Pentru al doilea weekend consecutiv (hai, că e rar asta în ultimul timp) în zona Clujului a fost vreme numai bună de plimbat ușor, scurt și cu folos. N-am avut caniculă încă, iar ploile ne-au slăbit în sfârșit. Și pentru că ne așteaptă o săptămână foarte plină, am decis să nu plecăm departe și nici să ne obosim prea tare. Cu toate acestea, planul meu de a vedea sâmbătă seara “Born on the Fourth of July” a căzut cu brio datorită lui Moș Ene…
Ne-am trezit cam devreme pentru o zi de sâmbătă, așa că la 10 eram deja la ușă gata să o luăm din loc. Planul inițial era să dăm o fugă până la Vlaha (la 15 km de Cluj) să vedem faimosul Arkhai Sculpture Park (un muzeu al sculpturilor în… fân). Deși mi-a zis recent un prieten bun că el a fost dezamăgit de locul acesta, eu am zis că tre’ să-l văd cu ochii mei. Pe drum, Clau se gândește să mergem întins până la Băișoara, căci avea la el o jucărie nouă, un dongle USB cu care prindea tot felul de unde radio și avea nevoie de spațiu cât mai deschis și eventual înalt pentru o recepție mai bună. El zice că a fost prima noastră DX-pediție :)
Oprim la Vlaha, doar pentru a afla că “minunatul” parc nu se poate vizita, ei urmând a avea azi, pe 5 iulie, Aniversarea parcului și o sumedenie de evenimente cu această ocazie, așa că ieri erau în pregătiri. N-am înțeles de ce au ținut parcul închis într-o sâmbătă de vară cu toate pregătirile lor, dar asta a fost situația. Totuși, parcul poate fi văzut în proporție mare din afara, căci sculpturile sunt așezate pe dealul de sub pădure, iar ele fiind foarte mari, nici nu necesită apropierea. Unele sunt abstracte de-a dreptul, altele foarte intuitive, cum ar fi melcul supradimensionat din imaginea de mai sus. Ce să zic? Merită o scurtă vizită, poate ar fi bun un telefon înainte, mai ales dacă veniți special pentru el de la o distanță mai mare. Detalii găsiți pe pagina lor de facebook, eu am descoperit-o după ce m-am întors. A! Accesul este foarte facil, fix din drumul mare, după ce treci de Luna de Sus…
Așadar, mai mânăm 18 km și până la Băișoara. Apoi urcăm spre Muntele Băișorii ca să se joace Clau cu ustensilele, timp în care eu mă plimb în voie. E răcoare acolo sus, dar arată tot dezolant, la fel ca în urmă cu 3 ani când am mai trecut pe acolo. Păcat, zona este foarte frumoasă și verde, oare chiar nu se găsește nimeni să investească aici cu seriozitate? La singurul bar deschis de care am dat, prețurile sunt ca în centrul Clujului, dar totul e pe sistemul “afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”.
După doza de verde o luăm înapoi pe casă. Ne oprim pe drum la un lan de grâu și pășesc în el așa cum făceam în copilărie. Mi-a plăcut mult, păcat că au fost maci cu mult mai puțini ca și în copilăria mea, dar grâul e minunat în soare, lanurile par mări de aur. Se impunea o sesiune foto copilărească și rezultatul e aici. Vă recomand o intrare reconfortantă într-un lan de grâu, cândva la mijlocul verii, atunci când soarele arde cel mai tare. E de neuitat!
Ne-am întors în Cluj la timp pentru o tură în Parcul Central, acest loc fierbinte al verii, unde toate evenimentele frumoase și-au dat întâlnire: Bookfest Estival, Jazz in the Park, Velo Chic, Marea Hămăceală și multe altele, că le-am pierdut șirul și m-am lăsat pierdută în atmosfera efervescentă de acolo. Dacă treceți vara prin Cluj, nu ratați Parcul cu tot ce are de oferit. Și musai să mâncați un porumb fiert, fraged, în timp ce vă plimbați liniștiți.
Ziua ne-a fost plină, plină, așa de plină că azi am dormit pe noi și doar faptul că din când în când ne apucă bucătăreala o zi întreagă, ne-a scos din amorțeală. Acum stau pe balcon, pap o salată extrem de gustoasă de avocado și mă gândesc că vacanța e tot mai aproape!
4 comentarii
Foarte frumoasa iesirea mai ales cand esti dispus sa dai o iesire la terasa pe o iesire in natura. Si chiar a fost un weekend foarte frumos Cluj cu atatea evenimente, din pacate noi nu am putut vedea nimic, suntem in Apuseni si am incercat sa ne bucuram de multe atractii pe aici. Povestim in curand si pe blog! O saptamana faina si usoara sa aveti!
În aceeaşi ordine de idei cu Born on the 4th of July, Luc m-a boscorodit că nu ne-am uitat la Independence Day. Da’ eu n-aveam nicio vină. :))
Frumoase fotografiile şi frumoasă aventura, m-ai făcut să vreau să merg prin lanuri de grâu. :)
Bună, Bianca. Ai cumva idee dacă există vreun mijloc de transport în comun din Cluj spre Muntele Băişorii? Pe net găsesc doar un autobuz cu plecare din Turda şi nu prea am cum să ajung suficient de devreme acolo, depinzând, desigur, tot de transportul în comun. Mulţumesc mult!
P.S. Mi-ai făcut poftă cu intrarea reconfortantă în lanul de grâu. Frumoasă fotografie. De reţinut! :)