Chiar nu știu dacă e mult sau puțin, dar știu sigur că e rotund și sună bine. La fel de bine mi-a sunat 1000 și țin minte că am sărbătorit și acel număr tot printr-un concurs. Mulțumesc că citiți Bialog-ul în număr tot mai mare, dar și că-mi sunteți prieteni, oameni de calitate și reveniți numai dacă vă place. Iar asta e atât de important!
Concursul va avea ca premiu, ce se vede în imaginea de mai sus, adică două din cărțile mele, citite anul trecut și nu mai puțin de 10 pliculețe cu ceai de prin Austria, Slovacia și Anglia. Ca să participați la acest concurs trebuie să-mi lăsați un comentariu la acest articol, în care să-mi spuneți (cu sau fără link) care este articolul vostru preferat din ce ați citit pe Bialog până acum. Câștigătorul va fi ales prin Random.org din cei care lasă un comentariu începând din acest moment și până în ultima zi din martie (marți 31 martie, ora 23:59). Rezultatele concursului se vor publica printr-un update la acest articol în zilele următoare.
Cât despre statisticile de pe Bialog în acest moment, vă las imaginea de mai jos. Nu sunt omul statisticilor, după cum deja ați aflat, dar asta nu înseamnă că nu mă bucură prezența voastră zilnică în casa mea virtuală ori faptul că de multe ori găsiți utile informațiile pe care încerc să le transmit de aici de la taste. Probabil vă voi aminti de numărul de articole de pe blog pe la frumosul 2000 ;) Să ne citim cu bine!
29 comentarii
Felicitari pentru cele 1500 de postari frumoase :) . As putea adauga mai multe articole preferate, pentru ca nu mi-a placut doar unul, mi-au placut mai multe, dar il pun in top pe ” Cele mai dragute 10 piazzette pe care le-am vazut in Europa “. :)
Tot mai sus, Bia, tot mai sus! :*
Mie cel mai mult mi-a plăcut articolul cu străduţele: https://bialog.ro/2015/02/cele-mai-frumoase-15-stradute-pe-care-le-am-vazut-in-europa/. Am citit la tine multe postări şi apoi mi-a venit chef de hoinăreală, dar ăsta m-a făcut cel mai mult să visez.
Offff, e foarte greu de ales doar unul singur, dar hai sa zic ca e cel cu piazzette-le , mai ales ca si la mine Piazza dell’Anfiteatro din Lucca e tot pe primul loc.
Felicitari pentru cele 1500 de articole, la cat mai multe!
La cat mai multe articole, inspiratie si la cat mai multi vizitatori!
Mie mi-a ramas in moine articolul acesta:
https://bialog.ro/2013/07/ce-faci-in-vacanta-cand-n-ai-buget-de-vacanta/
Am si povestit despre el pe blog atunci cand l-am citit :)
Felicitarile pt postarile existente si la cat mai multe experiente care sa dea nastere unor noi postari! Toate articolele sunt dragute, mi-e greu sa fac un clasament, insa , in ultima vreme am tot citit articolele despre Florenta (pe care urmeaza sa o explorez pe indelete de 1 mai) :)
Felicitari si la mai mare!
De departe cel mai mult imi plac articolele legate de Londra!!
Te felicit pentru toata ambitia si determinarea ce se reflecta in acest blog. Stiu cat e de greu sa scrii atat de mult (iti dai seama ca altii deabia scriu 1-2 carti in 5 ani si chiar daca articolele de pe blog nu sunt la fel de pretentioase ca o carte, deja ai insumat minim 4 carti lungi si cuprinzatoare). Iti doresc sa ai pe viitor la fel de multe idei interesante si sa ne prezinti in continuare lumea vazuta prin ochii tai.
Felicitari pentru tot ceea ce faci si pentru starea de bine pe care mi-o ofera articolele tale. Este greu sa aleg un singur articol din cele 1500, dar daca aceasta este regula voi da votul meu articolului despre Franta https://bialog.ro/2014/05/despre-franta-cu-dor/.
La cat mai multe articole si plimbari!
La mulţi ani, la cat mai multe articole interesante şi utile!
În afac concursului, pot să îţi spun că, în ultima vreme, cel mai mult m-a încântat „O zi perfectă aproape gratis”.
Ioana
Felicitari pentru articolele scrise. Ma bucur ca ti-am descoperit blogul, imi place mult cum scrii. Mi-a placut mult articolul acesta despre calatorii: https://bialog.ro/2013/11/10-lectii-din-calatorii-care-mi-au-schimbat-conceptia-despre-viata/. Imi plac articolele legate de calatorii, transmit entuziasm, motivatie si te fac sa constientizezi unele lucruri. Mult succes in continuare! :)
Am revenit si cu link :)
https://bialog.ro/2015/02/pentru-ca-orice-titlu-care-sa-explice-prima-intalnire-cu-londra/
https://bialog.ro/2015/03/londra-mea-de-la-a-la-z-i/
https://bialog.ro/2015/03/londra-mea-de-la-a-la-z-ii/
Felicitari!
Articol preferat: “Pentru ca orice titlu care sa explice prima intalnire cu Londra…”
Nu vreau sa particip la concurs, dar vreau sa te felicit pentru munca colosala care ai depus-o ca sa ajungi la 1500 de articole.
Tine-o tot asa, pentru ca mie imi face placere sa-ti citesc blog-ul mereu.
Felicitari, Bia! Pe mine ma ai cititor fidel de la inceput si voi mai continua sa te urmaresc cu acelasi interes pentru ca impartim aceleasi pasiuni comune :) Imi place mult cum ai vazut tu Dunarea https://bialog.ro/2013/08/hai-dunarea-mea/
https://bialog.ro/category/italia-2/
Si eu sunt indragostita de Franta, iar articolul preferat ar fi https://bialog.ro/2014/05/despre-franta-cu-dor/ :)
Multumim pentru concurs si felicitari pentru frumoasele articole!
In primul rand felicitari si la cat mai multe articole grozave(ca pana acum)!
Mi-a fost greu sa aleg un articol preferat, dar m-am decis asupra acestuia:
https://bialog.ro/2013/04/de-ce-citesc-10-motive-pentru-care-iubesc-lectura/
Ti-am descoperit blogul datorita recenziilor la carti si mai apoi m-a cucerit cu toate articolele despre carti, lifestyle si calatorii.
Cum începe o carte de dragoste? Care este diferenţa dintre un râu şi un lac?
https://bialog.ro/2012/09/cum-incepe-o-carte-de-dragoste-care-este-diferenta-dintre-un-rau-si-un-lac/
Felicitari, si sa scrii la fel de frumos, ca si pana acum!
Felicitări şi la cât mai multe! :)
Îmi plac multe articole de-ale tale (că doar de-asta te şi citesc :P), dar dacă ar fi să aleg unul singur, l-aş alege pe acesta: https://bialog.ro/2013/12/pasi-spre-o-dimineata-de-sambata-perfecta/ Pentru că transmite atât de bine tihna unei zile de weekend şi pentru că e de iarnă :)
La cat mai multe !
Este greu sa aleg din multe articole dragi mie dar, cel mai proaspat ramas in memorie este cel despre Londra https://bialog.ro/2015/03/londra-mea-de-la-a-la-z-ii/ . Felicitari si la cat mai multe !
Felicitari!
Mi a placut: “7 calatorii pe care trebuie sa le faci in copilarie”.
Bravoooooo!
Titlu preferat: “Mic dejun in aer liber”.
La cat mai multe plimbari, care sa te inspire la cat mai multe articole!
Mie mi-a ramas in minte un articol mai vechi, ” Le Fabuleux Languedoc Roussillon” ( https://bialog.ro/2012/05/le-fabuleux-longuedoc-roussillon/), dar si ” Cea mai frumoasa librarie din lume ” (https://bialog.ro/2012/10/cea-mai-frumoasa-librarie-din-lume/).
Felicitari! Imi este foarte greu sa aleg, ai multe articole frumoase. Totusi, il aleg pe acesta: https://bialog.ro/2012/06/ce-ti-ramane-in-suflet/ .
ador acest articol https://bialog.ro/2015/02/cele-mai-frumoase-15-stradute-pe-care-le-am-vazut-in-europa/
Cu toate ca as alege de obicei un articol despre carti, trebuie sa recunosc ca mi-a ramas in minte cel despre Londra de la A la Z si asta pentru ca sper sa ajung acolo cat de curand si intotdeauna gasesc sfaturi bune la tine pe blog. Mult spor la articole. Te pup!
Pentru ca eu ador Grecia, eu am citit cu mare drag, tot ce tine de Grecia. ( si nu numai)
Buna dimineața dragilor, concursul s-a încheiat. Vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru participare și pentru că mi-ați amintit de unele articole foarte dragi si mie. Chiar m-am pus și le-am recitit cu această ocazie.
Random.org a decis câștigătorul în felul următor: in ordinea comentariilor ati primit cate un numar (in cazul in care ati lasat doua comentarii, am luat in considerare doar primul si ati primit un singur numar). În total am avut 27 de participanți și așa s-a ales numărul 10, Ramona, care ne spune asta: “Felicitari pentru articolele scrise. Ma bucur ca ti-am descoperit blogul, imi place mult cum scrii. Mi-a placut mult articolul acesta despre calatorii: https://bialog.ro/2013/11/10-lectii-din-calatorii-care-mi-au-schimbat-conceptia-despre-viata/. Imi plac articolele legate de calatorii, transmit entuziasm, motivatie si te fac sa constientizezi unele lucruri. Mult succes in continuare!”. Îți mulțumesc mult de tot, Ramona și îți aștept adresa de livrare a micului cadou, ori intr-un mesaj pe Facebook ori la bianca[@]tanaselia[.]ro