3 martie 2013 | Bialog

Primul weekend după mai bine de o lună…

… în care am stat exclusiv acasă s-a rezumat la mult ceai (am pierdut numărul cănițelor și felurilor de ceai savurate), la 2 cărți începute, la câteva episoade din Rick Steve’s Europe (episoadele despre Paris), destul de mult scris și sentimentul că parcă n-am chef să mai plec momentan niciunde, cel puțin nu în martie (să vedem cât mă ține). De fapt, aștept cu nerăbadare momentul când o să mă plimb pe aici pe la mine, pe la colțul ierbii și eventual o să merg să cercetez cum pot urca în cele două turnuri de la cele două catedrale ale Clujului (am avut vreme să mă gândesc la asta azi). Vreau să vină vremea cu adevărat frumoasă, soare plin și verde crud.

Și pentru că mi-au venit cărțile de la Meteor Press, am început și a treia carte. Se numește Rădăcini Nomade de Pius Alibek și începe într-un mare fel. Cred că e momentul să mă retrag cu ea în brațe undeva către pat… iar vouă să vă urez de mâine, o săptămână bună.

Pământul care ți-a învăluit rădăcinile tinere le-a legat de sufletul lui și s-a topit în sângele tău. Îl vei iubi întotdeauna.

Mama care te-a purtat în pântece te-a adăpostit în întunericul dulce, ferindu-te chiar și de lumină. O vei iubi de-a pururi.

Răsfiră-ți rădăcinile. Păstreză-le în suflet. Poartă-le cu tine, așa cum mama nomadă duce în spinare cea mai iubită ființă. Abia atunci întreaga lume va fi pământul tău.

Părăsește pântecele. Deschide ochii și privește mama. Abia atunci o vei cunoaște pe de-a-ntregul.

Nu privi doar pe fereastră. Deschide ușa, smulge-ți rădăcinile și înalță-te în zbor. Abia atunci vei avea libertatea de a iubi toate ținuturile, toți oamenii.

Rădăcini nomade este volumul de debut al autorului Pius Alibek, va urma cu siguranță recenzia. Sunt abia la pagina 72 :)

foto

Două destinații de iarnă frumoase în orice alt anotimp

03.03.2013… primăvară, să nu mai aud de iarnă și totuși anul acesta m-am bucurat de ea. Fusei la Straja, apoi m-am dat cu mașina prin România înzăpezită și nu în ultimul rând, chiar weekendul trecut, am zăcut (pentru că voi recunoaște, a fost un weekend de zăcut) la Stâna de Vale. Iarnă, zăpadă… destul de frig că doar toate-s la munte, dar foarte plăcut, căci după cum am mai spus multe poți face iarna la multe, chiar dacă nu te dai cu schiuri, placă sau patine.

Azi vreau să vă vorbesc despre Stâna de Vale (ca să nu dea iarba și să nu se mai potrivească în peisaj) și despre Cavnic, văzut și savurat anul trecut la final de februarie, dar din cauză că a dat iarba și eu n-am ajuns să povestesc, n-am mai zis nimic. Nu le compar, nu le disec, vă spun doar că se potrivesc pentru vizită în orice anotomip. La mine o să le vedeți înzăpezite, dar cu alte ocazii, pe când am fost mai mică, le-am văzut și sub soare și caniculă. Oricum sunt două stațiuni de munte care merită weekenduri întregi pentru relaxare și hoinăreală, dar să le luăm pe rând:

Cavnic (Maramureș)

Mi-am “rupt” spatele și m-am întors plină de vânătăi de abia m-am mai mișcat câteva zile după, dar a fost un weekend atât de plin și atât de “cu viață” încât nu am să-l uit niciodată. Am descoperit practic, datorită lui cum este la munte iarna, cum e să redevii copil dându-te cu toate nebuniile care sunt puse acolo la dispoziție.

Ne-am cazat o pensiune micuță, de familie, Pensiunea Azara (așa se numește fetița familiei și recunosc că îmi place numele la nebunie). Am avut o cameră cu vedere spre oraș și am găsit spectaculoasă preveliștea, mai ales dimineața când ceața se risipea și lăsa loc soarelui. Câteva din acele fotografii sunt chiar reușite.

Pârtiile sunt frumoase și pline de schiori. Am urcat pe jos pârtia și a fost un sentiment minunat. La fel am și coborât-o, căci pe margine se putea. Astfel că nu m-a mirat acea cumplită febră musculară de după. Oboseala de la munte nu se compară cu nimic, iar aerul puternic care îți umple plămânii este de nota 20.

În orice alt anotimp peisajele sunt deosebite. Peisaje ca la munte nu găsești pe toate plajele pământului. Îmi place enorm marea, dar nu voi uita niciodată că muntele a fost prima mea dragoste de vacanță.

Stâna de Vale (Bihor)

Vreau să cred că a fost ultimul weekend de iarnă de anul acesta și că l-am petrecut cum nu se putea mai bine. A nins, a fost soare, a fost fantastic. Am lenevit, m-am plimbat, nu m-am obostit peste măsură ci din contră am evadat din cotidian fără să mă întorc mai apoi brusc la realitate. O fost un weekend care m-a bucurat și de care nu o să uit în grabă.

Ne-am cazat la Hotel Iadolina și chiar ne-am simțit minunat. Dovadă stă și faptul că am petrecut timp în interior, ceea ce nu puteam face dacă nu ne conveneau condițiile. Am terminat două cărți, am văzut un film bun, un documenar, am putut să scriu în liniște și mai mult decât asta, am putut să stau liniștită și să privesc cum ninge și cum brăduții tresar sub greutatea zăpezii.

Din punct de vedere al sporturilor de iarnă, Stana de Vale nu este o stațiune foarte dezvoltată, dar din punct de vedere al liniștii, o prefer altora de genul Straja sau celor foarte aglomerate de pe Valea Prahovei. În plus obiective ca Izvorul minunilor sau Mănăstirea Stana de Vale sunt accesibile oricui. Pentru mine a fost o reală plăcere doar să mă plimb și să fac poze. Mulțumesc cu această ocazie ghiduri-turistice.info pentru aceste zile de final de iarnă.

Până în prezent am văzut această locație mai mult pe timp de vară și mi s-a părut mereu frumoasă, încă din copilărie. Ceea ce pot spune este că puțin mai dificil ar fi accesul, pe care îl văd greu realizat dacă nu ai o mașină. Nu știu cu ce altceva ai putea ajunge în zonă dacă mergi altfel decât într-o excursie organizată.

Una peste alta, fără un plan prealabil, iarna asta am cam petrecut la munte cu mult peste alți ani. România sub zăpadă e primitoare, mai mult decât spun cârcotașii, ba exact cum îmi place mie să spun România merită descoperită. Nu mă pun să o compar cu stațiuni de munte din Italia, Franța și Austria, pe care le-am văzut în poze ce-i drept și mi se par de altă ligă, de fapt nu compar, doar constat și culmea (nu?) nu-s dezamăgită :)