… despre posibilitatea unui an liber :)
Nu este ceva foarte original, multi vorbesc despre asta (chiar si eu la mine am mai amintit in unele articole) iar destul de multi chiar pun in practica aceasta idee. Înainte sa vin sa va intreb pe voi dacă v-aţi încumeta la asa o experienta (desi multi depasesc acest an, transformandu-si multi alti ani in calatorii prin lume), vreau sa expun si eu parerea mea… continuarea acestui guest post pe care l-am acceptat cu mare drag, o puteţi citi aici :)
4 comentarii
Daca ne intrebi de parere, uite ca mi-o dau si eu :D. Nici nu ma impresioneaza cei care o fac, nici nu-i conisder nebuni :). Imi este perfect indiferenta genul asta de initiativa, la fel cum imi e indiferent ce mobila de bucatarie aleg, sau ce cancer are soacra din dotare. Nu mi se pare nici laudabil nici condamnabil. Pe mine unul nu m-ar tenta, dar nu din cauza considerentelor expuse de tine si nici din lipsa de curaj. Mie imi place sa am slujba. Ma face sa ma simt bine cu mine. Ma responsabilizeaza si am nevoie de genul asta de responsabilizare fiindca din mai multe motive eu nu-s fortat sa am o sluba sau cariera. Asadar e bine si disciplinabil sa o am. Zilele libere sunt multe in Elvetia si mi-au satisfacut mereu pofta de aventura. Cred sincer ca dupa cateva saptamani (sa zicem peste 5) de nomadism m-as plictisi (oricat de palpitanta ar fi excursia). Asta ca sa nu mai vorbim ca celalalt gen de chestii sabatice stil cantonarea pe o plaja la soare cu cocktail in mana timp de un an de zile m-ar omora de-a dreptul :P. Eu cred ca chestia cu anul sabatic e o moda copiata cu intarziere in Est de la anglo-saxoni. Mai cred ca daca totusi e sa fie incercata trebuie facuta la timpul ei, cum de altfel o fac anglo-saxonii. Adica fie dupa terminarea liceului, fie dupa terminarea facultatii fiindca mai tarziu un an de zile iti rateaza cariera in multe domenii. Sigur, daca esti profesor de “ceva” nu prea-i drama, dar de cele mai multe ori o pauza de un an, dupa inceperea carierei, e fatala. Mai cred ca de foarte multe ori, la majoritatea (si subliniez majoritatea, adica nu toti) adultilor care tanjesc dupa un an sabatic, dorinta asta arata ca au cam ratat in cariera si au nevoie de o pauza de reorientare (de asta multi nu se intorc). Sunt convins ca daca am face o statistica am vedea ca majoritatea nu erau fericiti la locul de munca. E un pic o reactie infantila din partea astora, un anumit gen de fuga de responsabilitate. Pe vremuri se duceau la manastire. Pe scurt nu ma umplu de respect sau uimire cand aflu ca cineva isi ia un sabatic sa calatoreasca. Consider ca e probabil un fel de terapie si omul e liber sa se trateze si sa traiasca cum doreste.
Cand ziceam “Imi este perfect indiferenta genul asta de initiativa, la fel cum imi e indiferent ce mobila de bucatarie aleg, sau ce cancer are soacra din dotare.” ma refeream la legerile si viata altora altii. In privinta mobilei mele de bucatarie si a soacrei sunt foarte direct interesat si particip cu aplomb :D.
Vladimir, inteleg perfect ce spui si in mare parte iti dau dreptate. Mai ales în directia cu anul sabatic si “cantonarea pe o plaja la soare cu cocktail in mana timp de un an de zile care m-ar omora de-a dreptul” si pe mine… :) Pe de alta parte si treaba cu ratatul carierei e o treaba serioasa, asta in cazul in care faza cu cariera e tot ce iti doresti de la viata. Aici este o alta discutie: ce inseamna de fapt cariera si cati oameni chiar ajung sa o aiba? Multi au impreisa ca jobul in care se complac si la care trag pana mor (unii chiar mor!) e cariera vietii lor si marea lor realizare. Cand de fapt, este pe naiba!!! Asa au ei impresia, ca de altceva nu au fost capabili in viata. Unii, nu ca nu-si iau liber un an de la acesta “cariera”, dar nici nu-si iau cu anii vacante sau weekend-uri libere de dragul “carierei”, ca mai apoi cineva sa-i dea afara, iar ei se sinucid… ori ajung in pragul pensiei fara familie, copil, catel, fara nimic si evident cu o viata consumata pe degeaba si cu regrete cat China medievala :P
Normal, mai sunt din aia care chiar au o cariera de neratat, dar nu despre ei vorbesc, oricum ei sunt cei putini care nu merg mana in mana cu acest subiect.
In alta ordine de idei, mai mult sau mai putin bune, inteleg faptul ca unii nu-si doresc acest an sabatic pentru nimic in lume, pentru ca sunt foarte multumiti de calatoriile pe care oricum le pot face, adica isi pot lua liber de la job cam cand doresc, pot pleca in 3-4 vacante pe an (si cand spun vacante, depasesc o saptamana) etc. Insa cei mai multi oameni pe care ii stiu eu (in Rom), lucreaza un an pentru 2 saptamani amarate, de concediu, in care din banii pe care ii castiga nu-si permit sa plece nici macar un weekend undeva, pentru ca au rate si alte datorii. In alea doua saptamani eventual aduc imbunatatiri la casa, curatenii generale amanate luni de zile pe caz de job sau oboseala data tot de job si in cel mai sublim dintre cazuri dorm pentru a se reface si a se intoarce cu forte proaspte in campul “minat” al muncii :) Ceea ce al dracului de trist, ca-mi vine sa si plang de ciuda… Noroc ca nu-s in situatie, desi pana in acest moment putea fi in situatie, insa am refuzat-o cu indarjire :))
P.S. Am vazut pozele voastre de la Capul Nord… aceala este un loc în care visez asa de frumos ca voi ajunge si eu candva… insa sper sa nu astept anul sabatic pentru asta :)) Distractie pe mai departe. Imi place excursia voastra, sper sa si povestiti despre ea. Pe Kadia ma bazez :D
Mie mi se pare ca exact tipii pe care-i descrii tu sunt “tinta” anului sabatic si ajung sa-l practice. Adica persoane care lucreaza zi lumina 50 de saptamani pe an (gen sistem bancar, avocati, functionari..etc). Astia traiesc cam pe la 30 de ani un moment de epifanie in care realizeaza ca “ce-au facut cu viata lor” si ca in genere invart “nimic” ca sa faca “nimic”. Fiindca au si bani (au lucrat zi lumina :D), isi iau an sabatic. Dar astia categoric nu-s multumiti de viata lor si cauta reorientare. Dupa ce ies din rutina si dau de gustul libertatii nu mai vor inapoi (cine ar mai vrea? :D).
Cealalta categorie de care spui si care oricum lucreaza zi lumina pe nimic, aia nu vor an sabatic. Vor masina, saltea, televizor de plasma, computer. Fiindca ei saracii nu si-au satisfacut necesitatile bazale inca. Trebuie sa fii relativ spre varful piramidei nevoilor ca sa-ti pui problema existentiala “ce fac eu cu viata mea” si sa doresti an sabatic si reorientare in cariera :). Cand vanezi pret scazut la capsuni, nu-ti arde de an sabatic.
Acum marturisesc ca nici eu nu ma refeream la bancheri/manageri/functionari cand ziceam de cariera :)))). Adica am gandit cam unilateral :D. Toata explicatia de mai sus este ca sa nu ies foarte tavalit din discutie :)).
P.S: Foarte-foare bine gandit, la Kadia e speranta :P. Am sa scriu si eu despre anumite momente mai ales, dar nu intr-un stil clasic de blog turistic, ca nu pot :D.
P.S 2: se ajunge usurel pe mai multe variante (steamer de coasta, excursie din orasele invecinate, sau cu avionul/steamerul/masina [numai intre anumite luni] si stat in Honningsvåg, dar o las pe Kadia sa explice :D).