Probably the best quote in the world şi altele de weekend

Eu cred că, tocmai, măreţia vieţii nu e să-i joci în picioare pe cei din jur, frumuseţea este să-i faci să crească, să fie tot mai buni şi mai puternici cu ajutorul tău, datorită ţie. Şi câtă recunoştinţă se poate întoarce asupra celor care ştiu să dăruiască şi să-i facă pe cei de lângă ei să devină ceea ce-şi doresc!” (Alice Năstase)

Duminică noaptea pe tren, pe un tren în care am stat 9 ore de zici că am traversat Antlanticul nu România, am început o carte, o altă carte. Îmi exprimasem eu dorinţa de a face o călătorie lungă cu trenul în care să citesc şi uite că s-a potrivit de nu m-am văzut. În primă fază terminasem Eseurile de îndrăgostit ale lui Alain de Botton şi apoi primind cu împrumut (că mai nou se pare că numai cărţile împrumutate mă prind) cartea Noi suntem zeiţe a lui Alice Năstase, am început să o citesc frenetic. Lângă mine s-a aşezat un tip cu muuulte piercing-uri şi cu o carte din care mi se părea mie că citeşte îngrozitor de încet, era o carte din BPT ediţia veche din care sigur avem fiecare în bibliotecă măcar câteva volume. Nu am reuşit decât să văd că în titlu avea şi cuvântul femeie… dar sunt convinsă că altfel este o carte profundă happy

Dar să încep cu începutul. Plecarăm vineri de la Cluj/ Cu busul cel de 10/ Şi nu-i era zău nimănui/În piept inima rece… Eeee, profa mea de română din generală ar fi mândră. Nu vă spun (încă) în ce oraş din ţară am aterizat căci iar o să vă supăr că nu am dat de ştire, dar vă rog să mă scuzaţi, am fost la un botez şi numai pentru asta am dedicat tot timpul, a! şi pentru o cafea cu vară’mea care “întâmplător” s-a aflat şi ea (de un an deja) în oraşul în care poposisem.

A fost un weekend lung, plin, intens, obositor dar foarte mulţumitor. Am cunoscut oameni fizic noi, dar de fapt nici nu ştiam cu cine nu am apucat să mă văd face to face căci în esenţa lor toţi în păreau cunoscuţi de o eternitate şi jumătate. În centrul tuturor manifestărilor de weekend s-au aflat copiii, mai mici, mai mari, mai de botez, mai de făcut primii paşi prin lume, mai de scos primele cuvinte, mai de inaugurat primele căzături şi “buba” prin diverse locuri happy Am fost înconjurată de copii cu moţul tăiat sau nu, dar cu suflete curate şi plini de viitor. Nu am mai privit de multă vreme copiii aşa de aproape şi niciodată mai mult ca weekendul trecut nu am realizat mai bine cât de plini de viitor sunt copiii, înţeleg din ce în ce mai bine de ce un copil schimbă totul, înţeleg de ce e important să nu-l faci pentru tine ci pentru a crea fiinţa aceea nouă, acel viitor nou. Înţeleg şi de ce faci un copil cu un om pe care îl iubeşti, şi nu cu unul la întâmplare (deşi se cunosc cazuri) pentru că în felul acesta îţi trimiţi povestea de dragoste mai departe, plantând-o inevitabil în viitorul altcuiva. Ştiu că părinţii mei nu m-au făcut pentru ei, pentru a-şi pune ecografia 3D sau 4D, inexistentă pe vremea aceea, la avatarul de la Facebook, inexistent pe vremea aceea, dar ştiu că într-un fel poate mărturist sau nu, m-au făcut ca povestea lor de dragoste să nu se termine odată cu ei ci să o prelungească cu mine, cel puţin cu mine. Şi azi, când unul din ei nu mai e, poate eu sunt cu atât mai valoroasă.

Dar nu ştiu de ce divaghez, azi am tendinţa asta, după ce ieri n-am fost capabilă nici să aleg câteva poze, iar pe mine asta cu pozele ma ţine trează, sortez poze şi după zile întregi de hălăduială prin oraşe sau pe câmpii ori dealuri, vizite lungi şi solicitante şi uite că nu am putut să o fac după un botez intim şi minunat. Probabil trebuie să mă mai liniştesc psihic puţin.

Revenind la citatul din Noi suntem zeiţe; am văzut o fină legătură între el şi tot ce am trăit în weekend, am văzut o legătură în mai multe faze, în mai multe momente, am văzut o legătură între mine şi cei pe care a trebuit să-i cunosc, dar şi între mine şi cei care au trebuit să mă cunoască. Legătura aceea fină, firul acela ce abia poate fi zărit şi niciodată de toată lumea, a părut că se desprinde în mai multe fire şi fiecare duceau cu ele zâmbete. Pe acele fire îi vedeam zâmbind şi încurajându-mă pe cei care m-au ajutat să cresc, pe cei care mă ajută în continuare, dar şi pe cei care, ŞTIU şi nu mă întrebaţi de ce ŞTIU, că mă vor ajuta pentru totdeauna. Şi vreau cu ocazia asta să le mulţumesc şi să vă îndemn şi pe voi să le mulţumiţi celor care au făcut-o pentru voi. Nu există om care să nu aibă nevoie de ajutor şi nu mă refer desigur la lucrurile materiale. Cine spune că nu are nevoie de ajutor cred că este un om trist, mai trist decât lumea întreaga, a te lăsa ajutat înseamnă a lăsa pe cineva să-ţi privească în suflet şi să ţi-l măngâie aşa cum poate şi a te ajuta să-ţi pui sufletul pe acelaşi drum cu tine sau pe tine pe acealşi drum cu sufletul. Odată ce ai făcut asta, o să poţi face şi tu la rândul tău asta cu alţii şi nicio altă mulţumire sufletească nu va mai mare. NICIODATĂ! Cât despre cei care îi joacă în picioare pe alţii… am senimente prea paşnice azi că să mă las lezată fie şi de simpla, banala şi trista lor existenţă.

E Octombrie deja, luna tristeţilor şi iubirilor mele, poate asta e explicaţia suficientă a weekend-ului ce a tocmai a trecut.

 

You may also like

5 comentarii

  1. “m-au făcut ca povestea lor de dragoste să nu se termine odată cu ei ci să o prelungească cu mine”…ce frumos scris Bia! Frumos si miscator pe alocuri articolul acesta. Plin de emotii…

  2. @Monica: multumesc draga mea kiss

    @Larisa: da, aşa a ieşit, când am început să scriu nu ştiam exact ce îmi vine, am pornit de la citat şi cred că s-au mişcat câteva chestii în mine big grin Se mai intampla, mersi kiss

  3. Bia, ai dreptate cand afirmi cat viitor au copiii. Dar e f usor ca viata sa se depene si viitorul sa se transforme in ratari. Parintii sunt f importanti si nu in sensul ca trebuie sa isi puna odraslele sa faca mii de lucruri, cursuri, scoli, etc., cat sa ii iubeasca cu adevarat. Este calea cea mai sigura ca viitorul sa devina o implinire frumoasa.
    Sunt iarasi de acord cu tine ca unii oameni ne ofera enorm in viata si multi nici nu stiu. Un model, un fel de a vedea viata, un gand sau o vorba buna, sunt multe feluri de a darui. Deseori ma intreb de ce sunt oamenii rai si imi zic ca asta e o risipa uriasa.
    Un articol frumos, pentru suflet.

  4. @Mirela: multumesc de aprecieri, draga mea… da, am citit ceva suferinta in randurile tale si stiu ca ai dreptate, stiu ca uneori viitorul luminos se poate prabusi grav şi de multe ori nu are cine sa te prinda… iar tu inca nu ai invatat sa zbori sad

Lasă un răspuns la Mirela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.