Ultima filă din 2014

Ni se dă la începutul anului o carte cu 365 de file și suntem lăsați să citim în fiecare zi doar una… Cum ar veni, dacă am respectat regula, azi am ajunge la finalul cărții și ne-a plăcut ori nu ne-a plăcut, a trecut un an între timp…

DSCF3649

N-am făcut retrospectivele încă, n-a fost vreme, m-am bucurat de ultimele paginii ale cărții, iar acum, ca de obicei atunci când termin o carte, mă grăbesc spre bibliotecă să o găsesc pe următoarea. Mâine dimineață încep cartea anului 2015, abia aștept, sper să vă regăsec acolo zi de zi dacă se poate și paginile ei să fie mereu calde și primitoare…

Numai că nu e chiar atât de simplu cu cărțile, căci se zice că de cele mai multe ori ele ne aleg pe noi, nu noi pe ele și așa cum nicio carte nu o citim decât la momentul potrivit, tot așa se pare că nicio întâmplare a vieții nu o vom trăi decât tot la momentul potrivit, oricât ne-am dori noi altceva. Acesta o fi testul răbdăirii, doar că mie tare îmi seamănă cu destinul omului.

Citiți în tihnă pagina de azi cu înțelepciunea de a accepta lucrurile care oricum nu mai pot fi schimbate, dar cu multă încredere că poate de mâine, cartea cea nouă va fi mai interesantă, poate va fi citită cu mai multă pasiune și poate vă va fi chiar mai dragă…

Așadar, urarea: Anul ce vine să vă aducă o poveste frumoasă, sănătate din plin și mulțumire sufletească. La mulți ani, dragi prieteni!

9 comentarii

  1. Ce frumos ai scris, Bia…
    Si eu sper ca urmatoarea carte va fi mai interesanta, mai bogata-n experiente si in trairi..
    La multi ani voiosi si bucurosi!

  2. La multi ani!!! Filele din cartea mea cu vizita la Viena au fost in noiembrie, ale tale au fost in decembrie. Iti doresc ca in 2015 sa ajungi in locurile la care visezi si sa ne scrii despre ele cu pasiunea care te caracterizeaza.

Dă-i un răspuns lui Anca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.