O seară la Budapesta și prima dimineață de după

*Acest articol a fost început înainte de declararea pandemiei de COVID-19, apoi nu prea mi-a mai stat gândul la el (și nici la multe altele), dar regăsind ciorna și dându-mi seama că era aproape gata, m-am gândit că poate nu ar strica să intre pe blog, amintindu-ne totuși faptul că am fost suficient de norocoși să putem călători și ca în curând vom călători din nou… 

Inițial am vrut să dau nume articolului “Cina la Jamie’s Italian Budapest și prima dimineață de după“, dar apoi mi-am dat seama că trecerea noastră noastră prin Budapesta la început de ianuarie nu a fost numai despre asta, deși așa pare să fie. Ne-a venit ideea să mergem să luăm o cină la Jamie’s Italian în Budapesta când eram deja la Brno și știam că vom opri la Budapesta o noapte pe drumul de întoarcere. Ce nu știam era dacă vom mai găsi liber ceva având în vedere că era 2 ianuarie și lumea încă în vacanță de Revelion, dar am avut un fel de baftă. Adevărul este că ne place Budapesta și am spus-o mereu. Mereu, de altfel, ne găsim motive să ajungem pe acolo și simțim că sunt atât de multe de făcut și niciodată nu ne ajunge timpul, încât fiecare ocazie pare numai bună să mai recuperăm câte ceva din ce n-am apucat să facem la vizita anterioară. Budapesta are o atmosferă tare frumoasă în orice moment al anului și ne bucurăm că este atât de aproape încât să ne-o permitem mai des, deși știm cu toții că poate uneori tocmai proximitatea ne face să amânăm vizitarea unor locuri ce ne par mereu la îndemână. Așa stând lucrurile, cred că putem spune ceva foarte drăguț care să ne pună mereu un zâmbet pe față când vine vorba despre capitala Ungariei: We’ll always have Budapest! 

Bun, ne-am gândit: avem cam 35 de ore de petrecut în Budapesta, timp în care mai trebuie să și dormim, deci ce facem de data aceasta? Cam așa s-au petrecut lucrurile în plan. Cazare găsisem pe Airbnb din nou, dar nu am fost impresionați de ea decât prin faptul că era efectiv pe stradă cu Basilica Sfântul Ștefan, iar ceva mai central în Budapesta nu cred că poate fi. Apartamentul arată mai bine în poze chiar dacă este foarte spațios, cu două dormitoare din care s-a folosit, evident, doar unul și un spațiu comun foarte util celor care călătoresc în grup de prieteni. În rest, accentele puteau fi tratate mai cu băgare de seamă, zic eu… sau ne-am învățat noi cu (prea)binele stând până în prezent în câteva locuri superbe și acesta nu s-a ridicat chiar la nivelul așteptărilor. Dar cum nu suntem pretențioși, ne-am bucurat de ce-am găsit și am ieșit la o plimbare nocturnă în oraș până sosea ora rezervării la restaurantul lui Jamie.

Cina la Jamie’s Italian Budapest a fost wow din câteva puncte de vedere și deloc fițoasă, așa cum o prezentau câte unii pe diverse bloguri. În primul rând, pare și cred că și este un local foarte normal, plin de viață, cu forfotă, cumva de familie (culmea, nu?) și cu mâncare bună (nu ultra excepțională, dar delicioasă), plus prețuri de Cluj (deci nimic șocant pentru noi). Pentru că făcusem o rezervare telefonică cu două zile înainte și am anunțat că una din cele trei persoane prezente la cină are ușor peste 2 ani, am primit o masă ceva mai retrasă, dar perfectă, căci se afla chiar sub numele luminos al restaurantului, interesant pentru copii, dar mai ales minunat pentru poze happy Ca o paranteză, localul este fain de fotografiat și din afară pentru ca se află în zona cea mai mișto și mai turistică din Budapesta, Cetatea Buda (adresa mai exactă, dacă vă interesează Buda Castle, 1014 Budapest, Szentháromság utca 9-11).

Acum, de ce zic că a fost wow din câteva puncte de vedere: evident, pentru că noi suntem mari amatori de mâncare italiană și cam leșinați după paste, așa că nu a fost greu să ne faci pe plac. Din mine faci om la orice oră cu o porție de paste carbonara, iar lui Clau dacă îi pui câteva ciuperci peste un sos cu iz de pesto i-ai făcut ziua. Cât despre meniul pentru copii am doar cuvinte de laudă: paste umplute cu cartofi, alături de un sos simplu de roșii proaspete și un pahar cu “degețele” de legume ar încânta orice părinte. Bine, Albert deși iubește pastele, normal ca noi, la vremea aia, nu i-a trebuit decât să ne jucăm cu mașinuțele și s-a mulțumit să guste din toate farfuriile, realizând un meniu propriu, complex, care nu a ținut cont de ce am fi vrut noi să pape. Oricum nu avem stres în direcția asta pentru că deocamdată mănâncă bine și aproape orice (Slavă Cerului, pentru că dacă îmi aduc aminte de mine în copilărie, chiar cred că asimilam ceva din aer).

Restaurantul Jamie’s Italian din Budapesta este primul restaurant deschis de britanc în Europa Centrală și care se bucură (și sper să se bucure în continuare) de un succes teribil, așa de mare că ulterior s-a deschis și o pizzerie într-o altă locație din oraș, Jamie Oliver’s Pizzeria (Király u. 13, 1072 Hungary), pe care ne-am promis să o încercăm data viitoare. Din ce țin minte restaurantele lui funcționează de la 11:30 la 23:00.

Am ajuns târziu în cameră, dar a fost numai bine, căci cineva nu avea chef de somn, odihnidu-se pe mașină mai mult decât ca un mâț pe drumul de la Brno. Așa că am avut vreme să răscolim internetul și să ne plănuim unde vom lua micul dejun înainte de a ne întoarce acasă. Dar planul din cameră nu s-a potrivit deloc cu cel din oraș de a doua zi dimineață. Fiecare a vrut altceva (final de vacanță, deh!): eu o omletă “sănătoasă” și un cappuccino cu muuultă spumă, Clau ceva ochiuri “magice” și o cafea “care se poate bea”, iar Albert, ei bine el dorea doar să nu meargă pe jos happy Dar ce frumos ne-am făcut noi sportul de dimineață cu o ganteră de aprox. 13 kile în brațe (când unul, când celălalt)! Așa că, după ce ne-am învârtit și am mers pe jos din buricul târgului până aproape de cartierul evreiesc (deci am mers ceva, let me tell you), am descoperit că la cafeneaua ce ne-a făcut cu ochiul pe Tripadvisor se stătea la coadă ca să prinzi masă, iar eu pur și simplu nu mai am nervi după chestiile astea mai ales dimineața când îmi este de obicei foame și simt că nu există frumusețe pe lume până la prima gură dintr-un cappuccino dulce, așa că ne-am întors pe unde am venit și pare-se, ușor sictirit (că vezi Doamne la localul aglomerat se bea ceva cafea de origine), Clau m-a lăsat pe mine să aleg unde ne oprim. Așa am ajuns la Két Szerecsen Bistro, și nu că l-am ales eu (nuu, chiar deloc), dar a fost foarte bine și toată lumea s-a ridicat de la masă mulțumită, sătulă și voioasă. Unde mai pui că avea o atmosferă pariziană impregnată în mobila cu patină veche, muzica lentă și clinchetul inconfundabil al furculițelor pe farfuriile din porțelan? Dacă doriți mai multe imagini grăitoare din acest local, vedeți site-ul lor, eu din păcate nu prea am făcut poze, v-am spus că-mi era foame. happy

P.S. Cafeaua “care se putea bea” a fost și ea procurată de la o cafenea Third Wawe de pe drum și pozată în ultima imagine din acest articol, posibil cea mai reușită poză cu un brad din sezonul trecut.

 

You may also like

3 comentarii

Lasă un răspuns la Jurnal de calatorii Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.