Homemade weekend de ziua României

Am așteptat acest weekend de 3 zile cu multă nerăbdare. Vineri dimineața ningea ca în povești pentru prima dată în acest sezon și vă spun sincer că nimic nu e mai frumos vis a vis de vremea rece, decât atunci când ninge vineri înainte de un weekend prelungit :)

muna-collage

De cu seara, însă, am început să mă îndoiesc că se va alege ceva de acest weekend. A început să plouă necontrolat și torențial, iar Clau avea o durere de gât de abia scotea 3 cuvinte. Nasol, nu a mai răcit de 4 ani :) Am decis să așteptăm dimineața să vedem cum va fi vremea și/sau gâtul, să hotărâm ce facem. Toată săptămâna am vorbit de o posibilă plecare la Debrecen, nesigură ce e drept, mai ales că nu implica ziua de luni, pe care am vrut-o în Cluj la aprinderea luminițelor și la artificii… Ne gândeam la sâmbătă-duminică sau poate doar una din ele, de la Cluj la Debrecen fiind 3 ore de condus numai… Am mai fost în vara lui 2007 și ne-a plăcut foarte mult, aș fi ales de data asta Debrecen-ul în detrimentul oricărui oraș din România.

Doar că sâmbătă dimineața ploua cu mult mai rău ca vineri seara (nu vă puteți imagina cât de nasoală a putut fi vremea) burnița torențial de-a dreptul, nu îți venea să scoți nasul afară din casă. Ne uitam neputincioși pe geam cum vom fi consemnați la domiciliu… Pe la un două așa, după un mic dejun exagerat de târziu ne-am făcut curaj să mergem până la Polus Center după Faringo Hot Drinks pentru Clau (nu-și revenise complet) și materiale de cupcakes pentru mine, că mă gândeam că dacă tot stau acasă să iasă ceva din mâinile mele…

La Polus ne-am dat seama că foarte multă lume și-a anulat planurile de a pleca undeva în acest weekend prelungit, probabil pe ultima sută de metri. N-am mai văzut Polus-ul atât de plin din nopțile reducerilor de dinainte de Crăciun și de la concertele anuale ale lui Hrușcă (apropo, sâmbără pe 6 decembrie va fi la Polus din nou, cine vine?) N-aveai loc să arunci un ac. M-am gândit că deja o fi început goana după cadouri, dar de fapt cred că toată lumea era frustrată de vremea de afară și a dorit să-și înece amarul în shoppping :) În aceste condiții ne-am limitat la Carrefour, next best thing după LIDL, dacă e să mă iau după produsele pe care numai la ei le găsești…

Cu toată aglomerația, am întârziat enorm la cumpărături așa că la întoarcere nimeni nu a mai avut chef de cupcakes, ne-am făcut o cremă de avocado și ne-am pus de ne-am uitam la Almost Famous, un film din 2000 pe care vi-l recomand pentru atunci când aveți chef de un film bun. Și numai ce ne-am trezit duminică cu chef de gătit și cu un musafir invitat… Ziua de duminică a trecut și mai repede, căci în bucătărire timpul prinde aripi de zici că ia Red Bull. Cupcakes s-au tranformat într-un chec delicios și biscuiți cu ornamente, afară ploaia nu ne-a slăbit deloc, deja aveam 24 de ore de vreme “minunată”, iar eu începeam să prind gust de weekend acasă deși uneori mă mai gândeam că poate la Debrecen n-ar fi plouat… eh…

Luni a fost 1 decembrie și ziua Bialog :) În prima parte a zilei numai Bialog a existat pentru mine, cu parada militară de la TV în fundal și apoi cu Ștrumfii de la Pro TV, alături de un ceai delicios… Seara am luat-o către centru cu aceiași ploaie la purtător, să vedem aprinderea iluminatului de sărbători și artificiile. La artificii n-am mai rezistat, arătam a mâț plouat, dar aprinderea luminițelor a arătat cam așa, eu n-am îndrăznit să scot aparatul din poșetă. O să revin în centru pentru poze într-o zi fără ploaie și mai puțin aglomerată, căci daaa, ploua de nu se vedea om cu om, dar Piața Unirii era arhiplină, cum ar fi fost pe vreme bună nu mi-am putut imagina?

Cred că ne-am odihnit în acest weekend, iar asta nu era în plan :) De fapt asta niciodată nu e în plan, aproape că am simțit-o ca pe o plăcere vinovată… Noroc cu ploaia! Să vă spun că abia azi (miercuri) s-a oprit?

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.