Klosterneuburg by Clau

Clau a plecat de două ori în Austria anul acesta şi din motive obiective (grrrr!)  n-am putut să-l însoţesc, dar l-am bătut la cap exagerat de mult cu “fă poze”, “trebuie să mergi să vezi aia şi aia şi chiar şi aia”, “mai bine ai face aia şi aialaltă” etc. Cel puţin la partea cu pozele m-a ascultat, deşi ultima dată a venit acasă cu 130 de poze după o săptămână de Viena+Tulln… (eu fac atâtea dacă ies într-o seară la plimbare prin Floreşti, well) Dar despre recenta tură la Tulln, săptămâna viitoare happy

Azi despre prima escapadă din apropierea Vienei… Klosterneuburg, oraş pe Dunăre, în nordul Vienei, recunoscut pentru o abaţie extraordinar de frumoasă, foarte liniştit şi foarte fotogenic (motiv pentru care l-am şi rugat pe Clau să mă lase să vă arat pe unde s-a plimbat în puţinul timp liber ce l-a avut la dispoziţie). M-am cam înverzit când am văzut centrul orăşelului, e exact pe gustul meu, mic, cochet şi curat de puteai săruta asfaltul… mama lor de austrieci big grin

Ce ar mai trebui să ştiţi despre Klosterneuburg, dacă ajungeţi prin zonă:

  • cazarea este mult mai ieftină ca în Viena, dar se găsesc hoteluri multe frumoase şi curate
  • Clau recomandă Hotel Ankar, foarte aproape de gară, dar şi de centrul orăşelului
  • cu un tren expres în 20 de minute ajungeţi în centrul Vienei
  • principala atracţie din oraş este Abatia Klosterneuburg ce dateaza din anul 1114
  • mi s-a spus că este printre cele mai vechi abaţii cisterciene din Austria
  • orașul s-a separat de orașul-geamăn Korneuburg atunci când Dunărea și-a schimbat albia
  • altfel orăşelul este un loc extraodinar pentru locuit, la 20 de minute de Viena, dar departe totuşi de aglomeraţia marii metropole
  • uneori îmi place să mai învăţ câte ceva util şi de prin călătoriile pe care le face El fără mine…
Voi lăsă imaginile să vă spună mai multe:

 

 

 

Continue Reading

Un gând din trenul de Viena (corespondenţă)

Cât poate fi de frumoasă o călătorie cu trenul între Tulln și Viena! Un expres curat, cu oameni tăcuți care vorbesc în șoaptă la telefon, cu măsuță unde-mi pot ține iPad-ul, totul miroase a civilizație. În Viena m-a frapat ușurința cu care se poate folosi metroul: fără garduri electronice activate de bilet (ca în Paris sau București) sau fără garduri umane care îți verifică biletul (cum a fost cazul în Budapesta). Bunul simț decurge de la sine și nimeni nu se simte obligat să te verifice.

Austria în general, și mai ales Viena, este percepută de mine ca echilibrul perfect între rigoarea vestica, germană, lumea occidentală și lejeritatea orientală, comoditatea balcanică, un melanj care face din Viena probabil orașul european perfect. Departe de agitația și metropolitanul parizian sau londonez, cu o puritatea europeană aparent intactă, agățată de istorie, Viena cel puțin pare un oraș european autentic, desprins din basmele cu prinți și prințese, pentru că Sissi este la tot pasul iar arhitectură impunătoare, uneori poate prea opulentă și greoaie, ține să îți reamintească mereu că te afli în capitala unui fost imperiu.

Oamenii sunt un paradox: calmi, deconectați, zâmbitori, amabili dar nu generoși, calzi și riguroși în același timp, totul încadrat perfect în limitele bunului simț impregnat în întreaga regiune.

Am revăzut, în goana expresului, ca într-un film de animație primitiv, printre spațiul dintre vagoanele staționate în gară, hotelul din Klosterneuburg, gazda mea de acum câteva luni. Semn că mă apropii din nou de poarta de intrare în Viena. (Claudiu, 11.10.2012)

Continue Reading

Viena în inima mea (long story)

Şi uite aşa, luna viitoare se fac 5 ani de când am petrecut la Viena “banchetul” de final de facultate! Pe lângă faptul că această postare îmi dă posibilitatea de realiza că au trecut 5 ani de atunci, 5 ani de când am încheiat acel capitol, povestea pe care intenţionez să o scriu acum, după atâta amar de vreme, îmi dă şi posibilitatea de a mă întoarce în anotimpul marilor speranţe. Pentru că… da, acela a fost pentru mine anotimpul marilor speranţe, atunci la 22 de ani am visat şi sperat cel mai mult şi ieşirea asta la Viena (deşi probabil banală pentru mulţi) a fost pentru mine foarte importantă.

Din penultima bursă (plus ceva economii de câteva luni) mi-am cumpărat un aparat foto (tot pe ăla îl am şi acum). Şi acuma mai ţin minte că acasă nu agreea nimeni ideea (adică bursa nu era extra money, era chiar chiria şi o parte din cheltuieli) şi cu toate astea în aprilie 2007 am ajuns la Ineu şi i-am zis lui mami: “mi-am luat aparat foto digital!” happy

Daţi-vă seama că doar nu era să nenerocim aparatul, aşa că l-am păstrat şi toată lumea a trecut peste momentul meu de răzvrătire, ca mai apoi, după cursul festiv să-mi zică mami “da chiar toţi aveau aparate, măi…” laughing) Aşadar, am luat aparatul că aveam de fapt un plan… Urma să nu facem banchet de final de etapă ci să mergem într-o excursie… şi cum să fie asta posibil fără ca eu să pot face poze?… Bani de excursie, mă rog, încă mă rog că atunci mi-a dat bani happy Nu ştiu câte săptămâni am insistat, dar ţin minte că mergeam în bucătărie, îmi făceam treabă şi începeam, cu Viena în sus, în jos, în lateral… că îmi doresc, nu mai cer nimic 100 de ani, că trebuie să merg, ca va fi cea mai frumoasă amintire, că vine şi Clau cu mine, că vine şi Claudia, că vine şi proful coordonator al licenţei, că mai vine nu ştiu care colegă care până la urmă nu a mai venit… şi dacă nu impresioam treceam la… că n-am mai mai avut o vacantă de clasa a IX a, că asta m-ar face maxim de fericită, că nici nu e scump (aveam nevoie de fix 100 de euro, niciun cent în plus, că de buzunar îmi mai strânsesem ceva), că cine ştie când o să mai ocazia să ajung pe acolo, că e răspalta mea după 4 ani (de zici că îi făcusem pentru altcineva) happy Mă rog, dacă eraţi după uşă să mă auziţi sigur râdeaţi sau plângeaţi, oricum era vorba de lacrimi. Eu n-am plâns căci undeva, cumva ştiam că o să-i înduplec inima. Ceea ce s-a şi întâmplat (deşi atitudinea mea de 17 ani, mă mir că a dat roade la 22) tongue

Şi aşa că am plecat la Viena într-o dimineaţa pe la 5 din Oradea urmând ca pe la ora 14 să ajungem în capitala Austriei. Aşa a fost, am plecat prin agenţie (prima şi singura mea excursie prin agenţie) şi ne-am cazat la o pensiune de care şi acum îmi aduc cu drag aminte căci tare mi-a plăcut. Aici în faţa la pensiune am descoperit că unul din turiştii din grupul nostru se numea Platon (vă daţi seama, noi studenţi la filosofie în grup turistic cu domnul Platon, a fost de toată coma faza, am răs pe înfundate până ne-am înroşit ca nişte raci). Cât a mai rămas din acea zi de vineri am avut timp liber prin Viena şi ne-am comportat ca scăpaţi de sub supraveghere, am luat-o la recomandare spre bulevardul Mariahilferstrasse, un loc foarte bun pentru shopaholici, dar şi pentru derutaţi ca noi. De fapt nu mă interesa niciun magazin, doar aerul acela de altceva, mergeam hipnotizată doar cu ochii pe sus şi îi coboram doar când vedeam o vitrină colorată cu dulciuri multe (zău că nu am sesizat nicio diferenţă între mine şi un copil de 5 ani, atât de tare mă bucuram de tot şi de toate, mă gândeam doar că mami ar fi fericită să ştie cât a contat 100 aia de euro).

Vă daţi seama că până la această ieşire la Viena, mai aveam una cu 6 ani în urmă la Budapesta şi câteva drumuri foarte, foarte scrurte la vecinii maghiari, la Gyula, Bekescsaba şi cam atât văzusem din popularul Occident. Aşa că aveam motive să mă comport atât de… infantil. Atunci în acea după amiază am fost în Viena la fiecare colţ de stradă un “WoW” şi un “Super”. Nu pot să zic că am văzut ceva foarte măreţ, dar pe retina mea încă se mai plimbă toate acele culori senzaţionale văzute acolo pe acel bulevard viu, colorat, vibrant şi atât de cald. Pluteam!

A doua zi a funcţionat pe principiul “ceea ce trebuie să vezi în Viena la prima ieşire”. Dis de dimineaţa am luat-o spre Primărie, apoi spre Biserica Votiva unde s-a botezat Franz Iosif, apoi pe la Universitate, Operă, Muzeul de Istorie Naturală, Parlamentul (normal că a fost un tur pietonal, dar pentru mine a fost mai mult decât aş fi putut visa)… şi aşa am ajuns la Palatul Hofburg. Pentru Sisi vroaim să văd Palatul acela cu orice preţ, să văd camera lui Sisi, să-i văd rochiile de care auzisem că îi sunt expuse, eram cu totul sub influenţa filmului care mă marcase în copilărie şi nu am fost deloc dezmăgită de Palat (dacă nu mă înşel cred că acela fusese chiar primul Palat în care intrasem în viaţa mea). De aici am plecat la Stephansdom cu acoperişul lui colorat, iar apoi ne-am urcat în autocar şi am plecat spre partea “nouă” a Vienei ca să urcăm în Turnul Dunării şi să vedem Viena de sus. De văzut am văzut-o, dar amintirea cea mai nostimă pe care o am de aici este cea din momentul în care prietena mea Claudia a realizat că şi-a pierdut la Turn portofelul cu toţi banii şi actele happy Curioşi de deznodământ? Aştept întrebări! happy

În acea seară de sâmbătă am mai văzut doar Prater-ul şi m-am dat pe primul roller coaster ever şi a fost SENZAŢIONAL, ca să vă zic sincer n-am ştiut în ce mă urc, eu mă temeam că o să-mi fie rău, ca şi cum ai timp să te gândeşti la asta în timp ce nu mai ştii pe ce lume te aflii happy

Dumincă, în ultima zi la Viena urma să vizităm Palatul Schonbrunn şi apoi să plecăm acasă. Ţin minte că a plouat torenţial aproape toată ziua şi că pe la prânz Clau s-a enervat căci în program era trecut şi Muzeul Tehnic, dar mai apoi s-a dovedit că aveam de ales între Muzeul şi Schonbrunn. Şi cum ele nu sunt departe, după ce am văzut interiorul somptuosului Palat, Clau a plecat la Muzeul Tehnic în timp ce eu am rămas să mă plimb prin cele mai frumoase grădini pe care le-am văzut chiar şi până în prezent, grădinile de la Schonbrunn, de unde am şi cele mai frumoase fotografii din această scurtă, dar intensă excursie.

Normal că dacă e să o judeci aşa superficial, aşa superficială a fost şi excursia noastră, a fost o excursie de alimentat dorinţe, nicidecum una după care am fi avut impresia că am văzut oraşul. Ce a fost cu siguranţă această ieşire, a fost cea mai plină de amintiri frumoase “activitate” din timpul facultăţii şi nu-mi găsesc cuvintele să spun cât de tare mă bucur că atunci am hotărât să nu ne înţolim pentru banchet ci să investim în ceva… memorabil. Evident că ne-am jurat atunci că revenim tot împreună la Viena şi ne-am mai jurat să plecăm să vedem şi Praga tot împreună. Şi cine ştie… căci până acum nu am fost împreună, dar nici separat happy Planul, deci, a rămas în picioare winking

Continue Reading

Top 10 destinații – bialog.ro

Facem o pauză de la prezentarea celor “5 ținuturi” pentru a ne ocupa de o leapșă/concurs, primită de la Ioana și inițiată de cei de la Travelbadgers și care constă într-un top al celor mai atractive destinații în opinia mea, destinații pe care, evident, le-am vizitat.

În sens invers topul arată cam așa, urați-mi să se schimbe măcar în fiecare an dacă nu de mai multe ori pe an big grin

10. Veneția “plutioare” pentru că a fost de când mă știu eu în Top 3 locuri de văzut, era un “ceva” ce știam că trebuie neaparat să văd, ca și Parisul și ca și Piramidele din Egipt (pe care încă tot nu le-am văzut). Veneția mi-a plăcut, însă mare păcat că am vizitat-o în august, când turiștii nu m-au lăsat să o și savurez, dar îi voi mai da o șansă când se va ivi.

9. Sibiul pentru că este cel mai frumos oraș din România. Nu am nicio legătură cu el, nu am rude acolo și am fost doar de două ori în el, dar m-a cucerit cu acel aer boem pe care îl afișează. Cu tot respectul pentru Clujul pe care l-am iubit din prima clipă și pe care încă îl iubesc, dar Sibiul este cu un loc mai sus.

8. Viena a fost pentru mine o gură de aer cu adevărat proaspăt și cu adevărat occidental în 2007 când am vizitat-o prima oară. A rămas la mine în suflet mai mult pentru ocazia cu care am ajuns să o vizitez: final de facultate, câțiva colegi, cel mai simpatic profesor pe care l-am avut vreodată, Clau și “domnul Platon” (prietenii știu de ce) happy

7. Budapesta în care am ajuns de 3 ori cu 3 ocazii total diferite. Pare o capitală europeană foarte accesibilă pentru români și poate tocmai de aceea unii o ignoră total fără să știe ce pierd. După mine, la cât de aproape este aș merge să o văd în fiecare an și de fiecare dată să mă plimb pe Dunăre cu vaporașul și să văd apusul… cu El de mână, just like the first time winking

6. Corfu (Grecia), toată insula pentru că a fost și este prima și singura insulă vizitată până acum, primul contact cu Grecia, însă unul fructuos. Multe premiere au avut loc în acea vacanță; am făcut 500 de km pe insulă, am făcut parakiteing, am condus mai mult ca niciodată pe niște străduțe pe care mereu aveai impresia că mergi pe contrasens happy A fost mult, mult fun la mijloc happy

5. Roma eternă văzută într-o toamnă arămie care pe veci va avea pentru mine miros de dimineață proaspătă și cappuccino italian. Poate merita un loc mai sus, cu siguranță dacă aș fi făcut topul luna trecută ar fi fost măcar cu un loc mai sus.

4. Montpellier pentru că face parte din acele locuri (puține) pe care le-am numit fie și numai pentru o scurtă perioadă “acasă”. De asemenea cred că este cel mai frumos oraș din sudul Franței și poate cel mai necomercial, tocmai de aceea l-am iubit la nebunie și pot vorbi zile întregi despre el.

3. Palavas les Flots e locul în care m-am îndrăgostit de mare și în care mi-am dat seama ce useless este să vezi și să simți atâta frumusețe și să ai numai jumătate de suflet la tine, așa că mi-am jurat că data viitoare o să ajung acolo cu sufletul întreg și sper să primesc un bonus pentru așteptare.

2. Cinque Terre care vine dacă puteți crede, aproape la egalitate cu locul 1, însă totuși cele două locații nu se pot compara. Cinque Terre îmi va rămâne pe retină din simplul motiv că va fi forever “the honeymoon weekend” (dacă pot spune așa). Urmăriți blogul, mai am de povestit despre această locație!

1. Parisul pentru aceste motive:

P.S. A fost destul de grea alegerea acestor destinații “de top” și sper din suflet ca “spiritul” celorlalte destinații care au fost vizitate, dar nu au fost menționate aici să nu se fi supărat prea tare și să mă primească și la următoarele vizite cu brațele deschise winking

Continue Reading

Mai mult decât o mie de cuvinte

Mi-a dat Tomata azi o leapșă de toată ziua la ea m-am gândit happy Cred că este una dintre cele mai faine lepșe pe care le-am primit până acum, îi dau curs că nu mai pot.

În ce constă leapșa? Păi în postarea unor imagini de prin pelegrinările noastre pe care ar fi fost păcat să nu le fi făcut și să nu ne fi bucurat de imaginile suprinse mult timp după aceea. Problema la mine este ca, eu fiind un japonez în ale pozatului, m-am văzut în fața unei grele alegeri. Ce imagini să pun când mie aproape toate mie se par superbe și cu povestea lor?

Pentru această postare am ales 8 imagini, urmând ca atunci când mai am chef de o nouă sesiune de reamintire să mai postez și altele.

Acolo unde se varsă Dunărea în Marea Neagră – pentru ca mereu mi-am dorit să stau cu un picior in mare și un unul în Dunare. Mi-am împlinit dorința în august 2007.

Viena prin binoclu la prima ieșire din țară mai departe de Ungaria. Eram la fiecare colț de stradă un wow și un super. (2007)

Parisul noaptea văzut din Turnul Eiffel, cea mai spectaculoasă priveliște care mi-a fost dat să o văd până acum, îți taie respirația cu adevărat. (2009)

“Visele mele se împlinesc/ Când dau din pleoape sau când clipesc”  – Disneyland Paris a fost unul dintre acele vise (2009)

Vaporul Molly Brown din Frontierland aduce una dintre cele mai frumoase surprize din viața mea (noiembrie 2009)

Zbor deasupra mării Ionice, cele mai antrenante 6 minute ever happy (Glyfada, Corfu, Grecia, august 2010)

Piazza Navona în zorii unei zile de toamnă. (Roma, noiembrie 2010)

Vf. Postăvaru (iunie 2009)

Offf și câte mai sunt, pot umple tot blogul cu ele, dar mai las și pe alții: Oana, Salmi, Lia și Ioana Budeanu (că pe toale le știu călătoare și fotografe) kiss

Continue Reading

Cele 7 capitale pe care le-am văzut (I)

Spre rușinea mea, nu am văzut până în prezent decât 7 capitale europene, cu tot cu Bucureștiul, lucru care nu este tocmai lăudabil, dar sper din suflet și “I mean it” că pe viitor să ajung să vizitez și altele. Până atunci vreau să povestesc puțin despre cele 7, în ordinea în care le-am văzut:

Budapesta (martie 2002, iulie 2007, decembrie 2010)

Este poate una dintre cele mai frumoase capitale europene, un oraș fermecător, pe Dunăre. Cele două parți ale orașului Buda și Pesta se completează de minune, dacă Buda este centrul vechi, cu Cetatea, Bastionul pescarilor și muzeele, Pesta este centrul nou și modern, dar nu lipsit de valoare culturală, Parlamentul este o construcție deosebită, iar Szant Istvan Uta, o piață elagantă și compleșitoare.

Recomand totuși o vizită vara (vizita mea din iulie 2007 a fost cea mai frumoasă). Iarna s-ar putea să vi se pară cam frig și este destul de rece, de Revelionul trecut am cam înghețat big grin

Locul preferat: Podul cu lanțuri și panorama de la Cetatea Buda

Ce să nu ratați: o mini croazieră pe Dunăre (face toți banii) și un gulaș ca la mama lui, yummy!

Regret: că niciodată nu am mers la unul din spa-urile celebrei ale Ungariei

Viena (mai 2007)

Am reușit performanța de a vedea și Viena înaintea Bucureștiului. De Viena mă leagă cea mai frumosă amintire din facultate. Am hotărât să nu participăm la un așa zis bachet de final de facultate și să mergem intr-un weekend prelungit la Viena și a fost poate cea mai buna hotărâre luată de-a lungul celor patru ani happy

Mă minunam la fiecare colț de stradă, eram încântată de tot ce vedeam. Nici nu aveam cum să fiu altfel în capitala unui fost mare imperiu. Am reușit să vedem destul de mult, dar acum la câțiva ani dispanță se impune o nouă vizită cu recuperarea obiectivelor ratate.

Locul preferat: Palatul Schombrunn cu grădinile sale

Ce să nu ratați: urcarea în Turnul Dunării de unde aveți panorama asupra Vienei modene și Parcul de distracții Prater

Regret: că nu am fost cu Clau la Muzeul Științelor și Invențiilor (am avut de ales între gădinile de la palat și muzeu și fiecare a ales altceva) și că nu am stat mai mult în Prater

București (iulie 2007, ianuarie 2009, octombrie 2010)

Fac parte din cei cărora le place Bucureștiul, poate din cauză că nu trăiesc acolo, dar sincer, ca și turist în capitala propriei țări, eu m-am simțit bine. Nu este și nici nu va fi niciodată un oraș curat, de asemenea tot niciodată nu va fi un oraș modern și impetuos și asta din cauză că va dăinui acolo patina comunismului. Dar cu toate astea mie îmi place. Iar despre oameni nu mai zic, am întâlnit numai bucureșteni de treabă.

Locul preferat: Casa Poporului, mai ales interiorul este extraordinar de frumos.

Ce să nu ratați: un cappuccino la Hotelul Mariott (Luiza m-a dus acolo și au fost cred, cele mai drăguțe ore petrecute la București)

Regret: că nu am stat niciodată mai mult de 2 zile în București să mă pot plimba în voie prin Cișmigiu. Și că nu am mers la IMAX

Paris (noiembrie 2009)

Săptămâna la Paris a fost cea mai frumosă din viața mea de până acum și nu spun cuvinte mari. A fost inedită din atât de multe puncte de vedere că nu o să le înșir acum ci doar o să mă limitez la faptul că Parisul m-a fermecat iremediabil și pentru totdeauna. În primul rând mi-am dorit să-l văd de mica, a fost ca un vis împlinit și imi doresc din toată inima să mai ajung acolo și dacă se poate să stau mai mult, ceva mai mult. Am văzut puțin din el, probabil și din cauză că niciodată nu o să poți vedea tot, dar am speranța că se va mai lăsa descoperit de mine.

Locul prefat: Turnul Eiffel noaptea, atât el cât și panorama Parisului din el, mi se trage de la faptul că am trait cu imaginea asta 25 de ani, până am ajuns să-l văd.

Ce să nu ratați: Disneyland-ul (pentru o mie de motive, dar cel mai tare este că acolo o să uitați complet de orice altceva, de toate supărările și toate mărunțișuile inutile)

Regret: că nu am putut lua atmosfera cu mine acasă big grin

va urma

Continue Reading