Toamna mă inspiră din ce în ce mai mult pe cum trec anii. Da, da, iubesc vara în continuare cu tot ce aduce ea, dar față de toamnă am sentimente tot mai plăcute de la an la an. O simt mai intens ca pe un anotimp în care trag linie și parcă o iau de la început, dar într-un sens molcom. Îmi place să-mi planific activități în casă sau pe lângă casă, activități care să ne încălzească sufletul la propriu și la figurat, care să ne aducă împreună și să ne sudeze în armonia casei, a orașului, a proximității. Cred că a contribuit mult și Albert la aceste sentimente, căci pare că ar avea un simt bun a tot ce semnifică toamna și o remarcă încă de la prima frunză căzută pe asfaltul scăldat de soare. Este adevărat și faptul că încă din prima toamnă petrecută împreună cu el ne-am plimbat prin parcuri, ne-am jucat cu frunze și-am cules castane, i-am arătat păduri ruginii și ne-am alergat peste covoare de frunze ce foșneau sub picioarele noastre, am făcut atmosferă de Halloween cu dovleci și tot ce trebuie, așa că este de înțeles pe undeva. Această este a cincea toamnă la Cluj, împreună cu el (dacă o socotim și pe prima în care era abia născut) și deja am făcut atât de multe lucruri specifice de toamnă și am descoperit atâtea locuri, că am pus de-o listă cu nu mai puțin de 21 de locații naturale din zonă, în care toamna arată de-a dreptul minunat…
21 de locuri din Cluj și din jurul lui perfecte pentru zile frumoase de toamnă, în natură
1 Parcul Central “Simion Bărnuțiu”, arată minunat mai ales spre finalul lunii Octombrie și începutul lunii Noiembrie. Copiii au și ei ce face la locul de joacă (proaspăt reamenajat), asta dacă nu îi amuză suficient jocul prin frunze ori culesul de castane. Parcul acesta arată minunat pe orice vreme, să rețineți asta dacă de exemplu v-ar fi greu să ieșiți să-l vizitați atunci când plouă mărunt. Este un spectacol sub ploaia măruntă de toamnă!
2. Parcul etnografic al Transilvaniei “Romulus Vuia” cred că îmi place cel mai mult în Octombrie, iar dacă avem noroc de zile însorite acest loc este un paradis de toamnă înainte de a fi un muzeu în aer liber. Uneori se organizează aici și Tărguri ale meșterilor populari și ale producătorilor locali, așa că atmosfera este cu atât mai autentică.
3. Parcul Colina, aflat la granita dintre Florești și Cluj cred că este parcul din zonă care intră cel mai devreme în atmosfera de toamnă. Datorită copacilor săi care își pierd frunzele destul de devreme, toamna se instalează în Colina liniștită de pe la finalul lui Septembrie și arată fabulos până la final de Noiembrie, chiar dacă uneori între timp vine și o zăpadă precoce (cum s-a întâmplat în 2020).
4. Parcul “Iuliu Hațieganu” (Parcul Babeș, cum este mai bine cunoscut) mi-a plăcut la nebunie în Noiembrie. Arată exact cum trebuie să arate un parc toamna: ceață lăptoasă, multă umezeală și frunze de toate culorile în covoare așezate în straturi. Să nu uităm totuși că este un parc de bază sportivă, așa că putem alerga și face mișcarea sănătoasă a zilelor de toamnă fără să deranjăm sau să ne deranjeze nimeni. De asemnea, contra unei sume modice putem folosi chiar și pista de alergare.
5. Parcul Cetățuia este pentru mine imaginea clară a zicalei “toamnă nebun de frumoasă la Cluj“. Arată cel mai spectaculos la final de Octombrie/început de Noiembrie, înainte ca toate frunzele să se aștearnă pe caldarâm. Să nu mai vorbim de panorama minunată asupra Clujului. Toată lumea care ajunge prima oară la Cluj trebuie să urce aici, iar cei care locuiesc aici musai să o facă măcar o dată pe sezon. Pentru copii, există în proximitate un foarte frumos loc de joacă, iar de anul trecut există aici și o minunată zonă de luat masa în aer liber dacă vremea este prietenoasă, EC Garden.
6. Grădina Botanică ” Alexandru Borza”, desigur are și toamna în “palmares” și arăta fabulos. Cred că cele mai frumoase frunze roșii de toamnă le-a zărit aici într-un Noiembrie la început, chiar înainte ca mirosul de iarnă să se simță în aer. Este de reținut că această Grădină Botanică poate fi vizitată în orice anotimp și mereu are ceva nou și surprinzător pentru vizitatori (da, chiar și iarna, nu o să regretați o plimbare aici când totul este alb în jur).
7. Pădurea Făget are o frumusețe aproape tragică toamnă. De poezie așa, dacă vreți să fim poetici precum anotimpul. Foliage-ul căutat de americani prin New England se regăsește minunat aici în Octombrie și Noiembrie. Este suficient o trecere cu mașina prin tunelul fomat din crengile copacilor ce se îmbrățișează peste șosea ca să revenim an de an. Ca pentru familiile cu copii să fie cât mai interesant, de câțiva ani există și un traseu marcat a cărui nume zice tot: Traseul broscuței.
8. Arkhai Sculpture Park Vlaha este un loc cu siguranță inedit indiferent de sezon, dar toamna, datorită locației, parcă se încadrează cel mai bine în tematica parcului. Din primăvara anului 2021 în fiecare weekend se întâmplă acolo “prânzuri tematice”, dar din păcate nu am reușit să ajunem niciodată, așa că sper să nu renunțe la această idee nici pe viitor, poate reușim să ajungem și noi să mâncăm acolo.
9. Moara de vânt (& Geko Park) ai putea spune că este mai mult pentru copii, însă cum ei n-au cum ajunge acolo (în Sălicea) singuri, destinațiile ajung să fie tare apreciate și printre adulți. Dacă la Moara de vânt se bucură de animăluțe copiii mai mici, la Geko Park copiii ceva mai mărișori pot trăi tot felul de experiențe ca într-un mare parc de aventură.
10. Pădurea Hoia-Baciu sau pădurea SF. pentru care, excentrici sau simpli turiști ajung în Baciu, lângă Cluj, n-are cum să nu fie decât absolut de neratat toamna când șansele să o prindem în plină ceață îi sporensc natura sinistră. În preajma nopții de Halloween știu că se organizau (cel puțin înainte de pandemie) evenimente și tururi tematice.
11. Pădurea Florești-Tăuți cu Cetatea Fetei, dar și Mănăstirea Tăuți merită poate chiar două zile de weekend. Am trăit atâtea începuturi de toamnă frumoasă la marginea pădurii de aici, poate peste 10 toamne în care multe cărări îmi erau atât de bine cunoscute! Mi-e dor de ele uneori deși am plecat cu mult entuziasm, trebuie să recunosc erau multe locuri frumoase în Florești și “încă” destul de multă natură.
12. Stufărișul de la Sic (supranumit Delta Transilvaniei) este cel după care sufăr momentan pentru că mi-am dorit mult să-l văd toamna asta la final de Septembrie, dar o defecțiune la mașină ne-a făcut să amânăm. Nu știu dacă în Noiembrie va fi la fel de frumos, dar pozele văzute la final de Septembrie/început de Octombrie mi s-au părut de vis, nici nu poți crede că sunt imagini dintr-un sat transilvănean. Toamna arată spectaculos acolo și dacă este să nu iasă până la urmă deloc anul acesta, va mai primi o șansă anul viitor.
13. Mărișel este frumos în orice anotimp, este un sat de altitudine cu o atitudine pe măsură, poate unul din cele mai frumoase sate de munte din Transilvania. Toamna și iarna au însă un farmec aparte acolo, eu îmi voi aminti această zi mereu când este să mă gândesc la un road trip de toamnă PERFECT! De obicei Mărișelul este cam prima mea recomandare când mă întreabă cineva ce ar putea vizita pe lângă Cluj într-un weekend.
14. Lacul Tarnița este și el foarte aproape de Cluj și o variantă foartă rapidă și destul de ieftină la o deplasare de weekend în mijlocul naturii. De fapt, ar fi corect să spun că nu doar de weekend, ci cred că ar merge o plimbare pe baraj chiar și după o zi solicitantă la muncă pentru câteva guri de aer propaspăt și tablouri de toamnă absolut mirifice.
15. Barajul Drăgan-Floroiu este un loc atât de frumos și pe undeva subestimat. Poate pe timpul verii să fie o atracție turistică, însă din păcate nu am văzut multă lume să-l recomande în alt sezon. Puțin mai departe de Cluj decât Tarnița însă cu mult mai multe oportunități de cazare, zona barajului Drăgan merită și să rămânem peste noapte la gura unei sobe cu lemne și să ne bucurăm de peisaje și băuturi calde.
16. Valea Șardului cred că este binecunoscută lumii în timpul primăverii deoarece acolo se află o rezervație de lalea pestriță care adună tot mai mulți fotografi primăvara de primăvară. Noi însă am vizitat-o pentru ruinele Bisericii Reformat-Calvine, aflată în vârful dealului, loc care ne-a plăcut foarte mult și care merită vizitat și fotografiat mai ceva ca laleaua. Noi, ca toată lumea am ajuns aici primăvară, dar încă de atunci ne-am spus că toamna ar merita cu mult mai mult datorită vegetație și a panoramei spre satul Șardu.
17. Satul Rîmetea (Torockó), unul din cele mai frumoase sate din România a cucerit multe inimi. Ce mai, cred că toate cele mai au ajuns să bată măcar o zi la poalele Pietrei Secuiului. Totuși, localitatea este mai cunoscută pentru patrimoniul antropic decât pentru patrimoniul natural. O bună parte a patrimoniului antropic face parte dintr-un program de prezervare și de restaurare al fundației Transylvania Trust. La ora actuală a fost atins și scopul pe termen lung al programului: dezvoltarea turismului rural. Este o frumusețe acest sat, dacă nu ați ajuns încă vă rog din suflet să o faceți!
18. Cheile Turzii n-ai cum să le ratezi toamna, pur și simplu nu ai cum! Cum arată această zonă în anotimul rugiu, foarte puține arată. Zona merită și pentru cei mai activi căci vă stau la dispoziție trasee, dar și pentru familiile care adoră o plimbare în natură sau doar să-și clătească ochii cu peisaje fantastice.
19. Cheile Vălișoarei sunt foarte aproape de satul Rîmetea așa că merg vizitate împreună, însă dacă nu sunteți fani ai satelor și preferați mai mult natura cu tot ce are ea de oferit, alegeți doar Cheile pentru o excursie de o zi, iar dacă vremea o permite vă recomand din suflet un picnic cu vedere spre vale, s-ar putea să dorți să repetați experiența. Pentru noi a fost cel mai frumos view pe care l-am avut vreodată la un picnic, iar noi suntem fani picnic :)
20. Cetatea Colțești de pe raza comunei cu același nume, renumită pentru Conacul Secuiesc (bineînțeles), dar mai ales pentru Cetatea ce de secole “apără” dealul. Mai multe puteți citi în acest articol, scris de multă vreme, ce mai, e aproape la fel de vechi ca cetatea :)
21. Cetatea Bologa poate fi luată în considerare și ca un popas pe drumul Cluj-Oradea, deși desigur ideal ar fi o drumeție doar pentru ea. Însă, așa cum mai mai spus aici pe blog când am povestit despre vizita la ea, cred că este cel mai frumos loc din județul Cluj de care nu prea știe nimeni, deși Regele Sigismund de Luxemburg a donat Bologa împreună cu Cetatea Bran lui Mircea cel Bătrân, după semnarea la Brașov a tratatului de alianță împotriva Imperiului Otoman. Ce pot să vă spun acum în plus este că de când am vizitat-o noi a fost reabilitată și cu siguranță a devenit un loc mai atrăgător pentru turiști.
2 comentarii
Superb articol. Felicitari!
Multumesc mult! :*