Astenii și bucurii

Martie a avut niște weekend-uri de poveste, cu temperaturi nesperate, oboseală cât cuprinde și soare mai puternic ca baba iarna. Într-un fel neplănuit, dar liber consimțit, cel puțin o zi/weekend am încercat să o petrecem în natură, mai aproape sau mai departe de casă, dar la aer și lumină, să ne încărcăm ca niște baterii descărcate de tot. Între timp ne-am făcut și niște bucurii pe cât de mărunte, pe atât de importante, iar ce nu a reușit bucuria, a reușit astenia :)

Probabil cel mai lipsit de soare a fost weekend-ul trecut, dar l-am luat ușor și fiind călduț am pornit spre Feleacu să vedem Biserica ctitorită de Ștefan Cel Mare. Ce nu știam era că în apropierea acesteia se află o Mănăstire superbă de care nu am auzit în viața mea, dar al cărei interior a reușit să mă uimească bine de tot. Unde mai pui că pentru mine, Feleacu are o vibrație specială pentru că este un loc de unde te poți foarte ușor îndrăgosti de Cluj, văzându-l de undeva de foarte sus. Practic îl ai la picioare. Îmi place să numesc Feleacu un fel de Fiesole de România, un loc cu o panoramă superbă asupra unuia din cele mai frumoase orașe din țară (nu sunt subiectivă acum, îmi plac multe altele, dar Clujul e frumos rău). Nu-l ratați, mai ales noaptea, când facil îl poți confunda de pe Feleac cu orice mare metropolă de pe pământ.

Și că tot veni vorba de Fiesole (o așezare desupra Florenței, de unde orașul Renașterii se vede în toată splendoarea sa), una din cele mai mari bucurii ale acestei primăveri a fost cadoul de ziua mea, primit în avans cu peste jumătate de an :) Da, Clau s-a gândit că vreau să împlinesc 30 de ani la Florența. N-am cuvinte, așa că acum aștept să fac 30 de ani cu și mai mare nerăbdare, având în vedere că mă voi sărbători în orașul sufletului meu. Și din nou, nu aveam plan de Italia pentru 2014, ca în fiecare an, dar… A ales să-mi spună ca să mă pot bucura mai mult de ideea că atunci când voi schimba prefixul acela de care mulți se tem, noi o să fim acolo. Putea să fie și o surpiză de moment la fel de intensă, dar așa mă pot bucura în fiecare zi că știu de pe acum, că atunci voi fi în Toscana mea dragă :)

Cât despre astenie, deși nu o prea las eu să se instaleze, am avut parte de zile tare confuze pe fondul unui organism ce trebuia să se refacă după răceala de sezon, zile în care mi-am dorit numai să dorm și să vegetez. Nici azi nu-s mai brează, deși soarele e sus  pe cer, iar cerul e atât de senin! Așadar, bucurie completată de astenie, un melanj cu care se poate trăi în bună pace.

Simt peste tot miros de pomi înfloriți și miros de primăvara așa cum numai primăvara miroase: proaspăt, curat, plăcut. Vreau să văd înflorind așezări drăguțe, munți, dealuri și cetăți, vreau să mă vă pe mine înflorind pierdută pe străduțe cochete și să visez la destinații care îmi umplu inima de bucurie. Vreau să visez cu ochii deschiși sau chiar când dorm, căci uneori dând semne clare de oboseală, nu visez nici măcar noaptea. Vreau să (mi) se întâmple lucruri minunate și să le simt exact atunci când se petrec.

Nu știu cum stați voi cu astenia, dar am simțit eu așa, primăvara asta, că dincolo de orice astenie, se află o mai mică sau mai mare bucurie, pe sufletul fiecăruia.

sursa foto