Cu diferite alte ocazii v-am mai spus că-mi place enorm de mult iunie. Se poate să mi se tragă din școală, de când toate vacanțele copilăriei mele lungi și frumoase începeau pe 15 iunie, zi de obicei ploioasă la Ineu, dar care știam că prevestește o vară luuuungă, pe care urma să o iubesc până la capăt. Atâtea veri și vacanțe frumoase au început în iunie, atâtea momente minunate mi-a adus iunie, atâtea dimineți târzii, atâtea cărți de căpătâi și atâtea seri petrecute pe stradă cu prietenii, că până în momentul de față, am așa un drag de luna asta de parcă ar fi “a mea”. Poate că a fost și motivul pentru care am hotărât să mă căsătoresc în iunie (și evident să mergem în honney…week tot atunci), să nu prea stau niciun weekend acasă în iunie ci să-mi iau aparatul foto în spinare, pletele în vânt și amintirile din toate acele vremuri apuse și să celebrez luna asta cu care începe anotimpul meu preferat și implicit Vacanța de vară!
Am început luna iunie cu weekendul nostru săsesc, despre care, din fericire, am apucat să povestesc luna asta, la cald, așa cum obișnuiam să fac pe vremuri cu toate momentele și plimbările pe care doream să le trăiesc cât mai rapid a doua oară. Dar ce nu v-am povestit e chiar despre ziua nunții de fier, petrecută la Conacul secuiesc de la Colțești, așa că până voi scrie, vă las doar cu o imagine preview…
Apoi a venit mama la noi, într-o vizită aproape surpriză, de pe o zi pe alta, motiv suficient să petrecem un weekend fain și însorit în oraș, să o facem să se simtă ca în concediu, chiar dacă eu abia îmi reveneam după proverbiala “viroză de vară” pe chiar nu mă mai așteptam să o fac anul acesta :) Mă bucur că am profitat de acel weekend, căci următorul (tot în oraș petrecut) a fost mohorât și rece. Însă ce-i drept, foarte fotogenic…
Apoi la Cluj au început evenimentele de vară, care transformă un oraș frumos în unul și mai frumos, dacă așa ceva este posibil: Someș Delivery, pe care l-am ratat din cauza vremii, Piața de flori pe de Potaisa, pe care am văzut-o liniștit, în afara orelor în care era oficial deschisă și chiar acum în plină desfășurare avem Jazz in the park, care va dura și în primul weekend din iulie. Mai mult decât ideea de Jazz, îmi place atmosfera fabuloasă din Parcul Central. Poate unora le-ar părea prea aglomerat, dar mie mereu în perioada acestui eveniment mi se pare… VIU.
Și apoi am avut weekendul mult așteptat (plănuit de când am aflat că așa ceva există pe lângă Cluj) cel petrecut în miros de lavandă la Bonțida, mai exact în lanurile Lavandă Lola. Dar am atât de multe fotografii frumoase de acolo, încât păcat ar fi să nu le grupez pe toate într-un articol și să nu vă povestesc mai multe despre acest loc care mi-a plăcut la nebunie. Și apropo de locuri interesante pe lângă Cluj, dacă tot am fost la Bonțida, 30 de km mai spre Dej am ajuns la Castelul Haller de la Coplean, zis și Castelul cu scoici, ruină din păcate, însă un loc încărcat de istorie și de povești cu vrăjitoare. Da, mai am multe să vă povestesc vara asta :)
Dacă adăugăm patru cărți extrem de relaxante, un film eveniment de prin anii ’20, acompaniat de Filarmonica de stat Transilvania (Metropolis de la TIFF 2017), vreo două mese “festive” cu prietenii și în sfârșit călduri de vară ca în copilăria mea, pot spune cu mâna pe inimă că acest iunie a fost ca un cântec ce nu ți-l mai poți scoate din minte…
1 comentariu