Insula Rhodos: 10 impresii despre vacanța la mare în Grecia în 2021

Rhodos îmi părea o insulă îndepărtată. Este aproape de Asia Mică, este destul de în Sudul Mediteranei, este o insulă mult prea caldă vara și bătută de vânturi arțăgoase, este Grecia și totuși, toate imaginile îi accentuau mai mult alura orientală. Cu toate acestea m-am gândit la ea, imediat ce am vizitat Creta, dacă nu cumva chiar înainte. Iar de ceva vreme, mai ales cu pandemia pe fundal, îmi doream cu ardoare (ca să nu o numim disperare) să-i vină rândul. Și iată că i-a venit!

Acum îmi pare foarte aproape, două ore maxim din Cluj și ai aterziat într-un loc cald și albastru, aeroportul Diagoras din Rhodos Town, capitala insulei și a întreg arhipelagului Dodecanez. Noi care plecăm din Cluj și care nu le avem cu canicula și vânturile calde de vară suntem loviți de valul de căldură mai ceva ca ceilalți, însă pe cuvânt de onoare că pe mine nu m-a deranjat asta niciodată. Totuși, din bun început, vă recomand să vizitați insula și să aveți parte de o vacanță la mare în iunie sau septembrie, evitând pe cât posibil miezul verii din iulie/august. Noi n-am putut altfel anul acesta, dar dacă aveam toată libertatea de a alege n-aș fi ales ultima săptămână din iulie, cum s-a întâmplat. Oricum, chiar și în aceste condiții ne-a plăcut, iar pentru Albert va fi probabil prima vacanță adevărată pe care și-o va aminti în întregime toată viața.

Puțină geografie și oleacă de mitologie

Rhodos este cea mai mare și cea mai estică insulă dintre insulele Dodecaneze din Marea Egee. Această insulă, a patra ca mărime din Grecia, este situată mult mai aproape de țărmul turcesc decât de cel al Greciei. Din arhipelagul Dodecanez (arhipelagul celor 12 insule, care-s de fapt mai multe) mai fac parte alte insule cunoscute cum ar fi: Kos, Karpathos, Patmos ori Symi.

În Antichitate, se spune că la intrarea în portul din orașul Rhodos se afla celebrul Colos din Rhodos, întruchiparea Zeului Helios, una din cele 7 minuni ale Antichității. Zicem “se spune” pentru că de fapt nimeni nu mai știe exact unde se afla această statuie colosală de peste 34 de m, printre picioarele căreia puteau trece vapoare, însă în preajma portului Mandraki circulă și în ziua de azi vorba că acolo i-ar fi fost locul. Totul în insulă se învârte în jurul lui Helios, Zeul Soare strălucind și acum pe insulă aproape tot anul. Greu găseai câte un nor pufos pe cerul perfect albastru. De altfel, via Wiki, am citit următoarele (urât, știu, trebuia să-mi fi amintit din Legendele Olimpului, care btw nu mi-au plăcut nicioadată, vă rog nu aruncați cu roșii): “Rodos ocupă un loc de onoare în mitologia greacă. Când Zeus, părintele zeilor, a împărțit pământul copiilor săi, l-a uitat pe Helios, zeul Soarelui. Acesta a descoperit însă o insulă acoperită de ape în partea estică a Mării Egee și a declarat că se mulțumește cu această bucățică de uscat, dacă părintele său o scoate din adâncuri și i-o dă în stăpânire. Pe când încălzea insula cu razele sale Helios a zărit o preafrumoasă nimfă pe nume Rhodon (care în greacă înseamnă “trandafir”), pe care a luat-o de soție și în onoarea căreia și-a botezat insula Rodos.”

Alegem Rhodos: cum, când, la ce prețuri?

Cum am ales Rhodos în teorie ați putut să vă dați seama din rândurile de mai sus. Sigur, o vacanță în Rhodos poate însemna lucruri diferite pentru fiecare, nu dețin adevăruri absolute aici. O vacanță în Rhodos, ca oriunde altundeva, poate fi super luxoasă, bazată de resorturi, all inclusive, spa și rexalare totală, poate de asemenea să fie o vacanță de road trip cu închiriat mașină, străbătut toată insula, că ai ce vedea și făcut baie și plajă pe toate plajele de jur împrejur, ori poate fi o vacanță de familie, cu o cazare decentă, piscină, câteva excursii, căutat locuri de joacă care să-i bucure chiar și pe părinți, taverne mișto, înghețată în fiecare zi și multă bălăceală… cum a fost de fapt chiar vacanța noastră :)

Nu am știut la început ce să alegem, că doar nu mai fusesem și nici nu am studiat insula la nivel de ghiduri și cataloage până la momentul în care ne-am propus să mergem, dar cum știam că cel mai simplu se ajunge cu avionul și aveam nevoie pentru asta de un charter din Cluj, am apelat la o agenție care a venit și cu ideea unei vacanțe în Faliraki (și s-a dovedit o idee bună). Sigur, ne-au recomandat iunie sau septembrie, cum ne-ar fi plăcut și nouă, dar ne-a surâs și finalul de iulie dacă n-am avut de ales la acel moment. Am rezervat cu doar cu 2 luni în avans, ceea ce poate nu ne-a adus cel mai bun preț, dar prefer să cred că nici n-am spart toate pușculițele. A fost minunat faptul că am zburat 2 ore din Cluj (cu Tarom), că deja la ora 10 dimineața eram pe insulă și toată lumea era relativ odihnită.

Rhodos în pandemie

Nu pot zice că am avut multe emoții din acest punct de vedere. Grecia era pe lista galbenă a României când am fost noi (s-a făcut roșie câtă vreme am fost acolo). Noi suntem vaccinați complet, iar în ziua în care am ajuns pe insulă am aflat că nu va trebui să-l testăm pe Albert la întoarcerea în țară, copiii sub 6 ani fiind scutiți oricum de carantină la întoarcerea din țările de pe lista galbenă și roșie (până atunci se aplica numai copiilor în vârstă mai mică sau egală cu 3 ani).

În hotelul în care ne-am cazat s-au respectat normele de igienă din pandemie, nu am văzut niciun angajat al hotelului fără mască, iar cei care serveau la masă aveau și mănuși, însă turiștii tot oameni și ei și-au luat anumite libertăți. Partea bună a fost că era foarte mult spațiu deschis la hotel, restaurantul era aproape o terasă, inclusiv recepția avea doar doi pereți complet închiși. În rest, n-am avut contacte cu alte persoane, iar la piscină nu a fost atât de aglomerat niciodată încât să ne sufle cineva în ceafă. Nu mai spun ce lejer și frumos a fost pe plajă (mi-e efectiv rău și nu-mi vine să cred când văd pozele din stațiunile de la Marea Neagră, prin comparație). Noi am purtat masca peste tot (inclusiv Albert), în autobuz (toată lumea avea oricum), la magazinele de suveniruri semi-deschise, atunci când ne comandam ceva în interior înainte de a mânca NUMAI la terasă etc. Ce vreau să subliniez este că ține mult de fiecare cum se simte în siguranță, noi ne-am simțit purtând masca acolo unde situația o cerea (din punctul nostru de vedere).

Unde ne cazăm în Rhodos

Noi am ales un hotel de 3 stele cu piscină, piscina foarte frumoasă fiind chiar peste acest nivel, demipensiune (pe care la fel ca în Creta am regretat-o iar), apropiere de plajă, de centrul stațiunii Faliraki, dar și de Rhodos Town și de aeroport (ca să nu dureze transferul foarte mult). Totul a fost fix la nivelul aștepărilor ori suntem noi prea puțin cârcotași când vine vorba de locuri pe care le-am ales cu “mâna” noastră. Serios acum, am fost mulțumiți, recomandăm Orion celor care călătoresc pe stilul nostru sau au cu ei călători fără buletin și cu multe jucării :)

DAR, am văzut cu această ocazie și alte hoteluri foarte frumoase pentru bugetele mai generoase sau pur și simplu mai… calculate. De exemplu, tot în Faliraki există niște locații de vis, direct pe plajă, unde, știți voi, turiștii aceia despre care am mai vorbit noi, cei cu portofelele de pus la cală, s-ar putea caza fără multe calcule prealabile. Nu este un comentariu tendențios, înțeleg nevoia de lux și poate dacă ne vom plutea plănui o vacanță în Rhodos cu mult mai mult timp înainte sau poate într-o altă perioadă a anului nu voi sta pe gânduri în a rezerva o cazare la Colossus, Pegasos ori la preferatul meu Mitsis Alila. Puteți să le căutați pe internet și să vă faceți o idee, e gratis.

Faliraki și alte plaje

Pentru familiile cu copii, cu mult dor și timp de bălăceală, Faliraki a fost o stațiune bună. Plajele din Faliraki sunt vestite și recomandate. Nu arată spectaculos, dar sunt generoase în nisip și intrări line în marea caldă și sărată. Plajele de pe coasta estică sunt mai puțin bătute de vânt și mai luate cu asalt din acest motiv, însă aglomerat nu mi s-a părut niciunde. Pe coasta vestică, unde n-am fost, vânturile sunt propice sporturilor nautice, însă mai puțin recomandate celor mici.

Plaja noastră preferată a fost Lindos Beach, unde am pășit pe cel mai fin nisip posibil (parcă era făină proaspăt cernută), iar apa era un fel de ceai de mentă. Plus că era foarte puțin adâncă, astfel că am putut sta la șezlong, cu Albert în apă până la umeri de la mal cât vezi cu ochii. N-am cuvinte să descriu priveliștea cu Lindos-ul alb pe fundal, așa că plaja asta a urcat foarte sus în topul meu Beach with a view alături de Sveti Stefan din Muntenegru și de Cala Portavecchia din Monopoli (Puglia). Apropo de șezlong, PESTE TOT (inclusiv în insula Symi) am plătit pentru două șezlonguri, o măsuță și o umbrelă 10 euro pe zi.

Am mai văzut și plaja Tsambika, unde culoarea apei bate toate nuanțele de albastru pe care le-am văzut de-a lungul vieții și plaja din Antony Quinn Bay, foarte mișto de văzut mai ales de pe mare (dar accesibilă și pe șosea, aproape de Faliraki). Această plajă a fost botezată în cinstea marelui Antony Quinn, un veșnic îndrăgostit de Grecia și mai ales de Rhodos, după ce a filmat aici în 1961 capadopera Tunurile din Navarone alături de Gregory Peck și Irene Papas.

Mai menționez și Elli Beach din Rhodos Town, a surpriză nemaipomenită, care m-a făcut să-mi spun că poate n-ar fi stricat să ne cazăm direct aici, noi fiind oricum în continuare călători mai urbani, iar locul acesta i-ar fi împlinit și lui Albert dorința de bălăceală în măsura în care ne-ar fi împlinit-o nouă pe cea de descoperire…

Ce și unde mâncăm în Rhodos

Aveam această idee cum că mereu plecam din Grecia fără să ne săturăm de mâncare grecească. Ei bine, cred că nu este cazul și acum! Am luat demipensiune la cazare, cum ziceam, dar am mâncat și prin alte părți, inclusiv am încercat și restaurantul a la carte al hotelului, separat de bufetul ce-l aveam prin demipensiune și ne-a plăcut. Dar cel mai mult ne-a plăcut Eat Greek – Falirala din Faliraki, o tavernă ce funcținează din 1960 și unde ne-am întors de vreo 3 ori pe durata șederii și superba tavernă Dimitra pe malul mării, tot în Faliraki, unde am luat ultima cină a sejurului. În Rhodos Town am cinat la taverna Filippos în centrul vechi, iar în Symi, am luat un prânz italian la Bella Napoli, probabil dorind o pauză binemeritată de la tzatziki. Ce am mâncat? Păi în principiu moussaka și gryros, dar am încercat și chestii pe bază de vinete (pe care le iubesc) și de amintit ar fi minunatul papoutsakis, o vânătă la cuptor cu carne de vită și sos bechamel. Papoutsakisul ăsta multă vreme mi-o rămâne în gând. O mențiune și pentru înghețată, minunăție dulce pe care mâncat-o zilnic și peste tot pe unde am umblat, însă cea care mi-a plăcut mie cel mai mult a fost la Solo Gelato în Faliraki. De altfel, am aflat și că este o înghețată ultra permiată, dar asta după ce întâi, au premiat-o papilele noastre gustative.

Rhodos pentru copii

Ca peste tot în Grecia, copiii sunt mici vedete, remarcate, iubite, răsfățate. Cultul grecilor pentru familie fiind recunoscut și familiile cu copii foarte protejate și bine primite peste tot. Ca accesibilitate, Rhodos este foarte bun pentru o vacanță cu cei mici, zbor scurt, insulă relativ mică, atracții cât cuprinde. Cea mai potrivită stațiune pentru cei mici rămâne Faliraki, datorită plajelor întinse, intrării line în mare și a vântului ceva mai prietenos. De asemenea, stațiunea pare croită pentru mici și mari, sunt locuri de joacă amenajate, atât pe mare (gonflabile) cât și pe uscat, majoritatea hotelurilor au piscine (și pentru copii), plajele sunt cu nisip fin (deosebit de fin!), marea nu e învolburată (valurile sunt bune, nu ceva de speriat) etc.

Pe lângă multă bălăceală și înghețată aș vrea să vă fac și o recomandare, Skypark un loc minunat pentru cei mici (dar și pentru părinții lor), noi am fost de două ori la bowling și o dată la locul de joacă pentru categoria 3-5 ani. Biletele sunt pe categorie de vârstă, iar bowlingul, minigolful și kartingul se taxează separat. Prețuri: 6 euro – locul de joacă (timp nelimitat de la ora 15 când se deschide până când ai chef să stai), Albert a stat aproximativ un ceas), la bowling este 5 euro un joc de persoana (deci 10 euro, că doar nu joci singur). Se poate mânca și consuma băuturi (inclusiv alcoolice pentru părinți) la prețuri decente. Ne-a plăcut tuturor!

Rhodos Town – orașul dintre culturi

Rhodos Town l-am vizitat de două ori pe durata șederii, capitala insulei fiind pur și simplu de neratat și nu cred că poți ajunge în Rhodos fără să-l vizitezi și să-l savurezi. Se ajunge foarte ușor cu autobuzul, este foarte bine legat de importantele orașe și situri turistice de pe insulă, iar din Faliraki, în 20 de minute ești în Portul Mandraki. Este inclus în Patrimoniul UNESCO și compus din 3 părți distincte foarte bine conservate: orașul antic, orașul medieval și orașul modern. Desigur, merită un articol în care să vă povestesc doar despre el, însă am ținut să-l amintesc și aici și bineînțeles să vă arat măcar o poză.

Lindos – satul “all white”

La fel ca și cu Rhodos Town stă treaba și cu această locație minunată, Lindos, supranumit de mulți bijuteria insulei, un sat ce rezumă în câteva străzi de un alb orbitor întreaga civilizație antică a acestei părți din Europa. Noi am ales să-l vedem într-o mini croazieră, alegând vaporașul în detrimentul autobuzului (în călătoriile lungi cu autobuzul eu suferind de rău de mișcare), dar a fost foarte bine pe mare, iar orele petrecute în Lindos… insuficiente indiferent cât am fi rămas :) Mă voi întoarce la el cu siguranță și cu mai multe detalii.

Rhodos, această insulă cu “nu știu ce” care se lipește de tine

Am încercat pe cât posibil să pun în acest articol tot ce nu am uitat în săptămâna care s-a scurs de la întoarcerea noastră din Rhodos, din prima vacanță în afara țării de când a început nebunia COVID-19. Conține, sper eu, informații utile, dacă vă tentează o vacanță aici în sezon (adică fix acum) ori la final de sezon (final care poate fi chiar octombrie cu temperaturi foarte bune). Dar mi-am dorit să conțină și lucruri pe care le-am simțit cu această ocazie, noslagii și bucurii, gânduri răzlețe și impactul unor gânduri îndrăznețe care m-au încercat la întoarcere. Eh, clima insulelor predispune la așa ceva…

Nu cred că Rhodos este cea mai cea insulă grecească, oricum au atât de multe și de diverse încât comparațiile fac mai mult rău decât bine, aduc mai mult haos în claritatea și obiectivitatea pe care o poți avea asupra lor. Nici nu cred că mi-am dorit să reiasă de undeva câtă frumusețe este pe ici pe colo și nici nu cred că mai caut frumusețea asta concretă neapărat. Unde mai pui că suntem oameni și subiectivitatea ne caracterizează, totul, absolut totul este trecut prin filtrul lui “EU așa m-am simțit”. Însă nu voi nega lipiciul acestei insule. E venit din nici nu știu ce, poate din vântul atât de cald și de senzual amestecat cu căldura dogoritoare a nisipului încă umed, mirosul foarte sărat al apei potențat de unduirea valurilor, ori poate din florile de Bougainvillea împrăștiate de vânt, pe care Albert le culegea și mă punea să mi le prind în păr… Și ăsta-i Rhodos pentru noi. Acum și pentru totdeauna!

7 comentarii

Dă-i un răspuns lui Razvan Simon Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.