4 ani pe 4 iunie (and some highlights)

De la nuntă, desigur, că overall vor fi cam… 14 la toamnă. Imediat am petrecut mai mult timp împreună decât separat :D Mă gândeam la un articolaș pentru ziua asta a noastră, dar cum sudul Italiei ne-a ocupat tot timpul zilelor trecute (a fost și în scop de aniversare), m-am trezit azi că tot ce am crezut că voi scrie și voi urca pe blog nu e nicidecum ce am sperat să fie. Oricum îmi prind urechile în 14 ani de fotografii și amintiri, așa că ne limităm la cei mai recenți 4 ani în câteva fotografii de colecție ;)

4 iun

Să vedem: în imaginea de mai sus este minunata zi de 4 iunie 2011. Soare, o căldură aproape caniculară, emoții pozitive până la cer și daaa, una din cele mai faine, mai amuzante și mai fericite zile din viața noastră. Mereu m-am gândit, mai ales urmărind evoluția anilor următori, că nimic nu ar mai fi fost la fel dacă alegeam ziua de 4 iunie cu un an mai devreme sau cu un an mai târziu. Mă refer în primul rând la oamenii care ne-au fost alături și la faptul că unii nu ar fi putut fi dacă era cu un an mai devreme, iar pentru alții un an mai târziu ar fi fost din păcate… prea târziu. Da, “ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată”, dar am simțit că, vorba aia lejeră, “tot Universul a conspirat la îndeplinirea dorinței noastre”…

hinymoon

Ce mai, 2011 a fost un an FABULOS cum până acum altul n-a mai fost să fie. “Luna de miere” a fost în Paradisul regăsit al Ligurie, la Cinque Terre (foto sus), iar în toamnă am plecat să ne îndrăgostim pe vecie de Toscana (foto jos). De atunci nu e plecare în vacanță (orice altă vacanță) să nu ne gândim cum ar fi acea vacanță dacă ar fi în Toscana :)) Încă mai glumim serios pe tema: “cândva ne vom scrie memoriile având în față colinele toscane pline de chiparoși”.

toscana

Încă nu ajunsesem la nunta de hârtie (1 an de căsătorie) până s-au întâmplat lucruri în jurul nostru (independente de noi) care ne-au adus gânduri privitoare la viața, la felul în care o trăim și ne raportăm la ea. Au început să dispară oameni în jurul nostru și a fost un șoc după șoc și o maturizare a relației pe care n-am dorit-o neapărat, dar, c’est la vie. Nunta de hârtie a fost specială în felul ei și am sărbătorit-o într-o reîntoarcere în Parisul care ne place așa de mult. Cu gândul la Nașii noștri super îndrăgostiți și ei de Paris… O aniversare la Paris nu poate fi egalată decât de o altă aniversare la Paris ;)

nunta de hartie

În 2013 urma nunta de bumbac (2 ani de căsătorie) și am ales pentru ea Lombardia, căci doream să ne întoarcem în Italia și doream să ne clătim ochii și să ne liniștim sufletul în apele reci ale lacului Como. Ne-am pierdut pașii prin Bellagio și am privit munții de pe Domul din Milano cu speranța că “anii cei mai buni sunt cei care or să vină”. Între timp am învățat că n-ar strica să fim mai prezenți în anii de acum decât în cei care or să vină și brusc zilele, orele și minutele au căpătat alt sens…

nunta de bumbac

Tot în 2013 ne-am botezat primul finuț, pe Cezar. A fost pentru noi o experiență tare faină, recunosc că e mișto să fii naș de cununie (și am fost de două ori), dar e chiar mai simpatic să botezi un gomboțel care în nici un an mai apoi a învățat să-ți spună numele și aproape că ghicește cu cine vorbește maică-sa la telefon și ne arată în poză. Na, și gomboțelul face deja doi ani la toamnă.

cezi

Pentru nunta de piele (3 ani de căsătorie) mi-am făcut griji. Griji că nu am putut pleca niciunde, căci monsieur a fost plecat tocmai în China și s-a întors înainte cu două zile de aniversare. Așa că am ales un local cu nume de oraș și de lac (haha) și am petrecut o seară agreabilă la Lugano. Vi l-am recomandat aici pentru o ocazie din asta de suflet. Faptul că nu am plecat de aniversarea noastră ne-a făcut să ne bucurăm amândoi pe aniversarea mea din octombrie. Sigur că trebuia să ne întoarcem în Toscana și acum am avut câteva motive să nu mai amânăm.

30

Anul acesta a început foarte aiurea, dar dă semne de redresare și pot să vă spun că parcă niciodată nu ne-am plimbat atâta în prima parte a anului ca anul acesta. Pentru această nuntă de flori sau de fructe, încă nu s-a hotărât cică (4 ani de căsătorie) noi ne-am dus în Italia, dar ne-am întors cu o zi mai devreme că Wizzair nu știa că noi ne aniversăm abia pe 4 :P Dar după cum unii ați văzut deja în pozele pe care le-am urcat pe Facebook, asta nu prea a contat, iar o mică bucurie în avans nu strică nimănui, nu? Deci cum ar veni, “cele rele să se spele, cele bune să s-adune!” Ceea ce vă dorim și vouă, tuturor! ;)

18893_877961695623524_1685705624452651271_n

Bonus: 2007, un an aproape la fel de fabulos ca 2011, dar cu alte semnificații. Aici în drum spre locul acela în care poți fi cu un picior în Mare și cu unul în Dunăre, adică la Sf. Gheorghe, la gura Deltei și niște fețe cum numai la 22 de ani poți avea…Cred că aveam nevoie de comparție cu fețele de acum :))

2007

17 comentarii

  1. Woooow, Bianca…

    La multi si fericiti ani!!!
    As fi putut sa jur ca sunteti doar prieteni si nu casatoriti, pt ca aratati ca doi copii! :P
    Sa fiti sanatosi, sa aveti parte de tot binele din lume si muuuuulte calatorii frumoase!!!

    Foarte frumoase povestile voastre… Sa nu va uitati niciodata obiceiurile si sa faceti din fiecare moment al vietii o adevarata Sarbatoare!

    Acum, chiar daca probabil ca sunteti satui de urarea asta, poate ca ar fi vremea unui bebelus! ;)
    Sa nu fiti speriati, va asigur eu ca puteti face lucruri la fel de frumoase si in formula extinsa…

    Sa fiti fericiti!!!

  2. La Mulți Ani! Clipe prezente pline de armonie iar pentru cele viitoare, magia să le fie nună mare!

  3. La multi ani!!! Si eu chiar ma gandeam daca sunteti casatoriti sau nu :)) Sa aveti parte numai de bucurii si sa vizitati cat mai multe locuri frumoase impreuna!

  4. Absolut minunat articolul si voi in special!
    Va doresc multi ani fericiti si sanatosi in continuare, pupici!

  5. La multi ani voua :) Multa sanatate amandurora si cat mai multe calatorii (acuma pe bune, si in afara Italiei :)) )
    Sa va iubiti mult, mult, mult. :)

  6. La multi ani impreuna! Sa fiti fericiti si sa va iubiti ca in prima zi! Uau, 14 ani ani de relatie, ce frumos!
    Noi suntem mai mici cu un an, am sarbatorit 3 ani pe 2 iunie, de ziua Italiei. Poate ar trebui intr-un an sa-i sarbatorim chiar in Italia, nu? ;)

  7. La multi, multi ani inainte! Si noi avem 4 ani in toamna. Stiu ca a fost canicula in 04.06.2011, atunci au avut nasii nostri nunta. Am murit de cald.
    Cum te descurci cu intrebarea: Voi cand faceti copii?”. La mine e aproape zilnic si nu prea ii mai fac fata, deja ma enerveaza cand vad ca aceleasi persoane ma intreaba.

  8. Vă mulțumim tuturor pentru urări și cuvintele frumoase! Vă dorim și noi multă fericire! Pupici :*

  9. Draga Bianca !
    As avea mult de discutat cu tine, dupa ce am vazut articolul despre biserica romano-catolica din Floresti.
    Cu stima si respect Jancsi

  10. Ce frumos ai scris și ce poze faine și ce Italie multăăăă!!! :)
    La mulți ani frumoși să vă fie, cu multe bucurii și călătorii frumoase! Așa cum zici, să se adune alea bune… că oricum trec, toate, și rele și bune… măcar să privim în urmă și să avem amintiri memorabile din care să ne hrănim sufletele!
    Ce mireasă faină rău! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.