Lecturi 2011

Din nefericire, față de 2010, de care sunt cu adevărat mândră din punctul de vedere al lecturilor, anul 2011 nu a fost nici pe departe atât de bogat sau mai bine spus, de productiv. S-au strâns la mine în listă numai 58 de titluri, dintre care multe cărți “mărunte” atât la propriu cât și la figurat, însă și destule mari, MARI și bune și știu că astea sunt tot ce contează și nu numărul lor. Vă las să vă inspirați și voi din lista mea și  vă rog să-mi urați să fie mai bogată cea de anul acesta. Deja, așa cum am promis am început cartea Cellei Serghi, Cartea Mironei și îmi plac mult ițele încurcate ale vieții și trăirile eroinei romantice a interesantei romanciere române winking

2011

DECEMBRIE

  • 349. 2011 Italia, arta de a călători (în Spectacolul lumii) – Ioan Grigorescu
  • 348. 2011 Nepal internet-cafe – Răzvan Marc
  • 347. 2011 Călătorie, Călătorii – Laurent Graff

NOIEMBRIE

  • 346. 2011 Umbra din vocea mea –Patricia Kaas
  • 345. 2011 Dragostea durează trei ani – Frederic Beigbeder

OCTOMBRIE

  • 344. 2011 Mal din pietre – Milena Agus
  • 343. 2011 Dragostea nu-mi dă pace – Federica Bosco
  • 342. 2011 Prima mea călătorie în străinătate (volum coordonat de Bogdan Iancu)

SEPTEMBRIE

  • 341. 2011 Luptând cu imposibilul – Mike Horn
  • 340. 2011 National Geographic: Italia (ghid)
  • 339. 2011 Lucian Blaga – filosoful poet, poetul filosof – Alexandru Tănase

AUGUST

  • 338. 2011 Evadează (ghid haios) – Teresa Rodriguez Williamson (fragmente esentiale)
  • 337. 2011 Slim – Carmen Brumă
  • 336. 2011 Apă pentru elefanți – Sara Gruen

IULIE

  • 335. 2011 Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă – Haruki Murakami
  • 334. 2011 Trenul de Trieste – Domnica Rădulescu
  • 333. 2011 Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro
  • 332. 2011 Când unu plus unu fac noi – Gary Smalley

IUNIE

  • 331. 2011 Dor și eternitate – Marin Bucur
  • 330. 2011 Dicționar Robert de nume proprii – Amelie Nothomb
  • 329. 2011 Mândrie și prejudecată – Jane Austen

MAI

  • 328. 2011 Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului – Marta Petru
  • 327. 2011 Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  • 326. 2011 The Human Rights Reader – Micheline R. Ishay
  • 325. 2011 Și am spus da – Elizabeth Gilbert
  • 324. 2011 A Royal Love Story – James Clench
  • 323. 2011 Dragostea nu-i de mine – Federica Bosco

APRILIE

  • 322. 2011 Jurnalul Rândunicii – Amelie Nothomb
  • 321. 2011 Jurnal pe motocicletă – Ernesto Che Guervara
  • 320. 2011 Nunțile Regale – Beatrice de Bourbon Siciles & Cyrille Boulay
  • 319. 2011 La sud de graniță, la vest de soare – Haruki Murakami
  • 318. 2011 Memorii  – Farah Pahlavi (ultima Împărăteasă a Iranului) 

MARTIE

  • 317. 2011 Caietul de la Talamanca – Emil Cioran
  • 316. 2011 Pe culmile disperării – Emil Cioran
  • 315. 2011 Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet – Gabriel Garcia Marquez
  • 314. 2011 Suntem furtuni – Andrei Roșca
  • 313. 2011 Biblioteca Maharajahului – Mircea Eliade
  • 312. 2011 Răpită la 12 ani – Sabine Dardenne
  • 311. 2011 Cititorul din peșteră – Rui Zink
  • 310. 2011 Călătoriile mele – George  Moceanu
  • 309. 2011 Lasă-mă să-ți aud glasul – Catherine Maurice
  • 308. 2011 Poziția domnului L.B. față de creștinism și ortodoxie – Dumitru Stăniloae
  • 307. 2011 Cearta cu filosofia – Gabriel Liiceanu

FEBRUARIE

  • 306. 2011 America  – Jean Baudrillard
  • 305. 2011 Cazul Wagner – Friedrich Nietzsche
  • 304. 2011 M-am hotărât să devin prost – Martin Page
  • 303. 2011 Fragment dintr-o analiză de isterie (Cazul Dora) – Sigmund Freud
  • 302. 2011 Oare ce înseamnă toate astea? – Thomas Nagel
  • 301. 2011 Lucian Blaga sau Fascinația diplomației – Constantin Turcu
  • 300. 2011 Jurnal intim – Miguel de Unamuno

IANUARIE

  • 299. 2011 Franny și Zooey – I.D. Salinger
  • 298. 2011 Vând KM – Mihai Barbu
  • 297. 2011 Interpretarea viselor – Sigmund Freud
  • 296. 2011 Analiza viselor (ediție critică) – C.G. Jung
  • 295. 2011 Lucian Blaga, Corespondență (a-f)
  • 294. 2011 Șoareci și oameni – John Steinback
  • 293. 2011 Cu Lucian Blaga – Lelia Rugescu
  • 292. 2011 Clar de femeie – Romain Gary
  • 291. 2011 În mare sunt crocodili – Fabio Geda

You may also like

3 comentarii

  1. La mulți ani și felicitări pentru lecturi!
    Eu am citit ”Cartea Mironei” în 2011 și mi-a plăcut enorm de mult, efectiv nu am putut să o las din mână. Asta după ce în clasa a noua nu am reușit să trec de primele 70 de pagini big grin M-am convins încă o dată că e important momentul în care citești o carte happy

    Lectură plăcută!

  2. @Lili: nici eu nu ma gandisem la aceasta lista numai dupa ce am vazut alte cateva zeci pe internet happy

    @Miss I: eu am ajuns la jumatate de carte si desi a inceput foarte promitator, acum, la acest moment, mi se pare putin plictisitoare, insa sper sa revina la firul anterior happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.