Eu mi-o amintesc bine de tot pe Elena Roizen. Este (era) o cântăreață de muzică populară dintr-o zonă a țării, care din punct de vedere folcloric nu-mi spune nimic. Nu mă identific cu ce se cântă în acea zonă (normal că nu, eu mă identific cu alde Tiberiu Ceia ori Sava Negrean Brudașcu, dacă tot e să vă spun), dar uite că Elena Roizen îmi plăcea, îmi plăcea pentru că ea cântă despre Dunăre cu dragoste nebunească în glas, iar eu jur că am auzit *Hai, Dunărea mea în minte de câte ori am privit vara asta Dunărea, la fel cum auzeam Sous le Ciel de Paris, când mă plimbam pe malul Senei.
The Legends and the Moments
Și apoi se întâmplă lucruri din astea, brusc și neașteptat. Mergi într-o vineri seara cu prietenii la o terasă, ca fiecare să povestească frânturi din vacanța lui. Îți iei o bere fără alcool, dar cu multă lămâie și încet se aglomerează în jurul tău. La un moment dat, chiar la masa de lângă tine ți se pare că vezi pe cineva cunoscut… sau nu? Și te uiți, și privești apoi în altă parte, te uiți iar și îți zici: n-are cum să fie!! Fii serioasă, tocmai i-ai văzut statuia și ai promis că o să-i cumperi biografia, deja ai și luat la puricat anticariatele de pe net, care ar fi probabilitatea?… Și apoi zâmbești, pentru că s-ar putea să fii chiar atât de norocoasă și să fie chiar El.
Drumul Regelui, șoseaua de la 2145 m
Curios sau nu, am decis să scriu despre primul drum al vacanței de vară 2013, chiar în ziua în care îl fac pe ultimul din această vacanță. Transalpina, Drumul Regelui, cea mai înaltă șosea din România, una care taie munții la peste 2000 de m, una spectaculoasă care îi face concurență serioasă mult mai popularului Transfăgărășan.
O incursiune în capitală
Am pornit acest articol de la ideea „deosebit de recentă“ a lui Clau, de a merge în octombrie la București, pur și simplu ca să vedem la IMAX, unul dintre filmele pe care le așteaptă cu nerăbdare în toamna asta; Gravity (urmăriți trailer-ul ca să vă lămuriți de ce vrea să meargă). Eu, ca să nu mă tot acuze lumea că nu sunt pragmatică deloc, am zis că mi se pare puțin aiurea să mergem la București pentru film (vorba vine, căci ar fi Vulpitza mea dragă acolo cu tot clanul), dar Clau mi-a zis că: „nu e numai pentru film, mereu îmi zici că nu l-ai terminat de vizitat“ și mi-a închis gura…
În pași de vacanță (Ineu Live)
Am luat niște hotărâri referitoare la vacanțele anilor următori, în acest periplu prin România, dar nu vi le voi dezvălui acum. Am discutat, însă, mult pe tema vacanțelor, a modului în care le-am abordat, a locurilor pe care deja le-am văzut, dar cel mai mult a celor pe care vrem să le vedem de acum și cum să facem să nu le mai amânăm.
Să rupem ritmul!!
Știu, știu că nu e cea mai potrivită lună de vacanță, prețurile explodează, aglomerația este în toi prin tot locul turistic, căldura mare (prea mare pentru mulți), dar na, de multe ori ține de alți factori plecatul în vacanță.
Și-am fost odată prin Bușteni…
De câteva zile, ne-am tot conturat traseul pentru vacanța (sau cum îi spun eu, pseudovacanța) de anul acesta. Și pentru că o bună bucată din ea, se va desfășura pe drumurile patriei mamă, mi-am amintit de una dintre cele mai reușite ieșiri ale noastre prin România. 2009, doi prieteni din Macedonia au venit în România, iar noi ne-am gândit să le arătăm ceva ce nici noi nu mai văzusem până atunci, Valea Prahovei. Însă timpul a fost scurt și eu am rămas cu regretul că în unele locuri am zăbovit tare puțin.