Save the best for last! Mi-am spus asta de când am început să povestesc vacanța din Balcani, deși orașul despre care vreau să povestesc a fost chiar prima noastră oprire din vacanță. N-are importanță, căci ne-a plăcut atât de mult încât sper să fi meritat așteptarea. Așadar… SARAJEVO! Căci dacă ar fi să vreau să mă întorc mâine dimineață la prima oră, undeva pe traseul nostru de vara trecută, cu siguranță, acel loc ar fi capitala Bosniei și Herțegovinei, poate cel mai contrastant oraș în care am pus piciorul vreodată. Și vă spun de la început: încă nu ieșisem bine din oraș când ne-am gândit ce fain ar fi să ne întoarcem :)
Sarajevo este capitala și cel mai mare oraș din Bosnia și Herțegovina, oraș celebru pentru diversitatea religioasă, cu o populație islamică, catolică și ortodoxă care coexistă pașnic de secole. Se află în Valea Sarajevo, în mijlocul Alpilor Dinarici, iar râul Miljacka este una dintre cele mai importante simboluri geografice ale orașului, căci curge din est spre centrul orașului, unde se varsă în râul Bosna. Condițiile climatice bune au făcut ca sporturile de iarnă să înflorească în regiune, cel mai bun exemplu fiind Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984, de care sigur ați auzit. De asemenea, orașul este înconjurat de dealuri pline de păduri veșnic verzi, ce fac din el una din cele mai “fresh” capitale în care am ajuns.
Dacă ajungeți la Sarajevo și credeți că nu știți nimic despre oraș, gândiți-vă că totuși ați auzit de el cândva prin școala generală, atunci când la orele de istorie ați învățat despre Primul război mondial. În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta este evenimentul declanșator al primei deflagrații mondiale și evident că are în Sarajevo un muzeu dedicat, ridicat chiar pe locul braseriei din care Gavrilo Prinicip a ieșit și l-a omorât pe Franz Ferdinand și pe soția acestuia. Noi chiar ne-am făcut o fotografie în acest loc cu gândul de a o trimite profesorului nostru de istorie (căci, da, deși generații diferite am avut toți același profesor) în amintirea frumoaselor ore de pe băncile școlii generale de la Ineu.
Am ajuns la Sarajevo după peste 500 de km parcurși de la Ineu fără nicio așteptare, în minte doar cu un film văzut cu ceva vreme în urmă, film ce mi-a plăcut foarte mult. Grbavica, peliculă din 2006, dezbate viața unei mame singure și a fetei sale într-un Sarajevo, de după războiul din fosta Iugoslavie. Este un film cu un puternic mesaj emoțional, dar peste asta, este un film ce surprinde cadre absolut minunate dintr-un oraș fantastic ce-mi era necunoscut și cumva îndepărtat (adică nici într-un caz nu-mi imaginam că de la Ineu, 500 de km mai la sud-vest s-ar găsi “lumea” de care vorbește filmul). La fața locului, însă, am înțeles imediat în ce oraș frumos am ajuns, în ce melanj cultural se desfășoară viața de acolo și cât de ofertant turistic este. O să-mi amintesc mereu vremea puțin umedă, dar foarte caldă, micul dejun de la pensiune luat într-o atmosferă cumva de 1001 de nopți, mirosul puternic de cafea de pe străzi și bineînțeles chemarea muezinului…
Am stat atât de puțin de nu ne-a ajuns, vorba zicalei, “nici pe-o măsea”. Totuși, am dorit să profităm maxim de cele două jumătăți de zi și-o noapte ce ni s-au așternut în față. Astfel că, după cazarea la pensiunea Kandilj chiar în centrul istoric și parcarea pe cea mai strâmtă străduță în pantă pe care am parcat vreodată (ulterior am mutat mașina într-o parcare cu plată, căci mi se părea într-un echilibru prea fragil acolo, iar noi eram la începutul vacanței), un duș din acela pe care îl aștepți vara 10 ore pe traseu, am luat la pas orașul cu luminile lui oglindite în râul Miljacka și prima oprire a fost la un restaurant găsit de Clau cu două luni înainte și rezervat cu 3 săptămâni în avans, unul din cele mai cu poveste locuri din oraș, zice-se: 4 Sobe Gospode Safije. Eu am fost așa de obosită că am mâncat doar o supă, dar toți restul au declarat că au luat o cină memorabilă. Prețurile au fost normale pentru un loc ATÂT de frumos, iar Clau zice că a fost cea mai cea masă din toată vacanța :)
Cu toată oboseala, n-am putut să nu remarc cât de cool este orașul acesta și cât de magic este noaptea, cu o viață mult mai efervescentă decât m-am așteptat, cu un centru nou și unul vechi ce se potrivesc de minune împreună, cu moschei, biserici catolice și ortodoxe (și probabil și altele) pe aceeași stradă, cu terasele pline ochi de tineri de toate etniile și culorile, cu un bazar vibrant și cu un aer de Babilon modern. Ne-am întrebat de ce n-am ajuns mai devreme aici și de ce, turistic vorbind suntem atât de ignoranți uneori. Am dormit buștean după drum și plimbarea nocturnă, visând frumos în orașul european căruia cred că i se potrivește cel mai bine Imagine-ul lui John Lennon: “Imagine there’s no countries/ It isn’t hard to do/ Nothing to kill or die for/ And no religion, too/ Imagine all the people/ Living life in peace”… Noapte bună, Sarajevo!
A doua zi ne-am trezit cu poftă de a cunoaște orașul atât cât ne permitea timpul, căci de acolo în aceeași zi urma să ajungem la Dubrovnik. După micul dejun de la pensiune, am luat-o pe străzi, fără țintă precisă, ghidându-ne numai după mirosul de cafea și după backpackerșii ce păreau să știe drumul. Am dorit să ajungem în Bazar, la Catedrala Inimii Sacre pe care am văzut-o în seara precedentă și ni s-a părut foarte frumoasă, să traversăm Podul Latin ce desparte orașul nou de orașul vechi, să ne plimbăm pe principala stradă comercială doar ca să observam că sunt mai dezvoltați economic decât aveam impresia și într-un final să ne așezăm tihniți la o cafea de soi înainte de a o lua din loc. Și așa cum ne-am așteptat, le-am făcut pe toate acestea cu permanentul regret că trebuie să plecăm înainte de a fi simțit cu adevărat ce înseamnă acest oraș pentru traseul nostru de vacanță…
Deși aproape occidental din punct de vedere geografic, orașul are un iz oriental foarte puternic, iar asta se simte din plin în bazarul turcesc de unde îți vine să pleci cu tot felul de șaluri colorate, ibrice și cănițe de cafea. Comercianții sunt, însă, europeni și nu te obligă la nimic, nu sunt insistenți, nu sunt agasanți, iar atmosfera e mai degrabă de mall decât de bazar. Asta poate fi autentic sau nu, dar cel puțin nouă ne este mai confortabil așa. Am fost tentată să-mi iau cel puțin câteva perechi de cercei și câteva eșarfe multicolore, dar am lăsat asta pentru Mostar (și bine am făcut căci am găsit exact ce căutam) iar de aici am plecat doar cu magneți și bineînțeles cu cafea turcească. Ah, aproape peste tot se poate plăti cu cardul, în moneda locală, deci dacă sunteți în trecere și nu mai doriți să scoateți bani, plătiți cu încredere cu cardul din dotare, da suntem în Balcani, dar nu m-am simțit mai altfel din punct de vedere economic și/sau social ca în altă parte de Europă. Și asta e de bine!
Am încheiat șederea la Sarajevo, cum altfel, dacă nu la o cafea pe centru. Cafeaua a venit servită alături de “rahat pe băț” la propriu, o caracteristică locală amuzantă, dar originală. Ne-am adunat puterile, am lăsat în urmă frustrările de a nu putea rămâne mai mult în oraș și ne-am pregătit să o luăm din loc, lăsând un urmă un loc liniștit, în dezvoltare și care pe viitor, cred eu, că va însemna tot mai mult pe harta turistică a lumii, mai ales că oamenii se îndepărtează de bifat și se îndreaptă spre savurat, iar în Sarajevo cred că vom găsi mereu un scaun gol care ne așteaptă și ne îmbie la visare… alături de o cafea, cum altfel? ;)
1 comentariu