poze din aventura noastră medievală aici.

Continue Reading