City break la Viena: ce-am făcut, ce-am văzut, ce-am mancat, ce-am învățat (varianta cu copii)

Sunt însuflețită de cea mai recentă minivacanță cum n-am mai fost de multă vreme. Probabil din acest motiv îmi și vine să scriu, ba chiar îmi vine sa-mi fac timp să scriu. Cumva, fără “starea” asta exaltată n-am motivație pentru niciun rând, indiferent câte subiecte ar exista și s-ar plimba în voie prin mintea mea. Această minivacanță s-a petrecut la Viena, un loc vizitat prima dată în urmă cu 15 ani (și mai apoi de încă două ori), a durat 3 zile pline și intense și cel mai important, a fost prima vizită în Austria cu Albert. Dar să le luăm pe rând, așa cronologic, cum îmi place mie. Dacă ați mai fost la Viena, nu o să găsiți noutăți pe aici, dacă nu, articolul vă poate ajuta să organizați voi singuri un city break în acest oraș ATÂT de frumos!

N-am crezut că voi reuși să mă deconectez in 3 zile de la stresul din ultimele 3 luni, cu schimbări la job, muci și varicelă acasă, stat foarte mult departe de lumina naturală (primăvara ploioasă și apoi varicelă) consum emoțional legat de câteva decizii pe care a trebuit să le iau etc. Dar s-a întâmplat totuși și iată, ce n-au reușit weekenduri întregi în care am “încercat” conștient să mă odihnesc, s-a petrecut în 3 zile în care am mers peste 20 de mii de pași pe zi, nu din inerția de a pune un picior înaintea altuia ci din dorința de a-i simți, de a-i trăi.

Dacă ar fi să găsesc un minus al acestui city break, că vreau să încep cu asta, atunci aș numi zborul Cluj-Viena extrem de matinal (ora 6:00, ora României). Asta ne-a făcut să prindem o zi plină în Viena încă de la aterizare, dar a fost copleșitor și obositor pentru toti (N.B. Albert se trezește ușor oricând și adoarme oriunde, deci nu el a fost problema ci atmosfera generala). Este prima dată când alegem să zburăm la Viena, în rest mereu am mers cu mașina, însă nu puteam refuza bilete de avion ridicol de ieftine plus faptul că drumul durează o singură oră, mai puțin decât fac cu mașina dintr-un capăt în altul al Clujului într-o zi absolut normală.

City break la Viena: ce-am făcut, ce-am văzut, ce-am mancat, ce-am învățat (varianta cu copii)

Să înceapă Prima zi! Am decolat la ora 6:00 ora României și am aterizat la ora 6:00 ora Austriei :) Eram treziți de la 2:30, așa că Albert a dormit o oră jumate în aeroport la Cluj, astfel că a fost fresh tot zborul, însă avea impresia că mai este un avion care zboară lângă noi :) Am avut locuri pe aripa stângă și faptul că o vedea mereu îi dădea impresia că mai este un avion pe “drum”. A fost amuzant, însă asta și un Chupa Chups l-au ținut ocupat tot drumul.

Cum n-am avut bagaje de cală, am trecut rapid de Security Check și am mers la fel de rapid spre ieșire ca să ne decidem ce fel de transport vom lua spre oraș. Repet, cum a fost prima dată când nu eram cu mașina la Viena, a fost și prima dată când ne-am lovit de acest aspect. Ne-a ajutat mult acest articol în decizie, mulțumim! Ne-am oprit în fața unui ghișeu OBB și ne-am luat de la tonomat un abonament pentru 72 de ore (24 euro/persoana, copiii sub 6 ani folosesc gratuit transportul în comun). Cu acest tip de abonament aveam acoperit transportul cu tren/autobuz/tramvai în Viena, inclusiv transportul spre și dinspre aeroport, pe toată durata șederii noastre. Merită din plin acest abonament pentru că Viena are un sistem public de transport foarte bine pus la punct și mereu ești undeva în apropierea unei stații de tramvai sau guri de metrou așa că vrei nu vrei, vei folosi în vizitarea orașului transportul în comun, iar prețul unui singur bilet este de 2,4 euro (deci muuuult ca să plătești călătorie cu călătorie).

De la aeroport, în maxim 30/40 de minute (există și un tren rapid mai scump, care face 16 minute până în centrul Vienei, dar nu văd graba) ajungi la una din stațiile de metrou din oraș. Noi am ales să coborâm la Karlsplatz, mai mult pentru că ne era deja foame și doream să mergem să luăm un mic dejun bun la o cafenea istorică de prin centru. După cum știți, “rețeaua” de cafenele din Viena este una de notorietate, intrată în Patrimoniul UNESCO, iar cultura cafenelelor în Viena este una de rang înalt. Problema noastra părea faptul că cele mai multe cafenele deschid la ora 9:00, iar noi deja la 7:00 eram în tren, deci ne trebuia ceva unde se deschide la ora 8:00. Așa că am ales Café Museum (foto sus), foarte aproape de Karlsplatz și Naschmarket. În trecut, mai fusesem la Sperl (o știți din Before Sunrise) și Diglas, însă nici Cafe Museum nu s-a dezis. Inutil să spun că este minunată, acele canapele din catifea roșie și ziarele legate ca la începutul secolului trecut îi dau un aer boem de o frumusețe rară, totul potențat probabil de lumina dimineții. Ca de obicei, cafeaua NU e ce ne place nouă, dar pluseasă mâncarea și mai ales dulciurile. Datorită lui Albert și a unei smiorcăilei m-am trezit în farfurie la ora 8 dimineață cu un cornet imens îmbrăcat în ciocolată și umplut cu pișcoturi, șerbet de căpșuni și desigur câtiva căpșunei trași în caramel. Știa cineva că am nevoie de energie pentru lunga zi ce se arăta în fața noastră!

De aici, în 10 minute pe jos am ajuns în Maria Theresien Platz unde se găsesc celebrele muzee în oglindă ale orașului Naturhistorisches Museum și Kunthistorisches Museum, dintre ele, noi vizitându-l și de data aceasta, tot numai pe cel de Istorie Naturală. A fost prima șansă a lui Clau de a-l introduce pe Albert “celei mai mari colecții publice de obiecte extraterestre din (această) lume: meteoriții de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena” ca să folosesc exact cuvintele lui. Și să fiu sinceră, n-aș fi crezut NICIODATĂ, dar absolut niciodată, că în acele condiții de călătorie matinală și vârstă destul de mică a lui Albert (n-are 5 ani încă), noi vom reuși să ținem copilul aproape 2 ore în muzeu (și nu cu forța, bineînțeles, nici n-ai cum). Să fi fost doar un moment foarte bun, să fi fost doar noroc, nu știu ce să spun, dar eu așa curios nu l-am văzut pe Albert niciodată. Drept este că și Muzeul este croit să-i atragă pe copii, însă eu nu mi-am pus nicio speranță în vizita asta… Bine, apoi cam doua ore s-a tot plâns că îl dor picioarele, ca e obosit și că vrea în brațe, ca să nu credeți că a rămas “neplatită” aceasta experiență frumoasă care l-a consumat, dar totuși :)

În drum spre cazare, care a fost un apartament simplu și draguț în zona Praterstern, am dat un ocol prin curtea Palatului Hofburg să vedem caleștile și căluții ce transportă turiști de colo colo ca mai apoi să luăm metroul spre Mariahilfferstrasse, mai mult pentru că încă de la prima vizită tot revenim aici. În plus, aici se află și Runch! Comics, cel mai fain comic book store din Viena și eu eram în city break cu doi băieți: unul fan Star Trek (printre altele) și unul fan Mario, așa că nu se punea problema să nu ajungem aici să ne achizițional câte ceva. Apoi, ne-am odihnit la o terasa micuță aleasă întâmplător și ne-am revenit la umbră cu o cafea, croissant și niște bruschette, numai bine, pentru că Albert a adormit pe tramvai în drum spre camera și măcar a apucat să ia masa.

După-amiaza primei zile a fost dedicată exclusiv Parcului de distracții Prater și deși Albert e încă mic, am avut ce face în parc câteva ore bune. Trebuie să știți însă că cele mai multe “distracții” sunt disponibile pentru copiii cu vârsta peste 6 sau chiar 8 ani. La început poate fi frustrant pentru cei mai mici până găsești activitățile potrivite lor, dar apoi realizezi că va trebui să plătești pentru fiecare în parte (4, 8, 10 euro, de cele mai multe ori cash, pe noi ne-a ajutat bancomatul de lângă Burger King) și că nu s-ar fi dat oricum în toate :) În Prater poți intra gratis, dar plătești per modul de distracție. Pentru această categorie de vârstră există tot soiul de mașinuțe, bărcuțe, avioane și nave spațiale care se învârt și se sucesc și unde cei mici pot urca alături de părinți (eu am urcat în una singură și stomacul meu a avut ceva de spus). Binențeles că piesa de rezistență a parcului este Roata cea mare (Giant Ferris Wheel), unul din simbolurile Vienei, un “monument” în sine cu o istorie bogată și în care se dă toată lumea. Chiar luna aceasta Roata împlinește 125 de ani de funcționare, ea fiind ridicată în 1897 pentru a marca cel de-al 50-lea an de la urcarea la tron a împăratului Franz Joseph. Ne-am luat la pachet mâncare asiatică (de mare popularitate în Viena, știam de turele trecute) din Prater și fix 21431 de pași mai târziu ne-am pus la somn în sfârșit.

A doua zi se anunța o vreme fantastică, 28 de grade și soare toată ziua. Ținta zilei a fost Grădina Zoologică de la Schönbrunn. Noi am fost la Schönbrunn de fiecare dată când am ajuns la Viena pentru că ne place tare de tot domeniul cu Castel și Grădini grandioase, însă la Zoo n-am văzut rostul să mergem până acum, din motive evidente. Acum i-am rezervat aproape jumătate de zi și ar mai fi mers încă pe atât pentru că este imensă și adăpostește peste 8500 de animale. A fost deschisă în 1752 ceea ce o face cea mai veche grădină zoologică din lume, iar din 1996 se află în patrimoniul mondial UNESCO. Cu toate că numărul vizitatorilor este mare an de an, iar biletul nu este deloc ieftin (24 euro/adult, copiii sub 6 ani au gratuitate), costurile mari de întreținere ale grădinii o fac să aibă permanentă nevoie de alte surse de venit pentru a se putea susține.

Înțeleg că acest loc este cel mai bine îngrijit habitat de acest gen din lume, unde ai posibilitatea să vezi viețuitoare care în alte grădini nu există și pentru că sunt rare, dar și pentru că necesită îngrijiri speciale care nu pot fi oferite la orice Zoo. Și adevărul este că pentru prima dată în viața mea am văzut și eu urs panda mare, urs koala, păsări flamingo, hipopotam sau elefantul african. La fel de adevărat este și faptul că nu am reușit să vedem toată grădina, pentru că la orele prânzului deja era foarte cald și în plus Albert încă doarme la prânz, așa că deși ne-a tentat să stăm la o cafea în Pavilionul central al grădinii (numit și Pavilionul micul dejun), ne-am cumpărat o înghețată la cornet și am luat-o spre metrou. Noroc că luasem un mic dejun foarte târziu și foarte copios la Kaffe Alt Wien (foto jos) înainte de a ne porni spre grădină și nu eram foarte flămânzi. Că tot veni vorba, vă recomand Alt Wien, este o cafenea mai diferită dacă pot spune asta, nu se încadrează în trendul cafenelelor istorice, dar mâncarea și atmosfera sunt ce trebuie să fie și ce ai nevoie pentru un start al unei (alte) zile pline.

Pentru după-amiază planurile s-au schimbat din mers. Inițial eram hotărâți să mergem la Hause des Meres (Casa Marilor, un inedit acvariu pe verticală, loc pentru copii recomandat de toată lumea). Ne făcuserăm și o rezervare la restaurantul din vârful lui, un loc cu panoramică deosebită, Ocean Sky Bar 360, dar am abandonat acest plan pentru că mi-a venit ideea să mergem la un loc de joacă de pe insula din mijlocul Dunării (Donauinsel). De fapt, mi-am dat seama că avem nevoie de activitate în aer liber și că trebuia să profităm de vremea de vară în loc să mergem într-un loc acoperit, indiferent cât de “pentru copii se promovează a fi”. Bineînțeles că ne trebuia aprobarea copilului, dar a fost ușor de obținut, oricum văzuse deja terariul de la Zoo, așa că a decretat și el că a văzut destule animale pentru o singură zi și parcă ar merge un loc de joacă (că cine ar refuza un loc de joacă la aproape 5 ani?). Donauinsel nu era în plan, dar nu mai fusesem niciodată, în plus vremea era de vis, iar malurile Dunării pline ochi de localnici ieșiți la plajă. Am găsit și un loc cu trambuline suspendate deasupra Dunării, unde pentru 3,5 euro copilul poate topăi 15 minute până nu mai poate, ceea ce s-a și întâmplat. Apoi, la locul de joacă am descoprit tiroliana și faptul că la vârste mici copiilor chiar nu le este frică de nimic (în afară de întuneric și abandon), așa că why not? Nu m-aș fi gândit că va apuca tirolina așa de repede, a fost super amuzant după ce m-am relaxat și am văzut că nu cade așa ușor cum îmi făceam eu scenarii. Hause des Meres a rămas pentru data viitoare, dar experiența de la locul de joacă a întrecut toate așteptările. Nu mai vorbesc despre apusul văzut de acolo!

A treia zi și ultima de altfel, am decis să o luăm mai ușor. Oricum ea urma să se învârtă în jurul rezervărilor pentru legendarul șnițel de la Figlmüller (pentru prânz), urmat de Turnul Dunării (pentru cină și panoramă). În plus, și vremea părea să se schimbe (nu mai era atât de cald și chiar a plouat puțin peste zi). După ce ne-am trezit ceva mai târziu, cum numai după două zile cu peste 16 km pe jos/zi te puteai simți, am luat tramvaiul până în Stephansplatz să mergem la catedrală și apoi să ne plimbăm pe centru agale. Practic să nu ne grăbim niciunde și să ne simțim “în vacanță”. Nu mai aveam o destinație în minte și nici ceva ce doream să facem în mod clar, în afară de a mânca ceva mai elaborat decât în zilele precedente. Micul dejun l-am luat la Trześniewski și nu pot să-l recomand destul, este un local perfect pentru mic dejun, unde puteți mănca sandvișuri exact cum le mâncau vienezii și în urmă cu 100 de ani. Îl găsiți central la această adresă: Dorotheergasse 1, 1010 Vienna. Noi am aflat de el din episodul despre Viena al simpaticului Rick Steves. Atunci pe loc, l-am comparat cu un alt local de acest gen din Graz (Frankowitsch pe numele lui, am scris despre Graz aici). Acest gen de locauri sunt tipice Austriei și o să doriți să gustați din ceea ce au de oferit.

Pentru că la Trześniewski n-am băut cafea ci suc de mere produs de ei, după o plimbare pe Kartnerstrasse (probabil cea mai frumoasă stradă din Viena), ne-am refugiat la Cafe Hawelka ca să rezovăm problema cafelei, dar și a strudelului cu brânză dulce tipic Vienei. Despre atmofera din cafenea n-am ce zice, eu una mă așteptăm din moment în moment ca niște domni cu joben și doamne cu crinolină să intre pe ușă… speechless astmosfera.

Ca să nu mergem chiar din masă în masă, înainte de prâznul de la Figlmüller am intrat prin câteva magazine, dar nu vă imaginați că Chanel, deși la un moment dat chiar am trecut pe lângă și de dragul experineței mi-a dat prin gând, dar Clau văzuse peste drum o tonetă cu cârnați și parcă nu putea pleca din Viena fără guste măcar unul, așa că n-am intrat. În schimb am intrat în magazinul Manner Shop Wien Stephansplatz unde se vând celebrele napolitate (și nu numai) din același brand, la DM, la ceva magazin cu jucării și băieții au mai găsit un comic book store și au stat un ceas acolo, timp în care eu m-am așezat pe o bancă și doar… am stat la soare. Dacă mai punem la socoteală că ne-am luat și o înghețată, pot zice că până la ora 13 când am luat prânzul la Figlmüller, am mâncat în continuu (hahaha, chiar și noi am râs de treaba asta).

Cât a plouat, am dormit de prânz, apoi am descoperit că în Cartierul Muzeelor (Museumsquartier), un loc unde n-am mai fost până acum, se găsește un teren de mini-golf și trebuia să-l încercăm. Știu că sună foarte ciudat, însă da, asta am făcut noi în loc de muzee în acel loc “uber cultural” în capitala unui fost imperiu. Eh, sunt sigură că vor fi apreciate și muzeele de artă la timpul lor, măcar pe atât pe cât a fost apreciat mini-golful (zice că asta i-a plăcut cel mai mult la Viena) :) De aici, după o ploaie torențială pe care am văzut-o de la intrarea la metrou, ne-am îndreptat spre Turnul Dunării și habar nu aveam că asta va deveni pentru noi experiența experiențelor în tura asta de Viena. Descrierea nu ar face decat să știrbească farmecul unei seri prea frumoase ca să mai adaug eu ceva.

Deși a fost cât pe ce să ratăm experiența, pentru că am uitat că aveam rezervare de la 18:30 și am crezut că era de la 20:30 (de fapt am încurcat-o cu rezervarea de la Ocean Sky Bar, pe care o anulasem cu o seară înainte). Dar n-am realizat asta decât după ce eram deja în restaurant (pentru că ne-au primit oricum, aveau destule mese libere) și ne-au spus că bucătăria este deschisă numai până la ora 21:00. Ideea este că Turnul Dunării poate fi vizitat zilnic până la ora 23:00, dar restaurantul panoramic este deschis până la ora 22:00. Masa aici o puteți lua doar cu rezervare (deși nu erau toate mesele ocupate când am ajuns noi, însă era o seară de luni, n-aș crede că stau la fel lucrurile și în weekend, de exemplu). Dacă nu doriți să luați masa aici, puteți urca până la restaurant să-l vedeți, dar nu puteți rămâne, trebuie să coborâți la un etaj inferior, unde se poate ieși pe o terasă panoramică la poze, însă priveliștea are de suferit datorită plaselor de siguranță (lucru absolut normal). Mâncarea ca mâncarea, a fost oricum peste orice așteptare, servirea ireproșabilă, iar priveliștea din imaginile de mai jos zice tot ce aș mai putea eu să spun. Funny fact: în liftul care te duce sus în vârf este muzică aleasă pe sprânceană: la urcare, coloana sonoră din Mission Impossible, la coborâre Somewhere Over the Rainbow a lui Israel Kamakawiwoʻole! Nu ratați acest loc when in Vienna.

Cât despre lecțiile de care ziceam și în titlu, ele sunt la ordinea zilei în călătorii și îmi dau seama de la călătorie la călătorie cât de educative sunt ele pentru copii, dar mai educative cred că sunt pentru părinți. Ce aș mai adăuga tura asta la categoria lecții:

una foarte tehnică: categoric nu ne plac zborurile super matinale (părinții s-au comportant ceva mai rău ca și copilul), pentru că sunt destabilizatoare de program și ne fac să nu mai judecăm chiar bine (când mai putem alege, poate nu vom mai alege zbor la 6 dimineața, la charter nu prea ai de ales de exemplu… mda)
nimic nu trebuie să fie perfect și “să iasă”, ar fi bine de mi-ar ieși mie din vocabular aceaste dese exprimări: “să ne iasă” căci nu trebuie SĂ nimic, doar să fim prezenți, iar eu mai uit asta, îmi mai aduce aminte Albert cu câte o smiorcăială apăsătoare de faptul că perfect nu există și “să ne iasă” este un nonsens
curiozitatea unui copil se dezvoltă excelent când îl scoți din zona de confort, când îl expui la lucruri total noi, la care nici nu se așteaptă (gen mini-golf în curte la muzeu, șnițel cât o pălărie, trambulină deasupra apei, restaurant care se învârte “wow, aici am venit să mâncăm??” :) șah în parc cu piese cât el etc)
educație prin călătorie nu înseamnă doar să ducem copiii la muzeu (deși după o vârstă înseamnă și asta), ci să le deschidem ferestre spre lumea de lângă ei: să vadă oameni diferiți, mentalități diferite, mâncare diferită, case diferite, orașe diferite și super importat, să audă limbi diferite pe stradă (la locul de joacă din Donauinsel, după multă vreme când în jurul lui a auzit doar copii pe care nu-i înțelegea, la un moment dat au venit niște copii români și a strigat din toți plămânii, extrem de încântat: “maaaamiii, copiii aștia vorbesc românește!!”)
despre amintiri mi-am întărit părerea că momentele de respriro, așa numitele momente “banale” sunt cele care chiar contează, când în fața Muzeului de istorie naturală, stând pe o bancă la soare, ne-a întrebat din senin ceva de genul: “ce facem noi acum o să ne amintim când o să murim?”, ceea ce noi am tradus prin: “o să-mi aminestec mereu ce facem acum, chiar și când voi nu veți mai fi!”