Prima parte a cărții îl aduce în prim plan pe filosoful francez Jaques Maritain, cel care a pus bazele a ceea ce avea să devină Declarația Universală a drepturilor omului. Pentru a sprijini Comitetul promotor al acestei Declarații Universale, UNESCO a comandat un chestionar întocmit de Maritain pentru a porni în studierea drepturilor legale și tradiționale ale popoarelor Chinez, Islamic, Hindus, American și European. Câteva dintre răspunsuri au venit chiar de la liderii unor importante grupări sau de la gânditori de seamă ai unor popoare, cum ar fi liderul pacifist în mișcarea pentru independență a poporului indian, Mahatma Gandhi, sau filosoful și istoricul italian Benedetto Croce, filosoful și poetul indian Hamayan Kabir, sociologul indian S.V. Puntambekar, filosoful chinez Chung-Shul Lo sau jurnalistul și istoricul britanic E. H. Carr.
Maritain a fost un mare gânditor, iar alegrea lui pentru coordonarea acestui proiect a fost una inspirată. El s-a mai remarcat și prin scrierile filosofice, epistemologice, istorice și culturale, dar și prin teoriile sale politice. Etica sa inspirată de scrierile aristotelice și de principiile tomiste ale justiției, a demonstrat că baza drepturilor universale vine ca o continuare firească a drepturilor naturale, fundamentale și inalienabile. Provocarea adresată liderilor politici și sociologilor din întrega lume a fost “să-și imagineze o înțelegere universală între oamenii din cele patru colțuri ale lumii, oameni aparținând unor culturi și civilizații complet diferite”.
Răspunsul la chestionarul UNESCO a dezvăluit o concepție a eticii universale dincolo de limitele înguste ale diferitelor tradiții cu care au intrat in contact la diferitele popoare de pe Pâmânt.
De la babilonieni la greci și mai apoi la romani nu pot fi trecute cu vederea contribuțiile filosofilor în ceea ce privește originile timpurii ale drepturilor omului. Cele 282 de legi date de regele babilonian Hammurabi, sunt atât de “universale” încât nimeni, nici măcar regele nu poate fi judecat înafara lor. Contribuția marcantă este fără îndoială ceea ce s-a numit legea Talionului “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, sau aceea că natura pedepsei este data de gravitatea infracțiunii.
Mai târziu în Grecia Veche, justiția și tot ce a avut legătură cu ea a fost asociată cu gândirea marelui filosof Platon. Republica lui Platon s-a bazat pe eternele adevăruri absolute. Mai apoi, ca și Platon, Aristotel cu Politica sa a adus un mare aport noțiunilor de justiție și drepturi civile.
În aceeași notă în Roma Antică, Cicero prin capodopera De Legibus, a jurat credință principiilor Republicii și a pus bazele dreptului natural, un concept înrudit cu drepurile civile de mai apoi.
Urmând pașii lui Cicero, filosoful grec Epictet a aderat la ideea de “frăție universală”, aducând în vizorul celorlați idea libertății: “dacă nici regii și nici sclavii nu sunt liberi, atunci cine este cu adevărat liber?”.
În estul Chinei, gânditorul cu cea mai mare influență a fost Confucius, care pe lângă cele deja subliniate a mai adus în opinia publică și rolul “exemplului de urmat” în ceea ce privește libertățile și drepturile cetățenești. El acalmă printre primii rolul conducătorului.
De timpuriu, de pe vremea regelui Hammurabi, au existat legi care să protejeze atât angajatul cât și angajatorul, legi care au reglementat munca și relațiile care se stabileau între cei participanți la acest act. Încă din premodernism, aceste legi au fost contradictoriu discutate semn că ele interesau într-o foarte mare măsură. Aristotel va apăra importanța drepturilor proprietății, subliniind faptul că atunci cănd toată lumea va avea propria sferă de interes, nu va fi posibil un același grup de dispută. (p. 40)
În timp ce drepturile la proprietate sunt recunoascute în cele mai multe societăți asiatice, gânditorii în perspectică ca și Confucius, Manu sau Buddha, considerau limitarea bunăstării ca ceva esențial pentru pacea și dreptarea socială.
Evitarea unei excesive bunăstări și a milei de sine au fost în egală măsură încurajate de cele trei mari religii monoteiste. Biblia evreilor, Noul Testament și Koranul au “condamnat” abuzurile unei bunăstări crescute (acmulare de avere și putere) în slujba proprie, individuală. (poate va urma) :)
(Din cartea The Human Rights Reader)
