La mine e cu întârziere așa, pentru că voi fi out of town, doar out of town, nu și out of the country (ceea ce mi-ar fi surâs chiar mai mult, desigur) ;)
Ei, o să încerc să văd ce pot face pentru Bialog în săptămâna asta care vine, că de multă vreme n-am fost așa “plecată” când nu e nici vacanță, nici Paște și nici Crăciun…
Până ună-altă vă las niște suveniruri în avans (da, știu că astea se dau la întoarcere, dar promit să aduc și atunci ceva) ;)
Azi vreau să mai fac niște urări pline de emoție, pentru cel mai bun prieten al meu, iubit, partener de fericiri și sprijin la nefericiri, omul care mă face cel mai mult să râd și care m-a învățat (fără să-mi dea lecții):
La mulți ani, Clau! La mulți ani, alți 60, 90, 120 de ani… Nu fii trist, toată lumea zice că de la 30 de ani începe “marea aventură”, iar dacă e să zic ceva și să șochez lumea, eu abia aștept să ajung acolo ”) Mai știi episodul din Friends când They All Turn Thirty? :)
All my Love!
Și am ratat începutul, deși când mi-am pus alarma credeam că dacă HBO transmite de la 3 jumate, o oră o să petreacă pe covorul roșu și nu aveam de gând să văd defilarea neaparat (oricum azi va fi plin internetul de ținutele ălora) :)
Așadar am văzut esențialul și m-au bucurat anumite momente:
Anne Hathaway câștigă pentru Fantine din Les Miserables (cum aria I dreamed a dream este probabil aria mea preferată după Vincero, din toată istoria operei, iar Les Miserables mi-a plăcut enorm, iacă numai bine că am început gala)
Barbra Streisand cântă pentru a doua oară pe scena Oscarurilor (și arată extraordinar la 71 de ani), nu o iubesc ca pe Celine Dion, dar tare mi-ar place și la un concert de-al ei (însă tare mi-e că nu o să ajung nici la ea și nici la Celine, nu în viața asta cel puțin)
Adele câștigă pentru Skyfall, o piesă care m-a cucerit din primul moment și îmi zornăie în urechi într-o veselie, iar Adele e probabil cea mai bună descoperire muzicală din ultimii ani (and my ringtone) :)
Jennifer Lawrence pentru Silver Linings Playbook, nu știu cine ar fi meritat mai mult Oscarul pentru rol principal feminin… e grozavă și la vârsta ei fragedă, wow și rochia a fost wow (păcat a mers de-a berbeleacul pe scări, în drumul spre succes, nimic mai adevărat despre faptul că uneori ajungi sus după ce ai căzut în genunchi)
Două mari și late destinații am tratat până acum superficial: Corfu și Roma (+ zona Lazio). Nu doar că mă simt prost că am făcut nejustificat acest lucru, dar îmi pare și rău, ce-o fi fost cu mine în 2010 (că atunci le-am vizitat pe amândouă) nu-i chip să-mi explic. În schimb vreau să mă reabilitez în ochii acestor două locații prin articole interesante scrise retroactiv, căci, în definitv, sunt două destinații inepuizabile, iar poveștile despre ele pot fi mereu actuale.
Azi ne întoarcem puțin în Corfu. Paștele ortodox se apropie repejor (doar și grecii sunt ortodocsi, se știe) și mai mult decât atât, cade pe 5 mai. Dacă în România e mijloc de primăvară, în Corfu puteți fi siguri că este vară în toată regula. Așadar, o călătorie anul acesta de Paște în Corfu poate îmbina două vacanțe: vacanța de Paște și o săptămână de bălăceală la mare. Să mai adaug că puteți scoate aproape două săptămâni de vacanță dacă ne legăm și de preaiubitul 1 mai “muncitoresc”?
Deși am fost în luna august pe insula veșnic verde, cum îi zic grecii, am aflat cât de multe tradiții de sărbători se păstrează aici. Am prins atunci 15 august, Sfânta Maria și țin minte că la hotelul la care am fost cazați am primit un fel de colivă specifică zilei. Patronii hotelului fuseseră la biserică înainte de micul dejun și au sfințit respectiva colivă și ne-au servit-o la micul dejun. A fost un fapt inedit, iar grecii sunt pe cât de petrecăreți pe atât de credincioși.
De Paște se pare că se întrec în tradiții care mai de care mai intresante și mai atractive pentru turiști. Un fapt interesant îl reprezintă, în Kerkyra (Corfu Town, capitala insulei) procesiunea din Sâmbăta Mare, care în mod normal s-ar ține în Vinerea Marea, dar cum pe vremuri insula era sub ocupație venețiană, această procesiune a fost interzisă vinerea și se ținea în secret sâmbăta, așa a și rămas peste veacuri. Ce este mai interesant e ce se întâmplă după această procesiune. De la toate balcoanele din orașul vechi se aruncă vase ceramice pline cu apă. Se spune că astfel se aruncă din casă tot răul care se sparge pentru totdeauna. Cioburile însă reprezintă bucuria care ocupă în acele zile sufletele oamenilor. Așa că toți turiștii se reped că culeagă acele cioburi și să le aducă acasă :) Intresant, nu? Mie mi-ar plăcea să văd un astfel de spectacol, mai ales că este acompaniat de cântecul tuturor clopotelor de pe insulă… MINUNAT!
Și ca să vedeți ce departe am mers, am găsit și cazare. De exemplu Hotel Messonghi Beach, 4 nopți la 197 de euro (eu am stat în august 6 nopți cu 300 de euro), deci prețul ce l-am găsit îmi pare tare bun. Și să nu ziceți că am luat-o razna, chiar sper să ajute pe cineva această informație. Un prieten a stat aici și garantează că ar fi foarte bine din toate punctele de vedere. Ca o alternativă puteți avea în considerare și un hotel din Kerkyra, ca să fiți mai aproape de toată nebunia.
Da, au început planurile pentru Paște și chiar planurile de dincolo de Paște. Doamne, parcă nu-mi vine să cred că s-a dus iarna… De bucurie vă dedic această melodie :)
Anul acesta am urmărit Sanremo, festivalul pe care TVR-ul îl transmitea și pe vremea copilăriei mele. A fost un spectacol senzațional, mi-a plăcut enorm și m-am îmbogățit spiritual cu niște melodii extraordinare. Pentru cine iubește muzica italiană, festivalul acesta este fabulos și un adevărat pansament pentru suflet. Un cadru minunat, Teatrul Ariston din Sanremo, doi prezentatori foarte amuzanți anul acesta, concurenți peste măsură de talentați și un respect deosebit pentru tradiția unui astfel de festival (în condițiile în care foarte multe de acest gen s-au pierdut în timp). Au fost 5 seri de spectacol transmise de TVR 2 (din păcate nu pot să spun că le-am văzut integral, dar am văzut 80%) și sper să fi avut măcar atâta audiență încât să-l transmită și în 2014.
A câștigat Marco Mengoni cu piesa L’essenziale și el a fost, de asemenea, desemnat reprezentantul Italiei la ediția din acest an a Erovision-ului. Este o prezentă deosbită și abia aștept să-l văd la finala Eurovision din mai. Pe locul doi s-au clasat cei de la Moda cu o altă piesă care mi-a plăcut mult de tot, Si se potesse non morire, (îmi și ridică părul când o ascult). Aceasta din urmă deja este foarte populară și difuzată în Italia.
Însă, mie personal mi-a plăcut cel mai și cel mai mult piesa E’ colpa mia a artistei Maria Nazionale. Știu că seamănă cu ceva, dar nu știu cu ce, iar versurile, cele pe care le-am înțeles, mă întristează profund, însă până la urmă, lasă dâre ce cântă femeia asta, mi se pare cea mai trist-pasională melodie pe care am auzit-o în ultima vreme și nu îmi poate nicicum ieși din minte. Am ascultat-o de zeci de ori. Uff…
Să nu mai menționez în ce fel arată orașul Sanremo și cât de mult îmi doresc că trec și eu măcar una volta prin fața teatrului Ariston ;)
sursa foto (1) sursa foto (2)
Trebuie să mă înțelegeți, am terminat azi Eleganța ariciului, o fabulă filosofică foarte complexă și frumosă până la absurd, de aici starea asta melancolico-depresivă. Să vă mai spun că mai în glumă mai în serios se spune despre cartea mai sus amintită că este un bun Prozac literar? :) Oricum, altceva vreau să zic, nu va fi despre carte.
_______________________________________________________
Mă gândeam la câte răspunsuri vrem de la viață, prea multe, sincer, prea, prea multe. Unde mai pui că pe unele le poți primi după ce nu te mai interesează. Sau bine zicea cineva odată, întrebările se schimbă odată cu vârstele, cu momentele cu experiențele. Și totuși îmi vine să spun că ne cranponăm prea tare să obținem răspunsuri. Pozitive mai ales, sau să nu zic pozitive, să le zic benefice. Vrem răspunsuri benefice din partea alora, uitând pur și simplu că acele răspunsuri pot să contravină răspunsurilor care deja se află în noi. Noi, fiecare, avem răspunsurile noastre benefice, care izvorăsc din ființa noastră și rămân cu noi, nemodificate, pentru totdeauna. De ce să le negăm? De ce să excludem din ecuația vieții singurele răspunsuri pozitive/benefice de care suntem cu adevărat siguri? De ce le ucidem pe acelea și căutăm răspunsuri în altă parte? La alții! Cu atât mai mult cu cât, uităm prea des că multe din răspunsurile benefice primite din exterior sunt benefice atunci, fix atunci, pentru o perioadă scurtă. Ai pățit? Eu am pățit! Am exemple de pot umple 7 caiete. Uităm, și o spun cu ciudă, că în timp, multe răspunsuri exterioare își pot schimba forma și sensul. Pur și simplu nu ne mai privesc. Și peste toate, ca o încununare a faptului că avem serios de lucrat cu noi înșine, răspunsurile exterioare nu valoarează nimic, niciodată, dacă nu înțelegem așa cum ar trebui răspunsurile care erau mereu în noi.
____________________________________
Azi am văzut Clujul dintr-o altă perspectivă, adică am urcat la etajul 8 al unei clădiri centrale și am privit cam 10 minute peste acoperișurile de pe care se scurgea zăpada ca într-o clepsidră uriașă. Pe acoperiș încă era zăpadă, dar cum dădea să cadă spre asfalt, razele soarelui, din această zi de primăvară neverosimilă, transformau zăpada în picuri de apă. Dar apa și lumina păreau că se fac stele, serios, stele în lumina soarelui, nu știu cum să explic pentru că nu există termeni, dar a fost frumos. Am mai numărat de acolo 8 turle de Biserici și o turlă dublă, deci 10 vârfuri ca niște brațe înălțate în rugăciune spre cer, fiecare altă culoare, fiecare alt stil, fiecare altă grandoare. Am urcat eu 8 etaje fără lift, dar am apucat să simt cum îmi pulsează tâmplele, abia atunci. Iar azi a fost o zi în care am lăsat aparatul foto acasă, normal…
______________________
“Am plâns la Veneţia, în Manhattan m-am rătăcit, am crescut în Havana, la Paris am fost urgisit, Mexico mă torturează, Buenos Aires mă omoară, dar există întotdeauna un tren spre Madrid” (ascultați aici)
V-am promis duminică o plimbare virtuală prin superba Grădină Botanică de la Jibou, iar acum, odată rezolvate probleme mele cu arhiva foto (paranteză: am revenit la iPhoto, deși tocmai pentru că am vrut să renunț la el, câteva zile nu am avut acces la pozele mele, well… rău cu el, dar mai rău fără el, se pare că e love/hate cu iPhoto) :D nu mă mai reține nimic să vi le arat.
Mie nu mi-a venit să cred cât de frumoasă poate fi această Grădină Botanică și nu mi-a venit să cred că nu am venit mai devreme să o vizitez, căci de la Cluj nu sunt mai mult de 60 de km până în acest orășel din județul Sălaj. Jiboul nu este un oraș mare deloc, poate mulți nici nu ați auzit de el. Are numai 11.000 de locuitori, cu aproximativ 1000 mai mulți ca și Ineul , dar această Grădină Botanică este fără îndoială sufletul și plămânul verde al întregului județ. Este un fel de Rai, așa cum bine spunea și Anda :) Am pus pe Picasa 100 de poze, dar pentru cei care nu au răbdare cu atâtea imagini, vă arat cele mai bune 10, părerea mea, ca să vă puteți face o idee cât de cât clară despre acest loc frumos, dar destul de necunoscut, din Transilvania. Considerați acest articol și ca un foto-eseu…
Acordați măcar o vizită acestui loc minunat din România:
Serele Botanice
Globul Mare – imaginea Grădinii Botanice
Superbii nuferi din interior
O privire peste Grădina Japoneză
“Porcul spinos” (da, sunt și acvarii)
Un arici “simpatic” și somnoros
Asta e toamna pe care o căutam
Vorbește Noiembrie!
Drumeț grăbit, mai rămâi puțin…
Sper ca tot mai mulți să ne dăm seama că România merită descoperită, pentru că e frumoasă, pentru că aici, pentru că merită șanse și ne merită pe noi, care să i le dăm…