RPD adică Rapiță, Paște și După (Paște)

Sâmbătă: la Cluj nori grei, câțiva stropi de ploaie, dar pornim la drum pe la 10. Undeva după Aleșd, odată cu soarele, apar la orizont adevărate mări galbene, un galben care îți ia ochii. Minunat! Deși ne grăbim spre casă, oprim totuși la o sesiune foto. După amiază ajungem la Ineu: Să vină Paștele! Să ne relaxăm! Dar, stai, nu încă, mai avem câteva drumuri :)

DSCF8384

Duminică: o luăm spre Tauț la deja tradiționala masă de Paște a finilor noștri. Vremea nu e prea bună, ba mai mult, la Tauț deja începe să plouă… și plouă. Noroc de oameni faini și apoi o poveste la gura sobei, așa ca de Crăciun, aaa, Paște, vreau să zic :)) În drum spre Tauț, alte mări galbene, dar parcă cerul și lumina ajută mai mult de data aceasta și pozele cu care m-am ales de aici îmi plac la nebunie. Gata, am decretat: Paștele 2014 a fost un Paște Galben… cu ouă roșii…

yellow

Luni: soare, splendid, îmi vine să stau să mă bronzez, dar nu prea am vreme, câteva vizite, apoi musafiri dragi, dragi. De asta îmi vor plăcea mereu sărbătorile la Ineu, că e cu și despre oamenii ăștia dragi. Or fi ele pe repede înainte, de fiecare dată, dar mă încarcă cu o energie pozitivă cu care mai apoi pot muta munții din loc (sper să reușesc și azi, că încep cumplit de devreme)… o vreme :)

DSCF8497

Mai vin poze galbene RPD, cât de repede posibil :) Voi cum ați petrecut de Paște și mai ales, pe unde? ;)

9 comentarii

  1. Hristos a inviat! Eu am petrecut la Borsec,in judetul Harghita, si m-am intors in Bucuresti prin Moldova, tot drumul avand astfel de campuri in jur. Extraordinare!
    O primavara frumoasa si usoara, Bia!

  2. Hristos a inviat ! Anul acesta am sarbatorit Pastele alaturi de copii si de prietenii lor. Chiar daca sambata a fost frig si a batut vantul destul de tare, totusi noaptea de inviere a fost minunata. Vantul si ploaia au stat si noi am putut primi linistiti lumina Invierii.
    A doua zi am fost la mormantul socrilor sa aprindem o lumina si sa punem flori. Iar pe drum ca si tine, am admirat campurile de rapita. Erau atat de vesele ca nu m-am putut opri sa la fotografiez.

  3. Frumoase campurile cu rapita. Sunt si pe aici o multime, fac peisajul tare colorat. Apoi vor urma macii, lanurile de grau, cele de floarea-soarelui … numai bune de pozat :)).

  4. eu am fost la Salas la bunica mea, dar si la noi duminica vremea a fost super urata, iar luni a fost o zi superba. m-am bucurat la maxim de sarbatori pentru ca am fost acasa si pentru ca am putut dormi :D

  5. Sunt divine campurile cu rapita. Prin imprejurimi am descoperit, acum cativa ani, si un deal de maci. Mi-as dori enorm sa il revad si sa ma topesc in el.
    Cand esti departe de casa, Pastele este, mai ales, nostalgie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.