A(u) fost odată ca niciodată, mai multe veri… de altădată. Și-a fost frumos și a fost bine, și acum sunt doar o amintire. (hai că are și rimă, zici că scriu într-un oracol, apropo vi le amintiți?) :)
- făceam plajă în curte, pe ciment și mă mutam după cum bătea soarele pe sub frunzele viței de vie ce trăiește peste curte cu mult peste ea am trăit eu în curte
- făceam plajă în grădină pe un petec de iarbă și savuram “Marile speranțe”, “Alice în țara minunilor” sau “La Răscruce de vânturi” și din când în când îmi luam câte o pară din pomul aflat la o lungime de mână distanță
- uneori stăteam cu ochii la cer și mă întrebam unde merg toți oamenii aceia aflați în avioanele ce trec pe deasupra mea
- jucam badminton pe stradă până schimbam 3 tricouri într-o zi și rupeam o pereche de șlapi pe lună, mami îmi zicea că mă comportam ca un băiețoi, dar nu-mi păsa :P
- stăteam până aproape de miezul de nopții cu prietenii afară, pe o bancă din care acum mai există numai o scândură, aveam atâtea să ne spunem!!
- mergeam la Criș să mă bălăcesc, niciodată să mă bronzez, nu-i înțelegeam pe cei care stăteau la bronzat când râul curgea lângă ei
- mă spălam pe față cu apă minerală că așa citisem într-o revistă că trece tenul mai bine peste vară :))
- mergeam la discotecă pe vremea când era la mare modă melodia “Ochii tăi“
- mă uitam la Sunset Beach, toată vara mama m-a zis că e o prostie, iar din toamnă a început și ea să se uite cu mine la serial (muhaha)
- mă uitam și la câte 5 filme artistice/zi/seară/noapte
- ascultam muzică și dansam ca nebuna în timp ce mă vedeam în ușa de la dulap, mă prindea miezul nopții și mă găseam neobosită
- a doua zi inevitabil mă trezeam după 10
- mă uitam la Cerbul de Aur, Festivalul de la Mamaia și cel de la Mangalia
- nu pierdeam US Open-ul nici să mă pici cu ceară
- mergeam la deal, nici nu mai știu de câte ori pe vară a fost recordul
- jucat cărți (cruce, kems, șeptic american), pe perechi, pe semne, ne mai certam, ne mai supăram, ne trecea în 5 minute (unora, cine știe cunoaște) :))
- ne jucam scrabble pe bancă în fața casei, până se mai pierdea câte o literă și o căutam ca apucații
- vorbeam despre băieți cu fetele și despre fete cu băieții (I always was a good listener) :D
- mergeam la film, la cinema, toată strada, se umplea un rând, ne mai certam cine să stea lângă cine
- alergam pe dolma Crișului ca să ne menținem în formă (de parcă nu era suficient cât alergam toată ziua)
- făceam clisă friptă pe stradă (slanină în băț), o mâncam cu ceapă pe pâine și stăteam la foc, din nou, până târziu…
- Ineul mi se părea un oraș mare
- nu-mi plăcea la Gurba la bunici, era prea fain la Ineu, la Ineu eram acasă și aveam prieteni, mulți, dar hei, îi mai am și azi…
Cred că pot scrie până mâine dimineață, fără să obosesc, despre verile în care nu se întâmpla nimic și oarecum s-a întâmplat totul… Nu mă înțelegeți greșit, mă simt bine, e bine să îți fie dor, e chiar foarte bine să-ți fie chiar foarte dor, pentru că asta înseamnă că a fost frumos și astfel vreau ca mâine să-mi fie dor de ziua de azi și tot așa :)
Peste fix 2 săptămâni sunt la Ineu. Mama, I’m coming home!
27 comentarii
Parcă am copilărit împreună :D, în multe din cele scrise de tine regăsesc acele vremuri. Uau, mergeam, da, la cinema, şi era o coadăăăă… În serile de vară veneau la bunici, la unchi şi mătuşi o grămadă de copii din tot felul de oraşe din ţară şi umpleam strada de jocuri nebuneşti, până târziu în noapte… Acum ori nu mai sunt bunici şi unchi ori nu mai sunt copii, fiindcă străzile sunt atât de pustii… :))) Da, ştiu, stau toţi la laptop… Hai că mi-ai amintit de scrabble, adoram jocul ăla! Şi nu mi-a trecut! :)
Mi-a mers la suflet articolul ăsta!
Așa mă bucur!! Oricum, dacă am fi copilărit împreună cred că ne-am fi înțeles :) Era o naivitatea frumoasă în felul cum trăiau copiii/adolescenții vacanțele cu 10-15-20 ani în urmă… Nu vreau să spun nimic de prăpastia generațiilor, dar mă uit la cei de la mine de la Ineu de pe stradă acum și mi se par atât de plați în ceea ce fac și în ceea ce vorbesc, că mă ia cu durere de cap.
Să-ți spun că într-o vară, de vreo 3 ani, le-am cerut o minge că aveam chef cu o prietena să jucăm volei. Normal că nu aveau minge, auzi, cum să aibă minge la… 11 ani :))
Daca era internet pe vremea aia iti mai ramaneau doar cateva liniute de enumerat… Copilaria presupunea multa joaca, iar vara era perfecta – si copiii de la oras erau adusi la tara la bunici, se faceau adevarate schimburi de experienta, se fabricau amintiri pe banda :)
Știu ce zici, m-am gândit de multe ori, totuși tind să cred că este și o chestiune de alegere, adică și pe “vremea noastră” puteam fi mai “cuminți” mai dezinteresați în a ne crea amintiri, am și eu cunoștințe care și-au petrecut copilăriile “în casă” și numai “stând cuminți”, da, poate au ajuns mai departe ca mine, dar nu aici vreau să ajung… :))
Eu, tu, mulți alții ne-am petrecut copilăria jucându-ne, descoperind lumea (aia mică, dacă vrei, aia de lângă casă, dar o lume, cel puțin o lume) și a fost CAPITAL… Azi lumile nu se mai descoperă, ele pur și simplu există, copiii și de sunt curioși ajung până la urmă să nu mai fie chiar așa de curioși :(
Mi-ai trezit amintiri cu articolul tau :)!
Se vede ca facem parte din aceeasi generatie, cam toate cele enumerate de tine le faceam si eu in verile de altadata. Doar ca eu ma scaldam in Mostistea (stiu, n-ai auzit de ea probabil, dar curge undeva la vreo 40 de km de Bucuresti:p). Ce vremuri!
Singura diferenta este ca au nu prea jucam carti :)).
Generatiile de astazi sunt altfel. Dar probabil si ei sunt fericiti in lumea lor, si probabil si ei isi vor aminti cu nostalgie peste 15 ani, vacantele “de alta data”.
Eu sper din suflet să fie fericiți “în lumea lor”, m-ar încânta maxim să știu că este așa… chiar dacă nu le înțeleg stilul :D
Ce frumos… M-ai facut sa imi aduc aminte si eu de zilele nesfarsite de pescuit, de plaja la Dunare sau la mare. O copilarie petrecuta doar afara, cu iesit dimineata si intrat in casa mult dupa culcatul gainilor, cu fotbal in fata blocului sau carti la umbra, intr-un cerc restrans.
Nici nu știi cât mă bucur că i-am făcut pe oameni să se bucure la rândul lor și să-și aducă aminte de copilărie :)
Sunt nascuta in ’92 si am avut parte de acelasi gen de copilarie. Parintii, din Bucuresti, m-au dat bunicilor in grija pana in clasa I, iar ei stateau in centrul Pitestiului. Pe o straduta de 4 blocuri cu mansarda si 2 nivele eram 35 de fete de aprox. aceeasi varsta si zece baieti. Nu cred ca am eu impresia, ca na, amintirile s-au mai estompat, dar am fost o generatie de fete. Dar compensam prin cat de baietoase eram. Bunicii sau parintii ne duceau sa tragem cu pusca pe la toate balciurile, asa ca sa te tii pistoale cu bile, prastii, cornete de celofan prin care suflam bile de hartie si tot felul de traznai. Cand era cald toti nu ne mai oboseam cu imbracatul, ne trageam slipii pe noi si sa te tii pistoale cu apa sau castroane cu apa aruncate in cap de la inaltimea bucatariei! Se crucea toata lumea care ne vedea pe acolo, in timp ce bunicii stateau la cate-o partida de sah, reparau Dacii sau plantau lalele in gradinita de langa geam. In capatul blocului aveam un teren de tenis, mingile zburau peste gard intr-o veselie si era aproape zilnic concurs “cine gaseste mai multe da ce porunca vrea cui vrea”. Jucam ratele si vanatorii, ne dadeam iarna cu sania pe Scoroboaia si mergeam cu rolele prin Trivale, iar in fiecare dimineata plecam toti in ceata, insotiti de cate cineva mai mare, sa hranim porumbeii din centru cu paine uscata. Iarna, cand era zapada cat mai mare, ne puneam cate-o mapa/revista/sacosa sub fund si da-i partie in jos pe scarile de la Zinca Golescu, cu grija sa nu ne calce masinile jos, fara grija ca degeram sau ne rupem oasele.
Verile mergeam la Dobriceni la strabunica mea, de Santa Maria aveam balciul fix in fata portii si vindeam struguri sutiti din via alor mei, elastice de par, guma de mestecat si diverse prostioare ca sa am bani sa ma dau in tiribombe de cate ori vreau. Plecam cu verii mei pe Ulmeasa la 9 dimineata si ne-ntorceam la 12 noaptea, cu borcanele puse de bunici in sacosa pline de zmeura, pe care o mancam dimineata cu orezul cu lapte si din care facea bunica mea, saraca, o dulceata de-ti statea mintea-n loc. Strabunica ne cocea noua, celor trei stranepoti, paine in vatra, direct in jar, si ne saturam de paine. Asa paine divina cum facea ea n-am mancat in viata mea altundeva…
Bunicii din partea mamei inca ii mai am la 33 de km de Bucuresti, asa ca inca merg pe acolo, nu atat de des pe cat mi-as dori, dar doamne, cate amintiri am si de acolo… prima oara am mers la discoteca la 12 ani, intr-un sat vecin, cu caruta… e genul de loc in care toata lumea stie pe toata lumea, inclusiv in ziua de azi se practica “autostopul”, adica daca vezi vreo caruta trecand in directia in care ai tu treaba, dai buna ziua, sari in spatele ei, spui al cui esti si cobori unde ti se-ncheie traseul sau unde tre’ sa faci prima la stanga, nu la dreapta. Am mers la camp, prin gropi, pe aripa tractorului sau chiar pe acoperisul lui; vara toata distractia oscileaza intre garla, strada cand se lasa seara si mersul la varza, o doamne, mersul la varza! Stai in fund pe utilaj si pui rasaduri, te tropaie tractorul pe bucatile de drum dintre tarlale, si daca nu se incinge o veselie condimentata cu chiote si chiar huiduieli, date de nepriceperea tractoristului sau de ultima barfa suculenta de pe radio sant!…
Bine, cand aveam eu 10-12 ani nu erau atatea ATV-uri, scutere, douaj de oameni din sat aveau internet si tin minte cum scoteam seara de seara televizorul pe pervaz ca sa vada toate babele, mosii, copiii si gura-casca din fata portii, de pe patura, ultimul episod din Clona, pentru romantici, Buffy The Vampire Slayer sau, culmea modei de la Bucuresti, filme aduse de la Bucuresti pentru CD-player conectat la tv-ul cu tub!…
Ce poveste frumoasă draga mea :* >D< Și mi-ai adus aminte și de jocurile pe care le jucam când eram mici... ufff... Rațele și vânătorii, vai, aș mai putea scrie cel puțin un articol :)
O copilarie frumoasa, plina de activitati interesante. Asa cum e si normal sa fie. Jocuri, miscare, aer curat. Imi doresc ca si copiii mei sa aiba parte de asa ceva. De veri cu ziua cat de lunga si jocuri cat incape.
O copilărie fără joacă este o copilărie pierdută :(
Vacantele de altadata sau de acum. Este o problema de alegere dar si de contextul in care viata te aseaza. Vacantele traite la bunici sau in fata blocului cu ceata de copii, la garla sau la strand, alergand pe ulita satului sau dand ocol cartierului. De citit, citeam daca doream dar si pentru ca aveam de facut caietul de lecturi “oligatorii” si parintii nu ne faceau lectiile niciodata. Daca doream activitati “extrascolare” mergeam la cercurile de la Palatul pionierilor, pentru sport mergeam la cluburile sportive care aveau o gramada de grupe pentru elevi. De ce am fi stat in casa? Poate pentru ca erau ore cand nu aveam voie sa facem zgomot intre 12 si 16 si oricat ar parea de ciudat, noi copii chiar le respectam. Cartierele toate erau pline de copii care se luau la intrecere, care invententau jocuri noi sau descopereau “oportunitati” noi de joc: vreun santier nou deschis numai bun de explorat, un strand nou deschis sau copii necunoscuti veniti in vizita la verisori . Doamne, daca ne ajungea timpul vreodata, in vacanta! Ce televizor, la Cinema!
Ce frumos… sunt sensibilă la orice poveste ce vine din altă copilărie decât a mea sau din una care se aseamănă cu a mea… :)
eram fana inraita Sunset Beach, abia asteptam sa se faca 7 sa inceapa filmul.
frumoase vremuri, aveam mai multe hobby-uri decat am acum!
Cred că suntem un fel de “generație Sunset Beach” :))
memories…si noi avem o casa, in Arad, unde am stat cativa ani din copilarie si stateam ft mult verile pe acolo. citeam in gradina si stateam la soare :)) sau aveam petecul meu de gradina unde puneam ce imi traznea
si acum imi place sa ma duc la casa si sa coc vinetele pentru pus pe iarna la congelator. au alt gust la focul facut in curte :))
mergeam cu bitzi prin hartoape si veneam sparta in genunchi:)
Vai, deci despre genunchii mei ferfeliți fac alt articol, eu mă și mir cum de mi-au rămas întregi :))))
eu am ramas cu sechele dar nu de atunci ci din liceu de la un meci de baschet. oh well…
:)
“Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm” – George Bernard Shaw
Cât de frumos și de adevărat ! :)
Deci, pe 10.08, ar fi super o iesire, dacă sunteţi şi voi de acord, că noi numa`atunci putem! Dacă e OK, dă iama prin ţară, poate mai sunt doritori de ieşire la iarbă verde! Cheers! ;)
Lămurit ;)
Vai, ce postare frumoasa, ce amintiri induiosatoare! :) <3
Eu sper in fiecare an sa simt in vreo dimineata mirosul din verile acelea de vacanta, cand ieseam in spatele blocului si era liniste si verde si deja zapuseala, iar in cateva minute strada se umplea da galagie, ca era de ajuns sa strige cineva ca a iesit afara :) Si nu ne mai saturam de joaca, si de alergat, si de certat, si de impacat si de pus tara la cale. Si de ras…
Si eu ma uitam cand eram mica la televizor, destul de mult, si tare imi placea. La festivaluri, la seriale, la desene animate si la campionatele de gimnastica. Bine, cand erau olimpiadele de vara ma uitam cam la tot :)
Abia asteptam și eu Olimpiadele de vară (Barcelona 1992 a fost prima pe care am văzut-o), erau de vis pe vremea aia (mai faine ca și acum) :D
Mă bucur că ți-a plăcut articolașul ăsta scris din inimă. Te pup :*