Weekend prelungit în Ținutul Secuiesc (varianta Harghita)

După ce ne-am tot întors, sucit și răsucit 2 săptămâni, am ales să plecăm totuși în Ținutul Secuiesc în weekendul prelungit de 1 mai, chiar dacă nu eram siguri cât de prietenos va fi drumul pentru Albert. Da, am trecut și noi de o lună jumate la scaunul de mașină pentru băieți “mari” și deși la început a părut să-l îndrăgească, treptat drumurile au devenit ceva mai “cu cântec” decât în mod obișnuit. Aici mă refer la drumurile noastre de voie de nevoie, aproape zilnice, prin Cluj și prin apropiere. Însă, toate temerile referitoare strict la drumul cu mașina spre centrul țării (că în rest deja știm că avem un copil destul de adaptabil) au fost spulberate de un călător mic care s-a comportat peste așteptări, semn că suntem încă pe drumul cel bun în ale plimbatului în 3, chiar dacă în această direcție, încă, TOTUL e pe testate. Acestea fiind lămurite cât de cât, poate vă întrebați ce ne-a venit cu Ținutul Secuiesc, nu?

În primul rând aveam cu toții (și copiii cer o schimbare de peisaj de n-ai cum ignora asta) chef de o ieșire și cam doream să profităm de acest weekend luuung, mai ales că de la Paștile petrecute la Ineu n-am ieșit mai departe de 10/15 km de Cluj (Făget, Gheorgheni, Florești). Mai apoi a fost și vremea bună care a dat năvală peste noi, iar primăvara nu a fost foarte generoasă în ieșiri, de consemnat ar fi doar Bonțida prin martie, asta ca să reușim să vedem și noi Castelul Banffy fără un puhoi de oameni în curtea lui. Așadar, Clujul ne-a fost casă întru totul, noroc de împrejurimile lui ofertante și de faptul că Parcul Central arată minunat și primăvara. Inițial chiar am zis că poate povestesc “Cronica unei primăveri anunțate” (în sensul că a fost așa cum așteptam să fie: plimbări însorite, câteva lecturi minunate și sărbători în familie), dar știți și voi că dacă trece prea mult timp și nu-ți “faci” vreme de scris, nescris rămâne… Și poate, de fapt, așa e cel mai bine!

În al doilea rând, dacă tot aveam chef de o plimbare mai lungă, ne-am hotărât asupra unei zone pe care n-am mai vizitat-o, dar care trebuia să întrunească o condiție sigură: să nu fie aglomerată în unul din cele mai aglomerate weekenduri ale anului, turistic vorbind. Calculând distanțe, opțiuni de cazare, locuri de văzut și după cum am spus, lipsa aglomerație, am ajuns la concluzia că a venit vremea să intrăm puțin într-un “ținut” în care nu prea am călcat, Ținutul Secuiesc. Și iată ce a ieșit:

Ținutul Secuiesc este în accepțiunea istorico-etnografică, regiunea din partea sud-estică a Transilvaniei, locuită în majoritate de secui (grup etnic maghiar cu o conștiință istorică aparte, cu specificități etnografice și de dialect ) care cuprinde teritoriile fostelor scaune secuiești. Dar, sub denumirea de Ținutul Secuiesc se înțelege numai teritoriul format din județele Covasna, Harghita și o mică parte din județul Mureș. Noi am ajuns doar în județul Harghita cu acestă ocazie, cu popas atât la dus cât și la întors în acea mică parte de Mureș, traseul fiind Cluj – Sighișoara – Miercurea Ciuc – Băile Tușnad – Odorheiu Secuiesc – Sovata – Cluj.

Miercurea Ciuc este reședința județului Harghita și “capitala” administrativă a Ținutului Secuiesc. Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszereda într-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri.

Noi am decis să ne cazăm aici și să facem drumul din Cluj într-o singură zi, cu opririle aferente. Fără opriri cred că drumul se face în aproximativ 4 ore. Am avut noroc și Albert a dormit în scăunel destul de mult, așa că am oprit doar la Sighișoara să mâncăm și să ne dezmorțim, ceea ce a fost minunat. Sighișoara era așa cum o știam, adică deosebit de frumoasă, iar prânzul la Gasthaus Alte Post a fost o alegere inspirată. Am ajuns la Miercurea Ciuc numai bine pentru a ne caza și a ne face plimbarea de seară, înainte să declarăm ziua încheiată cu succes. Orașul l-am descoperit mai bine în seara următoare, dar ca atmosferă generală ne-a plăcut încă din prima seară fiind exact ceea ce căutam, un oraș calm, destul de mic să poată fi luat la pas, cu clădiri superbe și un centru ce mie mi-a adus aminte de Maribor. Chiar ne-am gândit la Slovenia în ultima vreme ca destinație mișto și apropiată de făcut cu un mini călător tot mai mare și mai receptiv.

Recomandări pentru Miercurea Ciuc:

• Ne-am cazat la: Csíki Panzió pe strada principală Petőfi Sándor, condiții bune, ultracentral dar liniștit, ideal pentru a avea tot centru la o plimbare distanță.
• Am mânacat la: Bandidos (ideal pentru mic dejun continental și cină, mâncare cu specific mexican, dar și secuiesc), Petőfi Kavehaz (cafenea cu mic dejun frantusezc, deși în weekend se pare că nu au mic dejun, adică sandviș și/sau croissant), Andras Bacsi patiserie (merdenele super gustoase, de luat la mână, deschisă până seara târziu).
• Plimbări și vizite: Strada principală și pietonală Petőfi Sándor (aici sunt toate cafenelele & terasele bune), Castelul Mikó (sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului), Liceul Márton Áron, Primăria, Cartierul Jigodin (foarte verde si liniștit), Patinoarul (singurul acoperit din România), Parcul Central & Teatrul Național.
• N-am reușit să ajungem acum la: Biserica romano-catolică Sfânta Cruce (celebră pentru exteriorul ei original) și la Mănăstirea Franciscanilor din cartierul Șumuleu Ciuc, cel mai vestit loc de pelerinaj pentru romano-catolicii din estul Europei. Voi nu le ratați!

Băile Tușnad este o importantă stațiune balneo-climaterică din județul Harghita situată în partea sudică a depresiunii Ciucului, între Munții Harghita și Munții Bodoc, în cheile Oltului. Conform statisticilor este orașul cu cea mai mică populație din România, puțin peste 1500 de oameni trăiesc permanent aici.

Noi am decis să ne petrecem o duminică aici și să mergem și la lacul Sfânta Ana, idee care a căzut din cauza drumului despre care am auzit că este de-a dreptul infernal și aproape impracticabil. Deși foarte scurt, în acele condiții, ar fi părut teribil de lung. Dacă eram doar noi doi sigur am fi mers, așa n-am vrut să chinuim copilul și am renunțat. Am rămas la Tușnad, dar nu la băi, n-am mers pe ideea asta ci pe cea de drumeție. Putem spune că a fost prima drumeție a lui Albert și s-a comportat exemplar, mai rău m-am plâns eu, dacă e să fiu sinceră. Stațiunea arată formidabil din punct de vedere al peisajului, dar execrabil din punct de vedere al dezvoltării. Păcat de Dumnezeu să lași așa minune naturală să se distrugă, dar nu cred că mai are mult până să atingă “performanța” unei alte stațiuni bijuterie din România, Herculane.

Trecând peste acest aspect trebuie să mergeți pe malul lacului Ciucaș și să vă plimbați pe acolo, iar dacă aveți copii mai mari puteți sta câteva ore în parcul de aventură amenajat chiar pe mal. După asta puteți urca liniștit prin pădure la Turnul Apor, la peste 700 m, loc ce a fost construit ca punct panoramic în anul 1883. Drumeția durează cam 40 de minute dus și poate fi făcută la orice vârstă, este unul din cele mai ușoare trasee turistice cu plecare din Tușnad. Drumețiile sunt ceva ce chiar se poate face în zonă (Piatra Șoimilor – 848 m, Lacul “Tinovul Mohos”  – 1056 m, Cheile Varghișului – Poiana Narciselor și multe altele semnalizate în stațiune). Iar dacă alegeți să rămâneți în oraș, puteți alege unul din centrele Wellness și o plimbare prin centru unde de neratat este Turnul clopotniței Bisericii ortodoxe.

Odorheiu Secuiesc este al doilea oraș ca mărime din județul Harghita și “capitala” neoficială a Ținutului Secuiesc, aici la ultimul recensământ majoritatea locuitorilor (adică peste 90%) s-au declarat maghiari, ceea ce chiar sunt și nu putem nega asta.

Noi am dorit inițial să vizităm orașul la dus, însă ne-am dat seama că e imposibil cu oprirea la Sighișoara. La întors ne-am fi dorit să ajungem la Biserica fortificată de la Dârjiu, singura secuiască în multitudinea de fortificații săsești din Transilvania, însă, tot drumul foarte prost ne-a făcut să renunțăm la idee. Așa că am poposit la Odorhei la întoarcere, mai ales că este foarte aproape de Miercurea Ciuc și la o distanță rezonabilă de Sovata, unde am plănuit să luăm masa la Ciuperca Mică pe malul Lacului Ursu.

Încă de la început, orașul ne-a părut foarte curat, ordonat și… altfel. Era alt aer pe acolo, nu ne-am explicat exact de ce, părea din altă țară, no offense. Instant ne-a părut rău că nu ne-am luat o noapte în oraș să putem să-l aprofundăm. Ne-am plimbat foarte mult, sunt clădiri ce te atrag, te fac să te apropii să vezi cât de frumoase sunt și de îngrijite, există pe acolo o atenție la detalii aproape suspectă. Foarte mișto de vizitat, it feels like a real city break destination (sorry, sună mai bine în engleză).

Și acum ce am reușit să vedem și e cam musai de văzut: Biserica Franciscanilor (interiorul parcă e rupt din Biserica Sfântului Iacob de la Praga), Primăria (care seamănă cu cea din Oradea, dar pe altă culoare), Colegiul reformat (o instituție monument cu un sediu pe măsură), Colina din centru unde găsim Biserica Sfântul Nicolae și absolut splendida clădire a liceului Aron Tamasi pe care cred că am fotografiat-o din toate unghiurile.

Pentru că m-am lungit peste măsură, că așa e când ajungi nevorbit în online :) în loc de încheiere vă mai las câteva imagini din această escapadă și promisiunea că acum musai, musai să ajungem și în Covasna, măcar pentru comparație.

Sighișoara

 

Miercurea Ciuc

 

Băile Tușnad

Odorheiul Secuiesc

 

Sovata