Sâmbătă am profitat de cele 15 grade de noiembrie cu soare și cer aproape senin și am ieșit cu o prietenă la o plimbare de mai două ore prin Grădina Botanică “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. Știu că au fost ani (ca anul trecut de exemplu) când ajungeam în repetate rânduri în grădină, mai cu un musafir, mai cu doi, mai vara, mai toamna. Dar anul acesta, sâmbătă a fost prima data pe 2012 când am călcat în Grădină și pentru prima dată, peste toate, așa de târziu în toamnă.
Am mai fost pe 1 noiembrie 2008, în rest perioada mea de a aborda gradina a fost aprilie-septembrie. Am văzut-o în toate anotimpurile, mai puțin iarna, acoperită de zăpadă, dar sper ca în iarna ce va veni să vă încânt cu poze din Grădina înzepezită. Știu că săptămâna trecută v-am arătat poze de la Jibou, am lăudat Grădina de la Jibou și aproape că am spus că este cea mai frumoasă din lume deși n-am văzut-o decât pe ea și pe aceasta de la Cluj. Însă nu am dorit deloc să o pun pe asta din Cluj într-o lumină proastă, mai ales că nu merită. Între cele două grădini nu prea sunt termeni de comparație pentru că sunt foate diferite și pentru că e ca și cum ai încerca să compari Parisul cu Roma, frumoase ambele, dar niciodată Le Tour Eiffel și Il Colosseo nu vor face parte din aceeași poveste.
Azi vreau, pe lângă fotografiile pe care vi le-am pregătit pe picasa (și pentru cei mai puțin interesați de imagini, 6 aici), să vă spun câteva chestii interesante despre această Grădină și să vă fac să vă doriți să o vizitați. Faptul că merită cred că e de la sine înțeles, e o oază de verdeață într-un oraș aglomerat, este un parc mare, îngrijit, inedit și înainte de toate un loc unde în sezoanele calde poți sta să citești, să te plimbi agale, să înveți sau… să te îndrăgostești, dar pe lângă aceste, pe care sunt sigură că le-ați avut în minte, ar mai fi:
- e unul dintre cele mai importante obiective turistice din Cluj, nu veni la Cluj dacă nu ai de gând să o vizitezi (în orice sezon)
- este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj
- conține peste 10.000 de specii de plante din toată lumea
- este împărțită în grădini tematice cum ar fi Grădina japoneză sau Grădina romană
- serele imense vă transportă în lumi tropicale
- se poate urca în turnul de apă, de unde nu doar Grădina se vede fanstastic ci se obține și o superbă panoramă a Clujului
- se mai pot vizita în incinta ei: Muzeul Botanic, Biblioteca Botanică și Herbarul Grădinii Botanice – cel mai mare din România
- în orice sezon câteva specii de trandafiri vă vor surprinde încă de la intrare
- în iunie și iulie mirosul trandafirilor și multitudinea lor sunt imposibil de ratat
- toamna târzie vine cu niște cuvoare de frunze inimaginabil de frumoase
- imposibil să nu remarci discrepanța dintre agitația Clujului și liniștea Grădinii
- mulți studenți vin aici să învețe (Gradina e la doi pași de Complexul studențesc Hajdeu)
- Grădina este chiar lângă Institutul oncologic, puteți vedea des persoane bolnave, dar nu e ceva de speriat, ba chiar e îmbucurător să știi că oameni nu tocmai veseli vin să își mai uite din griji mirosind flori și ascultând natura, avem ce învăța de la ei
- este și un loc în care des poți vedea multe mirese care vin la ședințe foto, chiar în ziua nunții sau la o sesiune “Love the dress”
- biletul costă 5 lei pentru adulți, dar copii și studenții au 50 % reducere pe baza carnetului de lev/student
- TOȚI studenții/masteranzii/doctoranzii și angajații UBB au intrarea liberă pe baza legitimațiilor
- se poate face abomanențe de intrare anuale, semestriale ori trimestriale
- pentru alte evenimete se percep taxe suplimentare (de exemplu nunți ori alte sesiuni foto în interior)
- Grădina se poate vizita ZILNIC între orele 8 și 19, iar serele între orele 9 și 17
- DATE DE CONTACT:
- RO-400015 Cluj-Napoca
- Str. Republicii, nr. 42
- Tel: 0264.592152
- e-mail: grbot@grbot.ubbcluj.ro
Toamnă zău că eu aș vrea să mai rămâi, deja ai întrecut-o în frumusețe pe cea de anul trecut, deși eu anul trecut am zis că toamna e ca o vară, a fost lungă, a fost colorată, a fost caldă și a fost foarte diferită de toate celelalte toamne pe care le-am trăit eu la Cluj. Nu știu ce ai vrut să demonstrezi anul acesta, dar eu vreau să mai rămâi, să intimidezi fulgii, vântul și frigul, să-i faci să se sperie de frumusețea ta și să stea în așteptare măcar până în decembrie, mai vreau o lună de culoare, mai vreau un strop din speranța cu care te agăți de orice rază de soare, mai vreau… și cred că e primul an când vreau să mai rămâi măcar puțin. Deși știu că vei pleca tare curând…
14 comentarii
Cand am mers prima oara in Gradina Botanica eram un copil si mi-a placut extrem de mult pentru ca am vazut-o vara, plina de trandafiri si miri si mirese ajunsi acolo la poze. Imi amintesc ca mi-a placut extrem de mult si stateam eu si imi imaginam ce frumos e sa ai un iubit cu care sa te plimbi pe acolo :) Apoi am vazut-o cand deja eram mai mare si aveam un iubit cu care m-am plimbat toata ziua prin Gradina Botanica si nu am ratat nimic.. E unul din locurile care mi-au ramas la suflet din Cluj. Mai am cateva:D
E cunoscuta ca fiind una dintre cele mai faine gradini botanice din tara. Sper sa am ocazia sa o vad intr-o zi, mai ales toamna. Foarte faine fotografiile,colorate, calde…
ai facut o baie de frunze :) imi place podul ala rosu
Este locul meu preferat din Cluj-Napoca, chiar că nu s-a întâmplat să ajung prin oraş şi să nu merg în Grădina Botanică. Şi a fost o perioadă când mergeam în Cluj aproape în fiecare săptămână, aşa că nu pot spune că nu am pierdut vremea pe acolo, mai ales în Grădina japoneză! :) Dar ce minunat era de fiecare dată! Superbe fotografiile! Mi s-a făcut dor :)
@Cris-Mary: și eu am văzut-o prima dată în vara lui 2004, plină de trandafiri, trandafirii au ramas de atunci ceva special, in acea “excursie” la Cluj am primit de la Clau un trandafir bordo (NU din Gradina, evident) și l-am presat, și azi îl mai am :)
@Larisa: mersi frumos, da este una dintre cele mai faimoase grădini în țară, e superbă :)
@Miky: daaa, baie de frunze, asta era și ideea :) Mi-a plăcut :))
@Mira: acum de ce nu mai vii așa de des să te cunosc și eu? :)) Te astept oricând, să știi ;)
Foarte frumoase pozele din articol, “dau o fuga” pana in picasa sa vad tot, sa nu imi scape nimic!
@Ramona: mulțumesc frumos :*
Daca arata asa bine toamna, in aprilie-mai cred ca e de-a dreptul superba!
Mi-a amintit inevitabil de cea din Bucuresti care a ajuns intr-un stadiu jalnic, cu ronduri de flori sarac amenajate si tufisuri de maracini ce-au napadit exponatele… Am inteles ca va urma o actiune de ecologizare ceea ce presupune ca s-a umplut si de gunoaie :(
Eu am vizitat-o chiar anul acesta, prin vara, şi mi-a placut mult, chiar e unul dintre locurile de vazut neaparat in Cluj :)
http://zambetsisanatate.wordpress.com/2012/07/25/miercurea-fara-cuvinte-gradina-botanica-din-cluj/
Acum cred ca arata si mai frumos, in culorile toamnei.
Desi am ajuns de mai multe ori la Cluj inca nu am ajusn sa fac o vizita. Data viitoare merg special pentru aceasta.Din poze pare superba!
Ce dor mi-ai facut Bia! Locul unde mergeam ca studenti sa invatam, apoi unde m-am plimbat cu copiii de multe multe ori…ah ce amintiri frumoase…mersi!
@Claudia: eu zic că cel mai frumos e in iunie/iulie la Cluj in Grădină :) Îmi pare tare rău și mi-e ciudă să aud asta despre cea din București :((
@Andra: o să citesc și la tine, nu știu dacă arată mai frumos acum, dar acum este tare fotogenică :)
@Adriana: te rog, sunt sigură că o să-ți placă :*
@Salmi: te creeed!! cu mare plăcere, am știut eu că este un subiect care îi va atinge pe mulți ;)