Cele mai frumoase așezări din insula Rhodos: Lindos vs. Rhodos Town

Acest articol stă în draft de la finalul lui august 2021, chiar dacă, imediat după ce ne-am întors din Rhodos, la cald, am scris un articol de care mă bucur tare, pentru că nu m-a lăsat să uit detaliile organizatorice și impresiile proaspete. Din ce îmi spun statisticile (pe care le mai urmăresc din când în când) este și citit, ceea ce mă bucură în plus, pentru că poate a ajutat pe cineva să găsească alte informații despre Rhodos și să se organizeze mai bine. Încă de atunci aveam în plan să scriu despre cele mai frumoase locuri de pe insulă, dar (aproape) anul ce s-a scurs de atunci și până acum nu mi-a ajuns ca să și termin la timp ce aveam de povestit. Noroc că o prietenă își organizează anul acesta vacanța, în septembrie, în Rhodos și mi-a amintit de această poveste neîncheiată. M-am reîntors la ea cu pasiunea cu care scriam eu în trecut, mai ales că treaba asta m-a trimis și prin albumele cu poze (nu apucasem să aleg niciuna pe atunci, doar ceva text aveam), iar în miezul verii, pe caniculă, să revezi poze de la mare este ceva ce recomand ca activitate de “răcorire” ;) Și acum, să nu mai zăbovim în introducere pentru că Lindos și Rhodos Town așteaptă să fie descoperite!

Citește mai departe

Insula Rhodos: 10 impresii despre vacanța la mare în Grecia în 2021

Rhodos îmi părea o insulă îndepărtată. Este aproape de Asia Mică, este destul de în Sudul Mediteranei, este o insulă mult prea caldă vara și bătută de vânturi arțăgoase, este Grecia și totuși, toate imaginile îi accentuau mai mult alura orientală. Cu toate acestea m-am gândit la ea, imediat ce am vizitat Creta, dacă nu cumva chiar înainte. Iar de ceva vreme, mai ales cu pandemia pe fundal, îmi doream cu ardoare (ca să nu o numim disperare) să-i vină rândul. Și iată că i-a venit!

Citește mai departe