Din nou în Provence sau cum îl citim pe Peter Mayle

Odată cu această recenzie iau o mică pauză de Provence, deşi mă aşteaptă cuminţi Provence pentru totdeauna şi Hotel Pastis, însă mi-am făcut o strategie pentru programul de lectură al verii ce va urma şi aceste cărţi merită citite din iunie încolo. Aşa că azi, vă mai servesc o porţie de Provence asezonată cu felul în care Peter Mayle ar trebui citit, ca imaginea Provence-ului să răsară cât mai clară şi concisă în mintea fiecăruia. Probabil mi se trage din timpul în care lucram pentru teză şi când mi s-a inoculat ideea că pentru o înţelegere mai profundă a ideilor cuiva e bine să-l citeşti cronologic.

Aşadar, britanicul Peter Mayle a devenit cunoscut datorită cărţilor sale despre regiunea Provence din sudul Franţei, unde chiar şi la ora actuală trăieşte împreună cu soţia, în Luberon, mai exact în Lourmarin, din momentul în care a dat ploaia londoneză pe zilele însorite din idilica Provence. În primul rând, aprecierea imensă de care se bucură cred că se datorează în mare parte tocmai faptului că un englez autentic, născut, crescut şi format pe meleaguri stricte şi deloc boeme din Anglia conservatoare, devine localnic în patria lui La vie en rose şi a prânzurilor care durează două ore. Contrastul imens dintre cele două culturi dă savoarea cărţilor sale, iar pe el îl transformă în cel mai adulat scriitor când vine vorba despre această regiune.

Eu una mi-a dorit să citesc cărţile plasate în Franţa de sud în ordinea în care au fost scrise, dar nu ştiu din ce motiv m-am apucat să le citesc din auzite şi astfel că m-am trezit citind întâi Un an bun, apoi Un an în Provence şi acum tocmai am terminat Din nou în Provence, când de fapt ordinea era cu totul alta. Aşa că, via Wikipedia, vă arat şi vouă cum trebuia să mă apuc de ele corect, deşi unele nu sunt traduse la noi… încă.

• A Year in Provence (1990)
• Toujours Provence (1991)
• Hotel Pastis (1993)
• A Dog’s Life (1995)
• Anything Considered (1996)
• Postcards from Summer (1996)
• Chasing Cezanne (1997)
• Encore Provence: New Adventures in the South of France (2000)
• Bon Appetit: Travels Through France With Knife, Fork and Corkscrew, also published as French Lessons: Adventures with Knife, Fork, and Corkscrew (2002)
• A Good Year (2004)
• Confessions of a French Baker (2005)
• Provence A-Z (2006)
• A Good Year: Portrait of the Film based on the Novel by Peter Mayle (2006)
• The Vintage Caper (2009)
• The Marseille Caper (2012)
• The Corsican Caper (2014)
• The Diamond Caper (2015)

Şi acum câteva cuvinte despre cartea Din nou în Provence.

Vă pot spune că în primul rând este extrem de asemănătoare cu Un an în Provence, însă după părerea mea este mult mai bună şi chiar mai savuroasă. Cel puţin eu am râs cu mai multă poftă acum la a doua decât la prima, poate şi pentru că deja m-am familiarizat cu stilul şi pentru că am trecut oarecum de mica dezamăgire provocată de faptul că eu am crezut că Un an în Provence este o carte mult mai “despre Provence şi ce poţi vizita pe acolo” şi mai puţin “despre cât de mult mănâncă francezii” :)

Ei, acum am ştiu cum stă treaba, am ştiut la ce să mă aştept şi a fost mult mai bine. Poate şi autorul trecând deja prin filtrul primelor cărţi despre Provence şi-a mai şlefuit stilul şi a oferit ceva şi mai bun şi mai încântător. În plus, aceasta este cartea în care se pare că autorul îşi pune şi întrebări referitoare la meseria sa de scriitor şi la cât din ceea ce trăieşte acolo în sud, poate oferi cititorului. Nu pot să nu menţionez şi cât de simpatice mi se par descrierile sale referitoare la asaltul fanilor în urma scrierii primei sale cărţi.

Astfel că despre meseria de scriitor află că: ceea ce face ca viaţa de scriitor să fie demnă de trăit este satisfacţia de a descoperi că ai reuşit să oferi câteva ore agreabile unor oameni pe care nu-i cunoşti :) Mi se pare fabuloasă şi totodată simplă concluzia lui Peter Mayle şi această afirmaţie m-a adus prin puţine cuvinte mai aproape de el ca scriitor. M-am contopit cu această carte mult mai mult, am simţit-o mult mai a mea, de parcă trăiam o experienţă personală, în fond şi la urma urmei tocmai această caracteristică face ca o carte să îţi placă de 10 ori mai mult decât în mod normal.

La fel ca şi sora mai mare, Din nou în Provence, nu propune o acţiune şi nici măcar o poveste în sine ci frânturi din viaţa autorului şi a soţiei sale: de la Concertul lui Pavarotti în Orange, până la adoptarea unui nou căţel sau noi “lecţii” despre gastronomia franceză, adulată până la obscen de toţi ai zonei. Toate acestea fac ca tabloul perfect al celei mai fotografiate zone a Frantei, după Paris, să constituie o lectură lejeră, dar foarte educativă, la limita dintre ghid turistic şi cartea de bucate, să fie pe buzele tuturor celor care adoră cartea de călătorie, sau adoră pur şi simplu să citească despre un anumit stil de viaţă.

Deci aşa cum vă spuneam, cred că iau o pauză de la Peter Mayle, până pe la vară, las să se sedimenteze cele două cărţi, muntele de informaţii, toate noi, despre Provence şi las numai mirosul de levănţică să mă poarte şi pe alte meleaguri… literare.