Jurnal de primăvară

Atât de repede a trecut vacanța de primăvară cu Paștele ei cu tot, că ajunsă ieri seară în Cluj mi s-a părut că nici n-am plecat. Cele 4 zile la Ineu au fost tare scurte chiar dacă începeau pe la 9 dimineața și se terminau târziu în noapte. În mare am reușit să mulțumesc pe toată lumea, am fost pe unde mi-am propus, chiar dacă pe unii i-am supărat că n-am reușit să-i vizitez (sorry Luci) sau pe alții că n-am prea stat pe acasă (sorry Mom), per ansamblu vacanța a fost reușită și extrem de plină.
Vineri seara ne-am reunit toată strada și am plecat cu mașinile în Deal nostalgici după vremurile când făceam același drum cu bicicletele sau chiar pe jos. A fost superb, am râs cât pentru o lună. Păcat că ploaia venită ad hoc ne-a trimis așa de repede acasă, însă ideea în sine a fost reușită.

Duminică de Paște am crezut că vom petrece numai în familie. Eh, n-a fost să fie. De dimineață am fost cu mami la Biserică, iar de pe la 13 am “buhălit” pe la Tauț la finii noștri și la baraj, iar apoi din nou prin Deal cu altă tură de prieteni. Am mâncat “clisăfriptă”, am râs de oameni puțin mai “veseli”, am cules liliac și m-am bronzat ca tractoriștii…dar a fost bine happy



Aș mai fi stat, recunosc…că deja a început să-mi fie dor de Ineu de când am ieșit din curte. Dar știu că “orice casă devine cea mai frumoasă în momentul în care pleci din ea” sad și la fel mi se întâmplă și cu Dealul, cu “colna” de acolo. De fiecare dată când merg mă gândesc că poate ar fi printre ultimele dăți, nu de alta dar viața ne poartă tot mai departe…(poza cu liliacul e de pe scările de la Deal).

Continue Reading

Bizușa

De Florii am fost la Bizușa. Vreme bună, atmosferă plăcută, peisaje frumoase. Am mai bifat un loc pe harta României.
Am plecat pe la 10 din Cluj spre județul Sălaj pe ruta Jucu-Gherla-Dej-Ileanda. Din păcate cum am ieșit din Cluj norii au început să se strângă, iar până la apariția câtorva stropi de ploaie n-a fost decât un pas. Ne-am și văzut călătoria ruinată. Spre surprinderea noastră însă soarele și-a făcut apariția cum am ajuns la destinație, motiv numai bun să o luăm la pas prin Bizușa.
Pe “vremea lui Ceaușescu” stațiunea era mai cunoscută și băile de aici erau luate cu asalt de cei care veneai la tratament. În prezent multe din căsuțele construite pe vremea aceea sunt în paragină, iar peisajul este pe alocuri dezolant. Chiar nu s-a găsit nimeni să întrețină locul acesta?

Și acum am văzut destule persoane de vârsta a III a venite la băi aici. Există un hotel foarte drăguț, care cred că e singurul funcțional la ora aceasta. Un altul este în construcție dar am auzit că se află în acest stadiu de câțiva ani buni, iar finalizarea se pare că nu va avea loc curând. În rest zona din jurul locurilor de cazare este frumoasă și e chiar păcat că nu s-au făcut mai multe pentru amenajare.

Cu un grup vesel și un căine zburdalnic printre noi am purces în plimbarea peste deal. Practic exact asta am făcut: am trecut dealul, printre copaci și frunze uscate, printre multe poze și multă voie bună. A meritat. De sus verdele sălajului părea mai crud.

Bineînțeles că la întoarcere am fost rupți de foame și de sete. Se impunea un grătar la iarbă verde, niște mititei rumeni și ca să nu ne desmințim numele de “generația McDonalds” tot la iarba verde am reușit niște hamburgeri delicioși. Masa s-a prelungit până spre seară, când deși extrem de sătui băieților li s-a făcut poftă de plăcinta creață de la Mesteacăn. Oricum fiind foarte aproape de granița cu Maramureșul în 15 minute am ajuns acolo. Locul chiar e frumos, iar plăcintele foarte bune. Eu am încercat cu mere, urdă și cartofi cu șuncă. Terasa e răcoroasă, nu duce lipsă de clienți, iar prețuirle sunt mici.

Am plecat târziu de la Bizușa, evident că am ajuns târziu la Cluj. Bine că n-am avut activiate de dimineață că probabil la ora asta dormeam pe undeva cu capul pe masă happy

Continue Reading

Florești City

Ca să nu ne-o ia ploaia înainte am pornit spre dealurile din jurul Floreștiului. Sincer aveam în gând să vedem Cetatea Fetei, dar cum Clau nu prea avea chef să pierdem mult timp prin pădure, mai ales că GPS-ul nu și-a făcut treaba și puteam ușor să ne rătăcim am renunțat la idee. Oricum deja s-a înnorat, iar noi abia ne-am întors…așa că alegerea s-ar putea dovedi până la urmă bună.

Păcat că avem mai mult de jumate de an de când stăm aici și n-am urcat dealul niciodată, iar priveliștea e tare drăgută și merită osteneala de a bate pe jos în jur de 2 KM.
Prima oprire bisericuța din lemn.

Apoi prin spatele cartierului de blocuri ANL, am ajuns rapid în pădure.

La întoarcere nu m-am putut abține și m-am întins la plajă pentru o jumătate de oră, oricum soarele ardea destul de tare, nu era nimeni prin jurul nostru, iar liniștea a fost pur și simplu nemaipomenită. Poate doar Clau o perturba întrebând la 10 secunde cât mai stăm, noroc că am sistem de protecție la asemenea întrebări happy Am găsit apoi un alt drum pe care să ne întoarcem și numai bine că am descoperit o panoramă de vis asupra noului cartier din Florești, de unde ne-am văzut până și blocul.

Great, deja sunt descărcări electrice…

Continue Reading

Oradea

Înainte de toate vreau să spun că acesta este un post cu dedicație…pentru prietena mea CLAUDIA (de care mi-e tare dor) și care știu că o să citească aici. Îi spun pentru a mia oară că fără ea timpul pe care eu l-am petrecut la Oradea ar fi fost mult mai sărac.

Bun, deci Oradea…cred că mami s-a îndrăgostit de oraș cu mult înaintea mea și poate aștepta din partea mea mai mult entuziasm care a venit cam greu…

Șederea mea la Oradea a început în 2003, într-o toamnă când am trăit toată nostalgia din lume, dar care mi-a adus în viață persoane interesante. Din acest motiv nu regret deloc trecerea mea pe acolo. Orașul este foarte frumos, destul de curat, vara și primăvara cu ghivece cu flori pe stâlpii din centru și peste toate populat cu bihoreni de treabă în marea lor majoritate.

Primul loc care m-a impresionat a fost (și este) pietonala Republicii (cea mai mare și mișto pe care am văzut-o până acum). Primul contact cu ea a fost la un apus de soare superb. Părea că toate clădirile alea frumoase sunt încălzite miraculos de ultimele puteri ale soarelui. De câte ori mi-a văzut strada asta pașii…

Apoi îmi place foarte mult pasajul de la Vulturul Negru, pare a fi o stradă acoperită cu sticlă, treceam rar pe acolo, de unde să fi știut că practic cam ultimele amintiri cu prietenii de acolo o să le am din acest loc? (4 iulie 2007, și multe lacrimi).


Nu e de ratat nici clădirea primăriei, deși îmi place mai mult cea din Arad winking după cum am mai spus. Ce e drăguț e faptul că se află chiar în centru pe malul Crișului și vis a vis de Vulturul Negru. Astfel centrul se întregește frumos, probabil privit de sus pare un cerc aproape perfect, pentru că în vecinătate se află și fosta cladire centrală a bibliotecii Ghe. Șincai (retrocedată).

Tot din capitolul retrocedate sunt și Clădirea cu Parcul fostului Muzeu al Țării Crișurilor. Aici am ajuns prima dată în clasa a VIII a, când am decis să nu mergem la banchetul de final de gimnaziu și să venim toată clasa la Felix, oricum părerea mea că mai frumoase amintiri avem așa.

Apropo de Felix, se află la 10 minute Oradea și începând din aprilie te poți duce liniștit la bazine, recomand Apolo, dar am fost și în alte părți. Merită. Apă caldă, soare, liniște mai ales în timpul săptâmânii. Unii merg și iarna, iar mie îmi pare rău că nu am profitat mai mult de Felix când am fost așa de aproape.


La capitolul shopping există multe variante, mai ales că la ieșirea spre Borș tocmai stau să se deschidă niște mall-uri ce par destul de drăguțe. Dar și fără astea există LOTUS, care s-a modernizat din câte am auzit deși nu arăta rău nici cu ani în urmă.

Am zis de vama Borș, deci se știe ce aproape e Ungaria, în 15 minute ești la vecini, la cumpărături, la diversele lor stațiuni balneo care merită toți banii deși prețurile sunt extrem de mici.

Din păcate despre împrejurimi nu știu prea multe, pentru că n-am prea fost (veneam la Ineu aproape în fiecare weekend), dar dacă e cineva strict interesat, multe site-uri stau la dispoziție. Prin Bihor (zona Beiuș) am mai călătorit, dar alte impresii merită un post separat. Până atunci iau o pauză și mă uit peste pozele din perioada Oradea, cu nostalgie…

Continue Reading

Turda-Tg. Mureș-Mociu

Ca să nu-mi dau timp să mă răzgândesc, ieri am ieșit așa cum am plănuit. A fost super totul de la timpul formidabil până la locurile la care nu mă așteptam să fie așa de frumoase.

Prima oprire Turda, mai exact Salina. Foarte mulți vizitatori în mare majoritate maghiari. Drăguț, dar parcă totuși mai încăpea, în plus nu erau deschise toate galeriile pentru că se lucra asiduu pentru modernizare.

Mergem și prin centrul orașului, dar nu mai oprim pentru că nu e mare iar clădirile se văd și din mașină. Mai multe detalii pe site-ul primăriei. Astfel că printr-un plan stabilit la repezelă (Clau zice că l-a stabilit de acasă dar eu nu eram convinsă) am pornit către Tg. Mureș. Distanța fiind scurtă cam într-o oră am ajuns. Bineînțeles că traversând Turda-Câmpia Turzii și satele din jur am văzut și felul în care se lucrează la minunata autostardă.

Așadar, eu n-am mai văzut Tg. Mureș până ieri, dar e mai drăguț decât am sperat. Am auzit de centrul foarte curat și de pleiada de clădiri ce merită văzute și chiar vizitate, dar până n-am văzut n-am crezut. Strada Trandafirilor, care se vrea un fel de semipietonală e foarte frumoasă. Se întide de la Catedrala Ortodoxă, până la Palatul Administrativ, dar e presărată cu multe clădiri și biserici de tot felul. Mai sunt Palatul Culturii, Primăria, Teatrul Național sau Biserica Romano-Catolică.

Ce nu am văzut decât din afară e vechea cetate. Dar e ok pentru o altă vizită. Din centru și până la mașină am mai văzut Liceul Reformat și Bibiloteca Teleki-Bolyai.


Dacă aș fi știut că ajung la Tg. măcar cu o zi înainte aș fi intrat pe site și aș fi fost mai informată, dar așa poate a fost mai interesant. La 16 30 plecăm cu destinnația Mociu, întorcându-ne spre Cluj. Ca să lungim traseul facem un circuit și mergem spre Reghin ca mai apoi să intrăm puțin prin județul Bistrița-Năsăud. Drumul părea destul de necirculat de mașini, în schimb o grămadă de căruțe circulau nestingherite.
Verdele crud al primăverii proapăt venite a fost incântător. La Mociu am vrut să vedem locul unde prin 1800 și ceva a căzut faimosul meteorit, n-am văzut decăt cimitirul unguresc, pe unde cică au căzut cele mai multe fragmente.

Pe la orele 20 am ajuns în Cluj. Mă dureau unghiile de la picioare ceea ce pentru mine înseamnă clar oboseală…dar a meriat happy

Continue Reading

Vizitați Aradul!


Din rațiuni ușor de înțeles, am să încep cu Aradul, dar cu o rugăminte, intrați vă rog pe site-ul primăriei dacă vreți să vedeți ce vi se oferă, chiar dacă numai vă iritați la vederea unor pagini cu informație scrisă mic de-ți trebuie lupă, iar poze “ioc”. Acest site face parte din categoria “nu așa se promovează orașul”, iar față de alte site-uri care m-au surprins plăcut acesta este un dezastru.

Trecând peste acest amănunt, vreau să spun că pentru mine Aradul înseamnă orașul cel mai mare aproape de Ineu, ăla cu magazinele unde mergeam cu mami când eram mică să ne luăm haine pentru un eveniment mai special sau să ne facem aprovizionarea, tot așa, pentru un eveniment mai puțin comun. Acolo am făcut școala de șoferi, am mai mers la câte o Olimpiadă sau Sesiune de comunicări pe Județ și…cam atât.

Pentru cei care s-au născut și crescut în Arad, sau momentan locuiesc și lucrează acolo, orașul, din câte am auzit, nu e foarte iubit. Mulți spun că tot orașul se întinde între Podgoria și Teatrul de Stat, că nu prea ai ce sa faci în Arad, că practic nu prea are însemnătate, mai ales că se află între Timișoara și Oradea, care sunt mult mai frumoase și atractive din toate punctele de vedere.
Eu îmi permit să spun totuși că nu e chiar așa.

În primul rând Aradul are cea mai frumoasă clădire a Primăriei din câte am văzut în România (Palatul Administrativ în stil neorenascentist), îmi place foarte mult, dacă aveam musafiri cu care ajungeam la Arad trebuia neapărat să le arat Primăria happy
Apoi Aradul are ștrandul Neptun, care este ok nu numai vara, eu am fost pe ștrand într-o toamnă superbă, prin octombrie, când nu mai era apă în bazine, dar era plăcut să te plimbi pe acolo.

Să nu uităm de faptul că Aradul încă are parcuri, încă există spații verzi și locuri de joacă pentru copii, încă mai poți găsi un loc de parcare (nu ca la Cluj de exemplu).

Nu vreau să se creadă că ridic în slăvi orașul, căci evident sunt și lipsuri suficiente la care trebuie lucrat nu doar prin campanii, dar vreau să spun că pentru turistul care nu a avut în gând să se oprească prin Arad, dacă a trecut prin zonă, aceste lucruri poate l-ar face să se răzgândească.

Nu mi-am propus să transform postul în ghid pentru vizitarea orașului de aceea nu o să înșir acum muzeele și monumentele de care nu duce lipsă, unele sub altele. Chiar dacă nu am privit Aradul niciodată ca un oraș turistic, mi-am dat seama totuși că sunt locuri care merită văzute aici. Să nu uităm nici de împrejurimile orașului, pădurea Ceala, stațiunea Moneasa, sau bazinele termale de la Curtici sau Dorobanți, domeniul de la Săvârșin, sau parcul de la Macea, casa memorială Ioan Salvici de la Șiria și tot la Șiria ruinele Cetății. În plus pentru cei mai “pioși” există și mănăstiri pline mai ales în sărbători.

Eh…dacă cineva intră pe aici și vede o părere chiar obiectivă despre Arad (nu m-am născut, n-am crescut, n-am studiat, locuit sau avut bunici aici), poate se gândește să-l viziteze. Ceea ce n-ar fi rău happy

Continue Reading

România merită descoperită

Ok, se întâmplă ca uneori să mă apuce un dor de ducă, un fel de oriunde, oricând, cât vad cu ochii…de exemplu într-un astfel de dor mă aflu cam de când soarele a început să aducă în termometre mai mult de 15 grade.

Și pentru că totuși timp și bani n-am niciodată destui m-am orientat spre orașele și atracțiile turistice aflate cât de cât pe aproape. Am purces căutarea chiar pe internet, trecând prin mai multe posibile locuri gen Alba Iulia sau Sighișoara, Zalău, chiar Turda și am rămas surprinsă în ce mod site-urile primăriilor din aceste orașe știu să atragă oamenii la ei. Ideea e am hotărât să merg începând de aci de la Turda până vedem noi unde și când ne-or duce pașii și evident…doru’ big grin

Am intrat așadar în ceea ce se poate numi “România merită descoperită” (sau după caz redescoperită). Am stat puțin și m-am gândit la locurile frumoase în care am ajuns până acum și despre care n-am prea zis nimic, așa că o să dedic o serie de posturi unor orașe drăguțe, locuri mișto, zone interesante pe care le-am văzut și pe care urmează să le văd.
Asta ar fi introducerea ca să știu care e obiectivul.

Continue Reading