Pur și simplu, Firenze! – Ce poți face la Florența într-o zi de decembrie

Când vom ajunge pentru a treia oară la Florența chiar nu aveam habar. Știam cumva ca se va întâmpla, așa cum știu și acum că ne vom mai întoarce, pentru că te tot întorci în locurile pe care ai ajuns să le iubești din prima clipă. Apoi, odată cu plănuirea vacanței de iarnă la Roma, ne-a venit ideea să dăm o fugă de o zi și până la Florența, iar asta din mai multe motive, părea o idee excelentă. În primul rând, urma să-l ducem pe Albert pentru prima dată în orașul nostru preferat din lume, iar apoi urma să-l facem extrem de fericit pe taică’so printr-un drum de 300 km/h dus/întors cu Frecciarossa. Cât despre mine, simplul fapt că urma să mergem la Florența (fie și pe jos), că urma să revăd frumusețea ei diafană din nou și să mă amestec în acea atmosferă de tablou pur și simplu “întâmplător” era motiv de mare sărbătoare.

Ce nu a fost chiar 100% pe placul meu a fost sezonul, iarna cu zilele ei scurte și mohorâte nu mi se pare cel mai mișto moment de vizitat Toscana, însă la Florența cred că aș găsi ceva frumos de făcut și pe o ploaie cu grindină. Așa că nu mai insist pe asta, doar vă spun că vizitele anterioare au fost efectuate toamna și toamna la Florența este ceva ce îți merge direct la inimă (am hotărât că acesta este sezonul ei și al întregii Toscane). Aici puteți citi toate articolele mele cu și despre Florența, cu îndurare pentru cele scrise cu peste 10 în urmă!

De la Roma la Florența, cu trenul de mare viteză, am făcut aproximativ 1h30′, iar plecarea matinală din Roma ne-a asigurat o zi lumină la Florența. Nu ne-am făcut o listă de bifat ci mai mult o listă de savurat și de introdus copilul în atmosfera de care i-am tot povestit, de efectiv se vedea pe el că îl făcusem curios de “Florența asta”.

Cu toată curiozitatea, o zi întreagă la Florența nu a fost ușoară pentru el (și nici pentru noi), am mers EXTREM de mult și am fost de-a dreptul impresionată de cât poate merge de fapt un copil (nu fără să se plângă, desigur, dar oricum). Printre toate treptele urcate și coborâte, străzile bătute de câteva ori, înghețatele mâncare și câteva momente de “morocănoșeală neaoșă”, mi-a rămas în minte coborârea pe noapte din Piazzale Michelangelo. El nu știa, dar noi știam că e finalul zilei, că vom mai ridica privirea doar de câteva ori spre superba Florență luminată și apoi vom ajunge la gară și-o vom părăsi-o. Așa că, să nu mă emoționez prea tare, am propus să “mai uităm de picioare” și să jucăm jocul “de-a cuvintele”, adică fiecare zice o literă și fiecare mai apoi zice un cuvânt cu acea literă. Numai că de data asta Albert a vrut că el să zică cuvântul în română, tati în engleză și eu italiană (Grazie Duolingo!) și uite așa nici nu ne-am dat seama cât de repede a trecut timpul și cât de distractiv s-a încheiat ziua asta fabuloasă.

Și uite așa am reușit să încep cu încheierea, it’s a first! Și-acum să ne întoarcem la început :)

Piazza del Duomo

Piazza della Signoria

Gara Santa Maria Novella este foarte aproape de centru, așă că după ce admirăm din lateral biserica cu același nume, am pornit ușurel în plimbarea obișnuită către Piazza del Duomo, unde tronează probabil cea mai frumoasă catedrală din Italia (zic să nu spun totuși, din lume). Se zice că este a treia cea mai mare de pe Pământ după, desigur, Basilica di San Pietro de la Vatican și St. Paul’s Cathedral din Londra, dar să știți de la mine că s-ar putea să auziți și de alte măsurători, căci era o modă, se pare, să existe această concurență între cine și unde construiește catedrala cea mai mare. Ca o paranteză, ca nu cred că am menționat la articolul cu Roma și Vaticanul, în Basilica di San Pietro sunt trasate niște linii clare până unde îi ajung celelalte catedrale și vă spun că este și amuzant pe undeva, o grandomanie ce n-ai văzut.

Catedrala Santa Maria del Fiore din inima Florenței este cu siguranță și una dintre cele mai ușor de recunoscut catedrale cu clopotnița ei înaltă și dreaptă (Campanile di Giotto), cu baptistierul ferecat de “Porțile Paradisului” (Battistero di San Giovanni) și bineînțeles cu celebra cupolă roșie și aboslut genială a lui Brunelleschi. Locul acesta din Florența este genul acela de te lasă cu gura căscată și dacă îl vezi de 100 de ori, atât este de frumos. Aș fi zis că și aglomerat (cu sprijinul nostru), dar vă spun că asta e un loc unde aglomerația nu te împiedică să vezi câtă măreție pe metru pătrat s-a adunat aici. Nu te uiți la oameni, că te uiți în sus și pe sus și e cam WOW.

Aici am făcut o greșeală, căci nu ne-am uitat la orarul de vizitare și cum o mai văzusem în interior în 2011 și 2014 (ba în 2014 am urcat și în Campanille și pe Dom, ceea ce acum nu aveam în plan oricum) am zis că avem timp să intrăm în catedrală. Dar se pare că iarna se închide publicului la ora 15, iar noi când ne-am întors la ea a fost prea târziu. Un pic prea devreme mi s-a părut pentru înghețată, numai că am făcut o concesie și ne-am luat chiar din buricul târgului, una foarte bună, dar nu mai rețin numele gelateriei. Aș zice că intrasem ușor în simptomele sindromului Stendhal, probabil. La fel de aproape de Dom ca și această gelaterie se află și un magazin pentru copii Citta del Sole, pe care îl întâlnisem pentru prima dată la Bologna și ne-am amintit cât de minunate sunt lucrurile și jucăriile de aici, așa că am intrat și am chiar stat o vreme, mai ales că dădusem de un pian de jucărie unde Albert putea cânta singura melodie pe care o știe cânta la pian și anume “Jingle Bells” :)

Deși nu am cumpărat nimic (mai mult și ca să nu le cărăm de la prima oră după noi, dar asta nu a înțeles toată lumea), încă rămân la părerea că Citta del Sole este fix genul de magazin de jucării care mă convinge, cu lucruri făcute cu cap, care stimulează creativitatea și imaginația copiilor, cu rafturi de unde nu simți că jucăriile cad pe tine și unde chiar îți face plăcere să-ți petreci timpul cu cei mici și nici nu te enervezi prea tare dacă mai vor INCĂ o jucărie, așadar îl recomand din suflet oriunde o să-l găsiți. Pentru că nu am procurat nimic de aici, am promis că vom căuta un Lego Store, doar oricum trebuia completată colecția cu o achiziție de la Florența. Numai că până acolo mai aveam câteva locuri de văzut, iar primul dintre ele a fost Piazza della Signoria – inima politică a orașului încă din timpul Republicii Florentine. În piață, regăsim una din copiile sculpturii David a lui Michelangelo (originalul se află tot la Florența în Galleria dell’accademia), fântâna lui Neptun de Bartolomeo Ammanati și statuia lui Hercule de Baccio Bandinelli. Două străduțe mai la Est de Piazza della Signoria se află (după părerea noastră) cea mai interesantă biserică din Italia, având în vedere ce anume se află în interiorul său (mormintele unor personalități precum Dante Alighieri, Michelangelo, Galileo Galilei, Gioachino Rossini, Niccolò Machiavelli etc)  – Basilica Santa Croce. Să vă luați cel puțin 40 de minute pentru a vizita și înțelege cât de cât acest loc, care mi se pare fascinant de fiecare dată, căci pe lângă cavourile amintite, aceasta este cea mai bogată și bine conservată biserică medievală din Florența, unde puteți vedea fresce de Giotto și o capelă pictată de Brunelleschi și tot acest amestec arată cu adevărat minunat (vezi imaginile de mai jos: fațadă, pietre funerare, panoramă interioară).

După acest calup extrem de artistic și de impunător s-a schimbat puțin registrul și fiecare, în funcție de vârstă și priorități a cam ales ce să facă. Ați putea crede că Albert a fost primul, dar nu a fost, pentru că cineva a vrut musai, musai să ajungem la magazinul de stilouri Visconti din apropiere. Ghiciți cine? Atâta timp cât treaba asta a însemant o plimbare prin Piazza della Republica și pe străduțele adiacente, eu chiar n-am avut nimic de obiectat :) În acest ritm nici nu știu cum am ajuns pe Via dei Calzaiuoli una din celebrele “shopping streets in Firenze” și a ieșit în calea noastră însuși marele Lego Store, dar ce știu este că de aici am plecat acasă cu nimeni altul decât Darth Vader (da, suntem în plină perioadă Lego, dar și Star Wars).

La întoarcere, pentru că mi-au rămas datori, am poposit la Cafe Gilli și am fost atât de încântată că nu a trebuit să o căutăm! Este cea mai veche cafenea din Florența, situată pe Via Roma colț cu Piazza della Republica și este atât de frumoasă chiar și la exterior că nu se poate să nu o remarci. Povestea ei este însă și mai frumoasă: în timp ce familia Medici era încă la conducerea orașului, o altă familie, familia Gilli, de origine elvețiană, s-a mutat la Florența și a fost fermecată. Soții Gilli și-au deschis un magazin pe Via Calzaiuoli în 1733 unde au vândut dulciuri, cafea și lichior, dar curând a devenit un punct de interes în oraș, având nevoie de o mutare într-o locație mai mare în 1860. Aici afacerea s-a dezvoltat și a fost preluată de o altă familie, tot elvețiană. Cafeneaua s-a mutat încă o dată în anii ’20 în locația sa actuală din Piazza della Repubblica, unde și în ziua de azi își păstrează decorurile originale, printre care candelabrele din sticlă de Murano și tavanele pictate impecabil. Cafeneaua este cunoscută în întreaga lume pentru produsele de patiserie delicate pe care trebuie să le comandați când vizitați Florența. Noi ne-am bucurat de ciocolată caldă + espresso + canollo + minuto = that’s amore!

Lego – Firenze Level

O cafenea ca o instituție în sine, din 1733 – GILLI

Și ce face tot omul după ce își trage sufletul într-o cafenea ca-n filme, dacă nu să o ia spre Ponte Vecchio? Încă mă miram la acel moment al zilei cum de era ceasul cât era și noi nu ajunsesem încă la podul celebru și colorat de care îi povestisem copilului dintotdeauna. Dar, ne-a furat peisajul prin alte părți, iar asta nu este greu deloc la Florența. Ca să ajungem la Ponte Vecchio a trebuit să trecem iar prin Piazza della Signoria, prin față pe la Galeriile Uffizi (pe care nu le-am văzut nici de data aceasta, poate oi apuca la 80 de ani) și în principiu să batem iar străduțele acelea care îmi iau mințile (jur că aș putea face asta zilnic pentru restul zilelor mele, fără să mă plictisesc).

Ponte Vecchio este cel mai vechi pod din Florența, situat în partea inferioară a fluviului Arno. A fost, se pare, motiv suficient ca Florența să nu fie rasă de pe fața Pământului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Podul a fost construit de Neri di Fioravante în anul 1345 și a furat mereu privirea călătorilor și a cetățenilor Florenței prin casele mici și colorate care sunt aliniate pe ambele părți ale podului (de-a lungul atâtor secole normal că a suferit și modificări). Coridorul Vasari traversează și azi podul pe deasupra clădirilor, ingeniozitate arhitecturală care i-a permis lui Cosimo I să ajungă la Palazzo Pitti din Palazzo Vecchio în siguranță. Dacă e să mă gândesc la prima mea vizită la Florența, de acest loc mă leagă una din cele mai puternice amintiri despre Toscana, pentru că aici, privind de pe malurile Arno-ului acest pot incredibil de fotogenic, cred că mi-am dat cu adevărat seama în ce loc mă aflu și câtă frumusețe de care n-am habar există pe lume.

Casa di Dante

În drum spre Mercato Centrale, am trecut prin fața casei lui Dante Alighieri și apoi la recomandarea prietenilor am ajuns la Trattoria Zaza. La Mercato n-am dorit să ajungem pentru cumpărături ci pentru că vis a vis se află această tratorie de care oamenii zic de bine și la peste 50 de ani de când și-a deschis porțile și mai ales bucătăria. Partea bună este că n-am avut nevoie de rezervare și pentru că temperatura a fost una normală s-a putut sta fără probleme pe terasa, cei drept acoperită, a localului. Fiind genul acela de cină de ținut minte, n-am să spun decât că eu mi-am luat o porție de paste categoric potrivită pentru doi vikingi flămânzi, iar noi eram doar eu și un mini viking de obicei nu extrem de flămând, așa că n-am dat-o gata, dar vă asigur că a fost bună. Despre carnea de vită, multe detalii nu vă pot da, o gust, dar nu o mănânc, totuși friptura asta ca orice made in Florence, arată tare bine.

Cu burțile pline și extrem de binedispuși am luat-o la pas spre Piazzale Michelangelo, cel mai bun loc din Florența în care te poate prinde apusul. Atâta doar că în decembrie sunt șanse să-l ratezi și toată ziua să ți se pară într-un fel de apus. Această piață panoramică a fost proiectată de arhitectul Giuseppe Poggi și construită în 1869 pe un deal, chiar la sud de centrul istoric, în timpul reamenajării Oltrarno, malul stâng al râului Arno. Priveliștea surprinde inima Florenței de la Santa Croce, peste aleile și podurile care traversează Arno, inclusiv Ponte Vecchio spre Duomo, Palazzo Vecchio și clopotnița octogonală. În 2014 când am vizitat acest loc am surpins aici o întâlnire extrem de romantică între doi tineri și îmi închipui câte astfel de momente romantice i-a fost dat acestui loc să vadă. Coborârea spre oraș pe noapte s-a lăsat cu multe poze și multă gălăgie exuberantă (în parte de la cât de frumos era totul, în parte de la oboseală).

Așadar, pe scurt, ce se poate face și vedea într-o zi de decembrie la Florența (varianta cu copil pe 6 ani pe care îl țin picioarele mai bine decât pe părinți lui nervii)? :))

1. Piazza del Duomo (se putea include și catedrala dacă știam în ce interval este deschisă)
2. Piazza della Signoria (cu Palazzo Vecchio, fără vizită în interior)
3. Basilica Santa Croce cu mornintele celebre (intrare obligatorie)
4. Piazza della Republica (aici este și un carusel foarte frumos, dar noi tocmai ne-am dat seama că am ajuns la vârsta la care parcă nu ne mai atrage)
5. Câteva străzi celebre pentru cumpărături (via Roma, via dei Calzaiuoli) + magazine de jucării frumoase Citta dell Sole, Lego Store, Flying Tiger… Visconti (dar nu pentru copii) :)
6. O cafenea frumoasă pentru a vă trage sufletul (poate să nu fie una celebră sau istorică cum îmi plac mie) în cazul nostru a fost Gilli
7. Ponte Vecchio, privit din depărtare și apoi o traversare obligatorie a lui, este extrem de frumos luminat când se lasă înserarea
8. Piazzale Michelangelo, în orice moment al zilei pentru cea mai frumoasă panoramă asupra Florenței (noi am ajuns seara după ce s-au aprins luminile festive ale orașului)
9. O cină cu Bistecca alla fiorentina ar zice Clau, una cu orice fel de paste zic eu, cu ambele oricum nu dați greș, doar alegeți locația înțelept!
10.  Și Doamne Ferește să uitați de înghețată! :)
11. Bonus: Povestea Bradului cu mesaje – dacă ajungeți în perioada Sărbătorilor de iarnă în Italia, în spațiile publice o să găsiți nenumărați brazi împobobiți printre aletele cu mesajele trecătorilor scrise pe orice fel de suprafață pe care se poate scrie: de la șervețele, la bilete de tren, la bonuri fiscale, post-it-uri sau semne de carte, orice și cât mai neconvențional (desigur că am lăsat și noi unul pe spatele unui bon). Ideea mi se pare extrem de drăguță, nu am mai înâlnit-o pânâ acum, la fel de drăguță ca și obiceiul trecătorilor de a se opri și de a citi aceste mesaje de sănătate, dragoste și în principiu de gânduri bune. Mai jos, Albert încearcă să citească câteva mesaje din bradul de la gara Santa Maria Novella, în așteptarea trenului ce avea să ne aducă înapoi la Roma.