Făgăraș – cetatea care nu a fost cucerită niciodată

Exact duminică, cu două săptămâni în urmă, ne întorceam din Bucegi și ne-am oprit pentru un scurt popas la Făgăraș. Văzusem din șosea Cetatea Făgărașului de cel puțin două ori și n-am oprit nici la ea niciodată. Avusese soarta Râșnovului în câteva rânduri și simțeam că treaba asta trebuie remediată.

DSCF7648

Am parcat chiar în fața cetății, în weekend parcarea este gratuită în oraș, iar cetatea asta deosebit de frumoasă se află chiar în centrul Făgărașului. Aici, pe lacul ce împrejmuiește cuminte cetatea, ne-au întâmpinat două lebede negre și câteva albe, pe care nu le băga nimeni în seamă. Din primul moment ne-a plăcut atmosfera de aici, cu soare, apă, verde și lebede, un spectacol colorat al naturii ce punea în valoare culoarea cărămizie a cetății.

I-am dat un ocol admirând o porție sănătoasă de frumusețe și admițând faptul că au făcut o treabă tare bună cu recondiționarea locului. Păreau și localnicii că se bucură de acest aspect, iar turiștii cu siguranță nu lipseau. Biletul pentru vizitarea cetății în interior costă 15 lei/adult, dar merită plătit ca să vedeți ce frumos s-a reamenajat și acolo, cu atât mai mult cu cât catetea a găzduit o fostă renumită închisoare comunistă :( În unul dintre turnuri chiar este amenajată o expoziție ce evocă fosta “datorie” nefericită a cetății. Printre altele am făcut destule poze cu mesajele din turn.

DSCF7664

Cei de aici se mândresc cu faptul că, deși a fost deseori atacată, datorită poziționării sale strategice, această cetate nu a fost cucerită niciodată. O să găsiți asta și în pliantul informativ pe care îl primiți la intrare și dacă întrebați pe cineva câte ceva despre loc va avea grijă să sublinieze acest aspect. Nouă ni s-a părut interesant și din acest punct de vedere.

Oricum, Cetatea Făgărașului merită cu prisosință un popas de un ceas sau două în drumurile noastre prin România. Acest recent drum prin țară mi-a (re)deschis apetitul pentru România pe care n-am descoperit-o încă, căci mai sunt atât de multe locuri frumoase de văzut, că-i înțeleg pe străinii ce mai nou fac o pasiune pentru țara noastră. Și să fie tot mai mulți că mă bucură nespus! Ba mai mult, dintr-un motiv aproape fantastic, mai că m-ar atrage și litoralul românesc pentru un weekend de bălăceală, dacă tot nu mi se arată să văd marea anul acesta (aia din Puglia nu se pune) ;)

Acestea fiind spuse, așteptăm toamna pentru alte (posibile) drumuri prin țară, până atunci ne adunăm forțele pentru ultima săptămână de dinainte de Vacanța Mare!

DSCF7699

6 comentarii

  1. Nu de mult timp am citit un articol despre aceasta cetate si mi s-a parut de-a dreptul interesant(a). Zona in care este pozitionata si modul de constructie al acesteia este incredibil, sper doar sa se intretina in continuare.

  2. Am vizitat şi eu cetatea acum câţiva ani. Mi-ar fi plăcut să pună şi ceva mobilă în câteva camere, dar oricum e frumoasă şi aşa şi merită vizitată.

Dă-i un răspuns lui Andreea B Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.